Tag

Sighet

Discursul eroic al lui Bukovsky în fața tribunalului, în apărarea libertății și cei cinci ani ai săi de martiraj într-o abjectă închisoare psihiatrică vor rămâne în amintire mult timp după ce călăii săi vor fi putrezit în mormânt.” (Vladimir Nabokov, 1974)

 

Duminică, 27 octombrie 2019, după câțiva ani de suferință, Vladimir Bukovsky, unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți ai regimului comunist sovietic, s-a stins într-un spital din Cambridge, în urma unui atac de cord. Expulzat în decembrie 1976 din URSS, Vladimir Bukovsky a fost schimbat de regimul sovietic, pe aeroportul din Zürich, cu Luis Alberto Corvalán Lepe, secretarul general al Partidului Comunist din Chile, a cărui viață stătea în cumpănă în mâinile dictaturii militare a lui Augusto Pinochet.

 

Vladimir Bukovsky, la Sighet

În Trei soluții – Testament Politic, textul cu care este prefațat Jurnalul Fericirii, dizidența politică a lui Vladimir Bukovsky este descrisă cu nețărmurită admirație ca un exemplu de verticalitate de Nicolae Steinhardt:

Bukovski povestește că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, își va spune cititorul cărții sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranța, frica, emoția. Dar Bukovski urmează: n-am putut dormi de nerăbdare. Abia așteptam să se facă ziuă, să fiu în fața lor, să le spun tot ce cred eu despre ei și să intru în ei ca un tanc…

Ei bine, acest dizident intransigent, critic neîmpăcat al autoritarismelor de orice fel, acuzatorul dictaturilor oriunde în lume, începând cu patria sa – Vladimir Bukovsky, a răspuns invitației de a fi prezent la Școala de Vară de la Memorialul Sighet în iulie 2012, spre bucuria regretatului Romulus Rusan, care îl descria ca fiind: ”…alături de Soljenițîn și Saharov, unul din cei trei mari contestatari anticomuniști din Uniunea Sovietică a anilor ’60-’70…”.

 

”Nu vom mai ști cine e comunist și cine nu e, ne vom confrunta cu răspândirea comunismului prin intermediul crimei organizate” (Vladimir Bukovsky)

 

Prelegerile lui Vladimir Bukovsky de la Sighet au fost cuprinse în volumul Bukovski la Sighet, editat de Fundația Academia Civică (fundație înființată în anul 1994, a cărei președinte este Ana Blandiana). Atunci, la Sighet, în România – să nu uităm, se întâmpla în urmă cu mai mult de 17 ani acest lucru – Bukovsky, obișnuit cum era să spună mereu adevărul, a lansat lumii un avertisment, a cărui realitate o trăim din plin astăzi:

Vestul, în realitate (și credeți-mă, am trăit în Vest 25 de ani), nu a luptat deloc în războiul rece. Numai o scurtă perioadă, după al doilea război mondial, și apoi în timpul președintelui Reagan, a existat o luptă din partea Vestului. În rest, au adoptat o politică a ’păcii’.
Tragedia este, deci, că nu am reușit să terminăm cu comunismul, ne lovim încă de aceiași oameni, atât în Rusia cât și în Polonia sau la Berlin.
De ce nu am reușit? În primul rând, pentru că nu ni s-a permis. Lumea nu era pregătită să termine (…) Pentru că nu a fost ucis la Moscova în 1991 dintr-o lovitură, ne vom confrunta cu el ani îndelungați în majoritatea țărilor. Nu vom mai ști cine e comunist și cine nu e, ne vom confrunta cu răspândirea comunismului prin intermediul crimei organizate (care este în realitate KGB-ul). Ce e mafia rusească decât KGB și GRU (spionajul militar)? Și toată această situație confuză s-a creat doar pentru că Vestul nu a avut curajul să recunoască faptul că a fost complicele sistemului sovietic (…)
În definitiv, era o decizie personală, a fiecăruia: să lupte împotriva sistemului sau să se supună. Și trebuie să spun, cu regret, că majoritatea oamenilor din majoritatea țărilor au ales să se supună
.”

 

Exmatriculat și din liceu, și din facultate

Vladimir Bukovsky s-a născut în 30 decembrie 1942 în orășelul Belebei din, la acea dată, Republica Sovietică Socialistă Autonomă Bașchir (astăzi Bașchiristan), acolo unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al doilea război mondial. După război, familia s-a întors la Moscova, tatăl său, Constantin Bukovsky, fiind un ziarist cunoscut al regimului comunist.

În ultimul an de liceu, tânărul Vladimir a fost exmatriculat pentru că înființase și editase o revistă fără aprobarea autorităților. A fost nevoit să-și termine cursurile liceale urmând cursuri serale, pentru a putea urma o facultate. S-a înscris la cursurile facultății de biologie a Universității de stat din Moscova, în anul 1960, dar a fost exmatriculat și de acolo, pentru că, un an mai târziu, a publicat o critică dură la adresa organizației studenților comuniști din URSS, cu titlul Teze asupra colapsului Komsomolului.

În anul 1963, la 1 iunie, a fost arestat pentru ”agitație și propagandă” împotriva statului comunist, dar i s-a pus totodată la îndoială sănătatea mintală. La solicitarea tribunalului comunist a fost examinat de psihiatri, membri ai partidului comunist, desigur, și declarat bolnav mintal, cu un diagnostic sever: schizofrenie. A fost internat până în anul 1965 Spitalul Special de Psihiatrie din Leningrad (astăzi Sankt Petersburg).

 

Spitalul psihiatric, formă de detenție politică

Odată eliberat, s-a alăturat unui grup care, în 5 decembrie 1965, a organizat un protest în Piața Pușkin din Moscova, denunțând procesul înscenat împotriva scriitorilor Andrei Șiniavski și Yuli Daniel. Dar nu a apucat să mai participe la protest, ce trebuia să aibă loc de Ziua Constituției, pentru că a fost din nou arestat. Până în 1966 a fost din nou internat la diverse instituții de tratare a bolilor mintale.

Odată eliberat, în ianuarie 1967, Vladimir Bukovsky a participat din nou la un protest în Piața Pușkin, alături de Vadim Delaunay, Yevgheni Kușnev și Victor Haustov, pentru a denunța arestarea altor dizidenți: Vera Lașkova, Alexei Dobrovolski, Yuri Galanșcov și Alexander Ghinzburg. La proces, în 1 septembrie 1968, Bukovsky și-a susținut pledoaria, una dintre acele pledoarii care ulterior au circulat în samizdat și i-au trezit lui Vladimir Nabokov atâta admirație.

 

”În definitiv, era o decizie personală, a fiecăruia: să lupte împotriva sistemului sau să se supună” (Vladimir Bukovsky)

 

În anul 1971, Vladimir Bukovsky a reușit să transmită în Occident un material de 150 de pagini, în care erau documentate practicile sovieticilor de a folosi instituțiile de boli mintale pentru represiunea dizidenților politici. Materialul pe care l-a întocmit a fost furnizat presei occidentale, în martie 1971, de către un grup de francezi autointitulat Comitetul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Publicarea raportului său a făcut ca regimul sovietic să reacționeze cu furie. Pravda, oficiosul Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, l-a denunțat în mai multe articole ca fiind un huligan rău intenționat, angrenat în activități anti-sovietice. Apoi, la 27 martie 1971 a fost arestat și purtat prin institute de boli mintale până la procesul din 1972, pledoaria sa finală fiind din nou preluată și circulată în samizdat.

 

”Comunismul nu este mort…”

În fine, în 1976 a fost expulzat din URSS și schimbat, așa cum aminteam anterior, cu secretarul general al Partidului Comunist din Chile. În martie 1977 Vladimir Bukovsky este primit la Casa Albă de președintele american Jimmy Carter. Se stabilește în Marea Britanie, la Cambridge și își reia studiile universitare în domeniul biologiei.

S-a reîntors la Moscova în anul 1991, în aprilie. În 5 decembrie 1991 Curtea Supremă i-a anulat condamnarea, iar președintele Boris Elțîn i-a redat formal cetățenia, deși aceasta nu i-a fost oficial ridicată niciodată. Speranța sa a fost aceea că rușii vor opta pentru o soluție de tip Nürnberg, pentru a denunța juridic comunismul și toate fărădelegile sale. Ar fi vrut ca Elțîn să ia o decizie în acest sens.

În cele din urmă, dezamăgit, în toate interviurile și scrierile sale – așa cum de altfel am văzut că a făcut-o și la Sighet – Vladimir Bukovsky a insistat asupra unui avertisment transmis atât contemporanilor săi, cât și ca un mesaj pentru posteritate, o profeție pentru vremuri tulburi:

Până când un tribunal asemeni celui de la Nürnberg nu se va pronunța asupra tuturor crimelor comise de comunism, comunismul nu este mort, iar războiul nu se va termina.”