Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Sfântului Apostol Pavel

Sfântul Apostol Pavel (sau Saul, după numele său primit odată cu botezul iudaic, circumciderea) a rămas în conștiința Bisericii drept una din cele mai dominante voci ale Creștinismului primar, atât prin lucrarea sa misionară, ca Apostol al Neamurilor, cât și ca autor a aproape jumătate din cărțile Noului Testament; tot Sfântul Apostol Pavel este întemeietorul Bisericii Greciei, a cărui pomenire întru cinstire Biserica o face an de an, în data de 29 Iunie, împreună cu Sfântul Apostol Pavel.

Născut în Tarsul Ciliciei (între 5-15 d.Hs.), Saul, iudeu cu cetățenie romană, a crescut într-un context socio-cultural puternic determinat de influențe grecești, întrucât orașul său natal era un mare centru al lumii eleniste, învățând limba greacă și primind o educație de sorginte iudaică, alături de Gamaliel, un învățător al legii.

Acest fundament a reprezentat un punctul de plecare în lucrarea sa apostolică, fiindcă prin cunoașterea tradițiilor iudaice,  el a știut cum să se adreseze comunităților de evrei, iar limba greacă s-a dovedit o adevărată unealtă pentru a aborda pe cei proveniți dintre neamuri (εθνικούς). Cu cei din urmă, a ținut o corespondență strânsă prin care a răspuns întrebărilor puse de credincioșii Bisericii pe care o întemeiase. Prezentul articol are ca scop urmărirea traseului misionar al Sfântului Apostol Pavel pe teritoriul Greciei Antice angajând argumente biblice, istorice și mărturii arheologice.

Conform cărții Faptele Apostolilor, grupul misionar al apostolului Pavel (Sila, Timotei și Luca) debarcă pentru prima dată în regiunea de Nord a Greciei Antice, în iarna anului 49 d.Hs., în Neapoli, care se găsea în locul orașului Kavala, din Grecia de astăzi. Șapte ani mai târziu, în 56 d.Hs., Apostolul Neamurilor se va găsi pentru a doua oară în această cetate, în timpul celei de-a treia călătorii misionare a sa. Mai apoi, Apostolul împreună cu ceata ucenicilor călătoresc în Filippi, unde rămân pentru câteva zile (Fapte 16, 11-12). O tradiție veche identifică locul unde Pavel și cei împreună cu el au debarcat drept locul unde ulterior s-a ridicat Biserica Sfântului Nicolae, aproape de portul orașului Kavala. În spatele Bisericii există un Pas al Apostolului Pavel (Βήμα Αποστόλου Παύλου)[1] în amintirea acestui eveniment, care marchează în istoria Bisericii venirea mesajului evanghelic pentru prima dată pe teritoriu european.

 

Pasul Sf. Ap. Pavel în Neapoli

Pasul Sf. Ap. Pavel în Neapoli

 

Urmând Via Egnatia (drum roman antic realizat în sec. al II-lea î.Hr, ce traversa provinciile romane Iliric, Macedonia si Tracia, ale cărui rămășițe arheologice au fost descoperite în apropierea Mănăstrii Sfântului Sila), Pavel și cei care împreună cu el s-au îndreptat către cetatea Filippi, intrând, probabil pe Poarta Neapolis-ului. În prezent, orașul abundă în dovezi arheologice din perioada elinistă, dar mai ales din cea romana și a epocii paleocreștine. În perioada proto-creștină, cetatea mai adăpostea doar foarte puțin iudei, care, în zilele Sabbatului, se adunau la malul unui afluent al râului Strymona. În sâmbăta în care Apostolul a vizitat zona aceasta, el a găsit adunate în acel loc doar femei, carora Apostolul le-a predicat pentru prima data învățătura creștină.  Întâlnirea lui Pavel cu Lidia, o femeie credincioasă din Thyatira Asiei Mici (Fapte 16, 14) trebuie să se fi săvârșit tot acolo. Pe locul unde această credincioasă a primit botezul, mai târziu s-a ridicat un baptisteriu în zilele noastre, a fost înfrumusețat, iar în râul de lângă baptisteriu se săvârșesc botezuri.

În același capitol din Fapte se istorisește că Pavel împreună cu Sila au fost duși în piață[2], înaintea dregătorilor. Rămășițele arheologice ale acestei piețe din zilele noastre sunt de sec. II, însă sub acestea, arheologii au descoperit straturi ale unei piețe și mai vechi, de sec. I. Este posibil ca întregul episod să se fi petrecut în fața Pasului care este localizat în regiunea nordică a pieței din Filippi, fiindcă se știe că în partea de sud se găseau tarabele negustorilor din Filippi.

Comunitatea filipenilor este prima pe care Apostolul o întemeiază pe teritoriu european și tot acesteia îi este destinată una dintre Epistolele Pauline. Ruinele episcopiei se păstrează până în zilele noastre în estul pieței. În casa de rugăciune afierosită Apostolului Pavel s-a păstrat o epigrafie pe podeaua de mozaic care stă drept mărturie a acestei afierosiri și pe care scrie: Porfirie, episcopul, cel ce a făcut/a ridicat mozaicul bazilicii lui Pavel în Hristos (ΠΟ[ΡΦΥ]ΡΙΟΣ ΕΠΙΣΚΟΠΟΣ ΤΗΝ [Κ]ΕΝΤΗΣΙΝ ΤΗΣ ΒΑΣΙΛΙΚΗΣ ΠΑΥΛΟ[Υ ΕΠ]ΟΙΗΣΕΝ ΕΝ ΧΡΙΣΤΩ). Această descoperire de mare însemnătate pentru creștini subliniază comuniunea continuă a Bisericii din Filippi cu întemeietorul ei.

 

fig. 3. Epigrafia Ep. Porfirie

Epigrafia Ep. Porfirie

 

Până a ajunge în Thessalonic, Pavel a trecut și prin cetățile Amfipoli și Apollonia, despre care, însă, cartea Faptelor nu ne mărturisește nimic, ci doar le amintește (Fapte 17, 1). Din punct de vedere istoric, se cunoaște faptul că cetatea Amfipoli juca un rol de mare importanță strategică și comercială, ca popas pe drumul Egnatiei, și că în perioada creștinismului primar, orașul devenise un principal centru creștin. Săpăturile arheologice au scos la iveală patru bazilici (de sec. V-VI d.Hs.) și un centru episcopal(sec. IV d.Hs.).

Venind din Apollonia, Pavel trebuie să fi intrat în cetatea Thessalonicului urmând drumul Egnatiei – strada Lagkada (Λαγκαδά) din zilele noastre- prin Poarta Litaia[3] (ale cărei rămășițe se regăsesc de-a lungul străzilor Sfântul Nestor și Sfântul Dimitrie). În perioada romană, Thessalonicul era un important centru comercial la Marea Mediterană. Acesta ar putea fi și unul din motivele explicative ale existenței comunităților iudaice în zonă. Din păcate, lipsa de dovezi arheologice face imposibilă localizarea exactă a cartierului iudaic și a sinagogii din perioada respectivă.

De paraclisul sudic al Sfintei Mănăstiri Vlatadon, Stavropighie Patriarhală de sec. XIV, se leagă o tradiție conform căreia Pavel acela este locul de pe care Sfântul Apostol Pavel a predicat Thessalonicenilor. O altă versiune a acesteia propune locul bisericii Sfântului Gheorghe (Rotonda) ca Pasul Sfântul Pavel. Cert este că iudeii orașului au fost deranjați de succesul predicii lui Pavel, s-au scandalizat și l-au obligat pe Pavel să fugă împreună cu ai săi colaboratori în Veria (Fapte 17:8-10), despre care, din păcate, textele noutestamentare sunt lipsite de detalii suplimentare.

În Veria există numeroase monumente arheologice, însă niciunul dintre acestea nu se leagă de activitatea lui Pavel. Pasul său din Veria este un monument contemporan, ridicat în amintirea predicii lui Pavel către locuitorii Veriei. Desigur că și aici este vorba de tradiție, iar nu de mărturii biblice, sau istorice. Comunitatea iudaică a Veriei are continuitate istorică până în zilele noastre și, de asemenea, există și o sinagogă reconstruită în oraș. Cert este că din Veria, Pavel a fugit din nou către un alt teritoriu la malul Mării Mediteraneene, neamintit însă de textele scripturistice. Cetăți ca Methoni (Μεθώνη), Pidna (Πύδνα), dar și Dion (Δίον) au în zilele noastre destui susținători.

După o călătorie pe Mare, Apostolul Pavel ajunge în Atena. Cea mai veche ipoteză propune portul Pireului (Πειραιάς) ca locul unde acesta a coborât de pe vas, însă o altă teorie, mai nouă, propune portul Faliro (Φάληρο). Conform acesteia, cheiul din perioada antică se găsea pe locul unde astăzi este zidită bisericuța Sfântului Gheorghe, în Faliro. Dacă această ipoteză este cea corectă, atunci Pavel a urmat drumul de la Faliro la Atena și a intrat pe Porțile Itoniei (Ιτώνιες Πύλες). Dacă el ar fi debarcat în Golful Pireului, atunci s-a îndreptat pe direcția Nord-Est, trecând prin cea mai centrală intrare din partea de Nord-Vest, unde se găsea atât Poarta Sacră (Ιερά Πύλη), cât și Poarta (Δίπυλο) pentru a ajunge în final în piață.

Conform lui Luca (Fapte 17:18), Pavel a discutat în piață cu filosofii stoici și epicurieni despre Hristos și Înviere. Aici a fost judecat ca mincinos și condus la Areopag (Άρειο Πάγο)  pentru a explica în amănunt care este noua învățătură pe care o predica. Areopagul nu trebuie înțeles ca muntele stâncos a lui Ari (Άρη), la Nord-Vest de Acropole, ci ca adunare, corpul de judecată care se întrunea în Stoa Regală.

 

Pasul Sf. Ap. Pavel în Veria

Pasul Sf. Ap. Pavel în Veria

 

După succesul predicii sale în Atena, Pavel a vizitat Corintul, colonia romană întemeiata la anul 44 î.Hr. de către Iulius Cezar. În perioada lui Pavel, Corintul era capitala Ahaei și cel mai important centru comercial; de asemenea, era cel mai mare oraș ca întindere de pe teritoriul Greciei Antice. Spațiul arheologic al Corintului antic este, desigur, impresionant, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a acestor monumente existau, sau erau în stadiu de construcție în timpul primei vizite a lui Pavel în cetate.

Șederea lui Pavel în Corint a fost mai lungă ca în oricare alt oraș al Greciei, aici fiind întemeiată una dintre cele mai numeroase comunități de creștini. Din săpăturile arheologice nu s-a putut identifica sinagoga, însă au fost descoperite două rămășițe de coloane de marmură (sec. IV-V) care stau ca mărturie a prezenței iudeilor în oraș. În piața mică la est de teatru și în afara spațiului arheologic, s-a descoperit o epigrafie în limba latină care se referă la un anume Erast. La Romani 16:23, Pavel trimite salutările sale lui Erast, iconomul orașului Corintului, iar numele său răsună și textele de la Fapte 19:22 și 2 Tim. 4:20. Epigrafia a fost așezată în cinstea unui oarecare Erast, care prin propria stăruință și cheltuială a pavat piața de la est de teatru ca gest de mulțumire pentru comunitatea care îl numise în poziția sa administrativă.

În legătură cu celelalte regiuni care, conform tradițiilor locale, au fost vizitate de Pavel, nu există și mărturii arheologice din acea perioadă care să ateste activitatea sfântului Apostol în zona respectivă.


[1] Pe teritoriul Greciei de astăzi se găsesc numeroase astfel de monumente ridicate în amintirea locurilor unde, conform tradițiilor locale, a textelor scripturistice și a mărturiilor arheologice, Sfântul Apostol Pavel a făcut un popas în parcursul călătoriilor sale pentru a predica înaintea oamenilor care se aflau în cetatea, sau orașul respectiv vestea cea bună a Învierii și învățătura cea nouă a Mântuitorului Hristos.

[2]  în limba română, termenul de piață a fost folosit atât pentru a traduce termenul grecesc πλατεία, dar și αγορά. În realitate, vorbim despre două spații care joacă roluri diferite și prezintă chiar o structură arhitecturală diferită. Πλατεία se referă la o piață urbană, un spațiu plat amenajat într-o zonă rezidențială (de multe ori, chiar în centrul orașelor), înconjurată de clădiri sau artere stradale importante, care în antichitate era folosită mai ales pentru adunările comunitare. Pe de cealaltă parte, termenul de Αγορά se referă la o piață comercială, unde locuitorii orașului se întâlneau pentru a vinde și a cumpăra produsele necesare traiului (troc). În unele cazuri, în afara rolului ei comercial, piața era și locul de întâlnire unde anticii discutau evoluțiile politice, concepte filosofice, ș.a.m.d.

[3] Λιταία Πύλη

 

Bibliografie

 

  1. J. McRay, Archaeology and the New Testament, Grand Rapids, Michigan, 1991.
  2. L. S. Nasrallah, Archaeology and the Letters of Paul, Oxford University Press, Oxford, 2018.
  3. E.O.T. (Greek Tourism Organisation), Τα Βήματα του Αποστόλου Παύλου στην Ελλάδα, Αθήνα 2003
  4. M. Gkoutzioudis, Καινοδιαθηκικές μελέτες με τη συνδρομή της αρχαιολογίας, Μέθεξις, Θεσσαλονίκη, 2012.
  5. E. Tsalampouni, Η Μακεδονία στην Εποχή της Καινής Διαθήκης, ΒΒ23, Θεσσαλονίκη, 2002.

 

 

Evoluția rapidă a omenirii în ultimele două veacuri a determinat societatea civilă să adopte un nou status-quo¸ și prin acesta, o reevaluare a poziției tradiționale pe care femeia o ocupa în societate. Mai ales în ultimele decenii, prin prisma diferitelor mișcări sociale, poziția femeii a cunoscut numeroase schimbări, iar ca urmare a influențelor datorate mișcării feministe, cultura astăzi modelată prin participarea activă a acesteia. Tocmai aceste schimbări au determinat pe unii teologi ai școlii protestante la sfârșitul veacului de curând apus să dezvolte o adevărată teologie feministă care a și culminat în domeniul liturgic cu preoția femeii, care fapt în sine reprezintă o antinomie, fiindcă vorbim despre biserici care au respins preoția în plan general, însă aduc în discuție și susțin astăzi preoția femeilor.

Nu este de mirare, în contextul efectelor zdruncinătoare ale mișcării feministe în sânul Bisericii, ca până și epistolele Sfântului Apostol Pavel să fi suferit o reevaluare, ajungându-se la un deziderat tragic datorat, după cum vom demonstra în cele ce urmează, unor premise superficiale și a lipsei unei viziuni de ansamblu, neținând seama de circumstanțe socio-istorice. Astfel, Apostolul Pavel este considerat de către mulți critici un adevărat misogin,  mai ales prin prisma a trei idei principale aparținând unor versete devenite deja celebre în cercurile cercetătorilor Noului Testament: femeia trebuie să tacă în Biserică (1 Cor. 14:34), bărbatul este cap femeii (1 Cor. 11:3), și, desigur, versetul care adesea fură un zâmbet de pe chipul mirelui în cadrul oficierii Sfintei Taine a Nunții , „femeia să se teamă de bărbat” (Efes. 5, 33).

Înainte de a putea analiza sensurile teologice ale fragmentului de la Efeseni, trebuie să amintim că o traducere mai exactă a textului original (η δε γυνή να φοβήται τον άνδρα) ar fi „femeia să se înfricoșeze/ să îi fie frică de bărbat”. Cuvântul frică în cazul de față nu păstrează semantica tradițională, căci niciunei femei nu îi va fi frică de cel cu care, prin legământ sfânt, a ales să pășească pe cărarea cea strâmtă ce duce la mântuire, ci îi va datora acestuia respect și dragoste. Frica trebuie înțeleasă drept răspunsul organic al femeii în fața unei dragoste copleșitoare prin dimensiunea sa jertfelnică, la fel cum orice om are frică de Dumnezeu: nu din cauza necazurilor și blestemelor pe care Acesta le aduce în viața sa, ci ca răspuns la dragostea desăvârșită a Tatălui Creator, care „atât de mult a iubit […] lumea, încât L-a dat pe singurul Fiul Său, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16), care după înălțarea Sa la cer nu a lăsat omenirea în singurătate, ci a trimis Mângâietor pe Duhul Său cel Sfânt (Ioan 14:15), și care în mod perpetuu se aduce pe Sine jertfă pe altarele bisericilor în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii pentru a intra în alcătuirea mădularelor fiecărui credincios și prin aceasta să-l sfințească pentru dobândirea vieții și bunătăților viitoare.

Tot așa, bărbatul este considerat capul femeii nu prin prisma vreunei autorități, ci prin caracterul său jertfelnic pe care trebuie să și-l asume. Iar acest caracter se vădește încă din cele mai vechi timpuri, bărbatul fiind cel care își asumă cele mai grele munci pentru a asigura bunăstarea familiei și până în zilele noastre, când, în vreme de război, bărbații sunt chemați să-și apere familia, pământul și țara. Mai degrabă, Apostolul Pavel este cel care a militat supunerea reciprocă drept condiție sine-qua-non a unor relații inter-umane sănătoase, iar aceasta se arată mai ales printr-un verset ce precede pe cel în discuție în care el îndeamnă ca soții să se supună unul altuia „întru frica lui Hristos” (Efeseni 5:21).

O ipoteză interesantă este susținută de biblistul Albrecht Oepke[1], care consideră că în epistolele sale, Pavel se adresează consecutiv către două categorii de credincioși, în funcție de fundamentul lor religios dinainte de încreștinare: creștinilor proveniți dintre păgâni și iudeo-creștinilor. De aceea, menționează cercetătorul german, atunci când, de exemplu, autorul epistolelor susține egalitatea între genuri, el exprimă mentalitatea grego-romană cu ale ei idei progresiste despre libertatea femeilor, iar atunci când el se face urmaș al gândirii tradițional-iudaice, care subestimează poziția femeii în societate, el subliniază ascultarea și tăcerea de care acestea trebuie să dea dovadă în adunări publice și, implicit, în Biserică. Însă această ipoteză, precum, de altfel, multe altele aparținând teologiei feministe, nu își găsește o argumentație solidă în atitudinea generală a Sfântului Apostol în relație cu femeile prin prisma lucrării sale misionare, care nu s-a adresat în exclusivitate bărbaților, el având și numeroase ucenice.

De exemplu, în Biserica Corintului sunt menționate cu claritate numele a trei femei, amintindu-se și rolul pe care fiecare dintre acestea l-a jucat în fiecare societate. Cea dintâi este Febe, recunoscută drept soră și diaconiță a Bisericii din Chencrea (Rom. 16,1), care devine ulterior de ajutor multora și chiar însuși Apostolului (Rom. 16,2). Hloe, o altă uceniță a Sfântului Apostol, este interesată de problemele comunității sale și își trimite oamenii săi din Efes pentru a-l informa pe Pavel (1 Cor. 1, 11). Dar dintre toți ucenicii Sfântului Apostol pe teritoriul elenofon, cei mai importanți și cei care au avut probabil cel mai mare succes în activitatea lor misionară în cetatea Corintului și, mai târziu, în Efes, îl reprezintă cuplul Acvila și Priscila. Aspectul interesant în corespondența pe care aceștia au purtat-o cu Sfântul Apostol este că în răspunsul său, Pavel întotdeauna se adresează femeii, și nu lui Acvila, așa cum ne-am aștepta în contextul societății antice. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că Priscila înțelegea mai bine tainele învățăturii creștine și putea mai bine să le predea mai departe comunității nou-întemeiate. De altfel, în relatarea succesului activității misionare pauline în cetatea Tesalonicului, Sfântul Apostol Luca, autorul cărții Faptele Apostolilor, amintește că „mare mulțime de închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține” (Fapte 17,4) au trecut la credința cea adevărată.

Așadar este cu neputință ca Apostolul care a descris cel mai frumos sentimentul profund al dragostei în imnul iubirii din Epistola I către Corinteni (1 Cor 13,1-13), care a avut atât de multe ucenițe și care îndeamnă la supunere reciprocă în frica lui Dumnezeu să fi fost un misogin convins. Egalitatea femeilor în relație cu bărbații este o certitudine a gândirii pauline dominată de opera mântuitoare a lui Hristos și este cel mai bine descrisă în versetul de la Galateni 3, 28: Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Actul mântuitor al Domnului prin întruparea, moartea pe cruce și învierea Sa aduce pe fiecare credincios, indiferent de genul, naționalitatea, sau condiția sa socială, pe aceeași treaptă de început al urcușului către Împărăția lui Dumnezeu, care trebuie să rămână adevăratul sens al vieții pentru orice creștin autentic.

 

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 2018.

Weiss, Johannes. Earliest Christianity, New York: Ed. Harper&Row, 1959.

Deissmann, Adolf. Paul: A Study in Social and Religios History. New York: Ed. Harper, 1957.

Freed, Erdwin. The Apostle Paul and his Letters. Londra:Ed. Equinox, 2005.

Jewett, Robert. A Chronology of Paul’s life, Philadelphia: Fortress Press, 1979.

Karavidopoulos, Ioannis. Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Salonic: Pournaras, 1998.

Oepke, Albrecht, Γυνή, în Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament (ThWNT) 1, Stuttgart: W. Kohlhammer, 1933, pp. 776-790.


[1] Albrecht Oepke, Γυνή, ThWNT 1 (1933), pp. 776-790.

 

 

La umbra Pașilor Sfântului Apostol Pavel

25 iulie 2022 |
Sfântul Apostol Pavel (sau Saul, după numele său primit odată cu botezul iudaic, circumciderea) a rămas în conștiința Bisericii drept una din cele mai dominante voci ale Creștinismului primar, atât prin lucrarea sa misionară, ca Apostol al Neamurilor, cât...

Femeia în viziunea teologică a Sfântului Apostol Pavel

13 iulie 2022 |
Evoluția rapidă a omenirii în ultimele două veacuri a determinat societatea civilă să adopte un nou status-quo¸ și prin acesta, o reevaluare a poziției tradiționale pe care femeia o ocupa în societate. Mai ales în ultimele decenii, prin prisma diferitelor...