Tag

societate

Alex Filimon publică o recenzie de lansare de carte combinată cu satiră: „#FAKENEWS. Noua cursă a înarmării” (Alina Bârgăoanu, Evrika Publishing, 2018) analizează ştirile false – fake news – în epoca lui homo digitalus, guvernat de primatul emoţiei asupra raţiunii.

 

Un fake news este o picătură într-un ocean, care stârnește reverberații puternice. O undă mai degrabă emoțională, ce are puterea să influențeze liniaritatea oceanului, în special când acest ocean este unul uman. Unanim este acceptată această natură a emoției din spatele nașterii unui fake news. Dincolo de stigmatele imaginarului social și politic sau reminiscențele din inconștientul colectiv, o paletă întreagă de emoții ce definesc omul de astăzi deserveşte un alt scop, anume, cel de alimentare și cultivare a unei realități artificiale, de tip surogat pentru realitate.

Ne încredem cu cea mai mare atracție în chimia și anatomia ce caracterizează ştirile false, care ne invită colectiv într-un univers ce reduce individul la un construct strict emoțional gregar. La atât se reduce omul pentru cultivatorii de fake news – uri. Putem să deplângem faptul că logica nu joacă un rol important în rândul populației când vine vorba de a gândi singuri: am trecut prin homo ludens, homo credens, ca să ajungem la homo digitalus.

#dramă nu șoc

Acest ultim statut, de nativi digitali, nu mai are nevoie de haina logicii în ghidarea deciziilor de zi cu zi. Vorbim despre o generație extrem de emoțională, unde un #greșit poate însemna o dramă.

Aceste aspecte mi se derulau în cap, în mod caruselic și caleidoscopic, când adulmecam o lansare de carte ca pe un ceai fierbinte acaparat de o lavandă promițătoare, joi, 18 octombrie, la Cărturești. Este vorba despre „#FAKENEWS. Noua cursă a înarmării”, apărută la Editura Evrika Publishing, scrisă de profesorul Alina Bârgăoanu.

Într-un stil pedant, pneumatic și încărcat de cuvinte simple și pătrunzătoare injectate finuț ca un vin de cramă de 50 de lei, de zâmbetu-i, prin excelență autosuficient, Dan Cărbunaru, director Calea Europeană, unicul bărbat de la masa lansării, a compus un discurs extins de introducere, cu subiectivități multicolore și scurte episoade biografice și profesionale de pe câmpul de luptă al jurnalismului, după ce într-un mod cu totul galant, în stilul său obișnuit cum am spus, s-a oferit să pună apă în pahar celorlalți participanți de la masă, respectiv celor trei femei.

Moderatorul, Bianca Cheregi, a impresionat printr-un discurs bălțat – romantic pentru anii 2000, considerând cartea drept o „odă adusă digitalului”. După ce a insistat să o prezinte în cuvinte mari și zâmbete grase pe profesorul universitar („decan în prezent – sper că am înțeles bine”) s-a mărginit să ne expună doar esența acestei cărți – excepționale, unice, irepetabile, care ne promite încântarea papilelor noastre intelectual digitale. Sunt malițios pe alocuri, poate însă discursul gheboșat al acesteia m-a determinat să mă gândesc la un # potrivit pentru respectiva conferință de lansare. Am iertat-o, într-un final, pentru mărturisirea de a fi fana scriitorului Gabriel García Márquez. Am decis să-i acord clemență, să mă opresc aici și să-i fac cadou un veac de singurătate din partea mea.

Avea niște ochi sticloși, încăpători, ce împătureau cuvintele într-o manieră ce te făcea să-ți amintești de cei care beau până la fund sucurile din recipiente de plastic și scot acel zgomot infernal. Alunecam într-un Looney Tunes al retoricii.

#rezist

O prezență absolut încântătoare și firească a fost Andreea Gavrilă, co-fondator Rubrika, Group Creative Director la Kaleidoscope Proximity și blogger, #Alumnus FCRP. Mi-a plăcut foarte mult proiectul și expunerea de motive pentru care fake news – urile iau amploare, cum putem depista un fake news și cum putem crește conținut de calitate care nu se bazează pe minciună, informații false sau diversiuni. Zvonurile reușesc astfel să fie un fake news respectabil, atâta timp cât se respectă algoritmul descris de A. P. Nazaretean în cartea sa – „Panica în mase și zvonurile”. Recomand și proiectul și persoana, poate și dintr-un entuziasm eflorescent ce devenise onctuos încă din preambulul lansării.

Avea niște ochi sticloși, încăpători, ce împătureau cuvintele într-o manieră ce te făcea să-ți amintești de cei care beau până la fund sucurile din recipiente de plastic și scot acel zgomot infernal. Alunecam într-un Looney Tunes al retoricii

Atât Alina Bârgăoanu cât și Andreea Gavrilă s-au dovedit a fi niște prezențe feminine pline de gingășie. Relația cu publicul pendula evanescent între explozie de gheizăr supărat și încremenire tâmpă, hâdă în fața realității usturătoare. În tot acest timp, rememoram ce s-a întâmplat cu homo ludens și cu mine, în definitiv, care nu-mi mai furnizam motive suficiente să nu plesnesc de plictiseală într-un cavou improvizat și personalizat de o enclavă universitară.

#încă rezist

Sincer vorbind, mi-a plăcut povestea din spatele cărții, prezentată de Alina Bârgăoanu. Interesul autoarei și includerea fetiței sale în acest proiect editorial nu pot decât să ne bucure și să ne sprijine credința că generația Omega, cum este definită generația aceasta, are un viitor într-un proiect de paideia digital, și nu într-un viitor distopic, mergând spre extincţie emoţională. Interesant era faptul că profesorii invitați la eveniment aveau cartea în mână, în timp ce adolescenţii prezenți palpau, bineînțeles, telefonul. Dacă acel telefon ar fi conţinut PDF-ul cărţii, aș fi scris un articol elogios la foșnetul creșterii acestei generații care trăieşte cu digitalul în suflet.

Alina Bârgăoanu convinge prin prezența sa plenară, prin umorul indescriptibil cu care cucerește audiența, cu care a furat o parte din public din purgatoriul plictisului intelectual și uman indus încă din expozițiune. Ne punem toată nădejdea că acest proiect editorial este unul valid și vandabil. Vodevilul înghesuit de la lansare, la care am participat cu stoicism, rămâne încă un motiv în plus pentru umanitate să-și caute „haştag”-ul pe undeva.

În fine, mi-a plăcut când Alina Bârgăoanu l-a citat pe Vasile Dâncu, spunând că în România, când lansezi o carte, nici măcar nu te înjură cineva. Am încercat cu pași repezi, folosind când cuvinte mari, când cuvinte mici, un fel de pamflet modern înșurubat în spiritul acestei ultime sintagme. Aștept și viitoarea carte. Pe curând, fără plictiseală, doar cu gingășie. #Pacetuturor!

 

Alina Bârgăoanu este profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA București. Din ianuarie 2018, aceasta face parte din Grupul la nivel înalt pentru combaterea știrilor false și a dezinformării din mediul online, inițiat de Comisia Uniunii Europene.

Sunt millennial, ergo, am auzit zilele acestea vrute şi nevrute, post – Referendum, ieşite din gura colegilor mei de generaţie. Există, desigur, câteva concluzii de bun-simţ: instituţia Bisericii nu mai este o forţă în societatea românească, dovadă eşecul răsunător al plebiscitului; oamenii au boicotat nu din dragoste pentru vreo minoritate, ci din ură vituperantă contra «ordinii de stat», din voluptatea de a se opune, fie şi prin absenţă; iar ignoranţa e regină absolută. Ce e mai rău, Biserica e confundată cu Uber, iar Dumnezeu – cu băiatul care livrează mâncarea corporatiştilor bogaţi şi atotputernici, suferind de autosuficienţă.

În societatea guvernată, vorba cuiva, de dracul comodităţii, e uşor să-l confunzi pe Dumnezeu cu Uber, iar pe preot – cu băiatul căruia, orice i-ai cere, e gata să îţi livreze. Or, abordarea de tipul “vă dau câţi bani vreţi, numai faceţi cum spun eu” ar putea funcţiona cu preoţii ironizaţi regulat pe Times New Roman, niciodată între un creştin de bună-credinţă şi Biserică.

Uber te duce până în Centrul Vechi şi te abandonează acolo. Biserica, Mireasa lui Hristos, îţi deschide calea către veşnicie, şi nu te abandonează niciodată.

Uber îţi livrează mâncarea la uşă, fără nici un efort din parte-ţi. Biserica, din contră, te scoate din huzur şi te face să osteneşti pentru Pâinea Vieţii. Hrana omenească e perisabilă şi nu satură îndestul, însă cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.”

Uber, ca şi clonele lui, e o platformă socială de oameni singuri, gonind grăbit prin viaţă, care se-ntâlnesc şi se despart abrupt, relaţionând efemer şi tranzacţional. Biserica e o reţea vie, a oamenilor care, cu cât petrec mai mult timp împreună, în tihna comuniunii, cu atât se îmbogăţesc – sufleteşte, nu financiar.

Uber n-a salvat pe nimeni, niciodată. Biserica însă, da: de incultură, de singurătate, de depresie, de vanitate, de disperare.

Uber are tarife dinamice, sintagmă-substitut, în capitalismul banditesc, pentru “exploatarea omului de către om”. Biserica – înţeleasă ca şi comunitate a spiritului, nu ca şi cooperativă de produs lumânări şi făcut sfeştanii! – n-are tarife, ea lucrând cu arginţii virtuţilor, imuabili, nu cu comisioane fluctuante şi discreţionare.

Uber nu te iartă, fiind un sistem bazat pe penalizare. El nu te duce două mile, dacă ai bani doar de una. Iar fericirea, confortul, liniştea (aparente) pe care ţi le oferă se termină odată cu banii. Biserica, în schimb, merge cu tine până la capăt, când eşti gol în faţa Creatorului ca-n pântecele Mamei.

Prin urmare, nu confundaţi Biserica cu Uber. Faptul că sunteţi tributarii unei lumi inferioare, în care totul e cuantificabil monetar, nu înseamnă că Cerul nu există. Strigătul furios al râmei, condamnate pe vecie să se târască, fie şi via Uber, nu poate ştirbi frumuseţea stelelor.

 
Foto deschidere: banatulmeu.ro

Foarte mulţi oameni consideră cimitirele nişte locuri macabre, un fel de Vale a Plângerii. De altfel, nu atât locul în sine, cât ideea morţii, mai degrabă, întristează. Despărţirea de fiinţele iubite, dorul întristează.

Paradoxal, pentru mine cimitirele reprezintă locuri de meditaţie, nu un peisaj demn de filme horror. Da, mormintele pot speria, moartea sperie. Aş fi ipocrită să nu recunosc faptul că mă gândesc cu frică la moarte. Ȋnsă mai mult decât moartea trupească sau o lespede rece de piatră, mă sperie moartea sufletească… moartea conştiinţei, moartea valorilor morale… deoarece această moarte are consecinţe atât asupra individului, cât şi asupra societăţii.

Se spune că societatea este oglinda valorilor majorităţii. Dar ce se întâmplă când majoritatea este doar o masă indiferentă şi amorfă? Ce se întâmplă când nepăsarea se transformă în handicap? Monstrul indiferenţei ucide generaţiile actuale şi viitoare. Ucide suflete.

Aţi văzut „morţii vii”? Nu sunt greu de recunoscut. Au privirile golite de sens. Ochii lor nu mai licăre, ei sunt stinşi. Ei nu mai văd dincolo de ceea ce este tangibil, material. Se adaptează cu o viteză uluitoare vremurilor şi ideologiilor.

Societatea este un imens „cimitir” în care morţii umblă fără vreun reper (moral)

Mai ţineţi minte mitul peşterii, al lui Platon? Cel ce a văzut lumina zilei încerca să le descrie şi celor din peşteră minunata trăire. Zadarnic însă… nepăsarea şi comoditatea au învins.

Din fericire, mai sunt şi fii rătăcitori ce găsesc drumul spre casă, spre „lumină”. Cea mai frumoasă parabolă din Evanghelie care evidenţiază, pas cu pas, această întoarcere este aceea a fiului risipitor, parabola restaurării ontologice a fiinţei umane. Punctul culminant al acesteia este întoarcerea fiului risipitor acasă. La nedumerirea vădit exprimată a fratelui cu privire la pregătirile ce se făceau pentru a sărbători acest eveniment, tatăl îi dă acestuia cel mai cuprinzător răspuns: „Trebuie însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Am ales să închei articolul cu această pildă întrucât este dătătoare de speranţă. Nu mă dezic de ceea ce am scris mai sus. Societatea este un imens „cimitir” în care morţii umblă fără vreun reper (moral). Partea bună este că, printre ei, mai sunt şi fii rătăcitori.

 

Foto deschidere: Cimitirul ortodox din Drobeta-Turnu Severin, mai 2018

Cristiana-Elena Zdrafcu

Cristiana-Elena Zdrafcu

Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universității București. Pasionată de studiul oamenilor, al cărţilor şi al naturii, se descrie ca idealistă în aspiraţii, dar (prea) realistă în observații (deseori). Scriitor de suflet: Ernest Bernea; scriitor care i-a format gândirea analitică: Nae Ionescu.
Cristiana-Elena Zdrafcu

Ultimele postari ale lui Cristiana-Elena Zdrafcu (vezi toate)


Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    În avancronica plebiscitului din 6-7 octombrie, numit şi referendumul pentru familie, Marcel Stavără, preot la Biserica Icoanei din Bucureşti, scrie pe foaia de cultură editată de către Matricea Românească despre Taina Căsătoriei, homosexualitate ca păcat capital şi perfidia promotorilor necurăţiei.

     

    Hristos în mijlocul nostru!

    Priviți rețeta unei băuturi de toamnă: luați un pahar cu apă curată și un pumn de pământ. Presărați în apă câteva firicele de pământ și ziceți de fiecare dată: “este al lui Dragnea”, apoi altele precum “este inutil”, “este foarte scump”, “este neconstituțional”, “nedemocratic”, “promovează ura”

    Amestecați 2-3 săptămâni! Apa s-a înnegrit total! Poți să bei așa ceva?

    Sunt preot creștin și din această poziție mă exprim concret, fără generalizări, ci cu toate faptele concrete pe care le trăiesc.

    Referendumul pentru căsătorie (! nu pentru familie) este foarte simplu: “bărbat și femeie”, în loc de “soți”. Cine nu este convins, să o consulte pe doamna Ana Săcrieru (Coaliția pentru Familie) și va fi elucidat pe tema oricărei legi. Atunci de ce se vrea răstălmăcirea lucrurilor? Ca să nu te bucuri de un pahar cu apă curată, la fel de curată cum este căsătoria naturală instituită de Dumnezeu prin complementaritatea fiecărei vocații masculin-feminin.

    Iar cazurile concrete sunt acestea:

    Vine o mamă îndurerată la tine în biserică și, în timp ce lacrimile o năpădesc, îți spune că fiul său a plecat de acasă acum 2 ani, pierdut în droguri și sodomie, nu a mai știut nimic despre el și deodată l-a văzut la televizor trecând “victorios si zâmbitor” prin parada gay, desfigurat și de nerecunoscut.

    Eu, preotul ortodox, sunt cel care promovez iubirea, pentru că iubesc pe omul căzut şi rătăcit în păcatul sodomiei. Am un fiu duhovnicesc pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am scăpat de această patimă. Nimeni nu știe ce zbucium este în sufletul acestui om, ce dramă trăiește și ce eforturi ascetice facem împreună pentru a uita de acest păcat. Deci mie îmi pasă cu adevărat de el şi nu vreau să își piardă mântuirea, chiar dacă amintirile acestui păcat îl mai chinuie.

    Țineți minte, cele mai periculoase propoziții sunt:

    1. “nu am nimic cu ei” , pentru că arată indiferență față de omul căzut. Indiferență, nu iubire! Eu, tocmai pentru că îl iubesc, îl ajut să se salveze din această robie. Când  este un om într-o groapă, îi dai mâna să-l ridici, nu îl lași acolo în groapă pentru că “îi respecți opțiunea”.

    2. “România nu este încă pregătită să accepte acest lucru – homosexualitatea”, adică pentru ce să mă pregătească,  pentru ceva nenatural, dizgrațios si care este întinăciune în fața lui Dumnezeu? Sau cine să mă pregătească: Remus Cernea şi Andreea Bălan? Nu mai bine ascult eu de sfaturile oamenilor așezați în viață, cu exemplu de moralitate și înțelepciune, cu un discernământ ce provine dintr-o rațiune ce nu este întunecată de patimi?!

    3. “Eu sunt ortodox, dar susțin LGBT”. Adică eu mă împărtășesc cu Hristos și apoi Îl scuip. Acela care vorbeste așa nu este ortodox. Si-a pierdut ortodoxia de mult. Habar nu are ce înseamnă credinţa ortodoxă de care, dacă o cunoşti, te îndrăgostești şi nu o mai lași niciodată.

    Am obosit să mă apăr de atâtea atacuri pentru că sunt român creștin.

    Însă, ca teolog, nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș (repudiezi, scuipi, ridiculizezi, ignori, contești, negi existența). Adică: la mai multe emisiuni am văzut un susținător LGBT care a citat pe Iisus Hristos,  Care a zis “să iubești pe vrăjmașii tăi”.

    Dar a ignorat total că tot Dumnezeu, încă neîntrupat, a creat bărbatul cu femeia şi i-a unit. Nu poţi să te faci că uiți de Sodoma și Gomora, să ignori că în ochii lui Dumnezeu (Care este singura iubire adevărată) acest păcat este spurcăciune.

    Sau să nu știi că Dumnezeu întrupat – Iisus Hristos (Care a întemeiat, susține şi conduce Biserica – în care tu lovești şi despre care nu vrei să vorbești) a binecuvântat unirea dintre bărbat şi femeie la nunta din Cana Galileii (Ioan cap. 2, Matei cap. 19)! Ce îi spune Hristos femeii prinse în adulter: “Femeie, unde sunt cei care te condamnau? Nu mai sunt. Nici Eu nu te condamn. Mergi și nu mai păcătui! (Ioan 8)”. Aceasta este ideea: “nu te condamn, dar ieși din păcat, vino în firea adevărată, trăiește cum te-am creat Eu și nu deraia de la ținta îndumnezeirii”!

    Să te faci că nu știi că aceasta este nerușinare înaintea lui Dumnezeu pe Care îl citează (Romani cap 1; I Cor. 6-7)?! Textele din Scriptură sunt multe.

    Cum să scrii pe banner: “Sodoma – pământ românesc” și să te mai numești român?! Mă bucur foarte mult că Matricea Românească refuză să se instaureze altă matrice peste neamul românesc

    Ipocrizia și perfidia sunt diabolice. Să citez pe Dumnezeu pe Care nu dau 2 bani prin actele de necurăție pe care le comit şi pe care El, Dumnezeu, nu le agreează si nu le binecuvântează! Exact ca în Evanghelia după Matei cap. 4, când Satana cita din Scriptură și ispitea pe Hristos cu pasaje din ea.

    Nu vreau să par dur pentru că sunt direct, dar nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace.

    Credinţa unui preot: „Sunt speriaţi pentru că Românii s-au trezit!”

    Propun să urmăm o idee a Pr. Stelian Tofană: 34 milioane euro împărțim la 3 milioane de semnatari = 11,3 euro. Deci propunerea este să punem fiecare 11,3 euro (50 lei) pentru a înființa Spitalul “Referendum”. Ca să nu ne mai acuze cineva că se cheltuiește mult cu acest demers (aproximativ 10 km de autostradă).

    Mă întreb cât am cotizat noi, cei 3 milioane de semnatari, la stat în acești 2-3 ani!

    Dacă Hristos este în mijlocul nostru, nu vă temeți! Sunt puțini, speriați, nervoși pentru că românii s-au trezit și nu vor să ajungă formați de opiniile unor personaje care lovesc in inima poporului român. Cum să scrii pe banner: “Sodoma – pământ românesc” și să te mai numești român?! Mă bucur foarte mult că Matricea Românească refuză să se instaureze altă matrice peste neamul românesc.

    Feriți-vă de slogane care manipulează și nu le distribuiti! Rugați-vă mai intens, mai curat, fiți lumină între cei necredincioși prin exemplul personal de trăire autentică a Evangheliei! Ortodoxia și firescul trebuie mărturisite cu devotament și curaj. Gândiți-vă că nu le pasă deloc de zbuciumul și drama din sufletul unui om căzut în patima sodomiei. Numai duhovnicul știe lupta pentru despătimire a aceluia.

    Toate celelalte discuții încearcă să distragă atenția de la un singur lucru adevărat: căsătoria între un bărbat şi o femeie. Este singurul lucru important!!!

    Aduc mulțumire și prețuire tinerilor voluntari care se dovedesc misionari ai Bisericii și ai normalității! Doamne ajută!

    O tânără studentă la Drept, aflată în practică la Bulboacă şi Asociaţii, îşi împărtăşeşte experienţa la Festivalul Strada de C’Arte 2018, mijlocită de proiectul cultural al B&A, Matricea Românească.

     

    O iniţiativă lăudabilă în mediul cultural românesc, Festivalul Strada de C’Arte, a cărei a şaptea ediţie se află în plină desfășurare pe străzile încărcate de istorie ale Bucureștiului, are ca punct central de interes “arta”.

    Arta, atât de prezentă în viețile noastre cotidiene, prin clădirile ce te poartă în secole trecute, prin străzile pe care încă poți să auzi murmurul trăsurilor dacă ești dispus să îl asculți, riscă să rămână neobservată în umbra monotoniei și a vacarmului urban.

    Festivalul este organizat de Biblioteca Centrală Universitară, în colaborare cu Fundația Universitară Carol I și cu Muzeul Național al Literaturii Române, și are ca scop descoperirea artei, a istoriei și a frumosului de către oamenii de toate vârstele, inclusiv de către cei mici. Matricea Românească este partener al evenimentului.

    Ca tânără studentă a Facultății de Drept din București, parcursul meu gravitează în jurul dorinței de cunoaștere, ca element central al personalității unui viitor jurist.

    Aflată în cadrul unui program de practică oferit de către Bulboacă și Asociații SCA, am cunoscut îndeaproape proiectul cultural al firmei, Matricea Românească – ce nu îmi era, oricum, străin – și, când mi s-a oferit oportunitatea de a mă implica, am acceptat-o cu entuziasm.

    Evenimentul la care am fost „delegată” de Matrice vineri după-amiază, “Educație la firul ierbii – Să nu uităm că  cercul apei și al vieții este același”, s-a desfășurat în Aula Științifică a Bibliotecii Centrale Universitare și a adus în centrul atenției copiii, dar și importanța educației și a cunoașterii încă din primii ani ai vieții.

    Curiozitatea este piatra de temelie a cunoaşterii, elementul care dă sens călătoriei pe care o presupune invariabil viaţa, în care ne trezim fără aprobare prealabilă şi fără manual de instrucţiuni. Să fii curios înseamnă să descoperi frumuseţea jocului, iar existenţa este un joc unic şi, fără tăgadă, cel mai complex.

    Grupuri de oameni, a căror călătorie în viaţă se poate calcula momentan doar în cifre, îşi căutau locul în Aulă pentru a sta cu prietenii si familiile lor cât mai bine poziţionaţi, înainte de startul evenimentului. Mişcarea lor browniană printre stâlpii de marmură şi printre scaunele din sală apare ca cea mai sinceră manifestare a curiozităţii în ochii celor ce s-au împotmolit şi se consumă la maturitate în stadii neimportante ale jocului.

    Știați că este nevoie de 10 litri de apă pentru a produce o coală de hârtie? Sau că, pentru o carte de 340 de pagini, este nevoie de aproximativ 3400 litri de apă?

    Locul desfășurării evenimentului – o bibliotecă – a transmis un mesaj răsunător în rândul tuturor. Biblioteca adăpostește memoria unei națiuni, biblioteca înseamnă istorie, artă, cunoaștere și curiozitate, deschide uși nebănuite către o altă lume, către vechi și nou, atât către trecut, cât și către viitor. Cărțile dezvăluie povești, adevărul despre lume și viață, despre creativitate și înțelegere.

    Cum suntem – sau, mai bine spus, ar trebui să fim – învățați încă de mici “să ne cunoaștem istoria pentru a nu o repeta”, la nivel singular, cât și la nivelul unui popor, cărțile sunt unealta noastră, a fiecăruia în parte, către acest obiectiv de preț – cunoașterea, spre care ne „meșteșugim” singuri drumul în fiecare zi.

    Copiii din sală, indiferent de vârsta lor, au fost motivați încă de la începutul evenimentului prin îndemnul adresat la finalul discursului introductiv: “Să deveniți cât mai curioși!”. Deși nu este exprimat prin multe cuvinte și nu pare special la prima vedere, acesta este poate cel mai important sfat pe care il poate primi un om în decursul vieții.

    Niciodată nu este prea târziu să citești, să fii dornic să înțelegi istoria, lumea și oamenii ce îi dau viață, asemănători ție sau foarte diferiți, și cum altfel poți să fii mânat spre cunoaștere și înțelegere, dacă nu prin curiozitate?

    Dezbaterea la care am participat a avut ca subiect principal apa, element fundamental al vieții, încercând să surprindă esența importanței sale din dublă perspectivă: științifică și literară.

    Foarte mulți prichindei au dat dovadă de istețime când s-au ivit întrebări precum: „Care este formula apei?”, „Cât la sută apă este în corpul uman?” sau „Cât la sută din suprafața globului este suprafață oceanică?”, la care au răspuns cu naturalețe, unele informații fiind deja cunoscute de către ei.

    Am aflat și eu lucruri interesante. Știați că este nevoie de 10 litri de apă pentru a produce o coală de hârtie? Sau că, pentru o carte de 340 de pagini, este nevoie de aproximativ 3400 litri de apă? Sau că, paradoxal, apa caldă îngheață mai repede decât apa rece?

    Toate aceste curiozități erau menite să ducă într-un singur punct: apa este un factor vital.

    Atât de importantă în viețile noaste, apa nu a rămas, deci, indiferentă nici artei. Este suficient să ne gândim la creația eminesciană “Lacul” sau la valsul “Dunărea albastră”, al renumitului compozitor Johann Strauss.

    Apa merită admirația, curiozitatea, dar și grija noastră, printr-o folosire atentă, mai ales în contextul poluării contemporane și al întrebuințării iraționale pe plan global.

    Toleranţa şi incluziunea sunt subiectele zilei în România, unde un referendum pentru redefinirea noţiunii de familie se profilează la orizont. În acest timp, “valorile” occidentale sunt împinse în faţă prin cele mai subtile mijloace: bunăoară, un “inofensiv” serial TV pentru copii, Micii Muppets, difuzat de Disney Junior.

    În episodul You say potato, I say best friend (“Tu spui cartof, eu spun cel mai bun prieten”), din serialul Muppet Babies (“Micii Muppets”), personajul Gonzo îşi face un prieten (inanimat) denumit Cartof, pe care insistă să îl integreze în toate jocurile pe care le joacă alături de amicii săi. În momentul în care aceştia protestează că noul lor companion, Cartof, nu ştie să facă nimic şi este prea static, Gonzo se retrage din grup şi se distrează numai alături de Cartof-cel-atât-de-diferit. Rezolvarea vine când prietenii realizează că au comis o greşeală şi acceptă să se joace atât cu Gonzo, cât şi cu Cartof. Morala vine din gura unui alt personaj: “Nu e suficient să te tolerăm, Cartof, trebuie să te şi includem!”.

    Evident, poate părea paranoic să extrapolezi mesajul unui “inofensiv” show de televiziune pentru copii în lumea reală. Ar putea fi, prea bine, vorba de zeitgeist, şi nu de o campanie premeditată din partea creatorilor. Mutaţi însă replica lui Piggy din mediul steril şi teoretic neideologizat al desenelor animate în viaţa reală, într-un context de muncă, şi veţi avea adevărata dimensiune a problemei.

    Nu mai e suficient să tolerăm, trebuie să şi includem – altfel, devenim inamici publici

    Dacă luăm replica “Toleranţa nu mai e suficientă, e nevoie de incluziune” la adevărata ei greutate, ajungem la un adevăr simplu: a trecut vremea când toleranţa era acceptabilă. La urma urmei, poţi tolera arborând, în ascuns, sentimente ostile faţă de o chestiune, un grup sau o persoană. De aceea, nu mai e suficient să tolerezi: trebuie să şi incluzi, dacă vrei să dovedeşti că eşti ne-partizan şi îmbrăţişezi viaţa în toate manifestările ei.

    Este o ideologie extrem de periculoasă, ce nu doar limitează libertatea conştiinţei indivizilor şi libertatea grupurilor (inclusiv a naţiunii), ci şi impune un stil de viaţă în care valorile personale sau colective devin irelevante. În numele incluziunii, s-ar zice, trebuie să accepţi orice, oricând, alternativa fiind aceea de a deveni inamic public, anti-european, anti-progres.

    Viitorul, fără îndoială, aparţine cartoforilor morali.

     

    Foto deschidere: muppet.wikia.com

    Nu confundaţi Biserica cu Uber

    11 Octombrie 2018 |
    Sunt millennial, ergo, am auzit zilele acestea vrute şi nevrute, post - Referendum, ieşite din gura colegilor mei de generaţie. Există, desigur, câteva concluzii de bun-simţ: instituţia Bisericii nu mai este o forţă în societatea românească, dovadă eşecul...

    Somnul conştiinţei naşte monştri

    8 Octombrie 2018 |
    Foarte mulţi oameni consideră cimitirele nişte locuri macabre, un fel de Vale a Plângerii. De altfel, nu atât locul în sine, cât ideea morţii, mai degrabă, întristează. Despărţirea de fiinţele iubite, dorul întristează. Paradoxal, pentru mine...

    Referendumul prin ochii unui Preot

    3 Octombrie 2018 |
    În avancronica plebiscitului din 6-7 octombrie, numit şi referendumul pentru familie, Marcel Stavără, preot la Biserica Icoanei din Bucureşti, scrie pe foaia de cultură editată de către Matricea Românească despre Taina Căsătoriei, homosexualitate ca păcat...

    Incluziunea bate toleranţa

    17 Septembrie 2018 |
    Toleranţa şi incluziunea sunt subiectele zilei în România, unde un referendum pentru redefinirea noţiunii de familie se profilează la orizont. În acest timp, “valorile” occidentale sunt împinse în faţă prin cele mai subtile mijloace: bunăoară, un...