Unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX, Sergiu Celibidache s-a remarcat prin inteligența ieșită din comun, interpretările sale pline de intensitate și trăirea interioară puternică exprimată prin acte artistice. Refuzând înregistrările pe discuri, există doar câteva înregistrări cu faimoasele interpretări live ale sale.
Începutul
S-a născut la 28 iunie 1912, în Roman, județul Neamț, iar primii ani din viață au fost provocatori pentru părinții săi, aceștia fiind îngrijorați din cauza faptului că cel mic nu scotea nici un cuvânt.
În jurul vârstei de patru ani rostește primele silabe. Un an mai târziu, însă, începe să cânte singur la pian, luându-și prin surprindere familia – moment despre, mulți ani mai târziu, a declarat:
„Când aveam 4 ani dădeam concerte, așa, fără public, într-un pod gol, fără lumină, cu mult praf, și foarte rece. Mulțumeam publicului, deși nu știam ce înseamnă asta. Fusesem o dată la un concert adevărat unde am văzut că se aplauda, că se mulțumea la sfârșit și, atunci, o făceam fără să știu să cânt la pian, nu cântam, mi se părea doar foarte interesant.”
A urmat cursuri liceale și muzicale la Seminarul Pedagogic din Iași până în 1930, timp în care s-a remarcat prin inteligența sa ieșită din comun. După ce împlinește 18 ani, părăsește casa părintească, din dorința de a-și urma visul, acela de a avea o carieră muzicală.
Își continuă studiile la București, sub îndrumarea lui Theodor Rogalski și a lui Theodor Cosma. Visul său de a avea o carieră muzicală a implicat câțiva ani de sărăcie teribilă, timp în care și-a câștigat existența fiind pianist corepetitor la o școală de dans.
După ce-și face stagiul militar, în 1935, pleacă la Paris pentru a-și continua studiile. Inspirat de un cvartet de coarde de Heinz Tiessen auzit la radio, decide să-și compună propriul cvartet, pe care îl trimite lui Tiessen, care era profesor la Facultatea de Muzică din Berlin. Acesta sesizează imediat potențialul muzical deosebit al lui Celibidache, pe care-l invită la Berlin.
Celibidache nu stă pe gânduri, se mută la Berlin și învață într-un timp foarte scurt limba germană. Imediat după se înscrie la Facultatea de Muzică a Universității Friedrich-Wilhelm, unde a studiat cu Tiessen, Hugo Distler, Kurt Thomas, Fritz Stein, George Scchunemann și Walter Gmeindl.
Anul 1939 marchează momentul în care Celibidache l-a întâlnit pe preotul budist Martin Steinke (Dao Jun), care l-a introdus în budismul zen. Va lega cu acesta o prietenie de lungă durată, influențându-i cariera muzicală în anii următori.
Primele concerte în calitate de dirijor
Celibidace rămâne dedicat pasiunii sale pentru muzică, astfel că în anii următori se concentrează pe compoziția propriilor lucrări. Dirijează, în paralel, corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai.
În 1941 este angajat ca dirijor permanent la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde” („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii”). În acea perioadă, Celibidache uimește cu memoria sa, ținând minte toate partiturile.
Fiind considerat un student cu capacități remarcante, în perioada celui de-al doilea Război Mondial, Celibidache a predat colegilor la mai multe materii. A fost o perioadă grea pentru acesta, neavând bani sau mâncare, slăbind foarte mult.
În 11 august 1945, la doar 33 de ani, apare la pupitrul Orchestrei de Cameră din Berlin, ulterior câștigând un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin. La scurt timp, în 29 august, este invitat să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Berlin. Două luni mai târziu, Celibidache este numit noul director muzical al celebrului ansamblu, alături de care a susținut peste 400 de concerte la Berlin, precum și multe turnee de succes în alte țări.
În 1946 începe să predea la Institutul Internațional de Muzică de la Berlin. Trei ani mai târziu, în 1948, conduce pentru prima dată London Philharmonic Orchestra și are primul turneu cu Orchestra Filarmonică din Berlin în Anglia. În același ani, semnează primul și singurul contract de înregistrări cu producătorul Walter Legger. Nu îi plăcea cum se auzea sunetul, considerând că deformează realitatea, astfel că, după acest moment, Celibidache susține doar concerte live.
Orchestre de prestigiu din toată lumea îl invită să dirijeze începând cu anul 1940 – din Austria, Italia, Franța, America Centrală și de Sud, iar în același ani refuză postul de dirijor al New York Philharmonic Orchestra.
În 1953 primește Premiul Berlinez de Artă pentru Muzică și are loc ultimul lui concert cu Orchestra Scala din Milano. Este decorat cu Crucea de Merit a Republicii Federale Germane în 1954, fiindu-i recunoscute meritele pentru succesul Orchestrei Filarmonice din Berlin.
Își continuă activitatea, în special în Italia, unde dirijează orchestra Scala din Milano, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma și Orchestra Radio a RAI.
Dirijează, în 1957, concertul organizat pentru a celebra aniversarea de 70 de ani a profesorului și mentorului său, Heinz Tiessen, cu Orchestra Radio din Berlin, iar un an mai târziu au loc primele concerte alături de Orchestra Radio din Stuttgart, alături de care va rămâne foarte apropiat.
Începe să colaboreze cu Capela Regală Copenhaga în 1960, iar în 1961 participă alături de aceasta la un apreciat turneu în Germania.
În 1962, publică în ziarul „Frankfurter Allgemeine” un articol – „Înțelepții sunt greu de găsit”, în cadrul căruia își exprimă opinia despre budism, explicând cum, în timpul concertelor sale, s-a concentrat în a da naștere condițiilor optime pentru o “experiență transcendentală”, din perspectivă zen – budistă.
În 1963 este dirijor invitat și director artistic al Orchestrei Simfonice a Radioului din Stockholm, realizând turnee în Suedia, Danemarca, Germania, Elveția, Spania, Finlanda, Austria și Olanda.
Se căsătorește cu Ioana Procopie Dumitrescu în 1965, o pictoriță pe care o cunoștea din copilărie, din România, iar în 1968 devine se naște unicul său fiu, Serge Ioan.
Deși a revenit rareori în România în postura de dirijor, în puținele dăți în care a făcut-o, Radiodifuziunea română i-a fost alături. În 1978 revine pentru scurt timp în țară, unde dirijează Orchestra Filarmonică George Enescu din București, an în care este numit și profesor onorific al Universității Johannes-Gutenberg din Mainz, unde va derula o lungă activitate pedagogică.
În 13 februarie 1990, Radiodifuziunea română a transmis în direct concertul eveniment susținut pe scena Ateneului Român de Orchestra Filarmonică din Munchen, cu Sergiu Celibidache în calitate de dirijor, prilej cu care acesta a declarat:
„M-am născut român, am îmbătrânit român și o să mor român.”
În 1992 revine pentru o scurtă perioadă în țară, fiind numit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1994 este numit cetățean de onoare și Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași.
În 1996, Celibidache susține ultimul său concert la Munchen, iar la 14 august în același an trece la cele veșnice, la reședința sa din La Neuville-sur-Essone, de lângă Paris, fiind înmormântat în micul cimitir al localității.
La o zi după moartea sa, faimoasa publicație americană “The New York Times” în descria drept “una dintre cele mai mari enigme ale secolului XX”.
Bibliografie: Radio România Cultural
Surse foto:
De la Photographer: Israel Press and Photo Agency (I.P.P.A.) / Dan Hadani collection, Biblioteca Națională a Israelului / CC BY 4.0, CC BY 4.0 (Wikipedia)
De la Örebro Kuriren – https://digitaltmuseum.se/021016191165/cellibedache-13-juni-1966-en-dirigent-kladd-i-vit-skjorta-och-svart-kavaj, CC0 (Wikipedia)
BR Fernsehen