Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Sărbătoarea Cincizecimii

În ciclul anual liturgic al Bisericii, Cincizecimea este „cea din urmă și măreață zi”. Este sărbătoarea Bisericii a venirii Sfântului Duh asemenea unui sfârșit – împlinirea și desăvârșirea – a întregii istorii a mântuirii. Din același motiv, însă, ea este totodată sărbătoarea unui nou început: ea este „ziua de naștere” a Bisericii ca prezență a Sfântului Duh, a noii vieți în Hristos, a milei, cunoașterii, a acceptării lui Dumnezeu și a sfințeniei.

Această dublă semnificație și îndoită bucurie ne este nouă revelată, mai înainte de toate, chiar de către denumirea sărbătorii. Pentecost în limba greacă înseamnă cincizeci, iar în simbolismul sacru biblic al numerelor, numărul cincizeci înseamnă plinirea vremii prin cea dintâi a sa componentă: 49, care înseamnă desăvârșirea absolută (de șapte ori câte șapte), numărul timpului desăvârșit. Acest număr simbolizează ceea ce este dincolo de timp prin cea de-a doua sa componentă (49+1), ea însemnând ziua nouă, „ziua fără de înserare”, a Împărăției Veșnice a lui Dumnezeu. Prin Pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos, timpul mântuirii, lucrarea divină a răscumpărării a fost desăvârșită, plinătatea ei, arătată, toate darurile, împărțite: ne rămâne nouă acum să ne „însușim” toate aceste daruri, să fim ceea ce am devenit în Hristos: participanți și cetățeni ai Împărăției Sale.

Privegherea de toată noaptea începe cu o solemnă invitație: „Să sărbătorim Cincizecimea, venirea Duhului Sfânt, ziua cea aleasă a plinirii făgăduinței, a nădejdii, taina care este pe cât de măreață, pe atât de prețioasă”.

În cele trei fragmente din Vechiul Testament (Numeri 11, 16-17, 24-29; Ioil 2, 23-32; Iezechiel 36, 24-28), dăm ascultare profețiilor legate de Duhul Sfânt.  Aflăm că întreaga istorie a omenirii a fost direcționată către exact această zi în care Dumnezeu „va pogorî Duhul Său peste toate trupurile”. Această zi a și venit! Toate nădejdile, toate promisiunile, toate așteptările au fost plinite. Pentru prima dată, după sărbătoarea paștilor ,cântăm „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…”, cântarea prin care începem toate slujbele, rugăciunile, îndreptată celui care este, precum era, suflarea de viață a Bisericii, și a cărui venire peste noi, a cărui „pogorâre” asupra noastră în această priveghere de sărbătoare, este cu adevărat, experierea Duhului Sfânt.

Ajungându-se la momentul corifeic, privegherea continuă ca o explozie de bucurie și lumină pentru că „însăși lumina Mângâietorului a venit și lumea a luminat”. În pericopa evanghelică (Ioan 20, 19-23), sărbătoarea ne este prezentată drept o celebrare a Bisericii, a naturii sale divine, a autorității sale. Domnul își trimite ucenicii în lume, așa cum El Însuși a fost trimis de Tatăl Său. Mai apoi, în antifoanele liturgice, se proclamă universalitatea învățăturilor apostolice, semnificația cosmică a sărbătorii, sfințirea întregii creații, adevărata manifestare a Împărăției lui Dumnezeu.

Particularitatea liturgică a Cincizecimii stă în însăși slujba vecerniei zilei respective. De obicei, slujba urmează imediat după Sfânta Liturghie, „adăugându-i-se” acesteia drept propria desăvârșire. Slujba începe drept o „recapitulare” a întregii sărbătorii, drept o sinteză liturgică. Ținând flori în mână ce simbolizează bucuria veșnicei primăveri, inaugurată prin venirea Duhului Sfânt. După vohodul mare, bucuria ajunge pe cele mai înalte culmi, prin intonarea prochimenului: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul Nostru?”.

Trecând de acest moment de vârf, suntem invitați să ședem în genunchi. Aceasta va fi fost cea dintâi îngenunchere după Paște. Ea semnifică faptul că după cele cincizeci de zile de bucurie și plinătate pascală, de experiere a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica acum este pe punctul de a-și începe pelerinajul prin timp și istorie. Iarăși, este seară, noapte năpădește, în care timp ispitele și căderile stau în așteptarea noastră, atunci când, mai mult ca oricând, avem nevoie de ajutorul divin, de puterea și prezența Duhului Sfânt, cel care deja ne-a arătat nouă Sfârșitul cel de bucurie, care ne va fi alături, ajutându-ne în eforturile noastre de a ajunge la desăvârșire și mântuire.

Toate acestea ne sunt indicate în cele trei rugăciuni pe care le citește preotul în momentul în care noi îngenunchem și dăm ascultare acelor cuvinte. În prima rugăciune, aducem înaintea lui Dumnezeu a noastră pocăință, a noastră cerere nemărginită pentru iertarea de păcate, cea dintâi condiție pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. În cea de-a doua rugăciune, rugăm pe Duhul Sfânt să ne fie nouă ajutor, învățător în rugăciune și călăuză pe calea cea adevărată prin întunericul și caznele nopții întregii noastre existențe pământești. În cele din urmă, în cea de-a treia rugăciune, ne aducem aminte de toți cei care și-au săvârșit petrecerea pe pământ, care acum sunt uniți cu noi în Dumnezeul cel veșnic al Iubirii.

Bucuria Paștilor s-a plinit și, iarăși, trebuie să așteptăm amurgul zilei veșniciei. Cu toate acestea, cunoscându-ne slăbiciunile, smerindu-ne pe noi înșine prin îngenunchere, cunoaștem de asemenea bucuria și puterea Sfântului Duh, celui ce a venit. Cunoaștem că Dumnezeu este cu noi, că întru el este biruința noastră.

Astfel, se plinește sărbătoarea Cincizecimii și intrăm în „timpul obișnuit” al anului. Însă, fiecare Duminică va fi numită „după Cincizecime”- care acutizează siguranța că prin puterea și lumina acestor cincizeci de zile ne primim noi înșine puterea noastră, ajutorul divin în lupta noastră de zi-cu-zi. La Cincizecime, ne împodobim bisericile cu flori și ramuri verzi – căci Biserica „nu îmbătrânește vreodată, rămânând veșnic tânără”. Ea este arborele cel veșnic verde și viu al harului și al vieții, al bucuriei și al mângâierii. Asta pentru că Duhul Sfânt – „vistierul bunătăților și dătătorul de viață” – vine și se sălășluiește întru noi, ne curăță de toată întinăciunea și ne desăvârșește viața cu însemnătate, dragoste, credință și nădejde.

 

 

Sărbătoarea Cincizecimii – de Protopresbiter Alexandru Schmemann

2 iunie 2023 |
În ciclul anual liturgic al Bisericii, Cincizecimea este „cea din urmă și măreață zi”. Este sărbătoarea Bisericii a venirii Sfântului Duh asemenea unui sfârșit – împlinirea și desăvârșirea – a întregii istorii a mântuirii. Din același motiv,...