Tag

Sala Mare

Are în spate o istorie frumoasă de peste 160 de ani, mii de artiști i-au dedicat talentul și timpul, iar zeci de personalități românești despre care astăzi citim în manualele școlare „s-au semnat” pe axa evoluției sale. Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București este o instituție devenită reper pentru cultura românească și un “templu” al dramaturgiei, pe ale cărui altare râvnesc să îşi lase ofranda talentului lor mii de actori români.

Întâmplător sau nu, TNB este situat la kilometrul 0 al Capitalei, odinioară locul în care se strângeau cei care aveau idealuri comune și care doreau schimbarea, iar astăzi, spațiul unde se unesc talentele pentru a arăta lumii puterea transformatoare a artei.

Vechiul Teatru Național București, distrus în urma bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial

Vechiul Teatru Național București, distrus în urma bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial Foto: bucurestiivechisinoi.ro

Potrivit istoriei oficiale a instituției, în 1840, domnitorul muntean Alexandru Ghica aprobă proiectul construirii Teatrului Național, în 1852 este tăiată panglica, iar clădirea va funcționa pe Calea Victoriei, până în anul 1944, când va cădea victimă bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Prima piesă pusă în scenă de către – aşa cum era denumit atunci – Teatrul cel Mare (director Costache Caragiale) a fost, la 31 decembrie 1852, „Zoe sau un amor românesc”. Impozanta instituție teatrală devine una de stat în 1864, în urma unui decret semnat de către premierul de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu.

Clădirea Teatrului Național București astăzi, după reconstrucția care a durat patru ani de zile

Clădirea Teatrului Național București astăzi, după reconstrucția care a durat patru ani de zile Foto: arhiva TNB

TNB-ul pe care îl știm astăzi cu toții, cel de lângă Universitate, a fost inaugurat în preajma Crăciunului anului 1973, și întâmpina publicul bucureștean cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică și Sala Atelier. Sala Amfiteatru „s-a născut” ulterior, în urma modificărilor realizate din cauza unui incendiu. Arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea și Nicolae Cucu sunt cei care au lucrat la proiect, iar inginerului Alexandru Cișmigiu i se datorează structura de rezistență.

În aproape 164 de ani, TNB a avut 45 de directori – o medie de 3 ani și jumătate de fiecare

„Din 1852 și până în 1948, se schimba Guvernul, se schimba și directorul Teatrului! Ion Caramitru (actualul director al Teatrului Naţional, n.r.) este singurul care a schimbat 12 miniștri ai Culturii. De ce? Pentru că, între timp, a apărut o lege a managementului instituțiilor de cultură, care spune că nu îl poți da jos, ca partid, dacă nota arată că sunt rezultate. În aproape 164 de ani, TNB a avut 45 de directori – o medie de 3 ani și jumătate de fiecare. Radu Beligan a stat 20 de ani (cel mai longeviv director, n.r.), Ion Caramitru este deja în al 12-lea an. Am avut și directori care au deținut funcția de mai multe ori – precum I. L. Caragiale sau Costache Caragiale, unchiul celui dintâi. Primii patru directori au fost os domnesc”, a explicat Ionuț Corpaci, consultant artistic şi ghid de ocazie al Teatrului, pentru Matricea Românească.

România, ultima țară din Europa care subvenționează “in corpore” teatrele

La Turul TNB poate participa, în schimbul unei taxe modice, în fiecare zi de luni, oricine vrea să pătrundă în culisele Teatrului, să îi afle povestea și să vadă cabina unde se pregătesc pentru spectacole giganţi care li se închină lui Melpomene şi Thaliei, precum Ion Caramitru și Horațiu Mălăele. Iar explicațiile și „notele de subsol” ale lui Ionuț sunt mai mult decât prețioase, având în vedere faptul că el lucrează aici de mai bine de 20 de ani.

Scenă din spectacolul „Scrisoarea”, după I.L. Caragiale, regizat de către Horațiu Mălăele

Scenă din spectacolul „Scrisoarea”, după I.L. Caragiale, regizat de către Horațiu Mălăele

„Suntem 480 de angajați în prezent. Radu Beligan a reușit să joace (să gestioneze punerea în scenă, n.r.) 1017 spectacole într-un an, în trei săli. Dar înainte eram 662. Acum avem 6 săli și un amfiteatru în aer liber (ce va fi inaugurat în vara 2017, n.r.), dar suntem 480 de oameni. Jucăm 750 de spectacole pe an, dar ne mai trebuie oameni să jucăm de marți până duminică, în toate sălile. În TNB se joacă 20 – 25 de spectacole în fiecare săptămână. Nu avem suficienți oameni – nici actori, nici tehnicieni, nici garderobiere – în așa fel încât să jucăm într-o singură seară în 6 săli. E păcat. Deși propunem de mult tuturor guvernelor: «Dați-ne oameni, ca să putem să jucăm, având în vedere că avem un indice de ocupare a sălilor de 80%»!”.

Spectatorul care observă o clădire elegantă, cu multe săli, modern dotată și situată pe mai multe nivele își imaginează, invariabil, că TNB se bucură de un buget anual impresionant, dar adevărul este altul: “Kilometrul Zero al Teatrului Românesc” dispune de “doar” 6 milioane euro, un buget redus în comparaţie cu cel al altor instituţii europene de profil. Aflăm de la reprezentantul Teatrului faptul că statul român alocă instituției 4,5 milioane euro și că vânzarea de bilete aduce 1,5 milioane euro (25% din bugetul total; în paranteză fie spus, aproximativ aceiaşi bani ajung în actul de creaţie efectiv, restul reprezentând cheltuielile logistice ale „mamutului” numit TNB). De ce este mai mare subvenția de la Guvern? Răspunsul este unul simplu: pentru ca publicul să se bucure de spectacole de calitate, de săli întreținute, dar mai ales să beneficieze de prețuri mici.

Cel mai scump bilet la un spectacol din repertoriul instituției costă 100 lei, cel mai ieftin 10 lei, iar jumătate din vânzări au loc pe internet. Dacă statul român și-ar “închide robinetul” subvenţiei anuale, spectatorul ar trebui să plătească pentru un bilet 200 lei. Ați ghicit, practicarea unui astfel de preț nu ar mai aduce aproape 200.000 de spectatori anual la teatru. Important de menționat este faptul că nu doar TNB primește bani din partea statului – nu mai puțin de 60 de teatre din țară sunt subvenționate, astfel încât prețul biletelor să fie redus, și oamenii să își permită «porția» de cultură. Din nefericire însă, suntem ultima țară din Europa care subvenționează puternic 60 de teatre, în lipsă de alternative.

Bugetul statului român pe 2016, pentru cultură, este de 0,08% din PIB. Franța are 7%. E adevărat că întotdeauna, în România, cultura a fost «Cenușăreasa» – oficial TNB

„Dacă mă întrebați pe mine, cel mai bine subvenționat oraș din România, în ce priveşte cultura, este Aradul, care alocă 9 milioane de euro. E acolo un primar tânăr care a înțeles ceva. (…) Tot proiectul de dezvoltare a TNB-ului, sub conducerea lui Caramitru, este modelat după cel al Royal National Theatre (din Londra, n.r). Acesta are un buget de 120 milioane de lire sterline. Box office-ul este de 30%, deci cam 40 milioane de lire. Noi, la 6 milioane euro, avem 1,5 milioane din bilete. În termen de procente, e bine. În termen de salarii, de investiție în cultură, la noi e puțin. Bugetul statului român pe 2016, pentru cultură, înseamnă 0,08% din PIB. Franța are 7%. E adevărat că întotdeauna, în România, cultura a fost «Cenușăreasa». Ce a fost important pentru România: apărarea, educația și sănătatea. (…) Dacă ni s-ar înzeci bugetul, ca să ajungem la 0,8%, am putea începe șantiere arheologice, reconstrucții de patrimoniu – nu vorbesc aici despre cultură vie, ci despre ce n-am făcut în ultimii mulți ani”.

Scenă din spectacolul „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, regizat de către Claudiu Goga

Scenă din spectacolul „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, regizat de către Claudiu Goga

În altă ordine de idei, reprezentanții Teatrului au identificat publicul majoritar al spectacolelor puse în scenă. Portretul-robot al “fanului” TNB este: femeie cu vârsta până în 50 de ani, cel puțin doi copii, studii superioare şi venituri medii.

Sala Atelier, «laboratorul» unde se verifică gustul pentru noutate

Odată pătrunși în Sala Atelier a TNB-ului, ni se dezvăluie, din capul locului, faptul că nu există în lume două săli de teatru identice, chiar dacă toate au unele elemente comune, precum cabinele de sunet și cele de lumini, dar mai ales configuraţia: toate teatrele lumii sunt construite fie în formula italiană (publicul se află față în față cu scena), fie în cea elisabetană, care copiază varianta grecească (publicul înconjoară scena din trei părți, ca un amfiteatru), fie în cea arenă, ca la circ (publicul înconjoară scena din toate părțile). Sala Atelier poate deveni oricare dintre aceste variante, datorită mobilității oferite de structurile cu roți pe care se află scaunele.

În Sala Atelier se pot bucura de un spectacol 200 de persoane

În Sala Atelier se pot bucura de un spectacol 200 de persoane

„90% din repertoriul Sălii Atelier reprezintă dramaturgia nouă. Aici verificăm gustul publicului pentru nou. Este o sală de maximum 200 de locuri în care nu investim foarte mult din banii publici în decoruri și costume, și verificăm dacă ceva place. Aici aflăm dacă un dramaturg e bun sau nu, la nivelul publicului Bucureștiului, care este unul bun de teatru.”

Viața în teatru, un univers paralel

Între zidurile Teatrului Naţional se produc toate elementele necesare punerii în scenă “ca la carte” a unui spectacol, întrucât aici există ateliere de mecanică, pictură, tâmplărie, tapiserie, croitorie, butaforie, cizmărie, dar și spălătorie și călcătorie. Producția unei piese durează în jur de două luni și jumătate, timp în care actorii învață textul și mișcările scenice în sălile de repetiție, iar „spiridușii” din atelierele amintite lucrează la recuzită, costume, decor etc. Viața în teatru este, pentru neavizați, una boemă, nedictată de rigori și ai cărei protagoniști sunt artiștii îmbrăcați lejer și veşnic cu zâmbetul pe chip. Unele dintre acestea se confirmă, dar asta nu înseamnă că nu există, și în lumea dramaturgiei, un program încetăţenit al zilei de reprezentaţie, astfel încât totul să funcționeze la parametri optimi: intervalul 10:00 – 14:00 – repetiție, de la 14:00 masa de prânz, intervalul 15:00 – 17:00 – somn, apoi, începând cu ora 17:00, întoarcerea la cabină pentru pregătirea spectacolului de la ora 20:00.

Cea mai „inteligentă” sală din lume se află la București

Sala Studio a fost următoarea destinație de pe lista noastră, iar încă de pe holurile care duc spre aceasta am fost anunțați de către Ionuț că vom vedea „sala cea mai «deșteaptă» din lume”, pentru că poate deveni, într-un timp foarte scurt, o sală de teatru de tip arenă, elisabetan sau italian.

Sala Studio, în formula arenă

Sala Studio, în formula arenă

Sala Studio, în formula italiană

Sala Studio, în formula italiană

„O sală de teatru care să se transforme în nici 30 de minute dintr-o sală în altă sală încă nu s-a construit. (…) Când s-a deschis sala, Ion Cojar, fost director al teatrului, a montat «Năpasta» în variantă italiană. Apoi, publicul ieșea în foaier, se întorcea în jumătate de oră în cu totul alt teatru, unde vedea «Conu‘ Leonida față cu reacțiunea». (…) Ne-a fost teamă de faptul că, nemaifolosindu-se din ‘76 mecanismele, o să trebuiască să reparăm mult. N-am făcut decât să adăugăm niște ulei și un panou de comandă nou, pe iPhone.”

Transformarea sălii Studio

„De când a venit Caramitru și până la reconstruire, am mers peste tot în Europa să vedem ce e nou, ca să introducem aici. Sunt lucruri pe care le-am adus și pe care le-am făcut, dar sunt și lucruri pe care le-am considerat mult mai bine făcute la noi. De fapt, nu e importantă schimbarea, important este să le faci să funcționeze. În varianta italiană, Sala Studio are 540 de locuri, în varianta arenă are 590 de locuri”.

Sunt lucruri pe care le-am văzut în Europa şi pe care le-am adus și le-am făcut la TNB, dar sunt și lucruri pe care le-am considerat mult mai bine făcute la noi

Reconstrucţia TNB-ului, încheiată în 2015, a durat patru ani, și a costat nu mai puțin de 73 milioane euro: 26 milioane au venit dintr-un împrumut cu dobândă mică de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar restul, de la cinci Guverne diferite ale României.

Sala Pictură, cea mai „intimă” sală a Teatrului Național București

Sala Pictură, cea mai „intimă” sală a Teatrului Național București

Sala Pictură este una dintre cele mai intime incinte dedicate spectacolelor, pe care le-am văzut. Cu o capacitate de 250 de locuri, sala aceasta îi permite spectatorului să observe chiar și cele mai mici expresii faciale ale actorilor, întrucât distanța de la scenă, la ultimul rând de scaune este de 12 metri.

“Cum să nu-ţi placă să joci la Sala Mare?”

Dar “perla Coroanei” Teatrului Naţional este Sala Mare, o încăpere elegantă, dominată de tapiseria de un roșu regal. „Cum să nu-ți placă să joci aici?”, ne întreabă, retoric, Ionuț Corpaci.

Sala Mare, similară cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra

Sala Mare, similară cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra

Această sală este una de tip italian și se mândrește cu un loc fruntaș în clasamentul celor mai mari săli de teatru din România, dar și în cel al celor mai bine dotate din Europa, din punct de vedere sceno-tehnic. Este comparabilă cu Sala Mare a Teatrului Național din Budapesta sau cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra. Aici pot urmări un spectacol 940 de români.

Foaierul Sălii Mari, la fel de elegant

Foaierul Sălii Mari, la fel de elegant

Teatrul Național București mai deține și Sala Media, cea dedicată diferitelor evenimente – culturale sau educaționale -, și Sala Mică, cea căreia i se mai spune și „Sala 9G”, deoarece serveşte drept spaţiu de expresie noii generații de tineri regizori, scenografi şi actori. Aceștia “iau în primire” sala timp de șase săptămâni pentru a se pregăti, se folosesc de recuzita și de decorul TNB-ului și la final joacă spectacolele de câteva ori. În cazul în care piesele sunt suficient de bune pentru Teatrul Național, ele rămân în repertoriul acestuia. Până în prezent s-au desfășurat două stagiuni, iar din 11 piese jucate de tinerii actori, 10 au rămas în repertoriul TNB-ului.

Terasa de pe acoperișul instituției, viitoarea cafenea a iubitorilor de dramaturgie

Terasa de pe acoperișul instituției, viitoarea cafenea a iubitorilor de dramaturgie

Planurile de dezvoltare ale uneia dintre cele mai emblematice instituţii culturale ale României nu se opresc aici, întrucât publicului i se pregătește o miriadă de alte surprize: în vara următoare, el va putea asista la spectacole pe acoperișul clădirii, evenimentele de aici urmând a avea loc de la ora 22. Un etaj mai jos, îi va aștepta cafeneaua deschisă în permanență, loc care merită vizitat, mai ales pentru panorama asupra Pieței Universității şi pentru reflecţiile pe care ea le inspiră – sperăm noi, asupra neclintirii şi creativităţii spiritului românesc, atât de bine ilustrate de către TNB.