Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Suceava

Miorița a luat ființă acum șapte ani. Nu e vorba de poemul din folclorul românesc, ci de ONG-ul Free Miorița înființat de Iulian Angheluță. Ideea îi venise prin 2010, când început să organizeze acțiuni de strângere de alimente și haine pe care le distribuia localităților din apropierea Bucureștiului. Ulterior, ceea ce începuse ca o simplă călătorie pe bicicletă s-a transformat într-o adevărată campanie de electrificare a școlilor și caselor din zonele izolate ale României. Iulian ne-a povestit despre experiențele din munți, pulsul unei comunități în beznă și provocările unei astfel de campanii.

 

Cu Dacia 1300 la Raliul Mongoliei

Prima acțiune a ONG-ului a fost Dacioţi până-n Mongolia. La bordul unei Dacii 1300, Iulian împreună cu alți doi prieteni, au străbătut în vara lui 2012, aproape 16.000 de km de la București până în Ulaanbaatar (Ulan Bator, ”Eroul Roșu”), capitala Mongoliei. Acolo au participat la The Mongol Rally, o competiție care atrăgea atenția asupra copiilor orfani din Mongolia. Dacioții participau acolo în numele copiilor fără părinți din România. N-au câștigat raliul, dar au câștigat ceva prețios, curajul de a lupta în numele unei cauze importante.

Întors acasă, Iulian a plecat în explorarea României rurale, pe bicicletă. Așa a descoperit că unele localități din țară nu sunt electrificate, iar asta s-a transformat într-un nou proiect pentru Free Miorița. Au început cu satul Ursici din județul Hunedoara, dar pe măsură ce au găsit și alte localități în aceeași situație, și-au extins atenția și asupra lor.

 

Fotovoltaicele care aduc lumina. Credit foto: Andrei Becheru

Credit foto: Andrei Becheru

 

 

Oamenii sunt reticenți când cineva vine și le spune că vrea să îi ajute. Se gândesc că va veni o factură după ce plecăm de la ei

 

În spatele acțiunilor de electrificare stă o documentare temeinică. “În primă fază merg la autorități și cer informații despre zona respectivă. Apoi merg la oameni să validez datele pe care le-am primit, vorbesc cu ei, fac fotografii. Urmează partea de sponsorizare, încerc să obțin banii necesari pentru echipamente, și în faza finală revin la oameni și implementez proiectul”, detaliază Iulian Angheluță.

 

Lumina a poposit la Ursici

La Ursici, Iulian a ajuns împreună cu membrii unui club de off road, în preajma sărbătorilor de Crăciun. “Mi-a plăcut zona, dar și oamenii. Deși sunt izolați, am simțit un spirit comunitar, de întrajutorare. Când un sătean părăsea cătunul pentru a ajunge în comuna cea mai apropiată pentru aprovizionare îi suna pe ceilalți și îi întreba dacă au nevoie de ceva. Acolo nu exista lumină, se descurcau ba cu lumânări, ba cu lămpi. Așa că ne-am propus să-i ajutăm pe acești oameni cu un sistem fotovoltaic”, a spus Iulian. Iar planul a fost pus în practică. În 2013, pe parcursul unei săptâmâni au reușit să racordeze nu mai puțin de 15 case.

 

Credit foto: Andrei Becheru

Credit foto: Andrei Becheru

 

 

Omul care a adus lumina în școlile uitate

A urmat apoi școala din satul Ineleț, în Munții Cernei. La momentul respectiv erau doar patru copii care alcătuiau clasele primare cu predare simultană. Free Miorița a adus în această școală atât curentul electric, cât și câteva calculatoare. “După școala din Ineleț am continuat acțiunea de iluminare la încă trei: școala din Dobraia, în Suceava, la școala din Cruhla și la școala din Poieni, care este cea mai mică școală din țară.

 

Copiii din aceste zone sunt marginalizați, se citește pe chipul lor un soi de maturitate rar întâlnită astăzi

 

Dar o acțiune atât de amplă nu se realizează fără mari eforturi. Prima mare dificultate a fost formarea unei echipe care să fie pregătită din toate punctele de vedere. Cooptarea voluntarilor a fost o provocare pentru Iulian Angheluță. “Oamenii au programul lor, așa că pentru mulți e greu să plece de la job și să meargă cinci zile pe teren.

 

Credit foto: Andrei Becheru

Credit foto: Andrei Becheru

 

Când mergi să instalezi panouri fotovoltaice, nu te oprești doar la o familie. Încercăm să mergem la cât mai multe, așa că acțiunile pot dura chiar și o săptămână. Pentru mulți voluntari o săptămână este un termen prea mare. Acum am un nucleu de patru oameni cu care țin legătura și ne punem de acord în privința deplasărilor”, a zis Iulian.

 

Radiografia unei comunități în beznă

Pentru locuitorii marilor orașe este greu de crezut că în România de azi mai există case fără curent electric. Realitatea pe care a surprins-o Iulian Angheluță prin călătoriile sale îmbracă adesea înfățișări dramatice. Prinși la mijlocul unui război birocratic, oamenii din cătunele pierdute ale României își petrec zilele în bezna căreia autoritățile nu par să vrea să-i pună capăt. “Pentru racordarea la rețea, oamenii au nevoie de multe documente, pe care nu le au și care sunt greu de obținut. Sunt frecvente cazurile în care nu au făcut acte de moștenire de la proprietarii de dinainte. Apoi e problema financiară, deoarece costul pentru branșare la rețeaua electrică este foarte mare, și oamenii nu au posibilități”, spune Iulian Angheluță.

Iulian și echipa sa vor să continue ce au început. Acum ei au în desfășurare campania Casa Larisei: vor să construiască o casă pentru o fetiță care locuiește acum împreună cu mama și bunica într-o încăpere de 10 metri pătrați. ”Ne-am mobilizat să-i construim o casă cu tot ce trebuie. Vrem ca Larisa să învețe și să crească frumos”, a concluzionat Iulian Angheluță.

 

 

Istoricul prof. dr. Mugur Andronic este expert arheolog, decorat al Preşedinţiei României cu Meritul Cultural în grad de Cavaler, laureat al Academiei Române şi preşedinte executiv al Societăţii Culturale “Ştefan cel Mare”. Cu el, Matricea Românească a vorbit, la Suceava, despre importanţa pe care Bucovina, regiune istorică mitică, o are pentru România.

Întrebat ce loc ocupă Bucovina în “matricea culturală românească”, Andronic, autorul cărţii “În umbra marilor imperii ucigaşe” (2016), a răspuns:

“Sigur că întrebarea este generoasă, și așa ar trebui să fie și răspunsul meu. Încercând să fiu succint, cred că orice om care simte românește și vrea să lase ceva după el – pentru că sunt foarte puține lucruri pe care le putem lăsa dincolo de viața noastră foarte trecătoare – se leagă, într-adevăr, de perenitate, de ceea ce este bun și frumos în jurul nostru.

Dacă, de multe ori, oamenii, colegii, șefii, sunt răi, în schimb, natura, tradițiile și tot ce ne înconjoară de când am deschis ochii sunt o continuitate, și atunci nu pot fi decât valori sfinte. Așa ar trebui să fie pentru un om normal.

Prof. dr. Mugur Andronic este expert arheolog la Muzeul Bucovinei din Suceava, avid scriitor şi sincer iubitor al regiunii - şi ţării - sale

Prof. dr. Mugur Andronic este expert arheolog la Muzeul Bucovinei din Suceava, avid scriitor şi sincer iubitor al regiunii – şi ţării – sale

Ce înseamnă, pentru mine, Bucovina? Iată ce scriam în 1996, la prima mea plachetă de versuri, Gânduri postume. O poezioară: „Şi eu am fost în Arcadia”, apropo de Pseudo-Kynegetikos, de Arcadia – provincie antică unde se trăia ca-n Rai, chipurile.

Bucovina, această Arcadie de brazi și stele,
a mântuit în sfârșit sufletul poetului,
suferind mereu de veșnica lui sete de frumos.
Ne întoarcem perpetuu cu toții la ea,
ca la o chintesență de românitate istorică,
pentru că în Bucovina
nu există nici măcar crimă și criminali
în adevăratul sens al cuvântului,
ci numai crima pe care o fac aceia
care nu jură că o vor sluji
până la ultimul apus de soare.

Bucovina: bastion de românism în faţa valurilor slave din istorie

Bucovina: bastion de românism în faţa valurilor slave din istorie

Toată viața mea, inevitabil, fiind un tip romantic și poetic, simt totul și gândesc poetic. Bucovina este, într-adevăr, o zonă de excepție a României și a românilor. Este, dacă vreți, un bastion de românism în fața valurilor slave care ne-au tot înnădușit de-a lungul istoriei. Este și un spirit deosebit, spunem noi. Pentru că, dacă mergi în Basarabia – ambele zone au fost ocupate de către „Imperiul răului” blestemat, sovietic – găsești o altă modalitate de a simți, a gândi și a trăi.

Dacă, de multe ori, oamenii, colegii, șefii, sunt răi, în schimb, natura, tradițiile și tot ce ne înconjoară de când am deschis ochii sunt o continuitate – și atunci nu pot fi decât valori sfinte

Noi, bucovinenii, mai carpatici, suntem de un spirit mai aprig, mai gospodăresc – și vă spuneam și despre acele moșteniri austriece, pe care însă eu nu le agreez, vizavi de marele rău pe care ni l-au făcut austriecii, prin colonizarea masivă cu galițieni, cu ucrainieni și cu pierderea ulterioară, prin Stalin, a Nordului Bucovinei istorice.”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

Când ne gândim la eroi, ne gândim la oamenii care şi-au sacrificat bunăstarea personală pentru o cauză mai mare: de la neatârnarea neamului şi Marea Unire, până la salvarea victimelor din Colectiv. În această categorie se încadrează şi Săftica Boghian (81 de ani), o româncă admirabilă pe care Matricea Românească a cunoscut-o în Bucovina, la Suceava.

Când spui “Suceava, cetate de scaun”, te gândeşti automat la Ştefan cel Mare şi la luptele antiotomane, duse pe câmpuri mănoase azi, după ce secole la rând au fost udate cu sângele predecesorilor. Nu ţi-ai imagina nicidecum că eroii încă trăiesc, ori că bătăliile se câştigă şi în locuri mai puţin acoperite de faimă decât fronturile de luptă.

La cei 81 de ani ai ei, Săftica Boghian dovedeşte cu glorie contrariul. Am cunoscut-o, surprinşi de vitalitatea ei, în bucătăria unei pensiuni din Suceava. Octogenarii nu sunt, desigur, subiect de interes naţional: ieşiţi demult din spaţiul public, cel mai adesea revin în atenţie atunci când ne părăsesc. Dacă mor în mizerie, cu atât mai „bine”: publicul se va oripila, va ridica pumnii spre cer, ori spre Palatul Parlamentului, după care va reveni, după nici cinci minute de la pseudo-criza de umanitate, la turpitudinea, comoditatea şi nepăsarea obişnuite. Ne-am făcut datoria: am simulat că ne pasă.

Asemeni multor bătrâni respectabili, Săftica Boghian nu pretinde lauri şi nici recunoaştere publică. Ceea ce am admirat la această bunicuţă de aur a fost demnitatea cu care îşi ţine zilele, “martiriul” – în cuvintele maicii stareţe de la Mănăstirea Humor – de a creşte doi copii, ambii profesori (!), şi luciditatea, obstinaţia frumoasă, respectiv generozitatea de a se face utilă celor din jur, la o vârstă pe care mulţi mai tineri o asociază cu repausul.

“La ora 4 dimineaţa mă trezesc, îmi fac rugăciunile – pentru că sunt bătrână şi pot pleca oricând -, după care intru în bucătărie şi gătesc pentru cei prezenţi aici. Soţul meu are 85 de ani, şi suntem împreună de 60 de ani”, ne-a spus eroina româncă pe care nu o “cântă” nimeni.

La ora 4 dimineaţa mă trezesc, îmi fac rugăciunile – pentru că sunt bătrână şi pot pleca oricând -, după care intru în bucătărie şi gătesc pentru cei prezenţi aici. Soţul meu are 85 de ani, şi suntem împreună de 60 de ani

“Unul dintre copii este profesor de Istorie, iar celălalt, de Fizică. Ultimul a plecat în America, iar 15 ani de zile nu s-a putut întoarce în ţară, pentru că ar fi pierdut privilegiile dobândite acolo. Vă dau un sfat: sub nici o formă, nu vă lăsaţi copiii să plece din ţară! Aici este cel mai bine, aici trebuie să îşi facă un viitor.”

Într-o epocă în care eroismul e opera vandabilă a PR-ului, iar bunătatea a devenit franciză, bătrânica de aur din Suceava, care înţelege să contribuie cu tot ceea ce (mai) poate la fericirea celor din jur, ni se pare o eroină demnă de aşezat în rândul marilor personalităţi ale României.

E facil să ne imaginăm că eroismul se face cu “poster boys”. E o capcană în care cădem constant. Însă eroul nu e vreun personaj excepţional. Eroi suntem noi toţi, cei care avem un aport, mai mic sau mai mare, la binele comun. Cei care nu cedăm.

De ziua lor, glorie eroilor, din războaie mondiale sau frământări individuale. Hristos s-a înălţat!

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

Suceava

 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează