soluții

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

Matricea Românească se întreabă ce mai înseamnă pentru un om de presă din România acțiunea de a scrie și vă oferă mai jos cinci potențiale răspunsuri.

Secolul în care trăim ne impune tot mai multe criterii de activitate. Începem cu imparțialitatea și terminăm cu libertatea de exprimare. Avem condeiele încătușate de abstracta nevoie a aprecierilor constante, cu precădere în mediul virtual. Dar oare care este adevărata misiune a jurnalismului? La această întrebare nu există un răspuns ferm sau cel puțin nu avem un algoritm precis de înțelegere, așa că iată câteva concluzii pe care le-am receptat eu, om fără studii în domeniu, dar pentru care presa de calitate și publicistica fac diferența.

1. A scrie înseamnă a educa

Cu fermitate pun semnul egalității între aceste două acțiuni, care, dincolo de subtextul interpretabil, merg mână în mână. Fiecare jurnalist, scriitor sau, folosind titlul comun, om de litere, de îndată ce pune primele rânduri pe foaie își asumă poziția, adeseori ingrată, de a fi mentor, în primul rând, pentru cititorii săi, iar ulterior pentru posteritate, căci ce scrii cu penița, nu tai cu bărdița (proverb cu atât mai potrivit în epoca tehnologiilor informaționale).

2. A scrie înseamnă a forma elite (sau anti-elite) în România

Nu în zadar am menționat această opoziție, care de cele mai multe ori apare pe fundalul incapacității ori relei voințe a unor pseudojurnaliști în a aborda unele subiecte cu adevărat sensibile. Înțeleg că este mult mai ușor să arunci noroi și să creezi spectacole de duzină, atât timp cât te ascunzi în spatele unei redacții sau al unui pseudonim, dar câți dintre cei pe care îi citiți reușesc să aducă lumină, să creeze elite fără pic de fanatism, exclusiv pe meritocrație?

3. A scrie înseamnă a respecta

Și nu mă refer în speță la tot mai modernele campanii de peste Ocean, dar și din Europa, în care se angajează jurnaliști de calibru. Respectul de care trebuie să dea dovadă un jurnalist nu se măsoară în etichetele pe care și le asumă, ci în ideile pe care le propagă. A ironiza niște realități, a arăta metaforic cu degetul la probleme nu presupune respectarea cititorului, ci dimpotrivă, semnifică un oportunism cras. Or, mesajele pe care le transmite un jurnalist de calitate sunt vitale pentru un stat democratic, mai ales unul cum este România, în care, din nefericire, este la modă critica, de orice fel și de orice manieră.

4. A scrie înseamnă a crede

De fiecare dată când se abordează o situație în presă, se merge tot mai des pe varianta contrastului, presupunând un pesimism adus la limita morbidului. Nu-mi doresc ca în fiecare dimineață, la cafea, să fiu inundată de știri negative, nu pentru că nu accept realitatea, ci pentru că nu înțeleg tendința crescândă de a pune într-o lumină nefastă chiar și problemele care au o soluție. Sau poate asta ține de plăcerea noastră, a tuturor românilor, de a ne plânge de milă, în loc să ne suflecăm mânecile și să ne punem pe treabă?

5. A scrie înseamnă a spera

Cu riscul de a fi numită o veșnică adolescentă, eu cred în misiunea nobilă pe care un jurnalist sau scriitor o are, cea de a sădi speranță. Ne ajung tot răul care ne inundă, tonurile gri și petele întunecoase din istorie. Poate este momentul oportun de a privi acea clasică parte plină a paharului, în care sunt toate scenariile pozitive ale vieții? Mi se pare deplasată maniera în care jurnalistul modern ațâță spiritele, voit sau poate involuntar, făcând din subiectele sale niște „arme ale manipulării” care, între noi fie spus, au mai degrabă un rol nefast, decât unul pozitiv.

A scrie de calitate în România implică respect și devotament. Este misiunea foii noastre de cultură, Matricea Românească. Foto: ebay.com

De ce am decis să pun aceste idei pe hârtie? Pentru că am obosit să descopăr că în România, dar și în Basarabia, sunt la mare căutare doar scandalurile, veștile proaste, că lumina nu mai are loc în spiritele umane, că foarte puțini caută refugiul în slova scrisă, dând întâietate unor programe de prost gust sau unor publicații de cea mai joasă speță.

Este mult mai ușor să arunci noroi și să creezi spectacole de duzină, atât timp cât te ascunzi în spatele unei redacții sau al unui pseudonim, dar câți dintre cei pe care îi citiți reușesc să aducă lumină, să creeze elite fără pic de fanatism, exclusiv pe meritocrație?

Eu nu-mi doresc să trăiesc într-o lume construită pe cancan-uri, în care tot ce este perfid este pus la loc de cinste. Refuz să accept moda, de altfel trecătoare, a specialiștilor în ironii pentru și despre România. Poate că societatea noastră nu va mai naște publiciști precum Eminescu, dar potențialul de care dispunem ne obligă, vorba dictonului francez, să dăm la iveală ce este mai bun, mai sincer și mai clar, asta dacă ne pasă cu adevărat de viitorul urmașilor noștri. Alegerea vă aparține.

Foto deschidere: fundatiactf.ro