taina cununiei

În slujba Cununiei se face referire la martiri amintindu-ne în clipe de bucurie, de suferințe și chinuri.[1] Tabloul zugrăvit în care cele două Tropare trebuie să fie model de urmat pentru cei doi soți; totul se bazează pe jertfă. Datoria fiecăruia este să-l facă pe celălalt fericit. Nu trebuie căutată numai fericirea personală ci fericirea în comuniune. Aceasta însă presupune răbdare întocmai ca a mucenicilor sau a călugărilor [2] dusă până la sacrificiu. ”În căsătorie este și multă răbdare, poate mai multă răbdare decât la monahi. Monahii au și ei virtuțile lor, dar au și mirenii virtuțile lor. Este sfântă și căsătoria nu spune că nu-i sfânt și monahismul, deși are accentuat că monah devii prin rugăciune, om căsătorit prin Taină”.[3] Familia este altarul pe care darurile și calitățile unuia se comunică celuilalt. Soții se dăruiesc unul altuia ca persoane nu abandonându-se ca niște obiecte unul în brațele celuilalt. [4] Căsătoria implică o relație subiect-obiect. Soții trebuie să-și fie unul altuia sprijin spre mântuire. De aceea, s-a zis: ”purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” [5] care este dragostea.

Dragostea arată că raporturile dintre soți trebuie să fie egalitate și nu subordonare. Omul, bărbat și femeie, poartă chipul lui Dumnezeu. Mântuitorul, prin poziția sa față de femeie, o ridică la demnitatea dată ei prin creație. Dacă în Vechiul Testament femeia este considerată ca un obiect din proprietatea soțului, în Legea Iubirii a Noului Testament femeia este ridicată la poziție ei inițială. Sfântul Ioan Gura de Aur spune, conform cu Sfântul Apostol Pavel că bărbatului îi revine conducerea iar femeii ascultarea. Ceea ce aruncă însă o punte de legătură între autoritate și libertate este iubirea creștină care face ”conducerea netiranică și ascultarea plăcută”.

Relațiile de egalitate reflectă relațiile intratrinitare, ”căci după cum Tatăl este egal cu Fiul și Duhul Sfânt, tot așa bărbatul și femeia”.[6] Fiind instituită de Dumnezeu familia, a avut de la început un caracter sacru deoarece au ca prototip însăși ”familia divină a Sfintei Treimi ale cărei caracteristici sunt iubirea desăvârșită, comuniunea, egalitatea și unitatea Persoanelor acesteia. După cum persoanele Sfintei Treimi formează o unitate desăvârșită, tot așa și omul, bărbat și femeie, este o unitate completă, unitate dată de crearea Evei din coasta lui Adam (Facere II.21-22) și nu din ceva din afară.[7] Prototipul unirii dintre bărbat și femeie este și comuniunea de iubire dintre Hristos și Biserica Sa. Și precum sacralitatea Bisericii este rezultatul unirii cu Hristos (I Corinteni VI.11; Efeseni V.26), la fel unirea dintre soți este o unire sfântă pentru că prin căsătorie cei doi nu se unesc numai între ei, ci și cu Hristos, Cel Ce îi sfințește (Evrei II.11) și pecetluiește legătura dintre ei (Efeseni I.13). Creștinismul nu admite poligamia, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ”fiecare bărbat să aibă soția sa și fiecare femeie să aibă bărbatul ei (Corinteni VII.2) și pentru faptul că Hristos și-a ales Mireasă o singură Biserică, Biserica cea adevărată. Apoi Dumnezeu a creat numai o singură Evă pentru Adam”.[8]

Clement Alexandrinul spune că cei ce întemeiază o familie alcătuiesc ”o singură biserică, o singură viață de curăție, o singură sfială a unuia față de altul; hrana este comună, căsătoria unită, toate asemănătoare: respirația, vederea, auzul, cunoașterea, nădejdea, ascultarea, dragostea. Iar cei care au comună viața au comun și harul; și comună le este mântuirea, comună le este lor și virtutea și viețuirea”. Dar comuniunea în căsătorie nu poate spori decât odată cu primirea binecuvântării Bisericii prin Taina Cununiei și prin nașterea de copii și creșterea lor întru învățătură și cercetarea Domnului (Efeseni VI.4).[9]

Binecuvântând pe copii (Matei XIX.41; Marcu X.16), Mântuitorul a binecuvântat indirect căsătoria, copiii fiind rodul acesteia. Ei sunt primiți ca dar al lui Dumnezeu și ca rod al iubirii lucrătoare. Sunt un dar pentru că prin ei Dumnezeu a ușurat greutatea pedepsei primilor oameni smulgând masca înfricoșătoare a morții dăruindu-le urmași ca o imagine a învierii pentru că în locul unora se ridică alții. Copiii nu sunt numai urmași ai celor răposați, ci și tovarăși de viață pentru cei vii.[10]

”Dumnezeu a dat omenirii doi învățători: natura și conștiința. Niciunul din ei nu greșește, dar prin tăcere au instruit pe om. Natura, prin priveliște, pune în uimire pe spectator și-l trimite la Cel care a făcut această minunăție. Conștiința glăsuiește înlăuntrul omului și ne învață toate cele ce trebuie să le facem. La aceștia Dumnezeu a adăugat pe părinți”.[11] Mama creștină știe că se mântuiește prin nașterea de prunci, doar crescându-i după voia lui Dumnezeu, pregătindu-i pentru a deveni cetățeni ai cerului (I Timotei II.15), ucenici ai Domnului, sfinți. Deci nu nașterea în sine mântuiește ci modul cum soții își îndeplinesc îndatoririle față de copii, neîndeplinirea acestora echivalând, în concepția paulină cu apostazia (I Timotei V.8). Sufletul copilului se aseamănă cu un mărgăritar care poate și trebuie să fie modelat. Principala îndatorire a părinților față de copii este aceea de a-i crește în învățătura și cercetarea Domnului. Scopul acesteia este realizarea personalității moral-religioase creștine, de a face din copii adevărați creștini.[12] Sfântul Ioan Gură de Aur asemăna activitatea mamei de educației ea copiilor cu slujirea învățătorească a Mântuitorului, cu modul în care își îndruma El Apostolii și ucenicii. ”Uită-te la priceperea mamei! Împinsă de gândul ei, dar mai bine spus, slujind și acum proorociei lui Dumnezeu, îi dă copilului acele sfaturi pe care le-a dat Hristos ucenicilor Săi”.[13] Deci, Hristos pentru a-și forma Biserica și-a învățat mai întâi ucenicii. Un gânditor spunea: ”dați-mi mame creștine și voi schimba fața lumii”. Familia creștină are cel mai mare aport la creșterea Trupului tainic al lui Hristos. Ea, nu numai că aduce noi vlăstare pe care le altoiește Trupului lui Hristos cu ajutorul Sfintelor Taine, dar le ocrotește și le ajută să crească. Astfel apare în amețitoare demnitate de colaborare a lui Dumnezeu, de continuatoare la opera de creație cu condiția ca toate să le îndeplinească în sensul și în rostul universal, rânduit de Ziditorul lumii: preamărirea lui Dumnezeu și mântuirea omului. De aceea în Vechiul Testament se pune pe același plan cinstirea părinților cu respectarea zilelor de sabat iar încălcarea acestora atrage după sine moartea (Ieșire XXXI.15; Levitic XIX.3).

Odată întemeiată familia, această ”mare Taină”, este indisolubilă pentru că are caracterul unirii indestructibile și permanente dintre Hristos și Biserică (Efeseni V.31-32). Clement Alexandrinul zice: ”Biserica nu se mai căsătorește cu altul pentru că are Mirele ei”.[14] Ca temeiuri ale acestei indisponibilități Sfântul Ioan Gură de Aur aduce unitatea ontologică a primei perechi de oameni și în același timp complementaritatea darurilor datorită creării Evei din Adam.[15] Ce sunt deci căsătoriile de probă care transformă trupul uman ”templu al Duhului Sfânt” (Corinteni III.20), un obiect al plăcerii, decât abdicări la principiile evanghelice și refugieri iluzorii în sexism, plăceri înrobitoare și pustiitoare ce au efecte sociale negative care distrug persoana umană, ”chip al lui Dumnezeu”.[16]

Taina Cununiei este săvârșită în Biserică de către preot și nu de miri ca în Romano-Catolicism. La ea participă însuși Hristos nevăzut care binecuvântează legătura dintre soți. Este întărită de jertfă asistată de îngeri, ca martori, consfințită de Tatăl, Creatorul Universului care a dăruit neamului omenesc căsătoria, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur.[17]

Prin această Sfântă Taină celor doi li se adresează din nou chemarea de a fi rodnici, de a se înmulți și de a stăpâni Pământul (Facere I.28). Este un îndemn la creștere în timp și spațiu, dar și în adâncime a legăturii noastre cu Dumnezeu depășind egoismul. Iar mirii, atunci când se hotărăsc să întemeieze o familie trebuie să știe că: ”Toate-mi sunt îngăduite dar nu toate-mi sunt de folos” (Corinteni VI.12); ”Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (Corinteni X.23).

[1] ”I’roparele Sfinților mucenici” şi ”Mărire ție Hristoase” care se cântă când se înconjoară masa la Taina Cununiei

[2] Diac. Asist. Alexandrel Barnea, Muzica Bisericească și familia în ritualul Tainei Cununiei, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.92

[3] Sorin Dumitrescu, 7 Dimineţi cu Părintele Stăniloaie, Editura Anastasia, Bucureşti, 1992, p.116

[4] Pr .Dr .Asist. Vasile Răd ucă,art.cit, p.136

[5] Pr. Asist. Ioan Cristinel Teşu, art.cit., p.47

[6] Pr. Lector Mihai Vizitiu, art.cit., p.36

[7] Idem, p.26

[8] P.S. Episcop Moussa, art.cit., p.167

[9] Teoctist Patriarhul Bisericii ortodoxe Române, art.cit., p.6

[10] Pr. Lect. Dr. Nicolae Achimescu, Familia creștină între tradiții și modernitate. Considerații sociologice, în “Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.189

[11] Pr. Lect. C. Grigoraş, Educația ridicată la treaptă de sacerdoțiu creştin în pedagogia patristică, în “Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.67

[12] Pr. Asist. Ioan Cristinel Teşu, art.cit., p.66

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol.II, colecţia Părinţi şi scriitori Bisericeşti, Bucureşti, 1987, Omilia 54.11

[14] Sfântul Ioan Gură de Aur, Taina nunții după învățătura Sfinților Părinți, ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.102

[15] Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit.(I), Omilia 10.11

[16] Pr. Lect. Gh Petraru, Familia creştină-perspective misionare și ecumeniste, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.86

[17] Pr. Lect. Nicolae Chifăr, art.cit., p.106

Bibliografie

1. Diac. Asist. Alexandrel Barnea, Muzica Bisericească și familia în ritualul Tainei Cununiei, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
2. Sorin Dumitrescu, 7 Dimineţi cu Părintele Stăniloaie, Editura Anastasia, Bucureşti, 1992
3. Pr. Lect. Dr. Nicolae Achimescu, Familia creștină între tradiții și modernitate. Considerații sociologice, în “Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
4. Pr. Lect. C. Grigoraş, Educația ridicată la treaptă de sacerdoțiu creştin în pedagogia patristică, în “Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol.II, colecţia Părinţi şi scriitori Bisericeşti, Bucureşti, 1987
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Taina nunții după învățătura Sfinților Părinți, ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
7. Pr. Lect. Gh Petraru, Familia creştină-perspective misionare și ecumeniste, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)

Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea I

Cununia este Taina care sfințește unirea liberă dintre bărbat și femeie, harul divin transformând legătura dintre ei în una asemănătoare celei dintre Hristos și Biserica Sa. Amândoi devin una în Hristos iar elementul de temelie al unității lor este Biserica prin Harul Divin care pecetluiește legătura lor, cei doi primind astfel prin Taina Cununiei, harul necesar noului fel de viață în care pășesc.[1]

Taina Nunții, cea mai veche dintre Taine, care urcă până la starea paradisiacă ține mai întâi de însăși de Taina creației. Ea reflectă dintru început ceva din comuniunea interpersonală a Preasfintei Treimi, îmbinând unitatea de ființe cu diversitatea persoanelor. Ea descoperă că omul a fost zidit de Dumnezeu ca o unitate duală sau ca o dualitate personală, fapt exprimat de Sfântul Chiril al Alexandriei prin cuvintele: ,,Dumnezeu a creat coexistența”. Acest mod de viață comunitar, voit și sădit de Dumnezeu în oameni, nu este fără legătură cu însuși chipul divin inserat la creație. Așa se explică de ce întunecarea ,,chipului” după cădere are consecințe și în planul relațiilor dintre bărbat și femeie. ,,Căsătoria ca legătură naturală a fost slăbită și desfigurată în multe forme după cădere, prin egoismul descătușat și dezvoltat de ea. Prin aceasta ea a pierdut harul legat de starea primordială. Totuși, ea n-a fost desființată în esență căci nici natura umană nu a fost distrusă”.[2]

Familia este cea mai veche instituție socială, fiind întemeiată de Dumnezeu în rai prin cuvintele: ,,Nu este bine să fie omul singur pe Pământ, să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere II.1). În Noul Testament, participând la nunta din Cana Galileii, Mântuitorul sfințind această legătură naturală, a ridicat-o din ordinea naturală în ordinea harică. Fericitul Augustin zice: ,,Hristos a întărit la Cana ceea ce a instituit Dumnezeu în rai”. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă: ,,Dumnezeu a creat coexistența”.[3]

Implicațiile morale ale acestei Taine asupra familiei creștine reies din asemănarea legăturii dintre bărbat și femeie cu aceea dintre Hristos și Biserica Sa.

O primă implicație ar fi ,,sfințenia pe care i-o conferă Harul divin dăruit prin Iisus Hristos” (Romani XV.15).[4] Sfântul Apostol Pavel, arătându-ne sfințenia mare a cununiei zice: ”Cinstită este nunta întru toate și patul nespurcat și de aceea chiar și în timpul oficierii Tainei, dar și după aceea, în tot restul vieții, nu se cade să fie vreo necuviință sau neorânduială”. Cinstită este nunta întru toate nu numai într-o vreme, ci în toată vremea și locul căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind aceasta: ,,Deci întru toate nu numai la bătrânețe, iar în tinerețe nu, ci în toate și în tot chipul și în toată vremea. Nu numai în întristare, iar în tihnă nu. Nu numai în acest loc să fie cinstită, iar în altul nu, ci în toate desăvârșit cinstită. Să nu necinstim nunta cu pompe diavolești; ci să o facem ca cei de la Nunta din Cana Galileii, adică să avem pe Hristos în mijlocul nostru”.[5] Nunta are în sine dumnezeiescul Dar precum îl au și celelalte Taine; și pentru aceasta dezleagă pe bărbat și pe femeie, de păcatul curviei, după cum Pocăința și Maslul dezleagă pe om de păcat, pentru că zice Sfântul Apostol Pavel: ,,iar pentru curvie fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare să-și aibă bărbatul său” (I Corinteni VII.2). Sfântul Ioan Gură de Aur arată că unul din scopurile căsătoriei este ,,evitarea desfrâului și deci înfrânarea”.[6] ,,Dintru început a stăpânit fecioria, dar când a intrat prin trândăvie neascultarea și și-a făcut intrare păcatul, fecioria a zburat, pentru că cei dintâi oameni s-au făcut nevrednici de măreția unui atât de mare bun și a intrat deci, în lume, legea unirii trupești”.[7] Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre familie ca existând de la crearea omului, dar starea ei caracteristică era fecioria. Din păcate ea apare ca pogorământ al lui Dumnezeu față de slăbiciunea firii umane și ca o ,,mângâiere”.[8] Dar viața de familie trebuie să fie ca o școală a deprinderii virtuții, o viață de post, milostenie, rugăciune, toate însă spre slava lui Dumnezeu (I Corinteni X.31).[9]

Taina Cununiei aduce familia creștină ca pe o treaptă de sfințenie care face ca ea, familia, să poată fi văzută ca o imagine miniaturală a Bisericii. Așa se explică faptul că, de câteva ori în Noul Testament descoperim ca sinonim pentru familia creștină cuvântul Biserică (Romani XVI.5; I Corinteni XVI.19).[10] Sfântul Ioan Gură de Aur o numește chiar ”Biserica cea mică” și aceasta înseamnă că spațiul din cadrul familiei este spațiul comuniunii omului cu Dumnezeu, al vieții în Hristos. Mântuitorul este prezent în Biserica Sa iar cei ce au cunoștința prezenței lui Dumnezeu în familia lor nu mai privesc relația dintre ei ca pe ceva temporar ci în perspectiva împlinirii în Împărăția cerurilor. În acest sens avem un exemplu concret în Sfânta Scriptuă: ,,Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat și a zis: <<Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!>> Și a început Tobie a zice: <<Binecuvântat ești Tu, Dumnezeul părinților noștri, și binecuvântat este numele Tău cel sfânt și slăvit întru toți vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile și toate făpturile Tale!>> Tu ai făcut pe Adam și Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor și sprijin, și din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: <<Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui>> <<Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoiește deci a avea milă de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe!>> și a zis și ea cu el: <<Amin!>> Apoi au dormit amândoi liniștiți în noaptea aceea” (Tobit VIII.4).

,,Hristos este Domn al casei în care sălășluiește. Ori de câte ori devine călăuzitor în familie, totul se împlinește potrivit rațiunii dragostei și îndreptării Sale sfinte. Domnul va fi întotdeauna invitatul de cinste la masă, ascultătorul tăcut al fiecărei conversații, divinul Mântuitor al fiecărui suflet”.[11] De aceea familia creștină prin împlinirea voii divine, este chemată să fie spațiu al descoperirii sclaviei lui Dumnezeu prin exemplul de viață evanghelică.

,,Hristos și-a dobândit Biserica, ca Mireasă prin dăruirea de Sine și S-a unit cu ea prin Duhul Sfânt”.[12] Dragostea jertfelnică stă la baza căsătoriei și nu dragostea pătimașă. Dragostea din familie este expresia dragostei jertfelnice a lui Hristos față de Biserica Sa: ,,Voiești ca femeia să te asculte?” întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. ,,Îngrijește-te și tu de dânsa după cum și Hristos s-a îngrijit de Biserică. Chiar dacă ar trebui să-ți dai sufletul tău pentru dânsa, chiar de a-i pătimi mii de rele, în sfârșit de a-i suferi orice, tu nu te da în lături, căci de a-i pătimi orice, totuși nimic nu ai făcut în raport cu ce a făcut Hristos pentru Biserică”. Frumusețea Sarei, chiar la bătrânețe atâta strălucea (Facere XX) că se lua la întrecere cu virtuțile bărbatului ei. Strălucea și prin frumusețe sufletească cât și prin frumusețe trupească. ,,Buna lor înțelegere făcea să se îngrijească unul de mântuirea celuilalt, ca și cum ar fi fost un singur trup”.[13] De aceea, luând ca exemplu de înțelegere între bărbat și femeie, uniți prin dragoste, căsnicia lui Avraam și a Sarrei, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă femeile să-și iubească bărbații să nu pună nimic mai presus de mântuirea lor, iar bărbații să-și iubească femeile atât de mult încât să facă totul ca și cum ar fi amândoi un singur trup și un singur suflet.

[1] Mitr. Ardealului, Dr.Nicolae Mladin, op.cit., p.461

[2] Preot Şetfan Buchiu, op.cit., p.195

[3] Pr. Lector George Remete, op.cit., p.325

[4] Pr. Lector Mihai Vizitiu, Familia și învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în ”Teologii şi viaţă” revistă de gândire şi spiritualitate în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, anul IV (1994), nr.5-7, p.35

[5] Protos. Nicodim Măndiţă, Pacea părinților cu copiii lor, Agapia, p.188

[6] Pr. Drd. Asistent Vasile Răducă, Căsătoria-taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei, în ”Studii Teologice”, seria a II-a, anul XLIV (1992), nr.3-4, p.135

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol, I, Omilia 18.IV, p.434

[8] Pr. Asistent Ioan Cristinel Teşu, Sensul familiei în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5- 7, p.44

[9] Idem, p.52

[10] Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt Pastoral cu ocazia Zilei familiei, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.5

[11] P.S. Episcop Moussa, Tineretul și viaţa de familie o perspectivă ortodoxă coptă, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.5

[12] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine și problema comuniunii, p.314

[13] Pr. Asist. Ioan Cristinel Teşu, art.cit., p.314

Bibliografie

1. Pr. Lector Mihai Vizitiu, Familia și învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în ”Teologii și viață” revistă de gândire și spiritualitate în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, anul IV (1994)
2. Protos. Nicodim Măndiță, Pacea părinților cu copiii lor, Agapia
3. Pr. Drd. Asistent Vasile Răducă, Căsătoria-taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei, în ”Studii Teologice”, seria a II-a, anul XLIV (1992)
4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol, I, Omilia 18.IV
5. Pr. Asistent Ioan Cristinel Teșu, Sensul familiei în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur, în ”Teologie și viață”, anul IV (1994)
6. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt Pastoral cu ocazia Zilei familiei, în ”Teologie și viață”, anul IV (1994)
7. P.S. Episcop Moussa, Tineretul și viața de familie o perspectivă ortodoxă coptă, în ”Teologie și viață”, anul IV (1994)
8. Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine și problema comuniunii

Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea a II-a