Tag

Serbia

Chipurile românilor din jurul granițelor – acesta este subiectul fotografiilor dintr-o neașteptată expoziție organizată la Academia Română în aceste zile. Coordonatorul este profesorul Radu Baltasiu, directorul Centrului de Studii în Probleme Etnice al Academiei. El este și autorul unora dintre fotografii, iar pe celelalte le-au realizat Ovidiana Bulumac, Ovidiu Bâlea, Emil Țîrcomnicu, Zavișa Jurj, Cătălin Alexa. Expoziția are patru arii de interes: Basarabia, goranii din Polonia (adică muntenii valahi), maramureșenii din Ucraina și timocenii din Serbia. Radu Baltasiu ne-a acordat un interviu despre românii care trăiesc în comunitățile istorice, împovărați adesea de dorința de a fi mai aproape de țara lor.

 

Expoziția pe care ați deschis-o zilele trecute este un gest aniversar față de comunitățile istorice românești din diaspora. Este și un gest recuperator, un mesaj de speranță?

Da, și una și alta. Am surprins chipuri ale românilor și imagini ale comunităților românești din sudul Poloniei, respectiv goralii sau muntenii valahi, ale maramureșenilor care au rămas în Ucraina, din zona Teceu, ale timocenilor, blajinii care au un dialect bănățeano-oltenesc foarte interesant și, de asemenea, câteva chipuri din Basarabia. Este o expoziție rod al multor kilometri, sunt zeci de mii de kilometri parcurși de-a lungul ultimilor 3-4 ani, împreună cu colegii cu care expun și, sigur, principala motivație este să contribuim și noi, după puterile noastre, nepermis de modeste, la sărbătorirea comunităților istorice.

 

Baltasiu_5

 

De ce ați simțit nevoia să faceți această călătorie în imagini?

Știți că România este unul dintre puținele state care au efectiv o ”corolă minunată”, să-l parafrazez pe Blaga, de comunități istorice, din păcate ignorate de către mass-media și de către majoritatea instituțiilor. În ultimii ani s-a agravat această ignoranță. Academia Română a ales să parcurgă sensul invers și să readucă la lumină, să reamintească opiniei publice despre existența acestor comunități, despre nevoile lor. În același timp, am dorit să arătăm chipurile luminoase și în suferință de altfel, cu excepția goralilor care o duc foarte bine acolo, sunt un model chiar și pentru noi, în special economic.

 

În Timoc sunt 300 de mii de români în suferință, în câteva zeci de localități

 

Ei trec printr-un proces interesant de redeșteptare națională. Practică o agricultură de înalt succes, îmbinată cu turismul, astfel au atras atenția autorităților poloneze la cel mai înalt nivel. Eu însumi am fost cu o echipă de la centrul pe care îl coordonez, anul trecut, într-o zonă lângă Noul Sas, o denumire foarte interesantă din Polonia. Reuniunea lor s-a desfășurat sub înaltul patronaj al președintelui Poloniei.

Nu același lucru li se întâmplă timocenilor!

În Timoc este o comunitate de români aflată realmente în suferință, în sensul că sunt cei mai mulți români din Serbia, aproape 300.000, în câteva zeci de localități, în care elementul românesc este și astăzi preponderent. Ei nu au școală și nici slujbă în limba română de foarte multă vreme. Spre deosebire de românii din Voivodina, timocenii nu au nici un fel de drepturi. Și spun, poate a suta oară, că n-ar fi rău atunci când statul român se grăbește să susțină necondiționat aderarea unor țări la Uniunea Europeană, să aibă în vedere și situația drepturilor comunităților românești din aceste țări, din reciprocitate, la nivelul standardelor pe care noi deja le aplicăm.

 

 

Chip de copil în expoziție

Surpriză și așteptare în expoziția ”Chipuri și locuri în comunități istorice românești”

 

Curiozitate, surprindere, dar și curăție sufletească, transmise prin doi minunați ochi albaștri. Care era atmosfera în care ați identificat acest chip?

Da, în Ucraina ne-am focalizat pe mutrișoarele unor copilași care văd pentru prima dată teatru și pentru prima dată teatru românesc. Cercetarea s-a făcut undeva în munții Carpați, în zona Teceului. A fost o experiență de nedescris chiar și pentru noi să facem aceste fotografii. O experință similară am avut și la o stână din zona cetății Hust, acolo unde Mihai Viteazul a avut cea mai la nord-vest cetate.

Chipuri de copii am văzut și în fotografiile reprezentative pentru comunitatea românească din Basarabia. Unii, un fel de actori.

Pentru zona Basarabiei am colaborat cu colegii de la Institutul de Etnografie și Folclor. Am scos în urmă cu doi ani o lucrare, un album-monografic, despre viața unor comunități din Republica Moldova și am reliefat și acolo câteva obiceiuri legate de Crăciun, de Anul Nou.

 

Colegii mei au surprins câteva chipuri de copii care efectiv se minunează în timp ce citesc în limba română

 

Ei prezervă foarte bine, aproape mai bine decât noi, aceste sărbători. De asemenea, am relevat ocupații. Ce să vă spun școala din Basarabia. Este un fenomen foarte interesant în sensul că ei nu au suficientă carte în alfabet latin. Colegii mei au surprins câteva chipuri de copii care efectiv se minunează în timp ce citesc în limba română.

Speranța pare că dă tonul expoziției. Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți prin acest proiect?

Anton Golopenția, unul dintre martirii pușcăriilor comuniste, principalul asistent al lui Dimitrie Gusti și unul dintre întemeietorii geopoliticii ca știință în România scria, la declanșarea celui de-al doilea Război mondial, că principalul pilon al politicii externe românești ar trebui să fie consângenii, altfel nu se justifică politica externă. Mesajul este să-i redescoperim, să ne trezim la viață, aflând sau reaflând despre acești consângeni care au probleme foarte seriose.

 

Baltasiu_8

 

În Timoc nu întâmplător  ne-am axat pe câteva fotografii din Lăpușna, ctitorie a lui Radu cel Mare, căreia de la an la an ploile îi șterg frescele. Tot Timocul este împânzit de ruine bisericești, mănăstirești realizate în Evul Mediu cu frățietate între cele două spații. O curioasă întorsătură a istoriei în momentul de față. Expoziția noastră este un semnal la trezie și la bucurie împreună.

Duminică se va sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni. Ce mesaj le transmiteți?

Sunt instituții și actori instituționali care nu i-au uitat și îi roagă să țină aproape în continuare. O să facem tot ce putem!

 

 

Preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia, românul Ivica Glişici, a discutat la Belgrad cu Matricea Românească despre soarta celor 300.000 de conaţionali care trăiesc în Valea Timocului.

Despre români s-a spus mereu că sunt doar 3-4 sate în Valea Timocului, însă în realitate suntem 300.000 de suflete. La recensământ, în schimb, ieşim 2000 de români, şi 44.000 de vlahi. Este un exonim dat de alte popoare, din jurul României, prin care se încearcă spargerea neamului românesc. Eu sunt român, indiferent cum mi se spune, vlah sau vlas. Tot român rămân! (…)

La Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, Atanasie Popovici a cerut unirea Timocului cu România, dar Take Ionescu nu l-a primit în audienţă. Intelighenţia românească de atunci a dorit ca Timocul să vină la Ţara-Mamă. Ce putere avea ţăranul? Tot intelectualitatea era vârful de lance”, a spus Glişici, cu referire la lupta marelui militant pentru drepturile românilor din Serbia, Atanasie Popovici.

Conştiinţă românească, doar prin Şcoală şi Biserică

De profesie arhitect, cu o teză de doctorat în istorie în pregătire, pe care o va susţine la Bucureşti, Ivica (tradus: Ionică) a mai declarat, pentru Matricea Românească, următoarele:

„Mă ocup de problema românismului de 22 de ani. Aş spune că Statul român trebuia să vină să îmi ofere paşaportul din proprie iniţiativă, nu să îmi pună piedici, la depunerea actelor, aşa cum s-a întâmplat…”

conştiinţă românească cultivată prin Festivalul Joc Românesc din Valea Timocului interior

Copii participanţi la Festivalul „Joc Românesc”, veritabil incubator de conştiinţă românească, organizat anual în Valea Timocului prin eforturile lui Ivica Glişici şi ale colaboratorilor săi Foto: arhiva personală Ivica Glişici

De loc din comuna Golubăţ, aflată pe Dunăre, la o aruncătură de băţ de Patrie, Glişici mai spune că minoritatea românească din Serbia ar putea deveni un element puternic în condiţiile depopulării statului vecin, ceea ce creează nelinişte la Belgrad, deşi conaţionalii noştri sunt cetăţeni loiali.

“Aceşti 300.000 de români sunt cetăţeni loiali, vorbim despre unitate. Noi nu suntem contra Statului sârb. Acum minoritatea este foarte mică, comparativ cu 5-6 milioane de sârbi. Vom fi un element puternic când populaţia lor va scădea, în următoarele decenii. Momentan, suntem asimilaţi. România ne poate ajuta dacă firmele româneşti investesc aici, dacă sprijină Biserica şi învăţământul în limba română. Eu nu am făcut o oră de limbă română, nu vorbesc o limbă literară. Nimeni nu vorbeşte. Trebuie să se clădească o conştiinţă românească adevărată aici… Altfel, vom dispărea.

Vă dau un singur exemplu de pericolul care ne paşte: eu vorbesc cu fiica mea limba română, dar ea, uitându-se la televizor, vorbeşte limba sârbă…”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    „Situaţia românilor din Timoc este dramatică. Dacă nu se va investi în educaţie, în a avea şi a ţine şcoala românească, noi vom dispărea”, a atras atenţia, cu amărăciune în glas, pentru Matricea Românească, unul dintre liderii comunităţii româneşti din regiunea Timoc, Serbia, medicul Predrag Balaşevici, pe care l-am întâlnit la Belgrad.

    De profesie medic pediatru, Predrag Balaşevici este o figură cunoscută printre românii din Serbia, ca preşedinte al Pârtiei (Partidului) Neamului Rumânesc, ce militează pentru drepturile minorităţii româneşti.

    Acesta subliniază că lipsa educaţiei în limba română, în regiunea Timoc, erodează puternic identitatea românilor de aici, punând tot mai mult în pericol însăşi existenţa minorităţii româneşti.

    “Situaţia este dramatică, iar dacă nu se va investi urgent în şcoala românească, în educaţia în limba română, noi vom dispărea! Trebuie să vă gândiţi că atâta amar de vreme noi nu am avut şcoli româneşti, nu am învăţat limba, nu am beneficiat de nici o susţinere, nu am avut ziare, Biserică, administraţie, nimic în limba română – şi totuşi, românii şi-au conservat identitatea de limbă, tradiţiile şi obiceiurile. Este aproape o minune.”

    Predrag Balaşevici lider românii din Timoc şcoala românească discuţie Matricea Românească la Belgrad interior

    Predrag Balaşevici, un medic român care vrea să facă bine identităţii româneşti şi compatrioţilor din Valea Timocului, al căror număr este estimat la 300.000

    Implicat în conservarea identităţii româneşti pentru că “toţi cei care putem contribui la lucrurile bune, ar trebui să o facem, dincolo de câmpul strâmt al profesiei noastre”, medicul Predrag Balaşevici deplânge lipsa unei strategii coerente, la nivelul autorităţilor române, privind protecţia românilor din afara graniţelor.

    “Situaţia cu care se confruntă românii din Timoc este, din păcate, similară cu cea a românilor din Bulgaria, din Basarabia, şi aşa mai departe. Am avut discuţii cu românii din toate aceste zone, şi toţi se plâng că sunt uitaţi sau se face prea puţin pentru ei. În Ucraina există şcoli româneşti, în Serbia nu. (…) Sigur, există şi mulţi patrioţi în rândul autorităţilor, însă problema românilor din afara graniţelor este abordată mai mult funcţionăreşte decât cu sufletul. Ajutorul este insuficient şi greoi. România nu are nici o strategie coerentă, susţinută pe termen lung, cu privire la românii din afara graniţelor.”

    Atâta amar de vreme, nu am avut şcoli româneşti, nu am învăţat limba română, nu am avut ziare, Biserică, administraţie, nimic al nostru – şi totuşi, românii din Timoc şi-au conservat identitatea de limbă, tradiţiile şi obiceiurile. În secolul XXI însă – secolul englezei, al Internetului şi al migrării masive la oraş – nu vom mai reuşi

    “La polul opus, Ungaria investeşte milioane de euro în Voivodina, inclusiv în agricultură, unde acordă fermierilor de origine maghiară împrumuturi la dobândă foarte mică. Probabil că, în gândirea lor pe termen lung, aceste investiţii au sens. Se gândesc, poate, că într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat, aceste teritorii ar putea fi ale lor.”

    De loc din Bor, Serbia, Predrag Balaşevici este circumspect cu privire la şansele românilor din Valea Timocului în lipsa promovării susţinute şi programatice a identităţii proprii, româneşti, în regiune:

    “Întorcându-mă la prima idee: a fost posibil să rămâi român [în Timoc] în secolele XIX-XX, dar acum, în secolul XXI, odată cu avântul englezei, cu proliferarea internetului, cu mutarea tinerilor la oraşe, nu se va mai putea. Copiii nu mai sunt interesaţi să înveţe limba română, iar dacă nu o vor studia la şcoală, suntem condamnaţi la dispariţie.”

    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Teodor Burnar

    Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Ovidiu Iordache

    Ovidiu Iordache

    Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
    Ovidiu Iordache

    Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

      Din aproape 350.000 de locuitori, câţi numără zona metropolitană a oraşului Novi Sad, circa 1000 sunt români, foarte mulţi – specialişti apreciaţi în comunitate, a explicat pentru Matricea Românească preşedintele Societăţii de Limba Română din capitala Voivodinei, Lucian Marina, rezident în zonă de patru decenii. O corespondenţă de la Novi Sad, despre românii din Serbia, de Teodor Burnar (text) şi Ovidiu Iordache (foto).

      Animator cultural şi jurnalist, fost absolvent de facultate la Zagreb, Lucian Marina se descrie “român get-beget, prin toată istoria neamului. Mă trag din Voivodinţ – satul voievodului – situat la 500 de metri de frontiera cu România, în imediata apropiere a Vârşeţului.”

      Matricea Românească în dialog cu românii din Serbia Lucian Marina Novi Sad Voivodina interior cu revista

      Românul Lucian Marina din Voivodina, consultând, cu pietate, revista Matricea Românească

      Ajuns să vieţuiască, de decenii bune, la Novi Sad (urbe ce se pregăteşte să fie Capitală Europeană a Tineretului în 2019 şi Capitală Culturală Europeană în 2021), românul Lucian Marina spune despre oraşul adoptiv că “este un centru cultural al sârbilor, care găzduieşte Matica srpskamatca sârbească – înfiinţată de fapt la Pesta în 1826, ca apoi să treacă la Novi Sad în 1864.”

      Matricea Românească, prolifică în matica srpska

      Va rămâne, probabil, o inedită a istoriei faptul că Matricea Românească a ajuns în 2018, iată, exact în “matca sârbă”, locul ce găzduieşte cea mai veche instituţie cultural-ştiinţifică din ţara vecină. Însă românii, a se citi matricea românească, prosperă în această matcă sârbească, după cum a lămurit Lucian Marina.

      “Românii din Novi Sad sunt puţini la număr, însă majoritatea sunt intelectuali: la radio, la televiziune, la catedra de Limbă şi Literatură, corespondenţi ai ziarului Libertatea (ziar al românilor din Serbia, n.n.), sau medici, oameni de ştiinţă, cercetători la Institutul pentru Manuale.

      Matricea Romaneasca în dialog cu românii din Serbia Lucian Marina Novi Sad Voivodina interior ipostaze

      Român get-beget: Lucian Marina, preşedintele Societăţii de Limba Română din Novi Sad, Voivodina, Serbia

      Suntem 1000 de români, aproximativ, la Novi Sad. Printre altele, se spune despre oraş, chiar şi prin documente, că a fost fondat şi de unul Ion sau Iovan Valahul – deci Ion Vlahul. Mulţi români de aici au ajuns să fie doctori în ştiinţe, la tot felul de instituţii. Cum se raportează sârbii la noi? Dacă lucrezi bine şi mult, te recunosc sârbii.”

      “Voi păstraţi mai bine tradiţiile şi obiceiurile decât românii din Ţară!”

      Românul din Novi Sad a explicat, pentru Matricea Românească, situaţia privilegiată a românilor din Voivodina, comparativ cu cea a românilor din Timoc: “Ne simţim nu doar liberi, ne simţim ai locului. Românii au un statut special aici încă din perioada monarhiei austro-ungare, drepturile lor istorice au fost păstrate şi respectate, pe cât s-a putut. Noi aici organizăm, la Casa Românească, unde este sediul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Republica Serbia, diferite reuniuni (prezentări de carte, lecturi de poezie, obiceiuri de iarnă). Este o viaţă culturală înfloritoare. Se întâmplă deseori să vină din România prieteni, colegi, oaspeţi care, nu doar din curtoazie, zic că «Voi păstraţi mai bine şi mai mult tradiţiile şi obiceiurile, decât la noi în ţară!»

      Matricea Românească în dialog cu românii din Serbia Lucian Marina Novi Sad Voivodina publicaţii româneşti

      Publicaţii româneşti din Serbia, editate de Societatea de Limba Română din Voivodina

      Pentru Lucian Marina, nu există dubiu asupra poetului naţional (“Eminescu este cel mai mare!”), chiar dacă adesea a fost confundat, din cauza asemănării fizice izbitoare, cu Adrian Păunescu, cel cu care a fost “frate de cruce”, la fel cum a fost şi cu regretatul Grigore Vieru.

      România nu se termină la graniţe

      Acest “Adrian Păunescu” de Voivodina l-a evocat pe Nicolae Iorga, în finalul discuţiei noastre, exprimându-şi optimismul asupra perpetuităţii românilor nu doar în România, ci oriunde se va împrăştia (şi reuni) matricea românească.

      Matricea Romaneasca în dialog cu românii din Serbia Lucian Marina Novi Sad Voivodina Dacia greyscale

      Prezenţe româneşti în Serbia: Dacia, eterna constantă…

      “Este cunoscută, deja poate epuizată, ideea lui Nicolae Iorga, că «România are 2 prieteni: Marea Neagră şi Serbia». Or, România are mai mulţi prieteni, fiindcă este înconjurată de români. În toate ţările din jurul României, pe teritoriul fostei Românii Mari, sau pe alte teritorii mai îndepărtate, care nu i-au aparţinut nicicând României – poate de pe vremea lui Burebista, când teritoriul era mult mai mare – sunt români în jurul României, uneori şi uitaţi de Ţara-Mamă, sau nu prea bine văzuţi, sau insuficient ajutaţi în eforturile lor de a-şi păstra conştiinţa naţională, identitatea naţională – înainte de toate, cultura, tradiţiile. Aceşti români îşi păstrează identitatea, vorbesc şi vieţuiesc româneşte. România nu se termină la graniţe.”

       

      Cu mulţumiri deosebite pentru sprijinul acordat în realizarea materialului domnului Alin Ciocănea (Ambasada României de la Belgrad).

      Teodor Burnar
      Urmăriţi-mă:

      Teodor Burnar

      Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
      Teodor Burnar
      Urmăriţi-mă:

      Ovidiu Iordache

      Ovidiu Iordache

      Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
      Ovidiu Iordache

      Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

        Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, „živeli!” înseamnă „noroc!”) speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care denigrează România, cu o înţelepciune de pescar ajuns la 80 ani: “Cine vorbeşte urât de România, ăla cred că nu este român. Nu ştiu din ce cauză fac unii asta, nu pot să îmi dau seama. Poate că nu sunt în apele lor!”

        Fiu de ţăran, Jiva Firulescu vede viaţa clar, fără hiperbole inutile: “Nu am făcut războiul, dar am prins războiul: Au venit nemţii, au plecat nemţii… Au venit ruşii… După război, a fost foametea care a fost în toată ţara. După foamete, au început diferite boli, ca după război… Erau multe cadavre. Am trecut prin toate. Pe toate le-am trecut.”

        E o realitate pe care o vorbă de duh o sintetizează la fel de bine: toate marile imperii care s-au perindat pe aici au dispărut: românii au rămas.

        “Pescuiesc de când mă ştiu”, îmi spune nea’ Jiva, octogenarul Dunării. “De meserie? Acum” – glumeşte – „sunt de meserie pensionar.”

        Dunărea, o viaţă plăcută

        Industrializarea forţată din perioada comunistă l-a făcut, şi pe el, strungar. “Am lucrat şi la Reşiţa, şi la Braşov. Am lucrat la Porţile de Fier I, apoi la Orşova. De aici am ieşit la pensie.”

        Îl întreb ce reprezintă pentru el Dunărea, care l-a tras înapoi acasă, ca un magnet. “E simplu: pentru mine, Dunărea este o viaţă plăcută. Timpul pe care îl pierd, îl pierd – că nu mai am unde – la pescuit: dimineaţa un pic, după-masa un pic. Când e soare, mă feresc.

        Cum am ajuns la 80 de ani? Mult de tot m-a ţinut că am mâncat ce este curat. Nu a fost ca până acum, cu îngrăşăminte, cu chimicale… era totul original. Asta m-a ţinut. Şi aerul foarte plăcut de aici.”

        Am trăit o copilărie zbuciumată, ca după război. Mai găseam câte un pistol, mai puneam câte un cartuş în foc, făceam năzbâtii… ~ Jiva Firulescu, pescar din Orşova, 80 de ani

        Dunărea şi familia sunt pilonii vieţii lui, o viaţă despre care spune că a fost senină, umbrită de câte un nor ocazional. “Toţi de aici suntem familişti. Noi, acasă, am fost trei copii: doi fraţi şi o soră. Fratele a murit, am rămas eu şi sora. Are 85 de ani. Mama a murit când eram mic… Tata era un om liniştit. Şi dânsul a trăit până la 81 de ani.”

        “Părinţii mei m-au educat să nu fur, să nu înşel, să respect. Şi pe copiii mei, la rândul lor, i-am învăţat să dea bună ziua. Dacă ai trecut de zece ori pe lângă un om, de zece ori să îl saluţi, că nu îl deranjezi! (…) În ziua de azi, părintele se bucură când face copilul năzbâtii. Ei, noi nu am fost aşa. Atât de mult ne-a educat, încât am educat şi noi copiii noştri!”

        E o experienţă singulară să contempli Tabula Traiana alături de un bătrân de 80 de ani. E ceea ce se cheamă istorie vie. La capătul celălalt al arcului timpului, Centenarul.

        “Mă cam depăşeşte subiectul. Nu prea am ţinut eu cont de Istorie… Am, sigur, o mândrie că pe aici, pe la noi, au venit romanii.” Gândul se mută apoi pe un alt război, de mai mare ecou pentru interlocutorul nostru:

        “Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea! M-am născut în 1938. În ’45 am avut 7 ani deja, îmi dau seama. Nu am uitat nişte lucruri! Erau cadavre multe, mai ales că noi eram, aici, graniţă cu sârbii. Era foarte periculos.”

        Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea. În 1945, aveam 7 ani. Nu am uitat nişte lucruri!

        Ce crede Jiva Firulescu despre apatia şi ireverenţa tinerilor faţă de sacrificiile predecesorilor? Surprinzător, îi înţelege: “Nu au trecut prin ele. Dacă nu ai trecut printr-un lucru, nu poţi să îţi dai seama. În schimb, eu am trecut prin asta.”

        “Nu ştiu dacă prind Centenarul. Deocamdată, ce să spun, mă simt foarte bine. Dacă mă duc cu undiţa la peşte… Până la 80 de ani, mergeam cu plasele – e foarte greu. Cine e pescar ştie.”

        Viaţa i-a lăsat unele cicatrici invizibile, dar nu în suflet: “Mi-a plăcut. Vă spun un lucru, la anii ăştia: dacă faci ceva cu plăcere, nu forţat, nu, eu ştiu, «N-am bani, şi trebuie să fac cine ştie ce minuni». Să faci cu plăcere! Şi atuncea, totul este… nu bine, foarte bine! Să faci totul din inimă! Eu, cam toate, aşa le-am făcut.”

        După 80 de ani, Jiva Firulescu îi vede pe români schimbaţi, o problemă pe care o pune în termeni simpli: “Românii s-au mai schimbat, sunt mai reci, nu sunt prietenoşi… Se ştie, cam în toată ţara, cum e cu serviciul!”

        Bătrânul Poseidon, întinerit la Orşova

        Cu privirea lui ataraxică şi chipul întinerit de razele soarelui, nea’ Jiva de la Orşova pare o zeitate a adâncurilor, un Poseidon anacronic într-o lume a agitaţiei păguboase.

        Meditaţia îmi e întreruptă de un val – şi de o recomandare, la despărţire:

        “Când mergi la peşte, nu trebuie să faci zgomot, să le pui radio… Aici e o vorbă: «Cutare e nebun». Noi suntem pescari liniştiţi, adică nebuni liniştiţi!”

        bătrânul şi Dunărea pescar Orşova 80 ani interior

        Jiva Firulescu, 80 ani, din Orşova, expresia vie a sloganului revistei Matricea Românească nr. 1: „Dăinuim!” Foto: Ovidiu Iordache

        Ivica Glişici, lider al românilor din Valea Timocului: “Suntem 300.000 de români, cetăţeni loiali, dar suntem asimilaţi. România ne poate ajuta clădind aici conştiinţă românească prin Şcoală şi Biserică”

        12 Septembrie 2018 |
        Preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia, românul Ivica Glişici, a discutat la Belgrad cu Matricea Românească despre soarta celor 300.000 de conaţionali care trăiesc în Valea Timocului. Despre români s-a spus mereu că sunt...

        Din Timoc până la Belgrad, tot românul plânsu-ni-s-a! Predrag Balaşevici, medic, lider al românilor din Timoc: “Dacă nu se va investi în şcoala românească, în limba română, aici, noi vom dispărea!”

        4 Iulie 2018 |
        "Situaţia românilor din Timoc este dramatică. Dacă nu se va investi în educaţie, în a avea şi a ţine şcoala românească, noi vom dispărea”, a atras atenţia, cu amărăciune în glas, pentru Matricea Românească, unul dintre liderii comunităţii...

        România nu se termină la graniţe. Lucian Marina, “Adrian Păunescu de Voivodina”: “Suntem 1000 de români în Novi Sad, oameni de elită. În documente se spune că oraşul a fost fondat şi de unul Ion Valahul”

        3 Iulie 2018 |
        Din aproape 350.000 de locuitori, câţi numără zona metropolitană a oraşului Novi Sad, circa 1000 sunt români, foarte mulţi - specialişti apreciaţi în comunitate, a explicat pentru Matricea Românească preşedintele Societăţii de Limba Română din...

        Bătrânul şi Dunărea. Jiva Firulescu (n. 1938), pescar din Orşova: “Cei care vorbesc România de rău nu sunt în apele lor, nu sunt români” / “Eşti fericit când nu faci lucrurile pentru bani, ci din inimă”

        29 Iunie 2018 |
        Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, "živeli!" înseamnă "noroc!") speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care...