romania

Flavian Georgescu este cunoscut ca fiind antrenorul olimpicilor matematicieni. Se perindă în jurul acestei discipline a științelor exacte de când era la rându-i elev, la vârsta celor pe care-i pregătește acum, iar de atunci nu s-a dezis de ea. Merge la braț cu ea zilnic și consideră că pasiunea pentru cifre și operațiuni matematice i-a dat sens în viață.

Culmea, în pofida faptului că a fost curtat de universitățile de peste hotarele țării noastre, a ales să vorbească inima în locul rațiunii și să rămână o revelație în sistemul nostru de educație. Face performanță la noi, sperând ca niciodată să nu ajungă să-și reproșeze că nu a luat hotărârea în viață de a îmbrățișa cariera într-un alt stat.

Se apleacă în fața elevilor care aduc fală României noastre, punând împreună țara în top odată cu rezultatele foarte bune pe care le obțin împreună. Mărturisește că nu are grad de comparație mulțumirea pentru propriile sale rezultate cu bucuria pe care o simte pentru reușitele elevilor săi. „Cea mai mare răsplată a muncii mele este să văd că elevii mei sunt fericiți pentru rezultatele lor”, adaugă Flavian Georgescu.

Flavian, porți același nume ca fratele meu. Ce semnifică pentru tine? Unde te-a purtat acest nume?

Numele meu deja a căpătat o semnificație dublă de când pe băiețelul meu l-am botezat Flavius. Este numele care mă definește și pe care l-am purtat cu mândrie mereu.

Cum te vezi prin propriii ochi?

Mă văd o persoană obișnuită din toate punctele de vedere. Deși sunt conștient că viața mi-a oferit multe daruri și mă simt recunoscător pentru asta, nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot și să dau vina pe El pentru toate aceste reușite. Sincer, nu spun asta din modestie sau din dorința de a părea altfel. Chiar asta simt și așa îmi trăiesc viața. Îmi iubesc și îmi respect semenii, prietenii, colegii.

Iubești matematica. Guvernezi în jurul ei. Așa a fost dintotdeauna?

Da! De când am reușit să prind gustul adevăratei matematici, a început o mare poveste de iubire între noi. De fiecare dată când am învățat un lucru nou, am avut sentimentul că doar îmi reamintesc acele concepte, dar că le știu de undeva de multă vreme. Nici acum nu îmi explic această senzație. Matematica nu este ceea ce pare și mi-aș dori ca, mai ales elevii din ziua de azi, să descopere în număr cât mai mare frumusețea acestei discipline.

Ai fost olimpic, iar la rându-ți pregătești olimpici. Cât de mare să fie mulțumirea?

Nu se compară mulțumirea pentru propriile mele rezultate cu bucuria pe care o trăiesc pentru reușitele elevilor mei. Cea mai mare răsplată a muncii mele este să văd că elevii mei sunt fericiți pentru rezultatele lor. Motivul pentru care am rămas în România a fost șansa să dăruiesc și eu cât de puțin din ce pot pentru a vedea cum, an de an, vârfurile generațiilor noastre aduc fală țării.

Care sunt gândurile pe care le transmiți elevilor înainte de o sesiune de concurs?

Câteodată discuțiile mele cu ei înainte de o competiție pot ajunge să dureze două-trei ore. Sunt doi mari factori decisivi în ceea ce privește rezultatul unui olimpic într-un concurs și anume informația și componenta psihologică. Informația o primim zi de zi la școală și acumulăm cunoștințe. Însă de componenta psihologică cine se ocupă?! Sunt elevi care știu o matematică grozavă, însă niciodată nu obțin rezultatele pe care le-ar merita. De aceea, personal, lucrez multe ore cu ei tehnici și metode care să eficientizeze progresul lor. Olimpiada trebuie să reprezinte consecința pasiunii lor pentru matematică și nu un scop în sine. Abia atunci se va diminua stresul și vor da tot ce au ei mai bun în concurs.

Care este portretul elevilor tăi?

O întrebare după sufletul meu. Lucrez cu elevii mei ani de zile sute de ore de pregătire. Din prima zi le transmit următorul lucru: „Ferească Dumnezeu ca lumea să vă valideze doar după rezultatele de la olimpiade. Voi trebuie să fiți în primul rând oameni, să aveți valori morale, să vă dezvoltați din toate punctele de vedere, să faceți și un sport și o oră de muzică, să ieșiți cu prietenii, să faceți absolut toate lucrurile necesare aferente vârstei astfel încât să terminați școala fericiți și împliniți, pregătiți cu demnitate pentru viața de adult.”

În mare parte, așa îmi văd eu propriii elevi.

Coincid planurile de când erai mic cu cele din prezent?

Când eram mic aveam diverse planuri. Ba îmi doream să devin medic, ba cercetător, ba cântăreț, o groază de lucruri aveam în cap. Dar sunt convins că am luat cea mai bună decizie privind meseria mea.

Cu ce valori ai plecat la drum în viață însușite în sânul familiei?

Sunt câteva principii la care țin foarte mult și anume să fii bun cu semenii tăi, să le dai o mână de ajutor atunci când au nevoie, să dăruiești din ce ai tu atunci când ai ocazia, să iubești, să aduci bucurie pe chipurile celor din jur, să fii onest, cinstit și să muncești. E important să muncești fără să te gândești la ce obții în schimb. Dacă lucrezi și dai ce ai tu mai bun, în consecință vei fi și răsplătit. Toate aceste valori morale le-am deprins de la bunicii mei. Ei m-au crescut cu atâta dragoste și sunt pentru mine părinții mei și mai mult decât atât.

Și apropo de familie, ești singurul din familie care a luat calea învățământului?

Nu, soția mea este ca și mine cadru didactic. Acest lucru este de mare folos pentru amândoi. Toate proiectele mele și deciziile importante le luăm împreună. De cele mai multe ori ea vine cu idei excelente la care eu poate nu mă gândeam. Dragostea față de elevi este o caracteristică a noastră comună. Ea este motorul meu și îi mulțumesc pentru toată susținerea. Fără ea alături nu aș fi putut avea atâtea performanțe.

Cu toții avem modele pe care le urmăm, exemple după care ne ghidăm. Tu pe cine ai luat drept reper?

Au fost multe persoane importante în viața mea care m-au influențat mult în carierea matematică. Îmi doresc să îi enumăr. Aș începe cu doamna profesoara Maria Asimionesei, profesoara mea din gimnaziu care mi-a dat startul în matematica de performanță, apoi toți profesorii mei de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, profesorii Facultății de Matematică de la Universitatea din București și conducătorul meu de doctorat domnul profesor Radu Miculescu, care m-a susținut enorm în toată această activitate. Domnul profesor Radu Gologan a coordonat lotul în toată perioada în care eu am fost elev și m-a ajutat foarte mult. În prezent, aș vrea să accentuez o situație pe care special am lăsat-o la final. Actualul coordonator al lotului de matematică este domnul Conf. Univ. Dr. Cătălin Gherghe. Dumnealui a fost unul dintre cei mai reprezentativi profesori ai mei din facultate. Acum, suntem amândoi implicați în lumea olimpiadelor. Pentru mine este o onoare, mai ales că prin implicarea sa a adus atât de multe schimbări majore pozitive în acest domeniu. Îmi aduc aminte că un coleg de al meu mă întreba de ce sunt singurul care îi vorbește cu dumneavoastră. Răspunsul meu a fost unul singur, pentru mine profesorii mei au fost si vor rămâne mereu la loc de cinste. Ori pentru mine, domnul Gherghe va rămâne mereu Domnul Profesor.

Care este frumoasa poveste a escapadei tale profesionale? Ai fost mereu celor de la ICHB?

Da. Mereu am lucrat la ICHB. A fost locul în care mi-am descoperit pasiunea de a antrena olimpicii. ICHB este instituția care m-a invitat și m-a primit cu brațele deschise ca elev și apoi ca profesor. Nu o să uit niciodată momentul în care am fost invitat de către ICHB să predau o lecție pe vremea când eu eram elev, iar apoi acei copii și-au dorit ca eu să le fiu profesor mai departe. Acela a fost un moment decisiv în cariera mea. De atunci am simțit că menirea mea este să le ofer și celorlalți din ceea ce am învățat eu.

Ce signifianță are ICHB pentru tine? Ce ți-a dat frumos pentru suflet?

ICHB reprezintă a doua mea casă. Este locul în care eu m-am format profesional. Asta spune tot. Este locul în care olimpicii găsesc deschiderea și aprecierea pentru a face performanță. ICHB promovează valorile societății, iar acesta este un punct comun dintre mine și instituție.

Cum e să trăiești tot cu un cadru didactic alături?

Este un mare avantaj să ai lucruri profesionale în comun cu partenerul de viață. Focusarea noastră către educație ne ajută enorm în creșterea copiilor noștri. Mereu ne facem planuri și suntem într-o continuă mișcare.

Ai trăit vreodată cu îndoiala că România nu este potrivită pentru tine și că ai vrea să îi treci granițele? Ce te-a oprit să nu o faci?

Niciodată nu am vrut să plec din România. Mereu am simțit că aici este locul meu și că pot să fac ceva util pentru țara mea. Îmi este ciudă când văd câte oportunități putem exploata în zona educației, dar, din păcate, nu se întâmplă nimic de atâția ani. Îmi este ciudă când văd atâta nedreptate, atâta invidie. De multe ori, dacă faci ceva bine, aproapele tău vrea să te dărâme. Dar trăiesc cu nădejdea că ne aflăm într-o continuă dezvoltare.  Oricum, peste câțiva ani voi trage linie și voi constata dacă a meritat să fac tot ce am făcut aici în România. Sper din tot sufletul ca răspunsul să fie DA.

Și pentru că elevii contează și sunt viitorul nostru, de unde ar trebui să înceapă schimbarea în educație ca să fie mai bine?

Schimbarea în educație se poate face treptat, cu pași mărunți, dar din multe direcții. Și sper să demarăm mai repede acest parcurs. E nevoie de profesori dedicați. Acești profesori vor exista dacă vor fi și stimulați. E nevoie de cursuri de formare pentru aceștia. Problema e mult mai complicată. De asemenea, părinții au un rol extrem de important în formarea copilului de mic și în cum este educat să privească școala, cadrele didactice, colegii. Trăim într-o societate unde sunt promovate în mare parte non-valorile. Dacă asta văd mereu copiii noștri la televizor, asta vor și ei să ajungă în viață. Însă noi, oamenii de acasă, suntem cei care încurajăm astfel de publicitate prin audiența noastră. E complicat, dar se poate, atâta timp cât cei care au putere, o folosesc cu atașament față de oameni și cu asumarea responsabilității.

Ce le promiți elevilor tăi? Dar copiilor tăi de acasă?

Cel mai important lucru pe care îl transmit elevilor mei și copiilor mei este dragostea și susținerea mea necondiționată. Iubirea este o nevoie fundamentală a oricărui om, mai cu seama a oricărui copil. Performanța nu se face cu frică. Poate vor fi multe persoane care mă vor contrazice cu exemple de rezultate mari obținute sub teroarea antrenorului/profesorului. Da, așa este, dar acestea sunt rezultate de moment. Haideți să ne uităm ce adult va deveni un copil după ani de performanță trăiți într-o continuă anxietate! Acolo sunt cu adevărat tragedii. Motivația copilului trebuie să fie intrinsecă, iar noi, profesorii împreună cu părinții, putem să îi facem pe copii să își dorească ei cu adevărat să performeze. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim fermi și că nu trebuie să le arătăm elevilor că există consecințe negative dacă nu ne facem treaba și că regulile trebuie respectate.

Cu ce gând pleci în fiecare zi la școală?

Cu gândul de a fi mai bun decât ieri și cu gândul de a aduce un plus elevilor mei. Indiferent cât de obosit sunt într-o zi, mă motivează două lucruri să îmi duc munca la bun sfârșit și anume bucuria de a sta toată ziua lângă elevii mei și fericirea maximă că seara când vin acasă îmi strâng în brațe familia.

Motto: “Cu noi este Dumnezeu, fraților! În numele Lui răsculați-vă și îngerul răzbunării dumnezeiești va atinge pe tot vrăjmașul și va doborâ și cal și călăreți, carele și armele lui vor fi risipite ca pulberea și planurile lui împrăștiate ca fumul. La arme Români, la armele mântuirii”- Ion Heliade Rădulescu.

Progresiști vs Reacționari, o luptă inegală?

Anul 1848, viața politică din Țara Românească începe să fie tulburată de anumite personalități care plănuiau o schimbare majoră, astfel, apar progresiștii și reacționarii. Primii erau reprezentanți ai diferitelor categorii sociale: cărturari, intelectuali și oameni simpli. De cealaltă parte, îi avem pe boierii care dețineau pământ, moșierii, dar și o serie de oameni cu carte. Forțele progresiștilor erau îndreptate către schimbarea destinului țării, însă piedicile ce se iviseră în cale îngreunau misia. Pe lângă opoziția reacționarilor, trei mari imperii se ridicaseră împotriva lor: Turcia, putere suzerană, apoi Imperiul Habsburgic, care era reprezentat prin Casa de Austria, și nu în ultimul rând Rusia Țaristă.

Bătălia ce se iscă între cele două grupări scoase la suprafață o serie de personalități: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sturza, C.A. Rosetti, Heliade Rădulescu, Ion Brătianu, etc. În rândul acestei galerii de vază, s-au strecurat și figuri bisericești, fără de care lupta pentru afirmarea conștiinței naționale nu ar fi avut sorți de izbândă. Amintim aici pe ilustrul progresist Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei, om de mare cultură și întemeietorul primului seminar organizat. Să nu uităm de arhimandritul Iuliu Scriban, ori de părintele Boldescu din Bârlad, oameni viteji și cu frică de Dumnezeu. Dar, un rol capital avea să-l joace părintele Radu Șapcă, mai pe scut Popa Șapcă, după cum i-a rămas numele în hrisoave.

Eșecul din Moldova și izbânda din Muntenia

În ziua de 27 martie 1848, revoluționarii conduși de Kogălniceanu, Alecsandri și alții, trec peste cuvântul domnului Mihail Sturza, și își dau întâlnire într-o sală publică din Iași. Liderii țin cuvântări, publicul ovaționează îndelung, iar în final se fixează un program care se dorea a fi o constituție. Asemenea manifestări nu puteau fi tolerate. Din porunca domnului, soldații sparg ușile și-i arestează pe conducătorii răscoalei. O parte dintre ei au reușit să se erijeze la timp din sală și se refugiază ba prin Bucovina, ori prin alte regiuni. Dacă în Moldova revoluția căzuse într-o singură zi, ei bine, în Muntenia lucrurile au mers atât de bine, încât au reușit să pună un nou guvern. Muntenii îi aveau drept lideri pe: Heliade Rădulescu, Alexandru Golescu, Constantin Magheru, Ion Brătianu, C.A. Rosetti, iar în frunte lor stătea Nicolae Bălcescu.

Progresiștii risipiți care încotro, s-au reunit în județul Romanați pentru a pune la cale un nou plan de acțiune. Părintele Radu Șapcă păstorea prin apropiere, mai exact în satul Celei. Documentele pe care le avem sunt foarte sărace când vine vorba de copilăria sfinției sale, ce știm este că și tatăl său a fost preot în același sat. Popa Șapcă era la curent cu tot ce se întâmplă în țară, și făcea parte din societatea revoluționară “Dreptate și Frăție”, înființată de câțiva călugări în primăvara lui 1843.

Proclamația de la Izlaz, scânteia care aprinde focul

În seara zilei de 6-7 iunie, ultimii fugari din București ajung în satul Izlav aflat în vecinătatea Romanațiului. Aici vin și Heliade Rădulesc, Christian Tell, Alexandrescu, Plesoianu și părintele Șapcă. După lungi discuții, revoluționarii s-au decis să pornească atacul. Între timp, sunt trimiși oameni prin satele dimprejur ca să anunțe o mare adunare la Izlaz în dimineața zilei de 9 iunie. Câmpia a fost rapid împânzită de mulțime mare care aștepta să asculte discursurile liderilor. În centru se găsea o masă mare pe care erau așezate crucea, evanghelia și un butoi plin cu apă sfințită. Părintele Radu Șapcă înmoaie busuiocul în apă și aghiesmuiește mulțimea. În jurul mesei stau conducătorii în frunte cu Heliade Rădulescu, care dă citire faimoasei proclamații de la Izlaz:

Cuvântarea continuă cu un aplomb de neînchipuit, iar mulțimile ovaționează îndelung pe Heliade Rădulescu. Odată încheiată citirea proclamației, părintele Radu Șapcă ține o predică plină înflăcărare, apoi îngenunchează și rostește o rugăciune. Mulțimea entuziasmată a mărșăluit spre Caracal cu tricolorul în frunte. Gheorghe Magheru i-a întâmpinat cu flori, în dangătul prelung al clopotelor. Domnitorul Bibescu, înspăimântat de elanul maselor, încearcă să înăbușe revoluția. Magheru primise de ceva vreme o misiune militară din partea lui Bibescu. Cum situația o cerea, domnitorul poruncește exterminarea capilor revoluției. Va trăda Magheru? Nicidecum! Ignoră ordinul și se așează în fruntea celor 200 de dorobanți care mărșăluiau spre Craiova.

“TRĂIASCĂ PATRIA, TRĂIASCĂ CONSTITUȚIA!”

De la o zi la alta, revoluționarii câștigă tot mai mulți simpatizanți. Cuceresc Oltenia, și se îndreptă vertiginos către București, unde urmau să se întâlnească cu o mână de tineri în frunte  cu Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, frații Brătianu, Alexandru Golescu și Mitropolitul Nifon. Pe 11 iunie, la ora patru dimineața, clopotele mitropoliei și al celorlalte biserici risipesc liniștea văzduhului. Mulțimile se adună în strada Lipscani, iar unul dintre revoluționarii tineri dădu citire proclamației de la Izlaz. Mulțimea izbucni în urale și porni către palatul domnesc strigând: “TRĂIASCĂ PATRIA, TRĂIASCĂ CONSTITUȚIA!”

Când văzu hoardele de revoluționari strânse în fața palatului, domnul Bibescu acceptă să primească o delegație în frunte cu Nicolae Golescu care îi prezentă constituția spre aprobare. Cuprins de spaimă, domnul semnă pe loc și numi un guvern revoluționar. Patru zile mai târziu, 15.000 de oameni se adunară pe Câmpia Filaretului, numită și Câmpia Libertății. Acolo, se sfințesc steagurile tricolore și se numește un comandat al gărzilor cetățenești.

Popa Șapcă, agent al revoluției

Lipsa de experiență a revoluționarilor avea să-i coste scump. Mai întâi, au lăsat la finanțe pe boierul Herescu, fost membru în guvernul Bibescu, apoi la comanda armatei pe coloneii Odobescu și Solomon, simpatizanți ai vechii orânduiri. La două zile după constituirea noului guvern, comandanții armatei îi arestează pe Heliade Rădulescu, președintele guvernului și câțiva membri care erau de față. Poporul aflase de trădarea celor doi și se năpusti în toiul nopții cu furci și topoare pe Dealul Spirei. Trădătorii nu au avut cale de scăpare, astfel, membrii guvernului au fost eliberați.

Când au văzut că figura nu a ținut, reacționarii anunță cu surle și trâmbițe că armatele rusești și turcești sunt pe drum și vor să aresteze guvernul provizoriu. Panica începe să guverneze tabăra progresistă, scapă cine poate. În acest context, reacționarii numesc o căimăcănie, adică un locțiitor de Domn. Ion Brătianu și alți tineri care nu fugiseră, au mobilizat mulțimile și spre seară aduc guvernul înapoi de la Târgoviște. Între timp, Popa Șapcă nu veni la București, ci rămăsese în Romanați. Acolo, a cutreierat prin sate și a propovăduit ideile noului guvern. Era un agent de legătură între săteni și ocârmuirea de la București. Devine atât de popular, încât intră în tradiția orală fără să bage de seamă. Aproape că nu eram om care să nu fi auzit versurile: “Vine, vine, nu-ș ce vine/Popa Șapcă din Celei/Cu Goleștii câte trei!” sau “Să trăiască Popa Șapcă/ Că a scăpat țara de clacă/Și Goleștii câteși trei/ Că au fost cu toții și ei.”

Deznodământul tragic al revoluționarilor

Însă legăturile reacționarilor de la noi cu cei din afară, au înăbușit elanul noului guvern. Pe 13 septembrie, trupele turcești intră furtunos în București. Între mica armată și trupele otomane au loc ciocniri sângeroase, guvernul este silit sa abdice. O parte dintre revoluționari în frunte cu Heliade Rădulescu au fost arestați și duși în surghiun la Brussa. Dar Popa Șapcă? Ei bine, furia autorităților nu l-a ocolit nici pe el. Este acuzat “pentru înclinarea ce a avut-o cu lucrările trecutei revoluții” și închis la Văcărești. După alte surse, ar fi fost dus din arestul Mitropoliei la Văcărești și încarcerat la Brussa, unde a petrecut ani buni.

Surse: Prof. Univ. Constantinescu-Iași, “Popa Radu Șapcă, un conducător de frunte al revoluției din 1848”