Alina a țipat azi la copiii ei. Era nervoasă și obosită, da. Dar și ei! Niciodată nu se încadrează în timp, niciodată nu pornesc atunci când promit!
Gândul acesta o tot macină însă o și ajută. Da, nu este bine că țipă, că nu își stăpânește emoțiile…Însă și ei ar fi bine să respecte ce li se spune!
Alina alege pentru a-și scuza comportamentul ei un țap ispășitor.
Dar cine este țapul ispășitor?
Ei bine, în vremurile de demult, țapul ispășitor era un animal folosit în timpul ritualurilor de oameni pentru a cere iertarea păcatelor.
Azi, expresia țap ispășitor se referă la un individ sau un obiect ales pentru a fi considerat responsabil pentru niște greșeli individuale sau colective și de care respectivul individ nu se face vinovat.
Când se alege un țap ispășitor, atunci se permite persoanei ce face acest lucru să își reducă la minimum vinovăția sau reponsabilitatea pentru un rezultat negativ și îi conferă, totodată, un sentiment sporit de control deoarece, înțelege ea, există mereu un factor exterior care poate indica de ce un lucru anume a mers rău.
Uneori părinții fac acest lucru. Pentru că, poate, în trecut, s-a procedat exact la fel cu ei. Pentru că asumarea nu este la îndemâna oricui. Pentru că este mai bine să ne împărțim și noi, părinții, din povara ce ne apasă umerii. Nu putem fi doar noi complet vinovați pentru ceea ce am făcut, am zis, pentru cum am reacționat, trântit, bufnit. Poate că și copilul are partea lui de vină…Poate?
Copiii pot fi aleși țapi ispășitori
Copiii aleși drept țapi ispășitori se încadrează cel mai des în următoarele tipologii: rebelul sau cel care are mereu ceva de comentat; cel sensibil și ușor de dominat; cel ce nu se aliniază, nu se conformează; cel ce amintește de un fost partener (,,ești exact ca maică-ta, ca taică-tu”).
Această supapă, această ,,găselniță” permite unui părinte să se gândească la faptul că relațiile pe care le inițiază sau le dezvoltă sunt mult mai sănătoase decât sunt de fapt și îl face să ajungă ușor la concluzia că mare parte din întreg este funcțional și aproape ca la carte. Dacă nu ar fi ,,el” sau ,,ea” (chiar ,,țapul ispășitor”) ,,noi am fi mult mai bine, eu nu aș fi nervos/nervoasă, m-aș bucura mai mult, nu aș întârzia, nu aș crea situații, aș putea mai mult, aș duce mai mult…”
Alegeri cu urme adânci
A scoate un copil ,,țap ispășitor”, oricum s-ar formula acest lucru, verbal sau non-verbal, devine o formă mai mult sau mai puțin subtilă de abuz. Alegerile acestea lasă urme adânci în tânăr și, la maturitate, îl fac să simtă, de multe ori, că este vina lui că nu se întâmplă un lucru, că nu este apreciat, susținut, iubit. Că este firesc să merite mai puțin.
Alina a realizat că nu este potrivit să arunce cu cuvinte, cu grimase, cu priviri. A reușit să își asume ce era de asumat și să discute lucrurile ce așteaptă a fi îmbunătățite cu calm și cu atenție. Pentru copiii ei, pentru ea și pentru copilul din ea. Mereu.