Știu!
Într-o conversație alături de aproape oricine, cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi din partea partenerilor de discuție este numele tău, iar cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi de la tine este „Știu!”.
Întreabă-mă ce știu, ascultă-mă când îți dovedesc cât știu și vei fi prietenul meu. Spune-mi că nu știu și va dura mult să te iert!
Căutăm „să putem fi siguri”
Cunoașterea este o virtute, o practică, poate chiar un stil de viață și cu siguranță un imperativ social. Discutăm și ne creăm imaginea pe baza a ceea ce știm, îi analizăm pe ceilalți, creăm din ce am cumulat, luăm decizii și acționăm bazându-ne pe lucrurile de care suntem siguri. Cel puțin când suntem tineri, căutăm „să putem fi siguri” pe noi și pe ce cunoșteam foarte repede. Chiar dacă este parte din procesul de învățare și creștere al fiecăruia, cred că merită să medităm asupra subiectului din când în când.
Am învățat să fiu foarte sceptic cu mine și cu lumea și valorez foarte mult acest aspect al meu. Am aflat de nenumărate ori că alții din jur aruncau cu informații de dragul de a o face, că nu știu să gândească critic, să-și motiveze opiniile, să verifice surse corect sau să îmi arate că nu știu ceva în totalitate.
Spre sfârșitul liceului, mi-am dat seama că acest lucru provine dintr-o „predispoziție de confirmare” („Confirmation Bias”), adică din eroarea cognitivă de a căuta să folosești informații, veridice sau nu, pentru a-ți confirma propriile convingeri, ce la rândul lor provin din nevoile și dorințele tale. Este normal să ne dorim să știm că trăim sănătos, natural și că ducem un stil de viață echilibrat ce ne potențează corpul și mintea, însă nu înseamnă că putem să ne rezumăm la a folosi un aliment minune pe care să ne bazăm pentru sănătatea noastră.
Bias-ul de confirmare merge cu noi parcă peste tot și ne îndeamnă să ne decidem foarte repede asupra subiectelor importante din viața interioară și exterioară. Ne poate face să ne simțim bine în pielea noastră și poate face situația și contextul în care suntem momentan să fie acceptabil și confortabil. De asemena, ne face și să simțim că avem dreptate și chiar că am luat până acum doar decizii foarte bune.
Evident, ne ține pe loc.
Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea
Când întâmpinăm o opinie opusă celei ce ne aparține, în loc de a spune „da” situației conflictuale și de a intra instant în postura de apărător a ceea ce credem și simțim, spun să abordăm o poziție de curiozitate. Ne putem spune: „Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea, însă drumul prin care celălalt a ajuns la concluzia sa poate fi interesant, de asemenea”. Dacă se poate, plecați împreună să explorați aceste drumuri și veți ieși amândoi exponențial mai câștigați!
Dacă am învățat ceva în timpul liceului și facultății este când știu sigur că nu pot fi cu totul sigur asupra unui subiect. Avem nevoie să studiem adânc proveniența informațiilor, sursele și metodele folosite pentru a le obține. De asemenea, consider că mă pot pronunța asupra unui lucru atunci când am studiat nu doar sursa primară, ci și comentarii și critici asupra subiectului.
Pentru că nu toate informațiile pot fi verificate prin punerea lor în practică directă, pentru a observa cum răspunde mediul înconjurător la acestea, o doză de scepticism e întotdeauna binevenită când citim sau discutăm despre ceva nou.
Chiar dacă facem exercițiul în capul nostru și în timpul în care stăm singuri, de a fi vigilenți cu ce luăm de bun, ce vom lua de bun și de la cine, e în natura noastră să fim mult mai categorici cu cei din jurul nostru. De altfel, nimeni nu investește timp în o persoană nehotărâtă și cârtitoare. Clar ar trebui să practicăm îndoiala doar pe timpul nostru.
Cum ne prezentăm cunoașterea și hotărârea, are un efect profund asupra interacțiunii noastre cu ceilalți. Când sunt hotărât și stăpân pe situație, devin obositor și fără empatie, iar când nu cunosc, sunt catalogat (în primul rând în capul meu), ca neinițiat, nepregătit, poate chiar leneș. În toate situațiile trebuie să arătăm că știm ceva, însă cred că este important să-i convingem pe cei cu care vorbim să ne învețe din ce știu ei cu adevărat corect, valoros și profund.
Probabil cel mai mult primim de la oameni când arătăm că vrem să știm, că putem să primim și delimităm cât de clar putem unde se află granița limitei cunoașterii noastre. Atunci, dacă suntem norocoși, putem fi martori la una dintre cele mai frumoase exprimări ale naturii umane, o lecție specifică și adâncă, construită din viața persoanei cu care vorbim.
În domeniul cunoașterii trebuie să practicăm răbdarea, curiozitatea și tăcerea. Trebuie să căutăm pasajele pe care noi le-am ratat și pe care ceilalți le cunosc și să avem mare grijă la ce traduceri alegem să citim. Nu trebuie, însă ar fi bine, să știm că încă nu știm totul.