Tag

spirit

-Sau lumini ce nu se sting niciodată-

 

-Dianaaaa! Am primit un joc nou de la nașa mea! Yu-huuu!

Mira are 9 ani și este extrem de fericită. Țopăie de dimineață și așteaptă să o vadă pe Diana afară și să îi dea vestea bună: au un joc nou, ce bine!

-A! Îl am de mult…e plictisitor.

Uh! Mira a rămas împietrită. Toată bucuria ei s-a stins acum….

Mama Mirei a auzit discuția. I s-a strâns inima…Și ea a trăit câteva lucruri asemănătoare în copilărie… Ce e de făcut?

 

 

Vine o vreme. Ajungem la un prag

Vine o vreme în viața fiecărui copil când sclipirea interioară începe să strălucească mai puternic, iar spiritul se manifestă într-un mod atât de pur și autentic, încât este imposibil să nu observi această lumină.

În jurul vârstei de 8-9 ani, acești copii încearcă să înțeleagă lumea, să o exploreze cu entuziasm și curiozitate, iar noi, ca părinți și adulți, avem datoria de a le păstra flacăra interioară aprinsă. În palma fiecărui copil, să ne imaginăm că strălucește spiritul său. Este atât de important ca această flacără să fie îngrijită, protejată și încurajată să crească.

Adesea, în viață, întâlnim oameni care, poate fără să-și dea seama, pot stinge această flacără. O replică aruncată în grabă, o critică nemiloasă, un comentariu insensibil – toate acestea pot diminua vivacitatea și entuziasmul unui copil.

„Am scris o poezie!” – „Poate, dar nu are rimă…”

„Am făcut fursecuri!” – „Nu sunt bune, sunt sărate!

„Am o fustă nouă!” – „Da, dar nu e de firmă!

„Plec la mare, la Constanța!” – „Poate, dar eu am fost în Grecia!

Aceste răspunsuri, deși aparent inofensive, pot avea un impact profund asupra sufletului unui copil.

Este crucial să ne învățăm copiii să recunoască aceste momente, să fie conștienți de cei care, în loc să-i susțină, încearcă să le stingă flacăra spiritului. Nu putem controla întotdeauna cum suntem tratați de ceilalți, dar putem alege cum răspundem la aceste provocări și cum ne înconjurăm de oameni care ne prețuiesc lumina interioară.

 

 

Să fim atenți!

Învățându-i pe copii să fie atenți la cei care le privesc flacăra cu admirație și respect, îi ajutăm să înțeleagă importanța de a se înconjura de oameni care le susțin spiritul. Vrem ca ei să fie alături de cei care spun: „Oau, ce lumină frumoasă! Vreau să o protejez, să o văd cum crește!” Prietenii adevărați sunt cei care îți oferă un spațiu sigur în care flacăra ta poate să strălucească, să crească și să inspire.

Totodată, este esențial să ne învățăm copiii nu doar să protejeze propria lor flacără, ci și să devină susținători ai spiritului altora. Să fie acei prieteni care, în loc să stingă lumina cuiva, o ajută să strălucească mai puternic. Prin acest gest, nu doar că își îmbogățesc propriul spirit, dar contribuie și la crearea unei lumi mai luminoase, în care fiecare flacără interioară este prețuită și protejată.

Adevărata putere a unui om, indiferent de vârstă, constă în capacitatea de a proteja și de a crește lumina, atât în sine, cât și în cei din jur. Aceasta este moștenirea pe care o putem lăsa copiilor noștri: o lume în care flăcările spiritului sunt respectate, protejate și lăsate să strălucească în toată splendoarea lor.

 

Alex Filimon se preumblă pe un pod fără cuvinte, testându-şi amintirile şi capacitatea de rememorare, într-o bucată de proză scurtă pe Matricea Românească.

 

Ce sunt amintirile, mă întreb de multe ori? Un fel de făcăluiri ale unor priviri din trecut spre viitor, priviri ce iau masca compusă din suma chipurilor noastre, extinsă în timp cu poftă de viață. Aceste priviri în care se topesc amintiri sunt paradisiace de multe ori. Deşi colportă un gust amărui al unor experiențe și spiritul nostru edulcorează realitatea, un ușor parfum dulceag ne cuprinde esența acaparând-o.

Amintirile nu ne părăsesc. Dacă nu ne împăcăm cu distribuția personajelor, ajungem să jucăm un rol, același rol, într-un carusel ce nu se poate opri fără voia noastră, fără ieșirea noastră din joc. De multe ori nu ne putem desprinde de chipul nostru încastrat în amintiri. Acele priviri ne topesc ghețarii, păzitorii triști ai unui scut uman împotriva simțământului, a unor sentimente atent culese din firesc și cultivate prin frumos. Poate muzicalitatea acestor cuvinte împiedică subtextul să irupă în mintea cititorului.

Să încercăm cu o istorioară

Doi verișori pe marginea unui pod. Unul mai mare, unul mai mic, amândoi cuprinși de un entuziasm incurabil pentru tot ce reprezenta viața și zumzetul ei lăuntric, aveau să plece curând, cum prea bine știm, departe în căutarea ”acelui nu știu ce” care avea să-i transforme în bărbați, și ulterior în domni, dacă timpul ar fi fost blând cu dânșii.

Podul era acolo de secole, părea că-și cuibărise cumva adunătura de ciment și fiare în scobiturile râului ce-l acceptase ca un frate vitreg în ecosistemul său. În această simbioză simplă, doi verișori își împreunaseră spiritul. Unul râdea mai cu poftă că era mai mic, celălalt – prevăzător din fire – înmagazina râsul zglobiu, pudrat de firescul anilor ”mai mici”, pentru ce avea să urmeze. Viața nu se anunța simplă pentru ei, dar se puteau păcăli ușor că vor îmblânzi timpul, măcar după semiplacul lor. În fond, aveau în față cei mai frumoși ani și puteau să jure nu fără speranță că se vor reîntâlni peste ani, pe pod, să-și amintească cum erau.

Din amintirea lor comună, privirea era aceeași

Această imagine îi ajuta să nu se uite, să nu se topească aiurea prin vecini fugitivi sau vecinătăți mai depărtate, ci să se sudeze unul în altul prin amintiri, prin aceeași privire comună ce pătrundea lăuntricul fără cuvinte. Ei oricum comunicau prin râs, unul zglobiu și ferit de ani de experiențele amare ale vieții și unul prevăzător în mod natural, înzestrat cu o tristețe premonitorie. Și unul și altul putea să se privească fără cuvinte. Puteau să spere în această tăcere paradisiacă peste care juraseră un legământ bilateral de developare a sinelui cu caracter de singularitate.

Printre resturi, printre mormane de amintiri se puteau găsi. Podul peste ani devenea un laitmotiv. Bineînțeles că și-ar fi dorit să trăiască în proximitatea podului, să nu-l piardă niciodată, dar știam că îl poartă pe veci în suflet și el va supraviețui și după ei, și după amintiri.

După ani se priveau iar fără cuvinte. Cel mic, ce între timp își câştigase dreptul la salvare sufletească din mâinile falacioase ale materialismului, iar cel mare care de-abia se obișnuia cu un exercițiu filosofic de înțelegere a lumii. Amândoi erau modești din fire, dar țineau foarte mult să nu-și mute privirea unul de la celălalt.

Cel mic avea un dar la vorbă lungă dublat de o capacitate complexă de a pune întrebări esențiale. Cel mare era înzestrat cu darul de a proteja pe cei din jur de adevăruri subiective ale unei filosofii trăite și îmbrăca realitatea în haine mai puțin țipătoare. Nu avea inima destul de întărită să-i amintească faptul că, atunci când gâtuiau podul pentru un strop de energie feciorelnică în plus, sufletul său, cuprins și el de un entuziasm incurabil, era măcinat de îndoială, nu doar de frici mărunte și elanuri heirupiste de moment, o îndoială pe care micul nu știa cum să o decanteze.

Cel mic își amintea doar energia locului și podul de unde arunca pietre în râu cu gândul la fetele ce aveau a doua zi să vină la scăldat. Cel mare voia să-l protejeze, de fapt ținea așa de mult la el că l-ar fi durit să-i spună că îndoiala îl eclipsa să topească podul în privire.

Dacă privim în josul cuvintelor, sunt amintiri pe un pod

Forța acestor imagini puternice ne zidește cuvântul, ne confecționează o carapace pentru spirit și păzește voința noastră lăuntrică. Ea ne înfășoară esența unui paradisiac oarecare promițând doar filmul. Cu toate aceste aspecte cântărite, tot ea ne chircește un iad, ne turtește un sferic supliciu până la netezirea podului.

 

Foto: montaj după kristiningalls.com

Fost bursier în Anglia şi preot misionar pe vremuri în Franţa, Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, ştie un lucru sau două despre luminile Occidentului şi specificitatea matricelor străine, circumscrise mitului lui Faust, faţă de cea a matricei româneşti, marcate indelebil  în istorie de marile noastre mituri fondatoare: Mioriţa, Meşterul Manole şi, spune părintele, Harap-Alb. „Turcii, când l-au omorât pe Brâncoveanu, s-au exprimat despre noi: «Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!» Şi asta s-a întâmplat. Atuncea ne-au decapitat, şi după aia ne-au stăpânit. Iar chestiile astea, unii le ştiu foarte bine”, atrage atenţia Bârzu.

Matricea Românească: O să vă rog, în primul rând, să vă prezentați pentru cititorii noștri, și bine v-am găsit la Sibiu!

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Vă mulțumesc pentru invitație! Sunt părintele Vasile Bârzu, lector la disciplinele de sistematici la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, „Andrei Șaguna”. Sper să fac față cererilor și întrebărilor pe care mi le puneți.

Matricea Românească: Când ați auzit despre acest proiect, despre această sintagmă, Matricea Românească, ce sentiment ați încercat? Când auziți despre matricea românească la ce vă gândiți, care sunt elementele chintesențiale la care vă raportați?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: E o expresie pe care eu o folosesc adesea la curs. Fac aceasta, înțelegând foarte bine, și din punct de vedere biblic, și din punctul de vedere al spiritualității, că fiecare popor are o matrice a existenței sale spirituale, niște factori care țin de o transcendență în plan mitic, unde sunt hotărâte, trasate şabloanele spirituale ale unui popor, ale unui grup. Trebuie să înțelegeți că e un episod destul de controversat în tradiția biblică, unde se vorbește despre împărțirea oamenilor la Turnul Babel, după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Acești îngeri au fost unii căzuți, de aceea vedem în lume toată această multiplicitate de religii și de etos-uri, de șabloane spirituale.

Românii, trei mituri fondatoare: Harap-Alb, Meşterul Manole, Mioriţa

Fiecare popor are un șablon spiritual în care s-a născut înainte de a deveni creștin, și creștinismul a reușit, printr-un fenomen de inculturație, de transculturație, să transfigureze elementele din acel șablon pre-creștin.

Mitologia romană - sursă primordială de mituri pentru creştinism

Mitologia romană – sursă primordială de mituri pentru creştinism. Foto: descoperă.truzone.ro

A reușit unde a reușit, dar sunt locuri unde nu a reușit – și creștinismul a trebuit să se retragă, sau a dispărut. Dar, oricum, în etos-ul nostru creștin general, ca civilizație creștină, persistă aceste elemente de matrice spirituală care definesc într-un mod inefabil, de neoprit această formare a poporului. Vedeți, de exemplu, că dimensiunile spirituale ale rușilor sunt date de întindere, de friguri, de o geografie a spațiului pe care îl locuiesc. Și aici, la fel, este o altă geografie, care a impus anumite șabloane, obiceiuri, tendințe. La fel, Occidentul e marcat de mitul lui Faust – ducem discuția și înspre acest domeniu, fiindcă asta defineşte matricea românească.

Dimensiunile spirituale ale rușilor sunt date de întindere, de friguri, de o geografie a spațiului pe care îl locuiesc. La fel, Occidentul e marcat de mitul lui Faust

Noi nu am scăpat încă de acest fond transcendent, mitic. Creștinismul a îmbrățișat forme corporale, folclorice, care au respirat încă. Suntem, ca spațiu, noi, românii, marcați de trei mituri sau trei șabloane spirituale care ne sunt date. Unul e evocat de basmul „Harap-Alb”: drama poporului din acest spațiu, de a căra în spate Spânul, propriul stăpân silnic, care te forțează însă la depășire spirituală. Tot în acel basm, care e de natură pelasgică, foarte vechi, sunt, practic, niște șabloane care sunt propice însămânțării creștinismului. Ce înseamnă „Harap-Alb”? Transfigurarea negru-alb, evoluția, mutația, transmutația pe care trebuie să o realizeze sufletul. Un dualism la care basmul te învață cum să ajungi, să-l transfigurezi. Tot basmul acesta este o cheie, are o semnificație spirituală foarte profundă. S-a pierdut această înțelepciune… Toată civilizația europeană are, de exemplu, povestea Albei ca Zăpada, dar nu se înțelege că Albă ca Zăpada este simbolul sufletului, iar cei șapte pitici sunt simbolurile cheilor spirituale care sunt în sufletul omului. Se înțelege ca un basm. Când copilul auzea basmul respectiv, el deja intra în acea matrice spirituală, a transformării.

Un alt element definitoriu al populațiilor de aici, din această zonă balcanică și carpatică, este mitul jertfei creatoare, evocat foarte clar în legenda Meșterului Manole. Populația din zona aceasta se află la intrarea pe scena Europei din Asia. Peste noi au trecut toate popoarele migratoare, tot timpul. Ce am construit ziua, s-a dărâmat noaptea, ce am construit în timp de pace, s-a dărâmat în timp de prigoană. Iarăși, acest element istoric ne-a ajutat, practic, la orientarea spirituală a noastră, nu la focalizarea pe dăinuirea prin materie, prin civilizație. Pentru că nu am putut, efectiv, să dezvoltăm o civilizație materială din cauza acestor vitregii. Tot timpul au trecut popoare migratoare, au fost războaiele altora peste noi, aici. Din toată această dramă continuă un al treilea element al culturii populare românești: balada Miorița. Aceasta propune împăcarea în faţa Cosmosului, nunta cosmică drept dimensiune a vieții – pentru că nunta materială nu prea o poți face!

Matricea Românească: O baladă care, din păcate, e rău înțeleasă. De multe ori au existat comentarii cu privire la ea.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da! Problema e că și această pasivitate, la noi, e rău înțeleasă, pentru că omul modern nu mai realizează la modul real, nu mai trăiește cosmic, nu mai trăiește nunta cosmică a ciobanului, a păstorului mioritic. El e legat de lumea materială în care nu reușește – dar nu reușește, pentru că nu înțelege aceste trăsături ale matricei noastre spirituale. Sunt niște elemente ale unui plan de conștiință mult mai profund al unui popor. Și popoarele din Occident au, fiecare, șabloanele lor – cum spuneam, că Vestul e marcat de mitul lui Faust. Păziți de vicisitudinile istoriei – şi graţie nouă –  occidentalii s-au legat de materie, de bani, de avuție, și au început să viseze bani, să dorească bani, să își vândă sufletul.

Matricea Românească: Lui Mamona.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Mamona, dar și un fel de pact cu diavolul, pentru că acesta este, de fapt, mitul lui Faust. Şi, de aici, cu totul alte dimensiuni pseudo-spirituale pe care le dezvoltă. Spuneam că e un plan de conștiință mult mai profund. Știți foarte bine că omul și cultura omenească se constituie pe mai multe planuri de conștiință. E vorba despre conștientul personal sau de conștiința mea, care e făurită de obiceiurile mele… Dar, mai departe de aceasta, este o conștiință pe care mi-o dă familia, mi-o dau niște obiceiuri. Mai departe e conștiința pe care o dă națiunea, și etos-ul națiunii, folclorul. Acestea se cristalizează, de obicei, în anumite opere, mituri, legende, balade. Noi, ca popor român, le avem pe cele trei mari opere despre care v-am vorbit, pe care omul modern nu le înțelege, și care definesc etos-ul nostru. Cine intră în matricea noastră, trebuie să le înțeleagă pe acestea trei. Dacă alții se gândesc și le-au studiat în think tank-uri și s-au instaurat aici, au cumpărat pământ și au cumpărat țara, să stea liniștiți, că nu vor stăpâni mult!

Suntem, noi românii, marcați de trei mituri sau trei șabloane spirituale. Unul e evocat de basmul „Harap-Alb”: drama poporului din acest spațiu, de a căra în spate Spânul, propriul stăpân silnic, care te forțează însă la depășire spirituală

Matricea Românească: Tocmai pentru că nu sunt racordați la această matrice.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Exact. Mulți fac castele de nisip, aici sunt nisipurile mișcătoare…

Matricea Românească: Aș vrea să vă întreb, părinte, cum considerați că a evoluat această matrice și în ce stare se află ea astăzi? Cum putem să ne racordăm la originile noastre?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Matricea, de aia e matrice! – că nu prea evoluează, ea păstrează partea de lemn, ea trebuie să dea forma. La fel cum și Biserica vine cu matricea ei spirituală.

Matricea Românească: Astăzi, dacă ne uităm la suprafață, ar părea că matricea se viciază prin contact cu alte matrice…

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da, se vrea ciocnirea civilizațiilor, se vrea uniformizarea, însă ce nu înțeleg marii lumii de astăzi, că vrând să schimbe aceste matrice spirituale – pe japonez nu poți să-l faci român, și pe român nu poți să-l faci japonez! În Japonia a fost sute, mii de ani cultura samurailor, o selecție a populației – prin tăiat capul. O selecție a obiceiurilor, o cultură. Aceea și-a pus amprenta, chiar dacă, practic, modernitatea și postmodernitatea intervin în aceste matrice spirituale prin niște patimi vulgare și caută să strice ceea ce e frumos, sublim, în cristalizarea milenară a popoarelor. Aceasta se întâmplă. Nu vor dăinui, pentru că, așa cum în creștinism se vorbește despre Liturghia începerii, de fiecare dată: „Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta”, dacă vor încerca să strice tot mai mult, nu vor mai exista nici ei, nu vor mai avea ce să pară a fi.

Matricea Românească: Deci să fim optimiști.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Un optimism în cadrul unei lumi al cărei destin este hotărât dintru început. În cazul Poporului Ales, când nu respecta Legea care i-a fost dată de Dumnezeu, ca lege pentru existența în Pământul Făgăduinței, țara și legea constituindu-se ca matrice sprituală, era nevoie de transmutație. Este una dintre legile esențiale ale existenței spirituale. Dacă nu împlinești ceea ce se cuvine matricei, în care ești chemat să exiști, ești scos din matrice. În mănăstire, dacă nu te supui legii, mănăstirea te leapădă. Pleci, nu ai liniște, nu stai acolo. Poporul Ales a avut parte de o pronie. În Cartea lui Daniel, se spune la un moment dat despre: ”mult s-a luptat îngerul Arhanghel Mihail, împotriva îngerului Asiriei, să vă scoată din robie”.

Păziți de vicisitudinile istoriei – şi graţie nouă –  occidentalii s-au legat de materie, de bani, de avuție, și au început să viseze bani, să dorească bani, să își vândă sufletul

Fiecare popor are un înger ocrotitor. Asiria nu era nici iudaică, nici creștină  atunci, pe timpul lui Daniel. Dar era vorba de un popor proniat de un înger. Deci, în afară de oamenii care constituie ei legi noi și care vor să strice aceste matrice spirituale, sunt îngerii sus, și Dumnezeu, mai presus de ei. Matricele acestea spirituale sunt păzite. Un element definitoriu pentru matricea românească este ceea ce spune Herodot în „Istorii” – ”populația de aici era foarte vitează, geto-dacii erau foarte viteji, dar a fi uniți, ei nu se poate”. Şi mai departe, ce nu prea se pomenește aici este că dacii mai beau și că „trăgeau cu săgeți după zei”, cum continuă citatul. Și pe zei îi invitau să fie trași în țeapă! Iarăși, este un element pe care îl găsim descris de-a lungul istoriei noastre, trasul în țeapă.

Matricea Românească: În această matrice românească spirituală despre care vorbiți, ce loc ocupă credința?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Credința e elementul care te ține în matricea spirituală propice. Eu m-am referit acum la această matrice spirituală pre-creștină, antecreștină. Ea are reverberații în cum s-a dezvoltat civilizația noastră creștină. Însă, creștinismul a încercat să transfigureze – şi a reușit, în mare măsură. E un miracol, așa cum spune un istoric, că poporul român există ca și unitate etno-lingvistică. Toți ne simțim un neam. Dacă ținem cont că au fost zeci de popoare migratoare care au trecut prin asta, și fiecare și-a lăsat sămânța, suntem un conglomerat, nu suntem o rasă unică. Ne uităm unii la alții și vedem. De aceea se minuna un istoric. Ceea ce se numește poporul român e departe de a fi o unitate de rasă. Dar totuși, Liturghia, Potirul au făcut una din toate aceste populații care au trecut, s-au bătut, au rezistat, au murit, s-au născut aici, s-au chinuit, Liturghia le-a dat aceeași simțire.

De exemplu, aici, în Sibiu, în Rășinari, a fost o populație de cumani. Ei sunt oarecum altfel, dar totuși sunt români. Și totuși, în acest Potir, în pântecele Potirului, firea lor s-a topit și s-a armonizat. Vedeți aici importanța creştinismului.

Matricea Românească: Aici e și minunea matricei.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sângele lui Hristos din Liturghie transmite energii armonizatoare, unificatoare. Criza spirituală pe care o trăim este din cauza faptului că poporul nu se unește în Liturghie. Ea este un factor unificator.

Matricea Românească: Un preot din București, părintele Marcel Stavără de la Biserica Icoanei, spune că, pe vremuri, se zicea „Monarhia salvează România”. El îndeamnă să nu se zică așa, ci „Liturghia salvează România”.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Bineînțeles! Liturghia, ar mai fi și alte practici spirituale care ar salva România, dacă poporul le-ar împlini. M-am referit la aceste elemente de matrice spirituală pre-creștină – în toate culturile există această îmbinare, această inculturație a creștinismului în etos-ul spiritual și o transfigurare a obiceiurilor și a etos-ului păgân de elemente creștine. Crăciunul a fost o sărbătoare păgână, dar creștinismul l-a transfigurat. Creștinismul l-a adus pe Hristos. A transfigurat totul. Citiţi Lactantius, „Instituţiile divine”, să vedeţi ce etos avea lumea pe atunci, lumea romană. El scrie ca un modern, şi vorbeşte despre toţi zeii ca despre nişte realităţi contemporane lor, care au trăit cândva şi pe care societatea îi cinstea. Acum, noi, sub influența educației moderne, considerăm că nici nu au existat vreodată zei, mituri. Neamul omenesc și destinul omului nu se pot constitui decât în întreg, nu te poți sustrage neamului tău. Nu începe lumea cu tine! Trebuie să te ajute cineva, să te pună într-o altă matrice și să încerci să devii altceva, dar nu știu ce devii! Cum te naști din părinți, ai rădăcini, păstrezi niște obiceiuri, niște trăsături. Acelea răbufnesc în comportamentul tău.

„Civilizaţia modernă, veche de 100 de ani, crede că a pus «coadă la prună» şi lumea începe cu ea”

Matricea Românească: De aici și multe drame, alienare.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da! Deci, omul este o ființă fragilă. Botezul, esența lui, este să luăm forma lui Hristos. Aşa se spune: „Fă ca acesta ce se botează astăzi, să ia forma Hristosului tău”! Şi acesta este sensul vieții, să luăm forma lui Hristos. Cum? Fiecare, cu personalitatea noastră, cu sinergia pe care o face fiecare în mod original cu Hristos. De aici vine unicitatea vieții, cea a realizării personale. Matricea migrează, își schimbă conținutul. Hristos îi înfrânge. Cum spune în Epistola către Coloseni? Că Hristos „dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. ” și El devine matricea spirituală în Biserică, prin aceste Taine, pe care nu le mai înțelege omul modern. Acesta din urmă vrea forma și moda. Omul modern vrea să trăiască la modă, nu să trăiască după forma lui Hristos. Vrea să fie la modă – şi se desfigurează. Civilizația modernă, de 100 de ani, se laudă cu descoperiri în industrie și știință, crezând că a pus «coadă la prună» și cu ea a început lumea. Așa se dau la o parte tradițiile, tot etos-ul, toate valorile, tot ce te călăuzește pe o cale bătătorită, pentru a trăi original, pentru a trăi altfel. Trebuie tot timpul  să menținem un echilibru – cât iau ca să mă păstrez ca om normal?

Se vrea ciocnirea civilizațiilor, se vrea uniformizarea, însă ce nu înțeleg marii lumii de astăzi, vrând să schimbe aceste matrice spirituale: pe japonez nu poți să-l faci român, și pe român nu poți să-l faci japonez!

Matricea Românească: Dumneavoastră aveți contact cu credincioșii, sunt și licăriri de speranță? Oamenii vin la Liturghie, vin la Biserică, ei caută sfaturi, Îl caută pe Mântuitor?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sunt. Eu nu am atât de mult contact cu credincioșii, ci mai mult cu studenții. Nu sunt preot de parohie. Fac cursurile și discut cu studenții.

Matricea Românească: Studenții sunt ei înșiși un cocon de credință.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Căutări spirituale sunt, bineînțeles. Însă, dacă vorbim de matrice spirituală, se amestecă matricele. Una, pentru că sunt corupte prin diferite păcate, dar se tinde la importul altor spiritualităţi, obiceiuri, etos-uri, spre inventarea de noi moduri de a trăi. Din aceasta rezultă toată drama.

Matricea Românească: Cum se câștigă bătălia aceasta cu secularismul? Individual, colectiv?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Şi-şi! Și personal, și comunitar-liturgic. Dacă nu le îmbini, încerci să înoți numai cu o mână. Omul e și persoană, care se definește în comuniune cu alte persoane. Liturghia ajută foarte mult. Biserica, atunci când săvârșește Slujbele, este matrice spirituală. Și arhitectura Bisericii, la fel. Dacă ne referim la mistagogie, Simeon Teologul, Simeon al Thesalonicului arată cum se înțelege Liturghia în timp. De-a lungul epocilor, au fost vreo 12-14 moduri de a înțelege Liturghia. Fiecare generație sau epocă a înțeles-o din perspectiva obiceiurilor, filosofiei, culturii, practicii pe care le-au avut.

Matricea Românească:  Era un fapt normal?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Cu evoluții și involuții în gradul de înțelegere. Invit credincoșii și cititorii să facă o lectură elaborată a lucrării menţionate. Cum e, cel mai simplu, Biserica Matrice? Sunt cei patru pandantivi pe care sunt evangheliștii, și lângă aceștia sunt cele patru făpturi heruvimice care sunt chipul virtuților cardinale. Fiecare om are acele virtuți cardinale. Când te duci în Biserică, practic intri în matrice pentru a-ți reface echilibrul acestor patru virtuți cardinale cărora, prin viețuirea ta în lume, le-ai deranjat așezarea.

Matricea Românească: Și care, în permanență, sunt supuse atacurilor.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sunt supuse atacurilor, intemperiilor spirituale și sociale. Aceste patru virtuți cardinale sunt prezente în om, în general, așa cum le-a creat Dumnezeu. Aşadar, Biserica ar fi matricea spirituală pentru întreaga umanitate, nu numai pentru creștini. E o înțelepciune preluată din filosofie, întrucât creștinismul asta a făcut, a transfigurat elenismul, l-a încreștinat. A preluat elemente și le-a dat perspectiva integrală a comuniunii cu Dumnezeu. Şi stoicii vorbeau despre cele patru virtuţi.

Ce au spus turcii? „Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!”

Biserica, e la modul propriu, o matrice spirituală. Chestiunea aceasta este greu de înțeles pentru omul modern, dezrădăcinat, care nu are cultură. Ce se urmăreşte? Am auzit că s-a scos Istoria din școală, nici nu se mai cheamă aşa, s-au scos și multe alte obiecte. De ce? Din cauza postmodernilor europeni, care vor să facă proiecte precum experiența cu Rusia Sovietică, iar acum vor să facă la fel cu Europa. Sunt o mână de şmecheri cu bani, care hotărăsc ce vor, şi impun cu mână de fier, asupra popoarelor.

Produc dezrădăcinări forțate și deformări forțate ale omului, pentru a-l transforma pe om într-un individ, cetățean al Spartei total dedicat Statului, lipsit de orice legi, soldatul perfect, dedicat tot timpul unui grup de potentaţi, sluga perfectă, exact ca în statul Spartei. Un stat autocratic şi tiranic. Trebuia să se impună şi această matrice.

Toată mitologia veche și zeii vorbesc și înfăptuiesc într-un limbaj multiplu, iar muritorul de rând înțelege ce îl duce capul. Zeul, de multe ori, zice și zice bine, dar muritorul nu înțelege. Matricele acestea spirituale sunt făcute mult mai bine decât credem noi – și decât vrea omul modern și postmodern să le modifice după al lui interes! Fiindcă aici sunt interese. Turcii, când l-au omorât pe Brâncoveanu, s-au exprimat despre noi: „Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!”. Şi asta s-a întâmplat. Atuncea ne-au decapitat, şi după aia ne-au stăpânit. Iar chestiile astea, unii le ştiu foarte bine. Vedeţi, ni s-a scos şi Istoria din şcoală. Nu avem voie să le spunem.

Matricea Românească: Măcar dacă s-ar face, să se facă bine istoria, nu trunchiată! Am publicat un material pe platforma noastră, cu părintele Vasile Oltean, directorul Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului. Dumnealui ne spunea că despre diaconul Coresi, care e fondatorul limbii române literare, nu există decât câteva rânduri în manualul de clasa a XI-a, și acelea fulgurant.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da. Se introduce altceva, alte tipare culturale care să îl modifice, să îl adapteze pe tânăr ca cetățean al unei entități. Elvețianul e cetățean al cantonului cutare, se duce, dă turul planetei pentru afacerile lui, și se întoarce acasă, se îmbracă în pantalonii scurți, cântă „io-la-ri-uu”, ia armonica cu pălăria verde… El are identitatea lui, a locului, nu s-a considerat cetățean al Uniunii Europene .

Un element definitoriu pentru matricea românească este ceea ce spune Herodot în „Istorii” – ”populația de aici era foarte vitează, geto-dacii erau foarte viteji, dar a fi uniți, ei nu se poate”. Şi mai departe, ce nu prea se pomenește aici este că dacii mai beau și că „trăgeau cu săgeți după zei”, cum continuă citatul. Și pe zei îi invitau să fie trași în țeapă! Iarăși, este un element pe care îl găsim descris de-a lungul istoriei noastre, trasul în țeapă

Matricea Românească: În ultimul timp, tot mai des, sunt aduși în biserici specialiști care vorbesc pe diverse teme. Ce părere aveți despre Biserică privită ca spațiu de cultură?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da. Aici, vedeți… găsesc foarte îndreptățită această inițiativă. Societatea actuală modernă este foarte complexă, de aceea trebuie să chemi specialiști. O asemenea convorbire cu oamenii pricepuţi e ca o șezătoare, cum era pe timpuri, în timpul Postului. Aceea constituia, la acea vreme, etos-ul lor, și le crea cadrul spiritual în care ei se simțeau ca oameni în comuniune cu alți oameni.

Vidul spiritual dat de materie, de cultura asta consumeristă, materialistă, pragmatică, pe care o au oamenii postmoderni și societatea noastră trebuie umplut cu ceva, și eu consider ceva normal, să se dezvolte această direcție, să vorbească oamenii. Fiecare biserică ar trebui să aibă o sală de conferințe. În diasporă, în America, de exemplu, fiecare parohie veche și-a construit o sală de sport, unde fac și nunți, fac și petreceri la hram. Dacă plouă, acolo slujesc, nu în biserică. Sunt mult mai înstărite. Aici, a rămas cum a rămas. Oamenii, după Revoluţie, au început să facă garaje între blocuri, în loc să facă câte o biserică şi să creeze un centru. Repet: în timpul comunismului, ni s-a diminuat etos-ul creștin, a fost transformat poporul. Odinioară, matricea satului îi dădea românului modul de trai în ritmurile cosmice, ale naturii, ale anului, ale culturilor agricole. Mulţi din matricea asta au fost duşi într-o societate de pauperizare la oraș. Au trăit fenomenul de pauperizare – poate din punct de vedere material au dus-o bine, dar din punct de vedere spiritual, românul a fost dezbrăcat, dezgolit. Când să ne liniștim puțin în comunism, a venit Revoluția, care iar ne-a furat oamenii, iar ne-a dezmembrat, și găsesc foarte bună, această inițiativă, ca preoții să invite oameni intelectuali, cei care înțeleg lucrurile din specialitatea lor mult mai bine și să explice, să lămurească. Ca preot, nu poți să le știi pe toate.

Matricea Românească: E adevărat. În egală măsură, părinte, preoții – în virtutea funcției, a pregătirii lor și a înzestrării spirituale – sunt oameni de cultură.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: De acord. Cu  anumite limite!

Matricea Românească: Poate nu sunt recunoscuți ca atare. Dar o discuție cu un preot poate să-ți schimbe sensul vieții.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Problema e să fie într-adevăr! Fiecare preot este pregătit în funcție de cât s-a străduit să-și continue educația și formarea sa spirituală, culturală şamd. Trebuie tatonat puțin cadrul, terenul, invitatul, materialul ce se dezbate. Ca să iasă ceva frumos, lămuritor, ziditor. Această interacțiune și discuție, dacă am intensifica-o, vă spun că s-ar obține rezultate enorme.

Am fost la bursă în Anglia. Nu-mi cerea să mă duc la toate orele, dar nu puteam să lipsesc de la ceaiul de dimineață și de la ceaiul de seară, unde trebuia să stai jumătate de oră – o oră, cu colegii tăi, să citiți ziarul împreună, să comentezi, să discuți, să socializezi. Astfel, se pregăteau oameni conștienți, treji, cu implicare socială, politică. Era altceva. Din păcate, la noi nu se face chestia asta. Fiecare se specializează și se deconectează de la viața socială, politică, economică, și n-o mai integrează în orizontul vieții lui personale. De aici, apare cetățeanul român, turmentat, care nu știe… Societatea e complexă. Trebuie, la un moment dat, să chemi un specialist, un om care înțelege mult mai bine.

Matricea Românească: Un gând pentru cititorii Matricei Românești? Un sfat?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Să înțeleagă că există o matrice, că nu poți să exiști în afara ei. Cum postmodernitatea a produs filmul „Matrix”, omul, finalitatea lui este să capete o formă, să se dezvolte ca persoană. Mai presus de ființă este relația. Sfânta Treime este relație, trei persoane care au aceeași ființă. Ce potențează această relație este iubirea. Matricea îți asigură și stabilitatea, și evoluția. Te dezvolți ca personalitate, ca persoană în această matrice. Dacă ești ca fiul risipitor și ieși din matricea casei Tatălui, treci printr-o experiență dureroasă – iar cele mai dureroase sunt cele pe pielea proprie -, afli ce afli și te întorci în cele din urmă tot la Dumnezeu, care a creat Cerul și Pământul, și care este Matricea în care existăm. Să se adâncească această inițiativă, căci este foarte bună, și să vorbiți cât mai des despre matricea noastră spirituală!

Seria Întâlnirile Matricei a programat recent o conferință despre spirit, umanitate și tehnologie: „1Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile?”. Aflați detaliile acestei dezbateri, în materialul de mai jos.

Tehnologiile informaționale și credința nu sunt tocmai termenii cei mai compatibili, mai ales când ne aflăm într-o perioadă de tranziție evolutivă. Prinși într-o continuă mișcare de progres științific, am devenit prizonieri ai aparatelor ”neînsuflețite” și ai facilităților care vin la pachet cu infuzia galopantă de tehnologie. Pe de altă parte, nu putem renunța la comoditățile unei dezvoltări firești, în favoarea unui ascetism fanatic. Cât loc rămâne pentru suflet, spirit și umanitate într-o lume tot mai dezumanizată? Acest subiect a fost  disecat la o conferinţă cu tema ”1 Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre, organizate de Asociația Culturală Matricea Românească ca parte a ciclului Întâlnirile Matricei, la sediul Bulboacă & Asociații, în data de 15 noiembrie. Matricea Românească este proiectul cultural naţional al B&A.

Întâlnirile Matricei, la un nou episod. În deschiderea conferinței a luat cuvântul Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească

Întâlnirile Matricei, la un nou episod. În deschiderea conferinței a luat cuvântul Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească

Deciși să răscolim adevărul, am apelat la trei specialiști din domenii, aparent, de opoziție. I-am avut în față pe domnul Răzvan Bologa, conferențiar universitar, profesor la Academia de Studii Economice din București, pe Bogdan Opreanu, doctorand la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti cu teza: “Axiologia fiinţei umane între Umanism şi Post-umanism”, dar și pe părintele diacon Sorin Mihalache, de la Iaşi, cel care a demonstrat că tehnologia poate crea punți și micșora distanțe, fiind parte a evenimentului grație unei teleconferințe.

Întreg dialogul a pornit, așa cum a subliniat moderatorul Nicolae Dima, jurnalist şi preot, de la angoasele tot mai vizibile ale oamenilor moderni cu privire la tehnologie – și a adăugat pe final altele, la fel de pertinente și elocvente în raport cu subiectul.

Aşa cum era de aşteptat, discuția a avut gradul ei de polarizare. Astfel, reprezentanții ecleziastici au creat un probatoriu, care ar demonstra o anumită doză de nocivitate a tehnologiilor avansate, însă fără a diminua importanța acestora în anumite segmente. Așa cum nota părintele Sorin Mihalache, ”tehnologiile avansate ar putea înlocui oamenii în anumite domenii de risc înalt, dar”, și aici vorbitorul a fost destul de tranșant, ”acest lucru nu ar trebui să permită o generalizare”, adică o înlocuire totală a omului cu mașini.

Știința și tehnologia nu produc bunuri care ar veni împotriva destinației lor de funcționare, ele pun în mâna oamenilor potențialități, lăsându-le libertatea de a le folosi

Factorul de echilibru al serii, cel care a încercat să creeze liantul între reprezentanții celor două «tabere», a fost doctorandul în postumanism Opreanu, cel care ne-a oferit o incursiune în evoluția istorică a raporturilor dintre credință și rațiune, ajungând până la apariția acelei inteligențe artificiale, care este privită cu reticență de societate. Pornind de la Antichitatea greco-romană, în care lumea era finită și nu exista o divinitate transcendentă, și ajungând până la postmodernitate, ”unde orice este posibil, totul este relativ, nu există bine și rău, totul este discutabil”, specialistul a remarcat transformarea Divinității dintr-un centru al sistemului valoric, într-o entitate exilată la periferia conștiinței noastre spirituale. Pesimist sau nu, istoricul a conchis cu realitatea unei axiome, aceea că ”în dezvoltarea inteligenței, etapa umană este doar una tranzitorie”.

Partea «rațiunii reci» a serii i-a revenit ciberneticianului Bologa, adeptul fervent al tehnologiilor avansate, acesta făcând aserțiuni care dau de gândit, precum aceea că ”65% dintre locurile de muncă ale copiilor noștri încă nu s-au inventat”. Cert este că Răzvan Bologa a militat, pe toată durata dezbaterii, pentru necesitatea implementării tehnologiilor informaționale, care mai devreme sau mai târziu vor elibera omul de „munca de rutină, ierarhii, şefi, – toate, produsele societăţii industriale„, dându-i o şansă la libertate şi la o nouă spiritualitate. Informaticianul a calmat (sau a inflamat şi mai mult) spiritele anti-tehnologie, subliniind efectele pozitive ale evoluției, cum ar fi sporirea timpului liber, creșterea duratei medii de viață și, de ce nu, dobândirea banilor fără efort (prin venitul universal garantat).

În contextul în care lumea se află în pragul unei noi revoluții majore, și anume intrarea în era informațională, interlocutorii savantului Bologa au evidenţiat acel iminent pericol, personificat în singularitatea inteligenței artificiale, temeri întemeiate de altfel, dar care au fost spulberate, într-o anumită măsură, de calmul profesorului de la ASE, care a demonstrat că, în prezentele circumstanțe, omenirea este mult prea departe de o astfel de realizare, aceasta rămânând o ipoteză speculativă, nerecunoscută încă într-un cerc larg de specialiști.

Conferința "1MB de credință: Sunt spiritul şi credinţa compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre" - o dezbatere despre spirit, umanitate și tehnologie

Conferința „1MB de credință: Sunt spiritul şi credinţa compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre” – o dezbatere despre spirit, umanitate și tehnologie

Dacă, din perspectiva profesorului cibernetician, lucrurile ar cunoaşte o îmbunătăţire accentuată, de cealaltă parte părintele Sorin Mihalache consideră că „știința și tehnologia nu produc bunuri care ar veni împotriva destinației lor de funcționare, ele pun în mâna oamenilor potențialități, lăsându-le libertatea de a le folosi”. Un consens al serii a fost că ”tehnologia poate fi utilizată în sens edificator sau nociv, iar spiritualitatea vine să dezvăluie comportamentele dezirabile”.

Specialistul în postumanism Bogdan Opreanu a reiterat că, în definitiv, ”contează doar cum este folosită tehnologia, dar aici avem nevoie de discernământ, iar acesta se folosește de un sistem de valori. Dacă e un sistem de inspirație religioasă, va avea polarizare clasică între bine și rău. Dacă se bazează pe valori materiale, pe marketing, atunci discernământul se va forma în baza acelor valori relative, vandabile”. Ce este de preferat între acel sistem centrat pe Dumnezeu, și sistemul celălalt, al lumii moderne? Această întrebare face postumanismul neuniform, ridicând dubii de ordin etic, a precizat Opreanu.

Tehnologia poate fi utilizată în sens edificator sau nociv, iar spiritualitatea vine să dezvăluie comportamentele dezirabile

Surprinzător sau nu, şi ciberneticianul Bologa a subliniat legătura dintre tehnologie și spiritualitate, făcând apel la teoria lui Alvin Toffler despre «vârtejul spiritual», care ”presupune apariția a tot mai multe curente, religii și manifestări, care traversează ecranul conștiinței umane, fiecare cu sacerdoțiul lui și cu noi guru”. În aceeași ordine de idei, profesorul a catalogat, pe bună dreptate, evoluția tehnologică ca un drept al umanității, al generațiilor care vin. Dar, deşi oamenii care trăiesc în lumea informației sunt tot mai mult proiectanții propriei lor evoluții, ei nu trebuie să uite că aceasta nu implică un război cu natura, ci dimpotrivă, o apropiere de tot ce e firesc, natural.

Dar cât de firească poate fi apropierea de zona acorporală, atâta timp cât etica în sine ține de corporalitate, notează Bogdan Opreanu, iar tinerii care depind de tehnologie și rețele sociale tind tot mai mult spre distopia decorporalizării, șlefuindu-și personalitățile pentru o imagine virtuală impecabilă? Etica ajunge în acest punct să fie privită ca o stare desuetă, afectând și sistemul uman de valori. Revenindu-ne însă statutul de generație limitrofă, suntem în exact momentul propice de modificare a acestor valori, a punctat profesorul Bologa.

Nu știm ce ne va aduce viitorul, sau dacă scenariile științifico-fantastice cu care ne-au educat regizorii de la Hollywood vor deveni realitate, dar este în sarcina noastră să ne definim parcursul evolutiv. Să devenim mai buni, mai eficienți, sau dimpotrivă mai răi, este doar prerogativa alegerilor noastre. Or, a da vina pe tehnologie pentru metehnele noastre umane este cel puțin o demonstrație de feblețe. Lăsăm această judecată la latitudinea fiecărui om în parte.

Afiș Conferința 1Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile?

Întâlnirile Matricei, la un nou episod: Conferința „1Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile? Răspunsuri din pespectiva viitorului postuman al lumii noastre”, noiembrie 2017

Recenzie de film românesc MR: Octav, cu Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, este o peliculă ce încălzeşte sufletul şi ne reaminteşte valorile care nu sunt negociabile şi nu se vând.

De fiecare dată când un film românesc își face apariția pe firmament, încerc sentimente contradictorii. Pe de o parte, nerăbdare și entuziasm. Pe de alta, teamă. Teamă că respectiva peliculă va cădea în clișeele cu care producțiile românești post-decembriste ne-au obișnuit: atmosferă gri și deprimantă, obsesii comuniste, în fine multă durere și tristețe, de parcă românii n-au bucuria sănătoasă a vieții – cu mici excepții, care confirmă regula.

Octav (2017, regia Serge Ioan Celebidachi), văzut de către Matricea Românească la premiera bucureșteană pentru presă de luni seara, e o surpriză frumoasă, chiar dacă are el însuși păcatele lui, pe care le vom expune, dimpreună cu virtuțile, în cele ce urmează.

Filmul gravitează în jurul unei retrocedări tergiversate, dar finalmente de succes, care îl aduce pe octogenarul Octav (Marcel Iureș) înapoi acasă, după ani de exil în Franța, pricinuit de venirea la putere a comuniștilor și confiscarea proprietăților familiei.

Intriga nu e complicată, iar evoluția filmului e în linii mari previzibilă, ceea ce nu e neapărat rău: spectatorul nu e păcălit la Octav, el știe pentru ce a venit. În Octav nu veți vedea efecte speciale, și nici decoruri sofisticate (excepție Vila Golescu din Câmpulung Muscel, utilizată la maximum și veritabil personaj al filmului, prin prisma rolului crucial jucat în el). Veți vedea în schimb emoție și suflet. Adică lucruri invizibile. Octav e antidotul perfect la abrutizarea prin, şi „cu ajutorul” tehnologiei.

În Octav veți vedea emoție și suflet. Adică lucruri invizibile

Da, Octav e un film de artă, dar o artă românească în care omul sfințește locul, iar familia e mai importantă decât banii. Spuneam în titlu că acest Octav e un Singur Acasă autumnal, care încălzeşte sufletul, și îmi mențin părerea, numai că în el „băieții răi” sunt – mai mult decât oamenii – timpul și amintirile ce „intră prin efracție” în sinapse demult închise.

Marcel Iureș interpretează un personaj frământat – chinuit de amintirea mamei și a marii sale iubiri din copilărie, Ana – a cărui salvare din iadul nostalgiei e tocmai acțiunea. Dacă iadul este amintirea a ceea ce a fost, fără posibilitatea de a schimba ceva, cum s-a spus, Octav capătă o șansă la o viață nouă tocmai pentru că știe să își negocieze ieșirea din cea veche.

Ajutat de „spiridușul” Victor Rebengiuc – Spiridon, în film – dar și de jocul remarcabil de dezinvolt al puștilor puși să-i recreeze copilăria (Alessia Tofan, 11 ani, merită aplaudată și urmărită), Iureș salvează filmul de compromiterea prin abuzul de rememorări și sedentarismul acțiunii. Dacă ochiul și rațiunea vor avea unele obiecții, comentarii si rezistențe, sufletul va pleca satisfăcut de la Octav, și acesta este marele triumf al filmului semnat de fiul marelui dirijor Sergiu Celibidache, pe care Iureș – după propria-i mărturisire – l-a întruchipat voit.

Octav – clip de prezentare

E un film care stă sub semnul muzicii (scena tată-fiu, dintr-una din scăpările în vis ale lui Octav, este momentul-cheie al peliculei) şi al identităţii. Dacă ar fi să rezum Octav la o întrebare, aceasta ar fi, în perfect echilibru cu spiritul Matricei: “Renunţăm la ceea ce ne-a făcut – şi, dacă da, unde ne duce asta?”.

Octav e un Singur Acasă autumnal, care încălzeşte sufletul

Dar mai este ceva Octav: o lecţie de generozitate, dublată de una de nobleţe.

„Atunci când iese din scenă, în secvenţele finale, Octav o face împăcat. (…) O să vă rog să observaţi că personajul meu nu îşi înjură ţara, nu o scuipă, nu zice un cuvânt urât, deşi ea l-a purtat prin tribunale. Asta ţine de o eleganţă a omului, pentru că el revine acasă şi îşi reia viaţa, are o atitudine, are un bun-simţ. Filmul nu se răsteşte nici la istoria personală, nici a statului român, nici a jurisprudenţei”, a explicat Marcel Iureş pentru Matricea Românească, la conferinţa de presă ulterioară vizionării filmului.

“Octav” are premiera pe 4 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

 

Foto deschidere: captură Octav

Prietenii care contează

14 august 2024 |
-Sau lumini ce nu se sting niciodată-   -Dianaaaa! Am primit un joc nou de la nașa mea! Yu-huuu! Mira are 9 ani și este extrem de fericită. Țopăie de dimineață și așteaptă să o vadă pe Diana afară și să îi dea vestea bună: au un joc nou,...

Pe un pod fără cuvinte

13 septembrie 2018 |
Alex Filimon se preumblă pe un pod fără cuvinte, testându-şi amintirile şi capacitatea de rememorare, într-o bucată de proză scurtă pe Matricea Românească.   Ce sunt amintirile, mă întreb de multe ori? Un fel de făcăluiri ale unor priviri din...

INTERVIURI CARDINALE. Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu (Sibiu): ”Cine intră în matricea noastră trebuie să ne cunoască miturile fondatoare. Dacă alţii ne-au studiat în «think tank»-uri şi s-au instaurat aici, şi au cumpărat pământul, ţara, să stea liniştiţi, că nu vor stăpâni mult!"

17 ianuarie 2018 |
Fost bursier în Anglia şi preot misionar pe vremuri în Franţa, Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, ştie un lucru sau două despre luminile Occidentului şi specificitatea matricelor...