Tag

Statele Unite ale Americii

Anca Stuparu, medic român la New York, întreţine o pasiune ardentă pentru medicină şi literatură. Un articol despre medicii artişti, pe Matricea Românească.

Ceea ce ne definește într-o țară de adopție rămâne apartenența la propria noastră identitate culturală, purtată cu noi și menținută vie, ca un legământ ce trebuie neapărat transmis mai departe. Arta, în general, este un element definitor, un spațiu protector, de resurse și refugiu, de libertate și creativitate, de regăsire într-o realitate nouă, diferită. Întoarcerea spre albia din care faci parte, întoarcerea spre artă, devine mai puternică în afara granițelor, fiind amplificată de distanță, de dor și de timp.

Abia când am lucrat în New York, într-un mediu multicultural, în presiunea departamentului de urgență, am realizat că medicii cu care lucrez își încarcă, ca și mine, forțele în matricea culturilor din care provin. I-am găsit sculptând în ghips între pacienți, scriind citate între două reanimări, aducând pe lume poezii sublime între răgazul dintre două nașteri. Colegii mei nasc sculpturi, nasc poezie și filosofie scrise pe apucate, în spital. Pentru că, dacă nu ar scrie, ar lua-o razna sau ar înnebuni. Și ceea ce e absolut impresionat este că lucrările lor stau în muzee, în rafturile librăriilor, și ajung în cutiile poștale în formă de reviste.

Dr. Hassan Farhat este medic în Departamentul de Urgență și conduce una din cele mai prolifice reviste online: Ya7eleween Magazine Group, distribuită pe 5 continente. Lucrează cu o echipă întreagă să distribuie revista și în formă printată. În același timp, practică Medicină de Urgență la două mari spitale: Mount Sinai și New York Community Hospital. Este îndrăgostit de România, pe care o știe din poveștile verișorului său Amir, medic stomatolog, trimis din Liban în anii ‘80 să facă Stomatologia în Timișoara.

Schimb de gărzi, cu Dr. Farhat şi Dr. Chowdhury Foto: arhiva personală

Schimb de gărzi, cu Dr. Farhat şi Dr. Chowdhury Foto: arhiva personală

Miracolul medicinei nu stă doar în a vindeca, dar și în a cultiva valorile sufletului la cel mai profund nivel, la liziera dintre suflet și trup, acolo unde întotdeauna găsești o sursă de inspirație și creativitate ce poate fi imortalizată în artă. Medici prin profesie, artiști prin vocație, cam asta sunt câțiva dintre medicii cu care lucrez. Sunt uluită de fiecare dată când îi văd scriind după ce au salvat o viață, după ce au intubat un pacient, sau după ce au adus pe lume un copil. “Stiloul inspirat”, pe care îl țin în mână, așa cum îl numește Dr Farhat, trece în permanență granița dintre a prescrie pentru trup și a scrie pentru suflet; o dualitate a vindecării care transcende medicina și arta, un dualism paradoxal ce conferă substanță și dimensiune chemării lor artistice.

Abia când am lucrat în New York, într-un mediu multicultural, în presiunea departamentului de urgență, am realizat că medicii cu care lucrez își încarcă, ca și mine, forțele în matricea culturilor din care provin. I-am găsit sculptând în ghips între pacienți, scriind citate între două reanimări, aducând pe lume poezii sublime între răgazul dintre două nașteri

În New York am întâlnit medici care s-au întors către scris, muzică sau sculptură la o vârstă matură, o pasiune latentă, care era acolo dintotdeauna, ca o validare a faptului că medicii pot scrie și resuscita, pot sculpta și coordona intervenții rapide în cazuri de traumă, pot fi poeți și aduce pe lume copii, pot recita din Tagore în timp ce tratează un șoc anafilactic. Își duc existența la cel mai înalt nivel al umanității, pentru că se jertfesc pe sine pentru alții prin nopți de gardă și muncă asiduuă și dau înapoi celorlalți la un nivel artistic, ridicând lucrul mâinilor lor la artă, la sublim, preschimbând chemarea medicală într-o sursă de inspirație.

În departamentul de urgență, Dr. Farhat a scris cele mai frumoase cugetări, între două reanimări. Dr. Utpal Chowdhury recită din Tagore și murmură arii pe care le exersează la vioară. Dr. Emil Silberman preia durerea de pe fața pacienților săi și o înmărmurește în sculpturi. Una dintre sculpturile sale, înfățișând Turnurile Gemene și suferința celor din jur, e pusă în holul spitalului Jamaica.

Sculptura “Untitled” (Fără titlu) a medicului Emil Silberman, expusă la unul dintre vernisaje

Sculptura “Untitled” (Fără titlu) a medicului Emil Silberman, expusă la unul dintre vernisaje

“Scopul fiecăruia e să atingă imposibilul și să țintească mai mult decât și-ar fi închipuit că poate”, scrie doctorul Farhat. Și peste limitele închipuirii este și suferința pe care o transmite sculptura doctorului Silberman. Medic într-unul dintre cele mai aglomerate Departamente de Urgență, Jamaica Medical Center, Emil Silberman găsește timp să modeleze din ghips, din sârmă și din bronz lucrări care sintetizează durerea, suferința, disperarea umanului într-un moment de criză și durere, la marginea dintre viață și moarte.

Născut în Lituania, își amintește momentul când plastilina a fost înlocuită cu ghips și modelată în forme ce dăinuie. “Pentru multă vreme am ținut arta departe de medicină, dar într-o zi am realizat că aduceam idei din lumea medicală în opera artistică și că de fapt cele două lumi se împleteau”, afirmă  Dr. Silberman.

“Stiloul inspirat”, pe care îl țin în mână aceşti medici, trece în permanență granița dintre a prescrie pentru trup și a scrie pentru suflet

Dr. Utpal Chowdhury, cardiologist în Bangladesh, practică Medicina de Urgență în New York. Are în permanență pe birou cartea lui Tagore, “Ghitanjiali”, din care citește între pacienți. Cu  “Ghitanjiali”, Tagore a reușit să ia Premiul Nobel tocmai pentru că a fost tradusă de el. Are copii după desenele lui Tagore, și îi ascultă din versurile scrise pe muzica compusă tot de autor. Ia lecții de vioară și murmură partituri când scrie fișele pacienților.

Cartea doctorului Adrian Sângeorzan, “Între femei” (Among Women) a fost epuizată, apoi exemplarele avute au fost împrumutate și citite cu rândul la Jamaica Hospital, de la directorul spitalului, la instrumentarele sălii de operație, asistente,  dieteticieni și bucătărese. O carte minunată, cu povești trăite pe viu, în clinică sau în spital, o carte pe care odată deschisă nu o mai lași până la ultima filă.

Este impresionant că toți acești medici au avut turnura spre artă în momentul când presiunea dintr-un spital american și dorul de propria lor țară s-au interpus. Sunt oameni care poate nu ar fi scris, sau nu ar fi sculptat dacă nu ar fi emigrat, oameni ce ard, devotați profesiei și artei, oameni de foc, torțe vii lângă care doar să stai, vezi lumea cu alți ochi, te reîntorci spre artele frumoase, citești sau chiar încerci stângaci să desenezi o umbră sau să scrii.

 

Foto deschidere: time.com

Patru dialecte are limba română: cel dacoromân, cel aromân, cel meglenoromân şi cel istroromân, vorbitorii celui din urmă, localizaţi în Croaţia de astăzi, fiind numiţi de către lingvistul Sextil Puşcariu “românii apuseni”. Matricea Românească a stat de vorbă despre soarta lor, la Novi Sad (Serbia), cu omul de litere Lucian Marina, preşedintele Societăţii de Limba Română din Voivodina.

România este înconjurată de români”, ceea ce ar trebui să ne dea speranţă, însă perspectivele de păstrare a identităţii acestora sunt tot mai reduse, crede Lucian Marina, cel care a evocat figura unui reputat filolog român din afara patriei, ce a încercat să salvgardeze atât cât a putut din specificul românilor de peste graniţe.

“Regretatul Radu Flora a găsit de cuviinţă, încă din anii ’60, să cerceteze şi în Valea Timocului – dar nu i s-a prea permis să facă mari investigaţii. În schimb, a reuşit să meargă în trei campanii de cercetare în Istria, la istroromâni – o altă ramură a românilor, din cele patru dialecte care sunt.

Istroromâni, care în momentul de faţă trăiesc într-un număr poate şi mai mare decât ce realmente se ştie ca atare – deoarece au fost asimilaţi, şi nu ştiu să vorbească limba istroromânilor, ţânţarilor, ţiţerilor, cicerilor, cum îi numeau italienii pe cei din Istria, din zona Monte Maggiore, adică Muntele Înalt, Cel mare. Numele localităţilor – de pildă, Sucodru, adică Sub codru, Jeiăn – arată de la sine, în mod clar, că sunt ale românilor.”

De nebănuit este, însă, că istroromânii sunt, astăzi, mai bine reprezentaţi numeric peste Ocean.

“Pe lângă interesul prezentat de unii urmaşi ai locuitorilor din Istria, care s-au dus şi au trăit în Italia, mulţi s-au dus în Statele Unite ale Americii, astfel încât în Queens aveţi acum o comunitate românească de istroromâni, de vorbitori ai limbii istroromâne, mai mare decât ce este actualmente în Istria, în aceste două localităţi mai mari unde se vorbeşte – încă – şi unde există familii care se pronunţă că sunt istroromâni şi că  vorbesc româneşte, sau vlăşeşte, depinde în ce limbă vorbiţi cu ei – croată sau română.”

Radu Flora, omul care a mers printre istroromâni

“Lingvistul Radu Flora, cercetând în trei rânduri localităţile – cu maşina, pe jos, împreună cu fiul Viorel, care a înregistrat cu aparatul de luat vederi – a imortalizat modul de trai, casa, toate cele din jur ce aveau istroromânii: şi ca utilaje, şi ce foloseau, şi expresiile specifice pentru ei. A pregătit, deci, pentru tipar Malgi, sau Micul atlas lingvistic al graiurilor istroromânilor, care din 1986 a aşteptat timp de 12 ani la Editura Academiei să fie publicat. Din ’91-’92, de când am venit în fruntea Societăţii de Limba Română, m-am tot frământat să tipărim cât mai multe dintre cele ce nu au fost publicate de Profesor. (…) Ce este important, este faptul că au fost tipărite cuvintele, zonele, fotografiile din cercetările efectuate de Profesorul Flora”, a spus Lucian Marina pentru Matricea Românească.

Cum se va salva de la extincţie istroromâna, iată o întrebare la care pot răspunde doar Dumnezeu, Istoria şi geniul limbii române.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    Despre relația lui Mircea Eliade cu noile mișcări sociale și culturale din perioada în care era profesor la Chicago s-a scris foarte puțin. Andrei Oișteanu se numără printre puținii care au atras atenția asupra acestui lucru în remarcabilul său articol, Mircea Eliade şi mişcarea hippie, publicat în „Dilema Veche” și inclus apoi în volumul Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu.

    În timpul perioadei în care își desfășura activitatea de profesor de istoria religiilor în Statele Unite ale Americii, a avut loc marea revoluție spirituală a tinerilor hippie. Raportarea lui Eliade la mișcarea hippie se făcea din perspectiva unui istoric al religiilor, al unui expert în „decriptarea” fenomenelor de natură religioasă și a implicațiilor lor sociale. Curiozitatea și dorința de a cunoaște mai mult l-au determinat să se apropie de studenții lui, care erau parte integrantă a acestei mișcări. Exegetul din el îl forța să privească mișcarea tinerilor americani dintr-o perspectivă externă, detașată, cu scopul de a descoperi mecanismele raționale din spatele noii credințe.

    Există foarte multe asemănări între tinerii rebeli de la începutul deceniului 6 al secolului trecut și furioșii tineri din generația pe care Eliade o condusese în perioada de la începutul celui de-al treilea deceniu.

    „Sînt toţi în revoltă deschisă contra ideologiilor părinţilor şi ale instituţiilor, îndeosebi contra instituţiilor academice (the Establishment)”. Dacă nu am ști că este o frază din cel de-al doilea volum al jurnalului său în care face referire la mișcarea hippie, am putea crede că avem de-a face cu o descriere a generației care a rămas cunoscută în istoria noastră sub diverse nume: generația Criterion, Tânăra Generație, Generația `27.

    Tinerii americani, care pledează pentru o „curățenie” a gândirii și a spiritului prin afișarea unei „murdării” trupești, seamănă foarte mult cu revoltații criteroniști, cel mai mult apropiindu-i nemaiîntâlnita energie cu care duc lupta împotriva generației anterioare (pe care o simt ca pe un factor complexator).

    Misticismul, liantul între Profesor și tinerii rebeli

    Și mai multe aveau în comun cu liderul generației criterioniste, misticismul fiind probabil principalul liant între bătrânul Profesor și mai tinerii lui discipoli. Eliade era cunoscut în America mai ales datorită cărților sale de istoria religiilor, studenții săi fiind la curent cu faptul că acesta scrisese despre tehnici de inițiere, șamanism, experiențe tantrice etc. De aceea, ei nu vedeau în el doar un expert în istoria religiilor care ar fi putut să le legitimeze mișcarea, ei au văzut în el un fel de guru, un om care a trecut prin toate experiențele pe care ei voiau să le încerce și care ar fi putut să le fie un fel de ghid pe acest drum inițiatic. Doar că Eliade încercase în India acest soi de experiențe tot din imensa curiozitate exegetică care avea să-l caracterizeze întreaga viață.

    Experiențele pe care acesta le-a trăit în India au fost experiențe provocate și trecute prin filtrul gândirii, nu experiențe spontane cu caracter religios sau mistic. Experiențe provocate cu bună știință pentru a încerca să aprofundeze cât mai mult cultura pe care o descoperea.

    Tinerii hipioți ai anilor `60 au găsit în lucrările lui Mircea Eliade răspunsuri la multe întrebări arzătoare

    Tinerii hipioți ai anilor `60 au găsit în lucrările lui Mircea Eliade răspunsuri la multe întrebări arzătoare

    În romanele sale din ciclul indic sunt descrise iniţieri sexuale sau orgii, inducerea unei anumite stări propice meditaţiei prin consumul unor substanţe halucinogene etc., fapt care i-a determinat pe tinerii americani să se apropie de el ca de un maestru spiritual. Dar, aşa cum menţionam mai sus, experienţele lui Eliade sau ale personajelor sale sunt autoinduse, scopul fiind unul pur raţional şi ştiinţific.

    Guru fără voie

    Eliade nu era interesat să devină guru-ul vreunei mișcări spirituale, interesul său era acela de a descoperi mecanismele de funcționare ale unei anumite „credințe”, fundamentele și raportarea lor la transcedental / spiritual / arhaic.

    Ca mai aproape toate experiențele sale, nici întâlnirea dintre el și mișcarea hippie nu a rămas nevalorificată din punct de vedere literar. După cum el însuși mărturisea în convorbirea cu Claude-Henri Rocquet, Ştefan (personajul principal din Noaptea de Sânziene) împrumută câteva dintre caracteristicile tinerilor revoltați americani: „Este un fel de nostalgie a paradisului, la cea mai de jos treaptă. Această dorinţă de a desfiinţa legile şi structurile inerente oricărei societăţi; de a le desfiinţa pentru a trăi o stare paradisiacă. Mai este adevărat că hippies au voit, şi ei, ca Ştefan, să depăşească condiţiile existenţei obişnuite”. Asemănarea dintre Ștefan și hippies fusese răspunsul la o întrebare care făcea referire la visul tineretului american de a renunța la monogamie.

    Monogamia, o preocupare constantă        

    Dar, deşi acesta omite să vorbească despre asta în interviul acordat scriitorului francez („Nu, din punct de vedere personal. Ceea ce mă interesa era depăşirea limitelor obişnuite. Dacă această experienţă este posibilă, înseamnă că omul îşi poate transcende condiţia umană. Or, în lumea noastră, modernă, profană, oricine poate visa să iubească două femei în acelaşi timp. Am ales această situaţie pentru că ea poate fi concepută de fiecare din noi”), trebuie remarcat faptul că monogamia fusese o preocupare constantă pentru Eliade, şi nu doar din punct de vedere antropologic, ci şi literar.

    Un exemplu în acest sens este romanul Întoarcerea din Rai, în care personajul masculin principal (Pavel Anicet) pendulează între Una şi Ghighi, nereuşind să se desprindă de niciuna dintre ele. Nu trebuie uitat nici faptul că la un moment dat chiar scriitorul s-a aflat în situaţia de a alege între două femei, între Nina Mareş şi Sorana Țopa, prima dintre ele devenindu-i soţie.

    Oricare ar fi fost premisele care au condus la această apropiere dintre Eliade şi tânăra generaţie hippie americană, relația stabilită între ei ni se pare interesantă, privită din perspectiva schimbării „rolurilor”: Eliade este acum pus în postura de a nu mai fi un tânăr furios și de a asista la ascensiunea unor tineri care luptau împotriva generației „bătrânilor” din care făcea și el parte.

    Ramona Tănase

    Ramona Tănase

    Doctor în filologie, cu o teză despre Mircea Eliade (2016) – Facultatea de Litere, Universitatea din București. Absolventă a cursurilor de licență (secția Română-Franceză, 2010) și a programului masteral (Studii literare românești, 2012) în cadrul aceleiași facultăți.
    Ramona Tănase

    Românul Cristian Dragomir este un student de elită la una dintre cele mai prestigioase universităţi de peste Ocean. El publică, începând cu luna februarie, o rubrică pe Matricea Românească, în care îşi împărtăşeşte experienţa în Ţara Tuturor Posibilităţilor.

    Vă povesteam data trecută câte ceva despre viaţa mea ca român în SUA. Trebuie să spun că, în zona mea şi la Universitatea mea, nu sunt singurul din ţară, ci am mai mulţi compatrioţi, inclusiv printre cadrele universitare. Sunt câţiva profesori români aici, dar sunt răspândiţi la mai multe facultăţi. Ştiu sigur despre un profesor de matematică la facultate la mine, dar nu l-am cunoscut încă. De asemenea, o româncă este profesoară de Securitate şi este posibil să fiu studentul ei, la un moment dat. Altfel, chiar când am ajuns aici, cineva care este român m-a ajutat să îmi deschid contul la bancă.

    Actul de identitate al americanilor este carnetul de conducere

    Zilele acestea, prioritatea pentru mine este să îmi iau carnetul de conducere, fiindcă aici este foarte greu cu transportul. Cel mai apropiat magazin se află la o distanţă de 40 de minute. Americanii stau foarte prost cu transportul în comun, la ei este ceva absolut natural să ai carnet la 16 ani, practic acesta este actul lor de identitate. Saptămâna aceasta dau “sala”, adică teoria, apoi peste trei săptămâni dau proba practică, traseul.

    La serviciu, pentru că vă spuneam că fac practică în Silicon Valley, lucrurile merg bine. Lucrez opt ore pe zi, ca la orice loc de muncă. În fiecare dimineaţă avem o şedinţă de 20 de minute, în care explicăm unui coordonator ce am făcut în ziua anterioară şi ce vom face azi, după care ne apucăm de treabă. Atmosfera este plăcută, dar este prematur să spun de pe acum dacă voi lucra aici. Ideal ar fi să lucrez la un startup – sau poate voi crea eu unul. Este cu totul altceva să lucrezi la un gigant IT sau la un startup care are 15 angajaţi, unde există o altă autonomie, altă atmosferă.

    În complexul unde am fost cazat de firmă sunt destui care au familii. În timpul liber mai merg la sală sau fac alte activităţi – încerc să ies pe cât de mult posibil.

    Un american ar cere de 10 ori mai mult decât un român

    Lumea vine în Silicon Valley pentru că aici se plăteşte cel mai bine. Faima locului este pe undeva justificată, din acest punct de vedere. Am auzit că se discută că şi România poate avea propriul Silicon Valley, la Cluj. Nu este imposibil, dar trebuie spus că firmele care îşi externalizează activitatea la noi o fac pentru că un american ar cere de 10 ori mai mult decât un român. Aici este diferenţa.

    Sfatul meu pentru tinerii care visează să studieze şi să muncească în SUA: încă din liceu, din clasa a IX-a, trebuie să ştii ce îţi doreşti, să fii hotărât, să îţi faci un portofoliu, să te duci la olimpiade şi activităţi, dar autentic, nu din obligaţie

    Deşi nu fac politică, trebuie spus că trăiesc printre programatori, majoritatea străini, care prin urmare nu îl prea agreează pe noul preşedinte Donald Trump. Totuşi, americanii sunt foarte divizaţi în ce îl priveşte – în statele unde se votează în mod tradiţional democraţii, evident că nu este văzut bine, dar când mergi în statele din centru, dacă spui ceva negativ despre el, rişti ca lumea să se uite urât la tine.

    Părinţii trebuie să strângă bani pentru facultate încă de la naşterea copilului

    Câteva vorbe şi despre sistemul universitar american, din care fac parte. Facultăţile din SUA îşi fac multă promovare în licee, astfel încât să aibă mulţi candidaţi, deoarece facultatea este un business, o afacere aici. Depunerea oricărui dosar costă, şi nu puţin. Dar, oricum, dacă vrei să ajungi la o facultate de top ai nevoie de mulţi bani – deci părinţii trebuie să înceapă să strângă încă de când se naşte copilul!

    Ca străin, este cu atât mai greu să devii student la o facultate de peste Ocean. Şi asta, fiindcă ei aleg doar 1-2 vârfuri dintr-o ţară, în vreme ce în Europa poţi să intri cu media de la BAC şi cu portofoliul, iar baza de selecţie este mai mare.

    Sfatul meu pentru alţi tineri care visează să studieze şi să muncească în SUA: încă din liceu, din clasa a IX-a, trebuie să ştii ce îţi doreşti, să fii hotărât, să îţi faci un portofoliu, să te duci la olimpiade şi activităţi, dar autentic, nu din obligaţie, pentru că intervievatorii îşi dau seama imediat. Iar ceea ce faci în liceu îţi poate decide viitorul.

    Cristian Dragomir

    Cristian Dragomir

    Are 20 de ani şi studiază informatica la Northeastern University din Boston, Statele Unite ale Americii. Este pasionat de programare, de lingvistică şi de design
    Cristian Dragomir

    Mirajul unei vieți mai bune peste hotare, peste Ocean chiar, atrăgea românii încă de acum un secol. În ciuda credinţei că exodul – în special cel intelectual – reprezintă un fenomen al contemporaneității, există mărturii care infirmă această idee. De exemplu, Țara Tuturor Posibilităților părea a fi garanţia unui trai mai bun chiar și pentru tinerii anilor ’40 ai evului trecut.

    Binecunoscutul om politic și doctor în Drept Iuliu Maniu (1873-1953) le-a transmis, în cadrul unui discurs susținut la București în anul 1946, tinerilor emigranți români în America, faptul că era foarte important ca ei să se gândească „necontenit” la țara lor de origine, la neam, dar și la trecutul „căznit în robii, în lupte neîncetate pentru existență, în primejdii fără sfârșit și în sărăcie”.

    „Aduceți-vă aminte de frumusețile leagănului vostru, de munții măreți, de pădurile vesele, de întinderile mănoase, de satele modeste, străjuite de bisericile vechi, în care s-au rugat și trecuții strămoși ai voștri, cerând mântuire pe seama Neamului Românesc. Aduceți-vă necontenit aminte că aici trăiesc frați și nepoți ai voștri, care încă duc grea luptă pentru ca, deasupra țării, să se risipească cu totul nourii îndărătnici și să coboare binecuvântarea dreptății și a libertății” a îndemnat Iuliu Maniu, într-una din tulburele zile ale lui ianuarie 1946 (cuvinte incluse în volumul „Istoria oratoriei la români”, Editura Teşu, Bucureşti 2007, 311 pagini).

    Astăzi, Academia Română încearcă să prevină plecarea tinerilor școliți în țară pe meleaguri mai mănoase. Demersurile similare din trecut, demarate tot de către intelectuali, s-au concretizat în cuvinte bine alese, care au sădit înlăuntrul tinerilor semințele dragostei pentru Patrie.

    Ați mers în țara deasupra căreia strălucește cea mai mare comoară a oamenilor și a neamurilor – cea de care Neamul Românesc a avut atât de puțină parte până acum: Libertatea

    „Zeci de ani v-am văzut plecând, rând pe rând, spre Țara Făgăduinței. V-am petrecut din Ardealul nostru robit pe atunci, cu gândul duios cu care ia drumul lumilor pline de soare și de căldură. Zeci de ani v-am privit peste întindere de continent și mări, luptând, muncind și reușind, așa cum privește din aceeași bătrână casă strămoșească, părintele spre fiii care și-au găsit așezări noi, mai largi și mai îmbelșugate. Ați mers în țara deasupra căreia strălucește cea mai mare comoară a oamenilor și a neamurilor – cea de care Neamul Românesc a avut atât de puțină parte până acum: Libertatea”, a mai spus Maniu, în discursul amintit.

    Lipsit de ipocrizie, omul politic nu le-a insuflat tinerilor dorința de a trata America, țara ce le-ar fi îndeplinit visurile, cu superficialitate și cu interes pecuniar, ci le-a atras atenția că trebuie s-o respecte.

    „Dar tot atât fără încetare, ridicați-vă gândul și încălziți-vă inima spre patria voastră nouă. Nici o recunoștință a voastră nu va fi prea mare pentru a răsplăti generozitatea ei. Nicio jertfă a voastră nu va fi prea grea, dacă o veți aduce pentru sprijinirea înaltelor ei ținte.”

    Iuliu Maniu (1873-1953), om politic român, președintele Partidului Național Român și al Partidului Național Țărănesc, deputat, ministru, prim-ministru, doctor în Drept, și-a efectuat studiile la Cluj, Budapesta și Viena. Încarcerat de comunişti, a trecut în nefiinţă la Sighet, în 1953.

    Foto deschidere: romanialibera.ro

    Românul Cristian Dragomir este un student de elită la una dintre cele mai prestigioase universităţi de peste Ocean. El va publica regulat, începând cu luna februarie, o rubrică pe Matricea Românească, în care îşi va împărtăşi experienţa în Ţara Tuturor Posibilităţilor.

    Preambul

    Mă numesc Cristian Dragomir, sunt român, am 20 de ani și studiez informatica la Northeastern University, în Boston. Sunt pasionat de programarea front end și de tehnologiile web. În afara domeniului informaticii, sunt pasionat de lingvistică și de design. În ce priveşte hobby-urile mele, sunt un susținător al mişcării hip hop și militez pentru un internet liber.

    Adaptarea la cultura americană

    Când am început facultatea, nu mi-a fost greu să mă adaptez la cultura americană. Studenții sunt din majoritatea țărilor lumii, iar comunitatea este foarte diversă. Am fost foarte surprins de oraș și de stilul de viață al localnicilor, acesta fiind foarte similar cu ceea ce văzusem în filme.

    Sistemul american de învățământ

    La facultate, în SUA, se pune foarte mult accent pe comunicarea între profesor și elevi. Fiecare profesor își pune la dispoziție 3 ore din săptămână, în care putem să mergem să vorbim cu el, în privat, despre material. De asemenea, cursurile au forumuri pe care putem pune întrebări și discuta între noi. Cursurile au studenți din clasele mai mari drept asistenți de curs, care corectează temele și ne ajută să înțelegem materialul.

    Evaluarea în sistemul american variază foarte mult de la profesor la profesor. În principal se dau teste în fiecare săptămână, și teme de la curs, la curs. Pentru americani este foarte important să îți dai silința și să nu faci greșeli. Pentru a primi o notă maximă (A ~ 93+) este esențial să fii mereu atent și să nu comiţi erori în teme și în teste. Profesorii sunt și ei evaluați de către studenți la fiecare final de semestru, pentru a putea îmbunătăți cursurile de la an la an.

    Îmi este dor de țară și de orașul meu: București. Sunt mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în România

    Dorul de țară

    Îmi este dor de țară și de orașul meu: București. Nu cred ca aș putea înlocui țara mea și orașul meu cu orice alt loc din lume. Sunt mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, și întotdeauna abia aştept vacanțele de iarnă, atunci când mă întorc printre cei dragi.

    Programul zilnic

    La facultate, mereu, nu aveam un program stabilit în afară de cursuri. Fiecare săptămână era diferită în funcție de ce proiecte, de ce teme aveam sau de ce responsabilități îmi reveneau ca asistent de curs.

    Experienţa în Silicon Valley

    Semestrul acesta este unul de practică pentru mine. Lucrez la Intuit în Silicon Valley, până la sfârșitul lui iunie, ca programator web. Apreciez acest program al facultății, cu practică obligatorie. Consider că este foarte important pentru un student să aibă experiențe directe în industrie, în afara celor din sala de clasă.

    Cristian Dragomir

    Cristian Dragomir

    Are 20 de ani şi studiază informatica la Northeastern University din Boston, Statele Unite ale Americii. Este pasionat de programare, de lingvistică şi de design
    Cristian Dragomir

    O dublă pasiune: între medicină și literatură

    6 august 2018 |
    Anca Stuparu, medic român la New York, întreţine o pasiune ardentă pentru medicină şi literatură. Un articol despre medicii artişti, pe Matricea Românească. Ceea ce ne definește într-o țară de adopție rămâne apartenența la propria noastră identitate...

    De ce vedeau hipioții în Eliade un guru?

    21 Martie 2017 |
    Despre relația lui Mircea Eliade cu noile mișcări sociale și culturale din perioada în care era profesor la Chicago s-a scris foarte puțin. Andrei Oișteanu se numără printre puținii care au atras atenția asupra acestui lucru în remarcabilul său articol,...

    Discursuri ale marilor români, valabile și astăzi (III). Iuliu Maniu, către tinerii care-și părăsesc țara: „Aduceți-vă aminte de frumusețile leagănului vostru, de pădurile vesele și de satele modeste”

    8 Martie 2017 |
    Mirajul unei vieți mai bune peste hotare, peste Ocean chiar, atrăgea românii încă de acum un secol. În ciuda credinţei că exodul – în special cel intelectual – reprezintă un fenomen al contemporaneității, există mărturii care infirmă această idee....