Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

roboţi

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

 

 

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

 

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

 

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

 

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

 

 

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

 

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

 

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

 

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

 

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

 

 

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

 

 

Când era în clasa a VIII-a, Alex a început să-și ocupe puținul timp liber cu studiul informaticii. A parcurs rapid un curs de introducere pentru copii, apoi a devenit și mai curios. Pasiunea pentru infomatică a devenit și mai mare odată cu admiterea la profilul de roboți, la Liceul Tudor Vianu din București. Părinții săi, deși deloc familiarizați cu acest domeniu, au decis să-l încurajeze.

 

Prima încercare: o aplicație despre mâncare

Odată intrat în clasa a IX-a, Alex a început să-și întrebe profesorii despre concursurile de informatică. Luați prin surprindere, aceștia i-au recomandat pentru început un concurs de software organizat de Microsoft chiar în București. Pe parcursul a trei luni și sub directa coordonare a unui mentor, echipa lui Alex a creat o aplicație cu o bază de date ce însuma meniuri ale diverselor restaurante și le oferea recomandări potențialilor consumatori. “A fost un lucru simplu, dar care mi-a deschis ochii și am înțeles mai bine ce înseamnă latura practică a informaticii”, spune Alex Constantin.

 

Rezultatul a fost un roboțel special programat să meargă prin locuință și să colecteze date legate de temperatură, umiditate, prezența umană și eventuale scurgeri de gaze

Concursul a fost începutul unui șir de proiecte și concursuri naționale și internaționale. Timp de doi ani la rând, a participat cu echipa de robotică a liceului la concursul First Tech Challenge Romania. Primul an s-a soldat cu un semieșec, au terminat competiția abia pe locul 25. Echipa a plecat de la concurs cu gândul de a reveni la ediția viitoare mult mai pregătită. Alex împreună cu alți opt colegi au reușit între timp să se perfecționeze sub coordonarea unui profesor de la Universitatea Politehnică din București, iar organizarea echipei a devenit din ce în ce mai bună. Astfel, cu Alex ca lider de echipă și programator principal, tinerii au construit un robot cu care au intrat în finala concursului, unde s-au clasat pe locul șase din 130 de echipe. “Tot acest proces de construcție de la zero a robotului, programarea și eficientizarea lui, mi-au trezit interesul pentru largul domeniu al roboticii”, își amintește Alex.

 

Cum a construit Alex un robot autonom

Pe parcursul vacanței de vară, când majoritatea tinerilor fug la mare sau la munte pentru relaxare și distracție, Alex a și-a fixat o nouă provocare. Voia să construiască de unul singur un robot autonom. A gândit algoritmii, a comandat piesele necesare și s-a pus pe treabă. Rezultatul a fost un roboțel special programat să parcurgă camerele unei locuințe, iar cu ajutorul unor senzori să colecteze date legate de temperatură, umiditate, prezența umană și eventuale scurgeri de gaze. Toate aceste informații erau trimise proprietarului în cadrul unei aplicații pe telefon. “Am considerat că un astfel de sistem este mult mai bun decât cel clasic cu camere video. Plus că robotul se întreținea singur, i-am proiectat un loc special în care se ducea singur, se încărca și apoi își continua treaba”, a completat Alex. O astfel de invenție nu putea să rămână ascunsă într-un dulap din camera lui Alex. Câteva luni mai târziu, a participat cu robotul gândit și fabricat de el la concursul internațional de proiecte în domeniul roboticii și informaticii, Infomatrix, la care a obținut medalia de argint.

 

Alex_2

 

Când robotica devine bionică

Dorința de a căuta noi provocări l-a însoțit și în clasa a XI-a. Atunci, cu experiența căpătată în urma participării la concursurile de informatică, Alex a fost îndrumat către Institutul de Cercetare Științifică din București. A făcut cercetare cot la cot cu profesorii de acolo, și a dezvoltat un proiect ce îmbină robotica și biologia. “Am avut în vedere transpunerea sistemelor biologice în sfera roboticii, cu aplicații în acest domeniu tehnic. Am pornit de la deplasarea euglenei verzi, unul din cele mai simpliste organisme, și am realizat mai multe prototipuri de roboți la scară micro care aveau ca mod de deplasare flagelul euglenei verzi”, a detaliat Alex.

Proiectul dezvoltat în colaborare cu cercetătorii de la institut a participat la mai multe concursuri naționale. Având de-a face cu o astfel de descoperire, juriul de la concursul Romanian Science Engineering Fair nu a zăbovit și i-a acordat tânărului medalia de aur. Nici jurații de la secțiunea de biologie din cadrul concursului național de știință nu au rămas indiferenți față de un asemenea proiect și au completat vitrina cu premii a lui Alex cu încă o medalie de aur. Apoi, tânărul a dus numele României în Arizona, unde a participat la cel mai mare concurs internațional de știință, Intel International Science and Engineering Fair.

 

Aplicația care îi ajută pe liceeni să participe la concursuri

Alex Constantin a început să se concentreze mai mult pe latura de scriere de software. A învățat de unul singur limbajul Java, a început să dezvolte mici aplicații și s-a înscris la un Hackaton la care tema era educația. Fără să stea prea mult pe gânduri, Alex a creat o aplicație cu toate concursurile extrașcolare la care pot participa elevii de liceu. “Inițial a fost gândită să prezinte concursurile, dar am zis să facem și un chestionar pe care să-l împărțim prin liceul nostru. În urma acestuia, am aflat că mai bine de 66% dintre elevi nu au reușit să participe la anumite activități extrașcolare pentru că ori nu aflaseră de ele la timp, ori nu le-au fost date toate informațiile despre participare”, a spus Alex.

 

Cred că învățământul românesc ar trebui să aibă și o latură practică, în special la materile care operează cu multe noțiuni abstracte

 

O altă provocare a fost găsirea coechipierilor protiviți. Multe dintre concursuri cereau alcătuirea unei echipe de 2-3 membri. Astfel, mulți posibili concurenți abandonau pentru că nu își puteau construi o echipă. Această provocare a dus la îmbunătățirea funcțiilor aplicției. Ulterior i s-a adăugat o funcție prin care oricine își pote găsi colegi pentru a participa la diferite concursuri. Cu această aplicație, Alex a participat la cel mai mare concurs de proiecte din domeniul infomaticii de la noi din țară, InfoEducație, și la First Tech Challenge Romania, unde a obținut o mențiune.

 

Alegerea liceului este foarte importantă. Un elev de clasa a VIII-a nu are alt cuantificator în afară de media de admitere. Trebuie să afle detalii despre dotări și nivelul de specializare al profesorilor

 

Curând, Alex va pleca la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, pentru a susține examenul de admitere la secția Computer Science. Cu toate acestea, nu îi este indiferentă situația sitemului educațional românesc. Împreună cu câtiva colegi a înființat Asociația Alter, care pune umărul la dezvoltarea educației alternative de la noi. În prezent, echipa lucrează la un poiect numit esteReal, care consta în colectarea cât mai multor date de la liceele bucureștene și întocmirea unui registru pe baza căruia se vor oferi infomații elevilor de clasa a VIII-a care vor să își alegă un liceu. “În această vară am decis să extindem proiectul la nivel național. Acum suntem o echipă de 13 oameni, și prin intermediul acestui registru educațional altenativ ne dorim să colectăm cât mai multe date, atât obiective, pe baza registrelor oficiale, cât și subiective, de la elevi, părinți și profesori.”

 

Despre români, se ştie că suntem un popor de ciobani care a evoluat (sau involuat) într-o naţiune de domni. E o alegorie care se explică bine în districtul financiar al oraşului (ciobanu)lui Bucur. Matricea Românească a stat de vorbă cu un cioban autentic, din moşi-strămoşi, despre problemele Mioriţei în România anului 2017. Mai jos, vă oferim un extras.

Click pentru video

Matricea Românească: Vorbiţi-ne, vă rog, despre transhumanţă. Cum se mai derulează ea astăzi?

Ciobanul Ionică Sterp (Ianoşda, judeţul Bihor): Puţini mai fac transhumanţă… Pentru că, mai demult, oamenii ştiau: plecau de la Sibiu, veneau la Bihor, plecau de la Sibiu în Tulcea sau în Bărăgan. N-aveau atâtea probleme. Acum, au venit străinii: olandezi, nemţi, italieni… Nu mai ai voie să treci! Înainte, aveai voie să treci pe oriunde. Acum, îs în stare să vină să te omoare, să îţi dea în cap! Că zice: “E pământul meu!”. Dar el e străin aici, noi suntem băştinaşi, cum s-ar spune! Te împiedică toată lumea, îs toţi contra la oaie!

Te împiedică toată lumea, îs toţi contra la oaie

Matricea Românească: Atunci când plecaţi în transhumanţă, cum trăiţi momentul? Se leagă o relaţie specială cu mioarele?

Ciobanul Ionică Sterp: Relaţia e tot timpul. În momentul în care ai pus şaua pe măgar şi ai plecat, rămâne familia acasă, şi tu te întorci la 3 săptămâni, la o lună, pentru o zi, sau pentru o noapte, să îi vezi, şi te întorci la ele. Că nu poţi! Tot timpul eşti într-o nesiguranţă.

Încăpăţânare de berbec, dragoste de cioban: Ionică Sterp, din Ianoşda, judeţul Bihor

Încăpăţânare de berbec, dragoste de cioban: Ionică Sterp, din Ianoşda, judeţul Bihor

Niciodată nu ştii, că tu nu eşti pe hotarul tău niciodată, eşti tot străin! Niciodată nu ştii când vine un nebun, când vine oricine, să sară la tine, să îţi dea în cap. Sau te întâlneşti cu sălbăticiuni: cu ursul, cu lupul. Poţi să rămâi sărac din momentul ăla: de când ai plecat de la poartă, până te întorci, eşti tot în pericol!

Singurul sprijin pe care îl avem îs mioarele şi Dumnezeu

Matricea Românească: Deci singurul sprijin pe care îl aveţi sunt mioarele, nu?

Ciobanul Ionică Sterp: Singurul sprijin pe care îl avem îs mioarele şi Dumnezeu! Atâta!

transhumanţă România ciobanul Ionică Sterp despre oaie Mioriţa 2017 interior 2

Ionică Sterp mărturiseşte că păstoritul, ocupaţie milenară în România, este un mod de viaţă pentru el şi familia sa

transhumanţă România ciobanul Ionică Sterp despre oaie Mioriţa 2017 interior 3

O luptă inegală: Mioriţa vs. roboţi

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă: