Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

smerenie

Despre o după-amiază grea:

Anca avusese o după-amiază foarte grea: nimic nu se legase peste zi, proiectul îi fusese amânat, iar coada în intersecție se întindea pe un kilometru. Era musai să ajungă la timp acasă pentru că azi copiii aveau examenul de centură la karate.

Cu chiu cu vai a ajuns doar cu câteva minute întârziere; kimonourile nu erau însă călcate, copiii repetau kata fără să își fi pregătit sacul cu tot echipamentul, pisica se cocoțase pe dulap și mieuna sfâșietor de acolo. În plus, în inbox intraseră două mailuri ce aveau nevoie urgentă de răspuns. Toate lucrurile trebuiau rezolvate și copiii mobilizați.

Într-un final, cu toate rânduite de toți, cu ultimele forțe, Anca strigă:

-Acum se urcă toată lumea în mașină. Întârziem!

În mașină a urmat o teorie lungă și cuprinzătoare susținută de mama despre responsabilitate, lucruri ,,din fișa postului tău”, punctualitate, asumare și grijă față de ceilalți. Anca își ținea tonul în frâu. Și totuși iritarea înconjoară multe cuvinte rostite.

-Vă iubesc tare mult, însă tot ce am spus acum despre voi și pentru voi este adevărat!

-Mamă dragă, ai dreptate și ne pare rău, însă știi, tot ce ai spus este pentru noi toți, nu doar pentru noi-copiii… Nimeni nu a fost cu adevărat gata la timp. Poate că data viitoare ne vom fixa rolurile din timp și poate că vom măsura timpul mai bine și poate vom îndeplini toți ce ne-am asumat din timp…

Anca ascultă tonul cald și înțelegător al fiului ei. Își amintește brusc că le promisese că va călca ea kimonourile pentru ca acestea să fie ,,la linie” și își amintește câtă nevoie au copiii de concentrare înaintea unui examen important.

Puse semnal de dreapta, se opri și, întoarsă, uitându-se în ochii copiiilor ei, spuse:

-Îmi pare rău!

Pentru că îi părea rău cu adevărat

Le spusese că îi iubește și după aceea le reproșase lucruri care ar fi putut fi rezolvate altfel. Îi părea rău că și ea întârziase, îi părea rău că starea ei rea influențase trăirile copiilor, îi părea rău că uitase ce promisese. Îi părea rău pentru presiune și pentru că preferase să arunce vina pe copii. Fusese mai ușor așa, în acea zi grea.

Copiii s-au relaxat. Și au zâmbit și s-au îmbrățișat toți trei stângaci, prinși în centuri și apoi chiar au găsit drumul cel mai scurt și mai neaglomerat și au ajuns la timp și s-au concentrat și au trecut examenul.

Uneori mai buni, uneori mai puțin buni

În viața noastră de părinți, uneori suntem mai buni și uneori suntem mai puțin buni. Important este să nu lăsăm mândria de adult atotcunoscător și atotputernic să dirijeze tot. E important să facem loc smereniei: și noi greșim, și noi putem fi ,,pe lângă” potecă. Și noi spunem ,,îmi pare rău” cu putere și sinceritate.

Despre ce este ,,îmi pare rău”?

,,Îmi pare rău” este despre respectul pe care îl purtăm copiilor noștri; ,,îmi pare rău” este despre smerenie și este despre modestie; ,,îmi pare rău” arată copiilor că pot avea încredere în părinții lor, că aceștia pot ține balanța dreaptă; ,,îmi pare rău” este semn de putere și nu de slăbiciune.

Spunem mai mereu copiilor ,,te iubesc”. ,,Te iubesc” împreună cu ,,îmi pare rău” sunt o pereche ce arată clar că nu e musai să fii perfect ca să fii iubit.

Cuvintele grele ce ni s-au aruncat în copilărie sunt purtate ca niște pietre de moară de memoria noastră; cuvintele grele neușurate de ,,îmi pare rău” (sincer și puternic) și de o explicație clară, ne urmăresc și ne lovesc atunci când coborâm panta amintirilor.

Să dăruim, noi, părinții, ,,îmi pare rău” atunci când e vremea de dăruit: să ne aplecăm, să ne smerim, să uităm de orgoliu și de poziția de atotștiutor și fără pată. Ca urmare, vom avea copii cu conștiință și cu un bagaj moral ce va schimba lumea. Eu chiar simt asta!

Dacă eşti ceea ce ai, când nu mai ai, cine eşti?

Ce avem? Cine suntem?

Aparent uşor de răspuns, atunci când ne identificăm cu ceea ce avem… cu ceea ce posedăm… cu ceea ce simţim. NU! Nu suntem nimic din ceea ce se sfarmă, din ceea ce se pierde. Spune-i asta unui om care şi-a creat un nume, o reputaţie, un statut în societate… spune-i, şi te va considera nebun, inadaptat social. Spune-i acelaşi lucru unui ţăran dintr-un sătuc uitat de lume şi te va înţelege. Da! El te va înţelege mai bine, fiindcă el trăieşte în deplină comuniune cu natura, fiindcă el ştie că este parte din esenţă şi că moartea nu este altceva decât reîntoarcerea Acasă.

Suntem lumină! Ce poate fi mai frumos decât să conştientizăm asta? De ce trebuie să bâjbâim atât de mult prin beznă ca să realizăm asta? Prinşi în propriile noastre capcane, încătuşaţi în convenţii sociale, ne dăm singuri foc la aripi, acele aripi care ar trebui să ne poarte sus, să ne înalţe la starea cea dintâi.

Culege o păpădie plină de rouă într-o dimineaţă caldă de toamnă şi priveşte-o: e un miracol!

Ascultă-ţi inima bătând. Da! Bate! Fără ca tu să fi conştientizat asta până acum. Celulele tale îşi fac treaba fără ca tu să realizezi. Corpul tău este un microunivers. Dacă ajungem la această concluzie, înseamnă că ne apropiem de răspunsul la întrebările cu care am început articolul.

Pune-te în faţa oglinzii. Ȋţi vei vedea reflexia, desigur. Dezbracă-te de haine. Uită-ţi statutul. Uită-ţi numele pentru câteva secunde. CINE EŞTI? Dacă realizezi că eşti o minune chiar şi în această ipostază, felicitări! Harul Duhului Sfânt lucrează.

Cine mai era bietul Iov după ce pierduse tot? Cine mai era când şedea pe un morman de gunoaie, iar câinii îi lingeau rănile? Tot ce posedase până atunci dispăruse. A înţeles însă că salvarea este în el însuşi, în credinţă, în nădejde şi în răbdare. A înţeles că pe Dumnezeu Ȋl descoperi gol fiind de tot ceea ce crezi că eşti.

Desigur, în concepţia multora, Iov s-a ratat. A pierdut toate bunurile materiale pe care le acumulase până atunci. Iov era judecat şi arătat cu degetul. Şi totuşi, el s-a împlinit

Desigur, în concepţia multora, Iov s-a ratat. A pierdut toate bunurile materiale pe care le acumulase până atunci. Iov era judecat şi arătat cu degetul. Iov era chiar condamnat pentru că, în ciuda faptului că pierduse tot, continua să Ȋi mulţumească lui Dumnezeu pentru asta. Iov înnebunise de-a binelea! Cum să mulţumeşti când îţi este LUAT, nu DAT? Nu mai venea nimeni să îl ajute, ci doar să îl judece şi să îi batjocorească credinţa. Durerea lui este atât de profund reflectată în capitolul 19 al Cărţii lui Iov, în care acesta spune: „Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre? Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?”

În esenţă, Iov era batjocorit pentru credinţa lui în Dumnezeu… Iov era nebunul statornic în credinţă, adică în singurul lucru real, concret. Restul era pierdut. Iov este opusul bogatului căruia i-a rodit ţarina, din Noul Testament. De fapt, acela este adevăratul nebun… acela căruia hambarele nu îi mai ajungeau şi care se gândea să le dărâme pentru a construi altele mai mari.

Sigur, se poate vorbi şi scrie mult şi bine despre împlinire şi ratare. Se poate spune şi că acestea sunt noţiuni relative şi că diferă de la o persoană la alta. Ȋn final însă, invariabil, vom ajunge cu toţii la concluzia că există doar o singură Cale şi un singur Adevăr. Şi atunci nu vom mai jongla cu noţiuni relative.

 

Foto deschidere: montaj după crossinthewilderness.blogspot.ca

La ora la care citiţi aceste rânduri, Corina e într-o maşină, în drum spre casă – undeva, aproape de Chişinău. Dar întoarcerea ei peste Prut, după aproape cinci luni petrecute în echipa Matricei Româneşti, nu e un eşec, cum s-ar părea la prima vedere. E o victorie, ba chiar un triumf. În urma ei, tânăra româncă lasă un oraş care nu va mai fi niciodată acelaşi, fără această floare curată care i-a parfumat aleile. Poate că Bucureştiul n-a ştiut să o preţuiască, dar ea a iubit Bucureştiul şi România.

O basarabeancă de 25 de ani venită să cucerească Bucureştiul. Dar, şi aici e marea surpriză, nu pentru a face videochat – aşa cum v-aţi fi aşteptat, desigur, conduşi de stereotipurile despre basarabeni, ci pentru a lucra în cultură, şi pentru a pune direct şi indirect umărul la o reapropiere poate iluzorie, alteori atât de tangibilă, dar mereu dorită de cei care înţeleg cu adevărat istoria României şi simt româneşte.

Despre basarabeni, se cred şi se spun multe în societatea românească, dovadă a ignoranţei cu care am fost condiţionaţi (ca-n Minunata lume nouă), dar şi a auto-păcălirii flagrante în care psihicul nostru colectiv se află nu atât faţă de noi înşine, cât faţă de Istoria noastră. Sigur, suntem campioni mondiali la eludat procesele (de conştiinţă): românul nu e antisemit, dar îi măscăreşte pe evrei în discuţii private, nu e rasist, căci bancurile maligne cu unguri şi ţigani nu se numără şi nu contravin moralei creştin-ortodoxe cu care ne mândrim atât, nu e dezbinat, deşi prejudecăţile faţă de olteni, moldoveni, basarabeni şamd proliferează.

Corina era “la zi” cu tot ce se crede despre basarabeni, şi asta o afecta, însă nu atât de mult încât să o debusoleze. La scepticismul celor care i-au cântat din prima zi prohodul, prevăzând că “Marele Oraş”, sau megalopolis-ul bucureştean. cum îi plăcea ei să-i spună, o va “mânca de vie” în numai trei luni, ea a opus o formulă infailibilă: muncă – onestitate – smerenie. A strâns din dinţi, departe de casă, departe de mumă, de iubire, din dorinţa de a-şi urma visul şi de a contribui, în anul de graţie 2018, prin Cuvânt. Pe care nu doar şi l-a urmat – şi l-a împlinit.

Copilă bună a unei Moldove sărace, dar mai pure şi mai umane în multe privinţe decât Patria Mamă, străină de luptele noastre meschine pentru interese, funcţii şi laudele Boierului, ea nu putea pricepe, uneori, de ce viaţa de aici e “nebună” pentru nimic, de ce toată această goană falsă în care ne învârteam, mânaţi de exigenţele nenaturale ale habitatului din sticle şi betoane. Am înţeles-o, şi n-am putut să nu o apreciez.

Însuşi numele Basarabia ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor (…) Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al XIV-lea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.

(Mihai Eminescu în ziarul Timpul, 1 martie 1878)

Acolo unde dădea de greu, mai tânărul meu discipol se ambiţiona şi răzbea – lucru pe care nu l-am mai văzut aici de ani de zile – arătându-şi zi după zi, pas cu pas, etica, valoarea, conştiinciozitatea. Dovadă supremă de umilinţă, în marele frig al Albei Carolina, acest copil a împărţit pliante timp de două ore, înaintea lansării Revistei Matricea Românească nr. 1 în capitala noastră de suflet. Lucru pe care elitiştii de la Bucureşti şi de aiurea nu l-ar fi făcut niciodată. Cel ce vrea să muncească îşi suflecă mâinile şi o face. Leneşul spune: este un leu în drum.

Învăţam de la ea expresii frumoase – şi o învăţam la rândul meu unele neaoşe, regăţene dar nu numai, râdeam când o auzeam spunând că şi-a plătit comunalele, a se citi utilităţile, când auzeam că Matricea Românească e o Asociaţie Obştească, iar apartamentele au odăi, sau când îmi explica echivalentul rusesc al vreunei expresii.

La plecare, Corina mi-a spus un lucru esenţial: pentru ea, Centenarul nu e onorat prin expoziţii şi vernisaje sforăitoare, făcute pentru a “pune bifă” şi a ne „peria” unii pe alţii, ci se reflectă în starea de spirit a oamenilor. Câţi români simt la fel ca ea, în 2018?

Bunătatea şi românitatea nu sunt apanajul unei majorităţi “alese”, nici al unei etnii sau confesiuni. Dacă vom descoperi şi vom cultiva mai mulţi oameni de calitatea Corinei, unirea sufletească a tuturor românilor va fi, ca la 1918, premisa cea mai sigură a unirii geografice. La Matricea Românească, ne mişcă să ştim că pe locul doi în topul vizitelor pe matricea.ro se află Republica Moldova. În sine, statistica înseamnă că sângele românesc apă nu se face, iar sufletul românesc vibrează la fel peste tot, indiferent de (şi faţă de) hotare vremelnice.

Ne vom mai uita, deci, că cineva e basarabean sau greco-catolic, atunci când e bun român? Ce contează finalmente în balanţa Istoriei, în ochii lui Dumnezeu? Citiţi Pilda Bunului Samaritean – şi veţi înţelege.

Încă un lucru: basarabenii nu ne „iau” locurile de muncă. Să ni le ia, până la urmă, dacă ni le fac mai bine, neîntinaţi de capitalismul fără suflet ai cărui hoheri devenim tot mai mult.

Până nu va seca Prutul, legăturile dintre noi nu vor seca. Iar când vom seca fluviul secular, în emoţia de a-l trece mai repede, ca odinioară Milcovul în poezie, atunci legăturile noastre de sânge şi de lacrimi se vor împlini.

Ne-am obișnuit cu verva Sărbătorilor de iarnă, cu pregătirea cadourilor și cu alte treburi de ordin lumesc. Dar câți dintre noi și-au îngrijit spiritul înainte de vestea minunatei Nașteri a lui Dumnezeu? Matricea Românească, proiect cultural naţional al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a găzduit, vineri 15 decembrie, cateheza cu tema „Icoana Nașterii Domnului – o teologie a iubirii smerite”, susținută de preotul Marcel Stavără de la Biserica Icoanei, din Capitală.

Cateheza a menținut linia analizei iconografice a lucrărilor cu tematica Nașterii Domnului, dar a fost și o lecție aparte despre smerenie, virtute care se cuvine să fie înțeleasă de toți credincioșii, mai ales în perioada sfintelor Sărbători care ne bat la ușă. Accentele puse de Părintele Stavără, pe curățenia sufletului și pregătirea morală, sunt cu atât mai actuale cu cât Nașterea Domnului implică un punct din care se începe noul ciclu al anului bisericesc, dar și un final după care trebuie să medităm asupra faptelor noastre de peste an. „Ne mândrim dacă ne apropiem de starea naturală, umană a lui Dumnezeu”, notează Părintele, ceea ce presupune că avem obligația de curățire spirituală de toate zilele, nu doar în contextul marilor sărbători.

părintele Marcel Stavără despre taina Sărbătorii Nașterea Domnului Iisus Hristos

Părintele Marcel Stavără a adus atmosfera Crăciunului în mijlocul enoriaşilor, cu câteva zile înainte de Nașterea Domnului Iisus Hristos

Despre taina Nașterii lui Iisus, Părintele a vorbit cu o delicatețe aparte, amintindu-ne că El a venit în chip de copil, deoarece ține la noi nespus și pentru că astfel ne-a dat nouă o șansă spre mântuire. În același timp, „Dumnezeu ne-a cerut ajutorul în venirea sa pe Pământ”, alegând ființa cea mai slabă și neajutorată, copilul. Acest fapt ne dă speranța că, în orice moment de slăbiciune, Providența ne va fi alături, ghidându-ne pașii, aidoma unui părinte.

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre părinții creștinismului timpuriu

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre părinții creștinismului timpuriu

O problemă care atinge tot mai mult spiritualitatea în modernitate, și pe care a subliniat-o părintele Stavără în discursul său, este apariția a tot mai multe „surogate” ale sărbătorii de Crăciun, împrumutate din tendințele occidentale, fapt care poate distruge imaginea națională, firească a evenimentului creștin. Totodată, părintele Stavără ne-a făcut o incursiune în istoricul și etimologia sărbătorii de Crăciun, pornind de la studiile patristice și slova Marilor Teologi din vechime.

Patristică de Crăciun

Supozițiile pornesc de la data aleasă, și anume 25 decembrie, care a fost contestată, mai ales, de către creștinii de rit vechi. Totuși, în istoricul ecleziastic descoperim predica Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care folosește trei dovezi de demonstrație a veritabilei Sărbători:

Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea (n.r. repeziciune) cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni şi a ajuns la aşa înălţime şi înflorire. Pe ceea ce Gamaliil a zis în privinţa propovăduirii Evangheliei: «De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi» (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a născut în această zi, este din Dumnezeu, de aceea această sărbătoare nu numai că nu a încetat, ci din an în an s-a făcut mai mare şi mai slăvită. […] Iar dacă cineva nu este lămurit de cele zise de mine, eu pot să aduc o a doua dovadă. Care? Ea se află în spusele Evangheliei: «în zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius cârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa». […] De aici se vede că El S-a născut în timpul celui dintâi recensământ. […] Dar va zice cineva: «Ce, a fost naşterea lui Hristos la porunca Cezarului?». Nu puţin, iubitule, ci foarte mult, şi acea poruncă era dintre lucrurile cele mai neapărate pentru săvârşirea scopurilor lui Dumnezeu. Cum aşa? Galileea este o provincie din Palestina, şi Nazaretul este o cetate din Galileea. Şi mai departe încă, şi Iudeea este o provincie din Palestina, numită aşa după locuitorii ei cei din seminţia lui Iuda, iar Betleemul era o cetate din Iudeea. Deci, toţi proorocii au propovăduit că Hristos va veni din Betleem, nu din Nazaret, căci este scris: «Şi tu Betleeme, deşi eşti mai mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi stăpânitor peste Israel» (Miheia 5, 1)

Și Fericitul Ieronim, la 25 decembrie în anul 401 d.Hr., predica la Betleem, spunând: „Noi am primit această sărbătoare de la Apostoli”, iar Sfântul Grigore de Nyssa (cca 335 d.Hr. – după 394 d.Hr.), fratele lui Vasile cel Mare, delimitează sărbătoarea Nașterii de Bobotează. Aşadar, încă de la începuturile creştinismului, Crăciunul şi Boboteaza au primit identitatea cuvenită, a subliniat părintele Marcel Stavără.

Etimologia numelui unei Sărbători străvechi

Etimologic, notează părintele Stavără, există mai multe supoziții legate de numele sărbătorii „Crăciun”. Unii o leagă de așa cuvinte precum: calatio (chemarea poporului roman de 1 ianuarie, de către preoţii păgâni, moment când se anunțau marile sărbători de peste an, n.r) sau creatio, adică creare, ceea ce este incorect, deoarece Domnul Iisus Hristos nu a fost creat, ci născut. Părintele Marcel Stavără optează pentru varianta de Crai-Ciun, explicată pe larg într-una dintre tezele de doctorat susținute la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în 1987, de către părintele Nicolae Nicolescu Leordeni, „teză foarte lăudată de către părintele Branişte, şeful Comisiei”. Acest „Crai-Ciun” ar reprezenta alaiul de sărbători cuprinse între 6 decembrie (sărbătoarea Sfântului Nicolae) și 6 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul, urmat de Bobotează – a doua zi).

Nașterea Domnului este o refortificare a legământului de mântuire

Nașterea Domnului este o refortificare a legământului de mântuire dat omenirii

Vedem astfel parcursul logic al evoluției Sărbătorii de Crăciun de-a lungul veacurilor, dar și impactul ei asupra construcției întregului calendar al sărbătorilor de peste an. Avem un ciclu complet de evenimente creștine, început și sfârșit cu Nașterea Domnului Iisus Hristos, care unifică substanța credinței ortodoxe în jurul apariției firii divine.

Pe final de cateheză, am avut fericita ocazie de a asculta colinde minunate în interpretarea Coralei Harisma de la Biserica Icoanei

Important, conchide părintele Marcel Stavără de la Biserica Icoanei, este să sesizăm că sărbătoarea de Crăciun nu este o festivitate simplă, ci o refortificare a legământului de mântuire și smerenie, a înțelegerii între Cel de Sus și omenire. De aceea, se cuvine să lăsăm de o parte falsitatea și să facem loc unei curății spirituale de lungă durată.

smerenie

Mândria preschimbată în smerenie

7 ianuarie 2021 |
Despre o după-amiază grea: Anca avusese o după-amiază foarte grea: nimic nu se legase peste zi, proiectul îi fusese amânat, iar coada în intersecție se întindea pe un kilometru. Era musai să ajungă la timp acasă pentru că azi copiii aveau examenul de...

Reflecţii despre Iov – îndemn la simplitate

31 martie 2018 |
Dacă eşti ceea ce ai, când nu mai ai, cine eşti? Ce avem? Cine suntem? Aparent uşor de răspuns, atunci când ne identificăm cu ceea ce avem… cu ceea ce posedăm… cu ceea ce simţim. NU! Nu suntem nimic din ceea ce se sfarmă, din ceea ce se pierde....

Un mărţişor rOMân

1 martie 2018 |
La ora la care citiţi aceste rânduri, Corina e într-o maşină, în drum spre casă – undeva, aproape de Chişinău. Dar întoarcerea ei peste Prut, după aproape cinci luni petrecute în echipa Matricei Româneşti, nu e un eşec, cum s-ar părea la prima vedere....


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează