Tag

români din New York

Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi, profesoara le-a dat un test de matematică. Radu a obținut un calificativ bun, motiv pentru care a fost chemat la orele de pregătire pentru olimpiada de chimie. Nu vedea rostul, însă a dat curs invitației și bine a făcut. Cu tact pedagogic, profesoara i-a luat un văl de pe ochi. De atunci a fost de neoprit. Vreme de șase ani a fost olimpic la această materie, a fondat primul club de chimie din liceu, a oferit meditații gratuite celor care aveau nevoie, iar acum urmează un double major, unul în chimie și altul în economie, la Vassar College din New York. Ne continuăm periplul peste ocean și facem cunoștință cu Radu Florea, unul dintre co-fondatorii platformei „Vreau să Studiez în America”. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Iar acum, povestea!

 

Interviul pe scurt:

  • Chimia, o pălărie prea mare: “Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi,  profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie.”
  • Cum e să fii student în America?: ”Este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA.”
  • Double major în SUA sau cum se împacă chimia cu economia: “Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult.”

 

Vassar College din New York

 

Ioni, atomi și o pasiune mult prea mare

Când era în școala primară ardea de nerăbdare să înceapă orele de chimie. Era fascinat de poveștile mamei care studiase o vreme la Facultatea de Chimie din București. Junele a crescut, și iată-l ajuns acolo unde își dorea, clasa a VII-a, prima oră de chimie. Profesoara intră în sala de curs, elevii salută în picioare cu celebrul ”Bunăăă ziuaaa!”, iar pe tablă apar primele noțiuni. În acel moment, cerul se prăbușise.“Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi, profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie. Sceptic, am început să merg la ore, și nu mai știu exact în ce context, profesoara ne explica ceva, iar în momentul acela am simțit cum mi s-a luat un văl de pe ochi. Vedeam sensul din spate“, povestește Radu Florea pentru Matricea Românească.

 

,,Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa”

 

Din acel moment, Radu a început să traverseze o pantă ascendentă. A devenit olimpic, a pus bazele primului club de chimie și oferea meditații benevol. Cu toate acestea, vreau să aflu cum a venit ideea de a studia peste hotare. “Eram clasa a X-a sau a XI-a, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” și făceam pregătire cu o profesoară pentru examenul IELTS. La momentul respectiv, îmi doream să studiez medicina, dar când am început orele de anatomie mi-am dat seama că nu-mi place așa de mult. Ok, dacă nu mai merg la medicină, poate mă duc la Facultatea de Farmacie. Între timp, această profesoară cu care făceam meditații m-a întrebat dacă nu vreau să aplic în străinătate. Nu mă gândisem la asta până atunci, și mi-a zis de New York University. M-am documentat și am realizat că am destul timp să-mi dau SAT-ul. Pe lângă America, am aplicat și în Anglia, dar ca variantă de rezervă”, își amintește Radu.

 

 

Pregătirea pentru o facultate în SUA și la ce să mă aștept dacă ajung acolo

A urmat o cursă pe viață și pe admitere. Pentru un tânăr care dorește să aplice în America, procesul este unul anevoios. Sunt acte, examene, drumuri de făcut, deci cu siguranță are nevoie de un ghid pe această cale. Îl rog pe Radu să ne spună în ce a constat procesul de aplicare și de când este recomandat să te apuci de pregătire. “Dacă ești deja clasa a XII-a și vrei să pleci în SUA, eu cred că este cam târziu. Când vine vorba de America trebuie să te apuci din timp, asta pentru că sunt multe lucruri pe care le ai de făcut. În primul rând trebuie să dai SAT-ul (bacalaureatul american) și sunt doar patru sesiuni pe an. Nu e un examen greu, dar ai foarte puțin timp la dispoziție și trebuie să lucrezi foarte mult ca să te obișnuiești cu acel gen de întrebări. După care urmează examenul de engleză, aici poți opta între IELTS sau TOEFL, principalele acceptate în America. În etapa a treia trebuie să te apuci să scrii eseuri. Cred că ele sunt partea cea mai importantă din procesul de aplicare. Există un eseu mare pe care îl trimiți la toate facultățile la care aplici, iar după aceea fiecare facultate îți poate cere un anumit număr de eseuri. Eu pentru douăzeci de facultăți am scris în total 45-46 de eseuri”, lămurește Radu.

 

,,Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi”

 

Privită din exterior, viața unui student în America este un vis. Felul cum arată campusurile, petrecerile care animă atmosfera, vibe-ul pe care ți-l dau cluburile la care poți participa, te fac să trăiești celebrul American Dream. Să fie oare așa? “Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA, și oarecum simți nevoia să vorbești românește cu cineva din când în când. Apoi, financiar, aici lucrurile sunt foarte scumpe. În America există facultăți care oferă fie burse, fie ajutor financiar. Eu sunt la o facultate care îți acoperă 100% din nevoia pe care o demonstrezi. Ei se uită la aplicația de admitere, dar și la cea financiară. Spre exemplu, pachetul meu financiar este bazat pe veniturile familiei mele. Din acest punct de vedere primesc o bursă pe care nu trebuie să o înapoiez, iar pe lângă asta mi s-a oferit și un job. În anul I am lucrat în clădirea principală a campusului, iar în acest an am fost tutore la Centul de Științe, unde oficial sunt înregistrat pentru chimie și economie, dar neoficial ajut și la fizică, matematică, deci mai multe”, spune Radu Florea.

 

 

Când chimia și economia se iau de mână

Ajuns la Vassar College din New York, Radu aflase de posibilitatea obținerii unui double major, în România ar fi echivalentul a două facultăți în același timp. Domeniul de căpătâi era fără doar și poate chimia, însă pentru cel de-al doilea a început o căutare. “Mă gândeam la biochimie, neuroștiințe, economie, deci erau mai multe variante. În primul semestru am luat un curs de introducere pentru științe cognitive și unul pentru economie. Primul a fost un coșmar, nu mi-a plăcut absolut deloc, dar economia mi-a fost pe plac. Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult”, afirmă cu tărie Radu.

 

,,Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România”

 

În prezent, este anul II, iar pe viitor își dorește să rămână pe meleagurile New York-ului. Cu toate acestea, nu a uitat de România, și mai ales de tinerii de vârsta lui. Pentru ei, Radu are un mesaj: “Chiar dacă ați făcut o facultate în România, oricând aveți posibilitatea de a merge la master în America. Dar nu cred că trebuie să plecăm toți din România. Mie îmi pare rău că am fost nevoit să plec. Dacă în România aș fi avut posibilitatea să studiez la un nivel similar cu cel din SUA, nu mai plecam. Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România. Dacă o să plecăm toți din România, această țară va muri” conchide Radu Florea.

 

 

Anca Stuparu, medic român la New York, întreţine o pasiune ardentă pentru medicină şi literatură. Un articol despre medicii artişti, pe Matricea Românească.

Ceea ce ne definește într-o țară de adopție rămâne apartenența la propria noastră identitate culturală, purtată cu noi și menținută vie, ca un legământ ce trebuie neapărat transmis mai departe. Arta, în general, este un element definitor, un spațiu protector, de resurse și refugiu, de libertate și creativitate, de regăsire într-o realitate nouă, diferită. Întoarcerea spre albia din care faci parte, întoarcerea spre artă, devine mai puternică în afara granițelor, fiind amplificată de distanță, de dor și de timp.

Abia când am lucrat în New York, într-un mediu multicultural, în presiunea departamentului de urgență, am realizat că medicii cu care lucrez își încarcă, ca și mine, forțele în matricea culturilor din care provin. I-am găsit sculptând în ghips între pacienți, scriind citate între două reanimări, aducând pe lume poezii sublime între răgazul dintre două nașteri. Colegii mei nasc sculpturi, nasc poezie și filosofie scrise pe apucate, în spital. Pentru că, dacă nu ar scrie, ar lua-o razna sau ar înnebuni. Și ceea ce e absolut impresionat este că lucrările lor stau în muzee, în rafturile librăriilor, și ajung în cutiile poștale în formă de reviste.

Dr. Hassan Farhat este medic în Departamentul de Urgență și conduce una din cele mai prolifice reviste online: Ya7eleween Magazine Group, distribuită pe 5 continente. Lucrează cu o echipă întreagă să distribuie revista și în formă printată. În același timp, practică Medicină de Urgență la două mari spitale: Mount Sinai și New York Community Hospital. Este îndrăgostit de România, pe care o știe din poveștile verișorului său Amir, medic stomatolog, trimis din Liban în anii ‘80 să facă Stomatologia în Timișoara.

Schimb de gărzi, cu Dr. Farhat şi Dr. Chowdhury Foto: arhiva personală

Schimb de gărzi, cu Dr. Farhat şi Dr. Chowdhury Foto: arhiva personală

Miracolul medicinei nu stă doar în a vindeca, dar și în a cultiva valorile sufletului la cel mai profund nivel, la liziera dintre suflet și trup, acolo unde întotdeauna găsești o sursă de inspirație și creativitate ce poate fi imortalizată în artă. Medici prin profesie, artiști prin vocație, cam asta sunt câțiva dintre medicii cu care lucrez. Sunt uluită de fiecare dată când îi văd scriind după ce au salvat o viață, după ce au intubat un pacient, sau după ce au adus pe lume un copil. “Stiloul inspirat”, pe care îl țin în mână, așa cum îl numește Dr Farhat, trece în permanență granița dintre a prescrie pentru trup și a scrie pentru suflet; o dualitate a vindecării care transcende medicina și arta, un dualism paradoxal ce conferă substanță și dimensiune chemării lor artistice.

Abia când am lucrat în New York, într-un mediu multicultural, în presiunea departamentului de urgență, am realizat că medicii cu care lucrez își încarcă, ca și mine, forțele în matricea culturilor din care provin. I-am găsit sculptând în ghips între pacienți, scriind citate între două reanimări, aducând pe lume poezii sublime între răgazul dintre două nașteri

În New York am întâlnit medici care s-au întors către scris, muzică sau sculptură la o vârstă matură, o pasiune latentă, care era acolo dintotdeauna, ca o validare a faptului că medicii pot scrie și resuscita, pot sculpta și coordona intervenții rapide în cazuri de traumă, pot fi poeți și aduce pe lume copii, pot recita din Tagore în timp ce tratează un șoc anafilactic. Își duc existența la cel mai înalt nivel al umanității, pentru că se jertfesc pe sine pentru alții prin nopți de gardă și muncă asiduuă și dau înapoi celorlalți la un nivel artistic, ridicând lucrul mâinilor lor la artă, la sublim, preschimbând chemarea medicală într-o sursă de inspirație.

În departamentul de urgență, Dr. Farhat a scris cele mai frumoase cugetări, între două reanimări. Dr. Utpal Chowdhury recită din Tagore și murmură arii pe care le exersează la vioară. Dr. Emil Silberman preia durerea de pe fața pacienților săi și o înmărmurește în sculpturi. Una dintre sculpturile sale, înfățișând Turnurile Gemene și suferința celor din jur, e pusă în holul spitalului Jamaica.

Sculptura “Untitled” (Fără titlu) a medicului Emil Silberman, expusă la unul dintre vernisaje

Sculptura “Untitled” (Fără titlu) a medicului Emil Silberman, expusă la unul dintre vernisaje

“Scopul fiecăruia e să atingă imposibilul și să țintească mai mult decât și-ar fi închipuit că poate”, scrie doctorul Farhat. Și peste limitele închipuirii este și suferința pe care o transmite sculptura doctorului Silberman. Medic într-unul dintre cele mai aglomerate Departamente de Urgență, Jamaica Medical Center, Emil Silberman găsește timp să modeleze din ghips, din sârmă și din bronz lucrări care sintetizează durerea, suferința, disperarea umanului într-un moment de criză și durere, la marginea dintre viață și moarte.

Născut în Lituania, își amintește momentul când plastilina a fost înlocuită cu ghips și modelată în forme ce dăinuie. “Pentru multă vreme am ținut arta departe de medicină, dar într-o zi am realizat că aduceam idei din lumea medicală în opera artistică și că de fapt cele două lumi se împleteau”, afirmă  Dr. Silberman.

“Stiloul inspirat”, pe care îl țin în mână aceşti medici, trece în permanență granița dintre a prescrie pentru trup și a scrie pentru suflet

Dr. Utpal Chowdhury, cardiologist în Bangladesh, practică Medicina de Urgență în New York. Are în permanență pe birou cartea lui Tagore, “Ghitanjiali”, din care citește între pacienți. Cu  “Ghitanjiali”, Tagore a reușit să ia Premiul Nobel tocmai pentru că a fost tradusă de el. Are copii după desenele lui Tagore, și îi ascultă din versurile scrise pe muzica compusă tot de autor. Ia lecții de vioară și murmură partituri când scrie fișele pacienților.

Cartea doctorului Adrian Sângeorzan, “Între femei” (Among Women) a fost epuizată, apoi exemplarele avute au fost împrumutate și citite cu rândul la Jamaica Hospital, de la directorul spitalului, la instrumentarele sălii de operație, asistente,  dieteticieni și bucătărese. O carte minunată, cu povești trăite pe viu, în clinică sau în spital, o carte pe care odată deschisă nu o mai lași până la ultima filă.

Este impresionant că toți acești medici au avut turnura spre artă în momentul când presiunea dintr-un spital american și dorul de propria lor țară s-au interpus. Sunt oameni care poate nu ar fi scris, sau nu ar fi sculptat dacă nu ar fi emigrat, oameni ce ard, devotați profesiei și artei, oameni de foc, torțe vii lângă care doar să stai, vezi lumea cu alți ochi, te reîntorci spre artele frumoase, citești sau chiar încerci stângaci să desenezi o umbră sau să scrii.

 

Foto deschidere: time.com

„În sfârşit, am dat de un poet!”, i-a strigat Iacob Negruzzi lui Titu Maiorescu, fluturând „Venere şi Madonă”, undeva în startul lui 1870. Aceeaşi exclamaţie îi provocă şi prim redactorului Matricei Româneşti primirea versurilor de mai jos, semnate Anca Stuparu, româncă stabilită la New York, unde practică, în afara poeziei, profesia de medic. N-o citiţi, ascultaţi-o, cum asculţi murmurul unei cascade! Citind-o pe Anca Stuparu, reînveţi să iubeşti.

 

De pe alt mal

Lasă ușile deschise, să te aud
Când treci, când taci și răsufli ritmic
Cu briza care încurcă apă și nisip
Pe fața ta mirosind a alge și scoici.
Ții luna lipită de piept, ca o inimă uriașă
Care crește și descrește împinsă de reflux
Într-o noapte ai dansat cu meduzele
Stăteau lipite de tine, în valuri,
Desenându-ți cărări de sare în palme
Te-am găsit la țărm făcând negoț
Cu perle aduse de sirene, contra timp.
Ai întors cheia într-un orologiu
Tras să meargă înapoi, aruncând aiurea
Minute, ore, secunde, lumina din ani,
Ai rămas pe mal, ca o torță în valuri:
Arzând viu, mincinos de real,
Sfidând gravitația, și viața, și moartea.
Tragi după tine fâșii de timp,
Luate pe schimb de corali și ceva perle
Îți sună în urechi cântul sirenelor
Pe care le-ai iubit, lepădându-le în larg
Trec desculță pe lângă tine
Cu vuietul mării ce rămâne în mine
Ca un tremor ce crește și descrește
La fiecare flux și reflux
Pescărușii țipă  asurzitor
Mi-am lipit urechea de o scoică
În care pulsa inima ta ca o lună plină.

 

Vis nipon

Ploaia asta egală,
Incredibil de ritmică,
Se sparge în stropi
Prelinși pe asfalt
Reflexia chipului tău
În ochiul de rouă…
Lunecam desculţi
Fără țintă, pe ape
Printre stropii răsfrânți
Sub tălpile noastre.
Iarba vuia amar
A copilărie
Mai știi? Îţi amintești?
Când deșiram păpădii
Și alergam râzând
Printre flori de cireș?
Ne învârteam asemeni
Unui parasol de gheișă
Pierdută într-o minusculă
Grădină japoneză,
Devenind și noi
O ikebana, un aranjament
Un răsărit de lumină.

 

Foto deschidere: Ovidiu Iordache

Radu Florea, sau când pasiunea pentru chimie și economie te duce peste ocean. Traseul către o facultate în America, provocările unui student și cum e să faci un double major la Vassar College din New York

31 mai 2021 |
Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi,...

O dublă pasiune: între medicină și literatură

6 august 2018 |
Anca Stuparu, medic român la New York, întreţine o pasiune ardentă pentru medicină şi literatură. Un articol despre medicii artişti, pe Matricea Românească. Ceea ce ne definește într-o țară de adopție rămâne apartenența la propria noastră identitate...