Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

reclamă

Dintr-o joacă candidă, Florian a început să scormonească prin podul bunicului patern. Printre lăzile prăfuite de vreme, a descoperit câteva manuale interbelice de pe care nu și-a mai putut dezlipi ochii. La 13 ani, devine camaradul singurului anticar din Craiova. Într-o zi, primește dreptul de a intra în depozitul anticarului. De atunci, pasiunea pentru colecționarea lucrurilor rare, nu a mai cunoscut hotar. Florian Ciobanu deține în prezent o colecție impresionantă de periodice și este un expert al genului. 

 

Articolul pe scurt:
  • O copilărie în compania anticarului: “Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului. Pe vremea aceea, cărțile se vindeau pe sub mână, iar domnul anticar m-a luat cu el în depozit, unde mi-am cumpărat tot ce-mi doream“
  • C. A. Rosetti, pionier al reclamei românești: “În 1857, C. A. Rosetti pune bazele ziarului Românul, o publicație cotidiană în care ultima pagină era plină de reclame (…) Publicația lui Rosetti depășea granițele Bucureștiului și era disponibilă în mai multe regiuni alte țării“
  • Regina Maria, emblema reclamei interbelice: “Cea mai folosită imagine în publicitate, era cea a Reginei Maria. Chipul ei apărea pe diverse produse, de la ciocolată până la pachete de unt“

 

Ciocolată și unt cu chipul Regiei Maria din 1924

Ciocolată și unt cu chipul Reginei Maria din 1924

 

Puștiul de la geamul anticarului

Oltean get-beget, pasiunea lui Florian a început din joacă. Locul cu pricina a fost podul bunicului patern prin care cotrobăia. “Acolo am găsit niște manuale din perioada interbelică pe care le-am luat cu mine la școală. Nu înțelegeam de ce sunt atâtea arhaisme, așa că am întrebat. Nu am o explicație exactă de unde vine această pasiune pentru vechi, dar este undeva în interiorul meu“, a spus Florian Ciobanu pentru Matricea Românească.

 

Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului

 

Drumul lui se intersecta zilnic cu singurul anticar din Bănie. Inevitabil, s-au împrietenit. “Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului. Pe vremea aceea, cărțile se vindeau pe sub mână, iar domnul anticar m-a luat cu el în depozit, unde mi-am cumpărat tot ce-mi doream. Anticariatul nu mai există astăzi, după revoluție spațiul a fost vândut. Dar, acum vreo 5-6 ani, l-am reîntâlnit pe anticar la parterul unui magazin. E la pensie și dă meditații la șah“, povestește Florian.

 

Poza nr 2

 

Venirea în București și câte ceva despre reclama autohtonă

Într-o zi, un prieten care lucra în București l-a chemat la un interviu. Nu se aștepta să treacă cele trei probe, dar olteanul o făcu’ și pe asta. “După interviu m-am mutat în Capitală, asta era prin 1998. Am ocupat un post de entry level în advertising la o multinațională, iar în 2005, am intrat în acționariatul unei reviste“, a spus Florian Ciobanu.

 

Prima formă de reclamă a fost cea strigată, apoi în 1850, avem reclame tipărite

 

Florian deține o colecție impresionantă de periodice. De la Curierul Românesc din 20 februarie 1830, până la publicații din 1998. Am încercat să facem o radiografie a advertisingului românesc și să scoatem la iveală lucruri mai puțin știute. “Prima formă de reclamă a fost cea strigată, apoi în 1850, avem reclame tipărite. Atunci, reclamele apăreau și în Monitorul Oficial, nu doar în ziare. În 1857, C. A. Rosetti pune bazele ziarului Românul, o publicație cotidiană în care ultima pagină era plină de reclame. Sigur, era vorba de o reclamă primitivă, nu putea rivaliza cu cele de peste hotare. Publicația lui Rosetti depășea granițele Bucureștiului și era disponibilă în mai multe regiuni alte țării“, lămurește Florian.

 

Ziarul lui C. A. Rosetti avea cel mai mare tiraj din epocă, 2000 de exemplare

Ziarul lui C. A. Rosetti avea cel mai mare tiraj din epocă, 2000 de exemplare

 

Maria, regina cu chip de ciocolată și unt

Povestește cu înflăcărare despre marile agenții de publicitate și despre figurile celebre ale reclamei românești. “În 1905, o agenție grandioasă a fost Carol Schulder, apoi în interbelic cred că cea mai mare agenție a fost Rudolf Mosse. Avea birouri în marile orașe ale României și producea orice în materie de publicitate. Cea mai folosită imagine în publicitate era cea a Reginei Maria. Chipul ei apărea pe diverse produse, de la ciocolată până la pachete de unt. La fel ca în zilele noastre, dominau reclamele la produse farmaceutice, la diverse servicii, cărți, restaurante, croitorii“, menționează Florian.

 

Cea mai folosită imagine în publicitate era cea a Reginei Maria

 

Din palmaresul său nu lipsesc expozițiile și premiile de la Festivalul de Publicitate Ad’Or. A vrut să împărtășească pasiunea sa și altor oameni. În urmă cu zece ani, Florian a deschis o pagină pe social media, dedicată reclamei autentice.”În 2010, o prietenă mi-a dat un email prin care eram anunțat că la ICR va avea loc o expoziție cu reclame românești. M-a dus din curiozitate, dar acolo am fost surprins să văd niște printuri A4 care nici măcar nu erau pe carton, iar pe deasupra erau prinse cu bolduri. Așa că am zis să fac o pagină unde să prezint reclamă autentică. Din păcate în România nu avem un muzeu al publicității. Mi-ar plăcea să pot face unul în care să expun toată colecția într-un mod corespunzător“, conchide încrezător Florian Ciobanu.

 

 

Substanţa vieţii se lămureşte în lucrurile aparent anodine. Asemeni lui Roland Barthes în Mythologies, Teodor Burnar extrage (veşnic sau non-stop, cum preferaţi) înţelesuri dintr-o realitate ce nu e niciodată banală.

Stau în faţa unei reclame luminoase şi am o epifanie: România e veşnică, Europa (a se citi: Occidentul) e non-stop. Lucrul e mai evident ca lumina zilei.

Reclama, aninată la intrarea într-un magazin din Bucureşti, e la prima vedere amuzantă şi deşteaptă: “Veşnic Deschis”. Nu e un magazin de pompe funebre, aşa cum te-ar putea înşela semantica. E, dimpotrivă, un butic.

Românii sunt veşnici. Occidentalii sunt non-stop. Cum vine asta, veţi întreba?

Românii sunt veşnic deschişi, omenia şi toleranţa noului fiindu-le nu doar stil de viaţă, ci raţiune de a trăi. Occidentalii sunt, non-stop, acaparanţi – fie şi cultural: ei nu primesc şi lasă trăi, ca noi, ei integrează, pesemne civilizator.

Românii sunt veşnic nemulţumiţi, au veşnic probleme. Occidentalii se agită non-stop să le prevină.

Românii sunt veşnic joviali, chiar şi când jovialitatea e făţiş autodistructivă. Occidentalii nu fac glume cu viaţa non-stop, ca noi. Dimpotrivă, sunt mizantropi şi îşi văd non-stop, individualist, de treabă: sar însă ca arşi când comunitatea le e ameninţată. Gregarismul nostru e asociere carnavalescă. Revoltele, sincere sau de faţadă, se transformă, adesea, în picnic. Mai la Vest, revoluţia de orice gen e serioasă, insidioasă sau violentă, dar invariabil non-stop.

Românii sunt veşnic săraci şi îndatoraţi. Occidentalii, mânaţi de o etică protestantă mai lucrativă, caută non-stop profitul, “acumularea maximală de capital”. A pune ban peste ban, creând dinastii financiare, nu e în ADN-ul nostru. Sau, de a fost vreodată (dubitabil…), Istoria ni l-a diluat. De ce riscă esticii totul la ruleta vieţii, a explicat prea bine Dostoievski în Jucătorul.

Occidentul şi profitul non-stop interior

Graffiti pe un zid din Atena, Grecia Foto: arhiva personală

Românii sunt veşnic încrezători în destinul lor. Placebo sau nu, asta ne face stăruitori în credinţă şi eterni. Occidentalii? Non-stop raţionali, de la Pitagora şi Platon încoace, ajunseră “pe culmile disperării”. Occidentul nu îşi mai justifică (sieşi) existenţa, România post-comunistă abia îşi descoperă sensul.

Românii sunt veşnic animaţi şi veşnic debusolaţi: o combinaţie proastă pentru afaceri. Sunt nechibzuiţi când nu e cazul, predispuşi exceselor, şi precauţi când viaţa ar cere îndrăzneală. Occidentalii se forţează non-stop, prea intens, stingându-se: noi ne amânăm veşnic.

Încă ceva: românii vor, tot mai mult, să fie şi ei non-stop. Occidentalii, în schimb, ne invidiază că suntem veşnici.

E preferabil să fii veşnic (deschis), sau să fii non-stop? Istoria o va demonstra.

De câteva zile, pe posturile româneşti de televiziune îşi face veacul (cea mai potrivită expresie!) o publicitate având ca obiect “100 de ani de România”. Sub pretextul românismului, în realitate unul de ocazie, un mare lanţ de magazine – nici măcar românesc, pe deasupra – îşi face reclamă, nu mascată ci directă (“Celebrăm centenarul în toate prăvăliile P….”), comercializând egoist un eveniment care e despre orice – numai despre cumpărături nu.

Oricât de mistificant ar fi marketing-ul, România Mare nu s-a făcut pornind de la o coadă mare la cumpărături, de la milioane de români care s-au îngrămădit “la rând” într-un supermarket din Alba Iulia, până s-au unit cu Ţara. Dacă de asta vrea să ne “convingă” subliminal reclama cu pricina, una ce trece în revistă aspecte ale devenirii vieţii şi gastronomiei româneşti din ultimii 100 de ani, purtând bătrânei prin magazinele respectivei entităţi, greşeşte şi ne jigneşte inteligenţa. Sigur, filmarea e la cele mai înalte cote, decorurile şi costumele la fel: dar motivul mercantil e străveziu.

La văzul respectivei publicităţi, mi-a venit în minte, instinctiv, declaraţia recentă a liderului (oficial) al comunităţii maghiare din România, Kelemen Hunor, care a spus: “Dacă anul 2018 va fi redus la folclor, la mâncat fasole şi la cântat şi dansat în piaţa publică, îmi pare rău. Din punctul meu de vedere, ar fi o greşeală”.

Gura conaţionalului ungur adevăr grăieşte! Căci Centenarul României reunite nu e vreo trufanda pe care o cumperi la reducere. Nu despre mania cumpărăturilor, despre excese nestăpânite, şi nici despre fineţuri culinare e acest an cu totul şi cu totul special pentru români. 2018 e an de bilanţ pentru un stat tânăr, dar o naţiune veche. E – sau ar trebui să fie – o clipă de răgaz, de analiză, de reaşezare, de redefinire a priorităţilor, de conturat planul de viaţă comună, de echilibrare. Ne vom regăsi echilibrul nu în magazine, oricât de atractivă ar fi propunerea sau reducerea, ci în agora românească, în şcoli şi în biserici, capete ale aceluiaşi trident naţional.

Suntem neam de păstori, nu de cumpărători, neam de creatori, nu de consumatori

E an de Post Mare pentru România, şi acest an de post se termină abia la 1 decembrie. Când ne vom bucura împreună, dar nu de carnea micilor şi de şorici, oricât de “Mitici” am fi, ci de acea carne care nu se strică: de pământul nostru etern roditor – de mituri şi de genii.

Prin urmare, nu căutaţi România Mare în magazine – mare ţi-e raionul, Doamne! N-o s-o găsiţi la 99,99 de bani. Dacă daţi însă doi bani – nu mai mult – pe România, veţi înţelege că facem 100 de ani, şi vă veţi feri de lucruri superflue, fără nici o legătură cu esenţa noastră.

Suntem neam de păstori, nu de cumpărători, neam de creatori, nu de consumatori.

 

Foto deschidere: dailybusiness.ro


România veşnică şi Occidentul non-stop

6 septembrie 2018 |
Substanţa vieţii se lămureşte în lucrurile aparent anodine. Asemeni lui Roland Barthes în Mythologies, Teodor Burnar extrage (veşnic sau non-stop, cum preferaţi) înţelesuri dintr-o realitate ce nu e niciodată banală. Stau în faţa unei reclame luminoase...

Nu rataţi Centenarul - la doar 99,99 (b)ani!

19 februarie 2018 |
De câteva zile, pe posturile româneşti de televiziune îşi face veacul (cea mai potrivită expresie!) o publicitate având ca obiect “100 de ani de România”. Sub pretextul românismului, în realitate unul de ocazie, un mare lanţ de magazine – nici măcar...