Care este aportul teatrului în educarea tinerilor? Poate arta dramatică să responsabilizeze și să mobilizeze o comunitate? În ce mod contribuie arta la formarea unei percepții de ansamblu asupra lumii? Matricea Românească a invitat-o pe Mihaela Rădescu, actriță la Teatrul Mic și cofondatoare a Centrului de Teatru Educațional Replika, la un dialog despre pedagogia prin artă și impactul social.
Pionierat în teatrul independent
Mihaela este brașoveancă și absolventă a Facultății de Teatru din Târgu Mureș. După o perioadă bună petrecută în peisajul teatral târgoviștean a decis să vină la București și să dea concurs pentru ocuparea unui post de actor. “Când am venit în Capitală, am avut imediat ce să joc datorită domnului Victor Ioan Frunză, care m-a distribuit în spectacolul Tamerlan cel Mare, montat la Teatrul Național din București. Am ajuns să pășesc pe aceeași scenă cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Leopoldina Bălănuță, Gheorghe Visu, a fost ca o a doua școală. Apoi am ajuns la Teatrul Mic datorită directorului de atunci, Dan Micu, și încurajată de doamna Leopoldina Bălănuță“, povestește Mihaela Rădescu.
Spectacolele pe care le-am făcut la Green au pornit de la teme care mă ardeau
În 1996, teatrul independent începea să-și facă loc în peisajul artistic din România. Mihaela și-a canalizat energia pentru susținerea acestei mișcări. “Este vorba de Teatrul Luni de la Green Hours, spectacolele produse acolo tratau teme care mă ardeau și despre care nu se vorbea. Apoi, regizorul Radu Apostol m-a invitat să colaborăm la spectacolul Ca pe tine însuți, iar experiențele acestui spectacol au constituit bazele asociației“, a spus Mihaela Rădescu.
Întâlnirea care a dat naștere unui proiect îndrăzneț
Legătura și determinarea de care erau mânați Mihaela, Radu, Viorel Cojanu și Mihaela Mihailov a dus la apariția Asociației Replika și a primului ei proiect, Familia Offline. “Timp de șase luni, împreună cu copiii de la Școala Generală nr. 55 am realizat ateliere de improvizație, jocuri de grup, iar textul piesei, ideile, structura personajelor sunt un rod al muncii colective. Spectacolul vorbește despre situația copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare, iar maturizarea lor naște întrebări fundamentale“, povestește Mihaela.
Dacă genul de teatru care abordează teme grave este bine făcut, atunci îi poate da motive de gândire spectatorului
După succesul înregistrat cu Familia Offline, au urmat alte proiecte. “Noi avem spectacole pe teme acute, puternice, despre care lumea nu dorește să discute. Spre exemplu spectacolul Limite se adresează profesorilor și părinților, pentru că în el vorbim despre școala românească unde, în afară de factorii decizionali, profesorii și părinții sunt și ei segmente importante. Avem avantajul ca echipa Replika să fie una completă, avem regizor, dramaturg, scenograf, artist video, apoi actori. Am zis să împărtășim din experiența noastră tinerilor prin acordarea unor rezidențiate în care ei vin și lucrează gratis cu noi“, detaliază Mihaela Rădescu.
Adolescenții deschid ochii la lucrurile de care până atunci nu le păsa
Au urmat o serie de spectacole prin licee, biblioteci, în care tinerii au luat contact cu un anumit soi de teatru și cu o montare diferită. În urma acestor experiențe am vrut să aflu de la Mihaela Rădescu care sunt beneficiile educației prin teatru pentru un adolescent. “Sun lucruri care se acumulează, nu poți spune că dacă te duci odată la școală și prezinți un spectacol, acel copil va fi automat interesat de teatru. Ei trebuiesc obișnuiți cu participarea rațională, dar și empatică, atunci se va transforma ceva în copil, vor începe să gândească și să deschidă ochii la lucrurile de care inițial nu le păsa“, a zis Mihaela.
Orice act artistic care nu conține emoție nu cred că poate fi numit un act artistic autentic
După lungi peregrinări pe la Teatrul Foarte Mic și Teatrul de Comedie, Centrul de Teatru Educațional Replika are de cinci ani un sediu pe strada Lânăriei în care își așteaptă spectatorii. Intrarea este liberă, pentru că scopul celor implicați nu este profitul material ci educarea publicului. În spatele acestui demers stă o muncă titanică, fie că vorbim de obținerea finanțărilor sau de întreținerea spațiului. Însă Mihaela rămâne optimistă și îmi spune cu zâmbetul pe buze: “E un efort mare, dar nu vreau să mă vait. Trebuie să demonstrăm că se poate și așa, ne ajută sponsorii mici și așa mergem mai departe“.