Filip e un băiat energic de 9 ani, vesel și bun și descurcăreț. A venit acasă azi cu capul plecat și o umbră de vinovăție în priviri. Tatăl lui, care îl aștepta în bucătărie cu o cană de ceai cald, și-a dat seama imediat că ceva nu era în regulă.

– Ce s-a întâmplat, campionule? l-a întrebat tatăl cu voce calmă.

Filip a tras aer în piept și, cu ochii în podea, a murmurat:
– Am împins un coleg azi…

Tatăl a lăsat cana deoparte și s-a așezat la nivelul lui Filip. Fără să se grăbească să-l certe, l-a întrebat:
– Spune-mi mai multe. Ce te-a făcut să reacționezi așa?

Filip a început să povestească, cu vocea tremurândă:
– La ora de sport, am încercat să arunc mingea la coș, dar am ratat de câteva ori. Radu a început să râdă de mine în fața tuturor. Mi-a zis că nu sunt bun la nimic… și… și m-am enervat! L-am împins!

Tatăl a ascultat cu atenție fiecare cuvânt, lăsându-l pe Filip să-și spună povestea fără să-l întrerupă.

Ce e de făcut?

CHIAR.

Ce e de făcut?

Atunci când copiii trăiesc emoții intense – furie, frustrare, tristețe – este firesc să le spunem ce nu este permis: „Nu lovi!”, „Nu jigni!”, „Nu țipa!”. Deși aceste limite sunt esențiale, ele lasă un gol: copilul rămâne cu emoția puternică, dar fără să știe ce să facă cu ea. Este ca și cum le-am lua un instrument din mână fără să le oferim o alternativă.

Așadar, ce putem face?

Să le validăm emoțiile și să le oferim soluții clare și constructive de ales în comportamente!

Validarea emoției

Primul lucru pe care copilul trebuie să-l audă este că e în regulă să aibă emoția pe care o are. Să recunoască și să înțeleagă ce simte este esențial pentru dezvoltarea sa emoțională. Un exemplu ar fi:

„Ești supărat, și asta e în regulă. Oricine se poate simți așa uneori.”

„Te simți frustrat pentru că lucrurile nu au mers cum voiai. Îți înțeleg sentimentul.”

Validarea creează un spațiu sigur, unde copilul nu se simte judecat pentru ceea ce trăiește.

Ghidarea spre alternative sănătoase

După ce recunoaștem emoția, este timpul să-l învățăm ce poate face în loc să aibă un comportament inadecvat. De exemplu:

„Poți fi nervos, dar în loc să lovești, hai să lovim o pernă sau să sărim în sus de câteva ori.”

„Ești trist? Dacă vrei, putem vorbi despre asta sau poți să desenezi cum te simți.”

„Frustrarea e grea. Poți să iei o pauză, să respiri adânc sau să strângi un obiect moale, până te calmezi.”

Încredere și susținere

Copilul trebuie să știe că învățarea acestor comportamente este un proces și că greșelile sunt naturale.

„E greu să te oprești din a lovi, dar te voi ajuta să găsești alte moduri să-ți exprimi supărarea.”

„Împreună vom exersa cum să ne calmăm când ne simțim furioși.”

Un exemplu concret

Un copil îl împinge pe altul pentru că se simte frustrat. În loc să-l certăm doar pentru comportament, putem spune:

„Văd că ești foarte supărat. E în regulă să te simți așa.”

„Dar nu e în regulă să lovești. Asta poate răni pe cineva.”

„Când simți că îți vine să lovești, poți să-mi spui mie sau poți să strângi pumnii sau poți să îți rostești trăirea sau poți să te duci să te liniștești un pic. Hai să încercăm împreună!”

De ce este important să spunem ce putem face?

Fiecare „Nu ai voie!” trebuie să vină la pachet cu un „Poți să încerci asta!”. Astfel, îi ajutăm pe copii să-și dezvolte autocontrolul, să înțeleagă limitele și să găsească soluții adecvate emoțiilor lor. Îi învățăm nu doar să se conformeze regulilor, ci și să devină adulți empatici, responsabili și conștienți de sine.

Să le spunem copiilor ce nu pot face, și mai ales să-i învățăm ce pot face. Emoțiile sunt normale, comportamentele se învață. Haideți să fim alături de copiii noștri, oferindu-le nu doar limite, ci și instrumente pentru viață.

Tata i-a pus lui Filip mâna pe umăr și i-a spus:
– Înțeleg că te-ai simțit foarte supărat și rănit. Nu e ușor să auzi pe cineva spunând lucruri urâte despre tine, mai ales în fața altora.

Filip l-a privit cu ochi plini de lacrimi:
– Dar n-ar fi trebuit să-l împing, nu?

Tatăl a zâmbit blând:
– Nu, să împingi pe cineva nu e o soluție, chiar dacă ești foarte nervos. Dar știi ce? Ești pe cale să înveți ceva foarte important astăzi. Ce ai făcut arată că ai avut o emoție puternică, iar asta e normal. Toți simțim furie sau frustrare uneori. Dar ceea ce contează este ce alegem să facem cu aceste emoții.

– Ce pot să fac data viitoare? a întrebat Filip curios.

Tatăl a luat o foaie de hârtie și a desenat un cerc. În mijloc a scris: Furie. Apoi, a trasat săgeți spre alte cuvinte:

Respiră adânc! 

Vorbește despre ce simți! 

Cere ajutor!

– Uite, Filip. Data viitoare când te simți furios, poți încerca să respiri adânc de câteva ori sau să îmi spui ce te supără. Poți chiar să mergi să arunci o minge în perete sau să numeri până la 10. Te ajut să găsim soluții care să nu rănească pe nimeni.

Filip s-a luminat la față:
– Crezi că o să funcționeze?

– Sigur că da! Este normal să greșim uneori, dar de fiecare dată putem învăța ceva nou. Data viitoare, sunt sigur că vei reuși să alegi un alt mod de a-ți arăta emoțiile.

Cei doi au petrecut restul serii discutând despre cum să răspundă atunci când emoțiile sunt puternice. Tatăl lui Filip știa că drumul spre autocontrol cere timp și răbdare, dar era hotărât să fie alături de el la fiecare pas.

Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.

E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire!
Este timpul acestei povești să zburde în lume.

Poate că este un bun imbold să vă încurajați propriul copil să își descopere talentul de scriitor… Încurajați-l să creioneze personaje și să le dea glas și personalitate. Nu-i așa că este o idee foarte bună?

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1

Poveștile lui David #2

Poveștile lui David #4

Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În fiecare zâmbet, în fiecare întrebare, se află un univers întreg de emoții și potențial, așteptând să fie descoperit.

O comoară de neînlocuit

Fiecare copil este o comoară de neînlocuit, o expresie unică a frumuseții și diversității umane. Copiii aduc în lume o energie proaspătă și o bucurie pură! În ochii lor, descoperim totul într-o nouă lumină, plină de minuni și posibilități.

În această lume complexă -și în care obstacole apar la tot pasul-, fiecare copil merită să se simtă văzut și iubit. Acesta este un drept fundamental al fiecărui mic suflet care pășește în această călătorie numită viață.

Există un adevăr profund în ideea că existența umană se bazează pe conectare; adulții au rolul esențial de a invita copilul să fie exact așa cum este, cu toate particularitățile și unicitatea sa.

Perioada din primele luni de viață este de căpetenie pentru formarea legăturilor de atașament în fiecare copil. Experiențele liniștitoare devin fundamentale pentru creșterea armonioasă a micilor ființe. Atât perioada de sarcină, cât și primul an de viață reprezintă o fereastră sensibilă în care conexiunile afective se conturează și modelează.

Atingerea liniștitoare devine, de asemenea, o necesitate imperativă. Obiceiul de a ține copilul în brațe, de a-l atinge și mângâia, nu doar contribuie la dezvoltarea corp-minte, dar îi și confirmă că este iubit și în siguranță. Atingerea diafană, mângâierea, devine fundamentul în construirea încrederii în sine și în ceilalți.

Sprijinul și suportul din partea părinților și a celorlalți adulți sunt esențiale în primii ani de viață. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur sau lipsit de iubire. Conectarea cu ceilalți este esența vitalității umane, iar lipsa ei poate cauza suferință și traume pe termen lung.

Joacă și emoții

Joaca aduce în existența copilului bucuria de a trăi clipa și reprezintă o sursă infinită de energie și creativitate. Prin joacă, micuții își explorează lumea, își dezvoltă abilități sociale și învață să își exprime gândurile și emoțiile.

Emoțiile validate sunt iar o necesitate! Emoțiile sunt focul lăuntric al vieții; este esențial să ne ajutăm copiii să își recunoască și să își accepte trăirile!

Fiecare copil are dreptul să simtă că aparține acestei lumi. Atașamentul față de familie este, desigur, esențial, dar există și firele nevăzute care leagă fiecare individ de întregul univers. Și contează!

Iubirea și atenția constantă creează rădăcini puternice ale încrederii: în sine și în ceilalți. Copiii care se simt iubiți, văzuți, plăcuți, se dezvoltă în adulți siguri pe ei, capabili să exploreze lumea cu curaj și să construiască relații sănătoase.

Iubit, plăcut, văzut

A fi iubit, a fi plăcut, înseamnă a avea un refugiu în brațele călduroase ale înțelegerii și acceptării, înseamnă a avea un loc unde să poți fi tu însuți, fără frica de a fi judecat.

A deveni un adult conectat cu emoțiile, simțurile, gândurile și comportamentele sale presupune o călătorie susținută de familie, școală, prieteni, grupul de apartenență.

Copiii merită să fie văzuți și iubiți, nu doar pentru cine sunt acum, ci și pentru cine vor deveni!

Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...” (Pablo Picasso)

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..

Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar…stai! Parcă nu prea se joacă cu ele…. aleargă cumva de la o jucărie la alta și….cam atât! Hmmmm…..

După perioada sărbătorilor, casa devine adesea plină de zgomotul vesel al copiilor care se joacă cu noile lor jucării. Cu toate acestea, merită să reflectăm asupra cantității de jucării la care au acces copiii noștri și să ne întrebăm dacă prea multe jucării pot afecta în mod negativ dezvoltarea lor. Contrar percepției comune (ohh…să aibă multe jucării, nu cum NU am avut noi…), cercetările arată că a lăsa mai puține jucării la îndemâna copiilor este un ceva bun: acest lucru va aduce beneficii semnificative în dezvoltarea lor!

Un aspect esențial al educației copiilor este gestionarea eficientă a resurselor de învățare. Având o abundență de jucării poate părea tentant pentru a asigura o diversitate de activități, dar, uneori, mai puține jucării înseamnă beneficii mai mari. Este important să înțelegem că multele opțiuni pot distrage atenția copiilor și pot împiedica dezvoltarea creativității lor.

Puține jucării îi încurajează pe copii să fie mai creativi. Atunci când au la dispoziție un număr limitat de jucării, aceștia sunt mai predispuși să își folosească imaginația pentru a crea noi scenarii de joc. Faptul că trebuie să găsească modalități inovatoare de a-și petrece timpul cu jucării puține disponibile îi determină să-și pună mintea la contribuție și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

Mai mult decât atât, puține jucării îi fac pe copii să fie mai implicați și atenți în timpul activităților lor. Când au mai puține opțiuni, copiii se concentrează mai bine asupra detaliilor jocului și devin mai atenți la ceea ce fac. Această concentrare sporită poate avea un impact pozitiv asupra învățării și dezvoltării cognitive.

Limitarea numărului de jucării îi poate determina pe cei mici să dezvolte abilități sociale și de comunicare. Având la dispoziție doar câteva jucării, copiii sunt mai predispuși să interacționeze cu ceilalți pentru a împărți și schimba jucării. Astfel, aceștia învață să colaboreze, să negocieze și să-și dezvolte abilități sociale esențiale pentru interacțiunile viitoare.

Puține jucării îi învață pe cei mici să le aprecieze și să aibă grijă de ele. Atunci când au doar câteva obiecte de preț, copiii învață să le prețuiască mai mult și să le trateze cu grijă. Această responsabilitate față de obiectele lor îi poate învăța valori importante, cum ar fi grijă, respect și responsabilitate.

În plus, având mai puține jucării la dispoziție, copiii au mai puține șanse să fie distrași și să își piardă atenția. Acest aspect este crucial într-o lume plină de stimuli și tehnologie!

Puține jucării îi ajută să-și mențină atenția concentrată asupra unei activități și să dezvolte abilități de învățare mai eficiente.

Să ne gândim bine: chiar dacă poate părea tentant să oferim copiilor noștri o mare varietate de jucării, beneficiile limitării acestora sunt semnificative. Puține jucării stimulează creativitatea, implicarea, dezvoltarea abilităților sociale și responsabilitatea. Așadar, să ne amintim că uneori mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba de jucăriile copiilor noștri!

Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!

Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici.

Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole.

Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!

În calitate de părinți, adesea suntem tentați să eliminăm orice obstacol din calea copiilor noștri pentru a le asigura o călătorie lină și lipsită de probleme.

Este important să ne reevaluăm rolul. Nu este treaba noastră să le netezim mereu calea sau să le ușurăm drumul, ci să îi învățăm cum să facă față dificultăților de pe drum.

Da, avem un rol important, noi, părinții!

Să îi învățăm să dobândească reziliența!

Eliminarea tuturor obstacolelor din viața copiilor nu îi pregătește pentru realitățile vieții. Dimpotrivă, treaba părinților este să îi învețe să fie rezilienți. Confruntarea cu dificultăți și obstacole îi ajută să-și dezvolte abilitățile de adaptare și să înțeleagă că eșecurile nu sunt sfârșitul, ci oportunități de creștere.

E timpul să îi învățăm să fie independenți!

Un alt aspect important este dezvoltarea independenței copiilor. Ține tot de noi, de părinți, când și cât îi îndemnăm să și-o însușească. Părinții trebuie să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona propriile provocări și a lua decizii responsabile. Învățând cum să facă față dificultăților, copiii devin mai independenți și capabili să-și conducă viața în mod conștient. Și asta e cea mai mare dorință a noastră, așa e? Să știm că se vor descurca în lumea asta mare!

Să îi învățăm să fie responsabili!

Dificultățile oferă o oportunitate excelentă de a învăța responsabilitatea. Părinții pot încuraja copiii să își asume propriile acțiuni și să găsească soluții pentru provocările lor. A învăța să facă față consecințelor deciziilor lor îi pregătește pentru responsabilitățile vieții adulte.

Dezvoltarea creativității în rezolvarea problemelor

Atunci când copiii se confruntă cu dificultăți, este momentul ideal pentru a dezvolta creativitatea în rezolvarea problemelor. În loc să le oferim soluțiile, părinții pot încuraja găsirea de modalități inovatoare și creativă de a depăși obstacolele. Tu ce crezi că e de făcut? Cum te gândești să faci de data asta? Iată întrebări care îi ajută pe copii să găsească propriile soluții optime!

E timpul să îi învățăm să își cunoască emoțiile și să dezvolte empatie

Dificultățile oferă oportunități de a înțelege și gestiona emoțiile. Părinții pot juca un rol esențial în a-i învăța pe copii să își exprime sentimentele și să dezvolte empatie față de ceilalți care se confruntă cu dificultăți similare. Am fost și eu pe drumul acesta! Nu este ușor, însă este posibil să ducem totul cu brio la bun sfârșit!

Ne temem de nou și nu de capacitatea noastră de a trece de orice obstacol.

Este esențial ca părinții să conștientizeze că treaba lor nu este să elimine fiecare piedică de pe drumul copiilor lor. Rolul lor fundamental este să îi învețe cum să facă față dificultăților, să crească, să învețe și să se dezvolte. În acest fel, părinții contribuie la formarea unor adulți rezilienți, independenți și pregătiți să înfrunte provocările cu încredere.

-Ce fac acum, mama? Mi-au zis ca nici eu nu trebuie să mai vorbesc cu Dan. Tot grupul a hotărât sa nu mai vorbim cu el! Însă eu nu simt asta! Ce să fac? Ce să fac?

Matei se frământă de aseară, iar mama lui ar face orice să îi ia greutățile de pe umeri. Cum? Ce ar fi potrivit să îi spună?

Viața aduce provocări, iar pentru copii, acestea pot părea adesea copleșitoare. În momentele dificile, este esențial ca cei mici să înțeleagă că unicitatea lor este o putere și că autenticitatea este cheia fericirii. Ce sfaturi valoroase putem dărui fiilor și fiicelor noastre?

Ce ar fi de spus?

Tu ești unic, tu nu trebuie să fii ceva ce nu te reprezintă!

Un prim sfat important este să-și îmbrățișeze propria unicitate. Copiii ar trebui să înțeleagă că nu există un ,,model” specific pe care trebuie să îl urmeze. A fi autentic înseamnă a-ți exprima personalitatea și a te bucura de ceea ce te face diferit.

Bucură-te că ești tu!

Fiecare om are calități și trăsături care îl fac distinct. Copiii ar trebui să fie mândri de identitatea lor și să se bucure de aspectele care îi definesc. Acceptarea de sine este cheia pentru a experimenta bucuria și împlinirea personală. Oricare este trendul, moda! Bucură-te de ceea ce ești și de cine ești tu!

Fii încântat că faci lucrurile altfel, dacă asta îți aduce stare de bine!

Tu ești ceva cu adevărat special, irepetabil! Copiii ar trebui să vadă valoarea adusă de modalitățile lor unice de a aborda viața. A face lucrurile într-un mod propriu poate aduce nu doar satisfacție personală, ci și contribuții semnificative în mediul lor. Gândește-te câte lucruri aparte poți crea prin felul tău de a fi!

Vocea ta contează!

Copiii trebuie să înțeleagă că opinia lor are o valoare imensă. Fie că este vorba despre idei, gânduri sau sentimente, vocea lor poate avea un impact puternic. Încrederea în propria voce îi va ajuta să devină lideri și să îi inspire și pe ceilalți.

Rămâi consecvent cu tine însuți!

Presiunea de a se conforma este adesea intensă, dar este crucial ca tinerii și copiii să rămână consecvenți cu valorile și dorințele lor personale. Când copiii își urmează pasiunile și visele, își construiesc un drum autentic către fericire.

Când cei tineri rămân una cu valorile moștenite, lumea devine un loc mai bun!

Ai încredere în instinctele tale!

Da, chiar așa! Dacă simt că ceva nu este în regulă, este important să asculte aceste semnale lăuntrice, să verifice cu adulții în care își pun baza. Încrederea în sine îi va ghida în luarea deciziilor și în navigarea prin provocări, cu mai multă înțelepciune.

Nu este ușor să înfrunți puterea grupului, ,,gura lumii”, ce este ,,la modă”.

Înfruntând însă episoadele ce te pun în dificultate, cu încredere, copiii pot dezvolta nu doar reziliență, ci și o bază solidă pentru o viață împlinită. Aceste sfaturi îi încurajează să-și abordeze unicitatea cu bucurie, să-și aprecieze contribuțiile personale și să-și construiască propria cale către fericire. Este important să le reamintim mereu, noi, părinții, adulții responsabili, că, în ciuda presiunilor externe, autenticitatea lor este cea mai prețioasă comoară.

,,Mami e atât de preocupată”, se frământă Andrei, ,,…oare ce s-a întâmplat? S-a întâmplat oare ceva???”

,,De ce tati nici nu mă bagă în seamă? Am făcut ceva rău? E supărat? Ce o fi?” se tot întreabă Elena.

Atunci când copiii simt că pierd conexiunea cu părinții lor, ei au impresia că le este amenințată existența. Să nu subevaluăm gesturile mărunte care pentru copii contează enorm!

Foarte adevărat este că atunci când simțim că pierdem conexiunea cu cineva drag, cineva care contează atât de mult pentru noi, pentru sistemul nostru nervos este ca și cum ,,s-ar stinge toate luminile din bradul de Crăciun”. Rămânem în beznă și avem impresia că existența ne este amenințată. Dintotdeauna, desigur, relațiile și conectarea asigură clipă de clipă chiar existența noastră.

Părinții, bunicii, nașii, tutorii vor ajuta copilul să aibă, din nou, „acces la luminițe”. Acest lucru se petrece atunci când ne conectăm cu gesturi mărunte care fac să se petreacă o legătură conștientă, vie.

Ce ar fi de făcut?

Lucruri tare mici care spun: sunt aici, te văd, te știu, în tot tumultul acesta de fapte, în acest du-te –vino al zilei:

Dimineața, când fiul tău este somnoros, îi spui cât de tare apreciezi că este parte din viața ta. Îi va face ziua frumoasă!

După ore, când fiica ta simte una sau mai multe emoții dificile, tu o asculți fără să o întrerupi și validezi emoția ei, trăirea ei.

Fiul tău pleacă într-o mini-vacanță la verișori, iar tu îi pui în buzunar un bilețel în care îi scrii că îți va fi dor de el.

Gemenii tăi se joacă, iar tu treci pe lângă ei și le spui ,,Vă iubesc!”

Fiica ta vine seara în casă, iar tu îi spui cât de tare te bucuri să o revezi.

Fiul tău povestește ceva haios iar tu îi spui că ești extrem de norocos că ești tatăl lui.

Copilul nostru trece pe lângă noi sau meșterește prin casă, iar noi îi dăruim o simplă îmbrățișare.

Fiul tău povestește ceva personal, iar tu lași pentru câteva minute orice activitate și îi dai toată atenția ta.

Fiica ta a avut o zi intensă la școală, iar tu îi spui că vrei să te joci cu ea, vrei să găsești ceva foarte plăcut de făcut împreună pentru voi două.

Fiii noștri ne împărtășește planul lor de sfârșit de săptămână cu încântare, iar noi le spunem cât de recunoscători suntem că au încredere în noi, că împărtășesc și povestesc.

Gesturi mici

Da, sunt gesturi mici în interacțiunea de zi cu zi cu copiii noștri, însă aceștia au posibilitatea de a descoperi că minunea ce apare când sunt conectați cu noi, când văd iar luminițele aprinse, îi asigură că totul este în regulă, că au tot ce le trebuie în bagajul lor emoțional pentru a înainta, iar și iar.

Lucrurile mici sunt cele care chiar contează și cele care ne fac viața mai frumoasă, care ne colorează zilele și ne aduc un zâmbet pe buze; cu toții, mari și mici, să le savurăm din plin!

-Mami, să știi, Mia e cea mai bună prietenă a mea! Cea mai bună! Azi ne-am jucat toată ziua și mi-a dat jumătate din biscuiții ei cu cacao! Mami, vreau să vină la noi și eu vreau să merg la ea, da?

-Oh, desigur!

-Ah, mami, să știi că nu mai sunt prietenă cu Mia! Niciodată! Să știi că ea a încurajat copiii din cealaltă echipă, să știi! Și azi a stat mai mult cu Nico și aproape nu m-a băgat în seamă în pauza mare! Da, da!

-Îhmmmmmm……..

E greu cu prieteniile în copilărie!

E tare bine să auzi glasul cristalin al copilului tău ce te anunță că are un prieten bun, că se simte bine!

E tare greu să fii părinte și să auzi nefericirea din glasul copilului tău ce se simte lăsat la o parte într-o prietenie.

Să ne învățăm fiii și fiicele să fie prieteni buni! Acest lucru este un cadou pentru ei.

Cuvinte anume și povești simple pot face o mare diferență.

Să ne învățăm copiii că e important să să bucure de reușitele prietenilor lor, să le fie suport și adăpost, să își amintească de zilele lor de naștere și de nume. Să fie lângă prietenii lor în momente de izbândă, dar mai ales în momente grele, cu suspin și deznădejde.

Să ne învățăm copiii că este foarte important să apară pentru prietenii lor când aceștia traversează un moment aparte: un recital de vioară, un meci de volei, un concurs de șah, o competiție de dans sportiv sau un concurs de matematică. Să fie acolo și să aplaude sau să fie acolo și să mângâie când tristețea nu dă pace.

Să ne învățăm copiii că există o putere foarte mare în cuvinte. Există cuvinte ce ridică, înalță, alungă nori negri! Să le explicăm alor noștri copii să vorbească frumos cu prietenii lor și despre prietenii lor, când ei nu sunt de față! Toate aceste lucruri creează legături puternice și încredere de nezdruncinat!

Să ne învățăm copiii să își asculte prietenii! Este atât de important să te simți ascultat, auzit plenar!

Prietenia este o stradă cu două sensuri, desigur!

E important să împărtășim și este foarte important să ascultăm ceea ce au de împărtășit cei de lângă noi, cei ce ne sunt tovarăși de drum!

Să ne încurajăm copiii să dea șanse celor timizi, celor cărora nu le este foarte ușor să creeze legături! Să fie deschiși să afle lucruri despre cei de lângă ei, să includă, să invite!

Într-o prietenie înveți multe despre celălalt, dar și despre tine, despre valori universale, despre tact, empatie, compasiune, ascultare, despre sprijin și despre susținere.

Copiii ne observă tot timpul. Modul în care noi arătăm că suntem buni prieteni va fi văzut, cântărit, reprodus în relațiile fiilor și fiicelor noastre. Să nu uităm asta!

A ne susține copiii în devenirea lor de buni prieteni este ceva mai mult decât a organiza partide de joacă sau petreceri tematice. Este despre a pune semințe ce vor crește, iar și iar, ce vor înflori în inimile și mințile unor oameni speciali, de cuvânt, de bază!

Ohhhh!

Ce zi!

Ce zi grea!

Silvia nu a fost aleasă azi din prima la ,,țară-țară vrem ostași”. E sigură că la dictare a scris ,,n” înainte de ,,b și p”. Și la mate, la muncă independentă, a zis că 4 ori 9 este 49.

Totul a fost cumva pe dos. E mâhnită tare.

Dimitrie, tatăl ei, o vede și o simte.

Și nu știe ce să facă.

• ar lua toată greutatea de pe umeri și din suflet și i-ar zice răspicat că nimic din toate astea nu contează, că uite ce frumos e afară, că ce bine ar fi să se îmbrace să îi cumpere ce vrea ea de la magazinul de jucării. Iar mai zice și că nimănui nu îi pasă și că mâine îi promite că va fi bine.

Știe însă la fel de bine că nimic din ceea ce a gândit deja nu ar repara ceea ce simte fiica lui. Știe că fiecare emoție contează și că cel mai important lucru e ca Silvia singură să treacă cu bine prin tot.

Ce cuvinte ajută?

Ce cuvinte ajută?-se tot gândește tatăl.

Uite: ziua de azi nu va dura pentru totdeauna. Și emoțiile de acum se vor disipa. Și temerile se vor risipi.

Nu uita, ziua de azi, cu toată greutatea ei, nu va dura veșnic!

Sunt aici. Atât spune tatăl: sunt aici.

Și prezența lui care nu judecă, nu întrebă, nu trage la răspundere-risipește negura. Fiica lui capătă încet încet siguranță, se deschide, povestește, își spune frământările.

E în regulă să nu te simți în regulă mereu.

Chiar așa. Nu putem fi mereu fericiți, zburdalnici, cu toate împlinite și aliniate. Uneori lucrurile nu ies perfect. Asta face parte din viață.

Dacă ești într-un loc întunecat, uita-te după stele!

Întotdeauna este important să căutăm și fărâme de fericire în cele mai întunecate locuri.

Ce am învățat azi? Cine a fost lângă mine azi? Ce am de făcut de acum?

Și ce ar mai fi de spus?

Hei, mi s-a întâmplat o dată să fiu în papucii tăi.

Ce bine e să știi că și altora le-a fost greu, și-uite!- au trecut peste evenimentul neplăcut, au supraviețuit, totul i-a făcut mai buni și mai puternici!

Uite, hai să ne concentră pe acest moment.

Nu pe trecut, nu pe viitor. Pe acum.

Acum. Un cuvânt care aduce calm, care se așază peste țipătul lăuntric și îl liniștesc.

Acum. Acest moment.

Cel mai bine ar fi să vedem ce am învățat din asta!

Fiecare lucru poate fi privit ca o lecție.

Care e lecția zilei? Ce vom ști de acum încolo?

Și ce ar mai fi de făcut?

Uneori ajută să avem pe cineva lângă noi. Cineva care să fie acolo. În tăcere. Cu o mână întinsă.

Să spună răspicat, fără niciun cuvânt: eu sunt aici, când tu vrei. E de mare folos, uneori.

Silvia începe să cânte un cântecel, fericită.

Inima tatălui ei vine la loc.

Nu știe ce a făcut sau ce nu a făcut. Ce a rostit sau ce nu a rostit.

Însă știe că fiica lui a găsit puterea de a fi bine cu ea. Și asta e totul!

Într-o bună zi, dis-de-dimineață, Maria și Sebastian vorbeau în bucătărie: ba de cumpărături, ba de programul săptămânii, ba de prietenii lor ce aveau să vină curând la ei. Fiica lor cea mică de 3 anișori a intrat tiptil și a început să îi observe, asculte, privească, în timp ce stătea sub masa din bucătărie.

Părinții au descoperit-o după chicoteli și râs cristalin.

A fost un moment foarte drăguț și cald, care a dus la un joc haios de-a prinselea prin casă.

Mai târziu, când părinții și-au amintit de întâmplare, au zâmbit fericiți. Iar apoi și-au dat seamă că fiica lor i-a observat; copiii lor îi observă, îi analizează și înglobează tot ceea ce părinții exprimă verbal și non-verbal.

Ochii lor ne urmăresc

Copiii noștri ne urmăresc. Ei absorb mereu ritmurile vieții noastre. Modul în care relaționăm cu partenerii și prietenii noștri și cu frații lor și chiar cu noi înșine.

Iată ce a spus Maria că și-ar dori atunci când copiii vor vedea și analiza ceea ce se petrece în casa lor:

Îmi doresc ca fiul meu și fiica mea să mă vadă iubindu-i pe alții; îmi doresc să îmi observe generozitatea.

Îmi doresc ca fiica mea și fiul meu să mă vadă iubită și tratată cu generozitate de alții.

Îmi doresc să îmi vadă copiii mei frustrarea ce se așează în mine uneori și întristarea și teama, dar să mă vadă conștientizând acele stări emoționale în timp ce folosesc abilitățile mele de adaptare pentru a le menține într-o zonă sigură.

Vreau ca fiul și fiica mea să mă vadă că sunt plin de compasiune nu numai față de ei, ci și față de soțul meu și față de mine însămi.

Îmi doresc să mă vadă copiii mei când îmi asum lucruri și lucrând din greu, dar și bucurându-mă de viață și odihnindu-mă.

Vreau ca ei să mă vadă când uneori lucrurile nu-mi ies perfect din prima, când sunt blândă cu mine însumi atunci când nu sunt în stare să fac totul și încrezătoare că pot învăța și pot crește de la zi la zi.

Copiii mei vreau să observe că nu toate momentele vieții sunt lapte și miere, că este în regulă să nu fim în cea mai bună formă în fiecare secundă. Vreau să mă vadă spunând DA cu bucurie și spunând NU cu atenție pentru mine și pentru ceilalți. Vreau să învețe, urmărindu-mă, despre limitele sănătoase pentru ei și pentru cei din jur.

Este important pentru mine ca fiul și fiica mea să urmărească uneori un conflict sau o dispută și mai ales este important să mă vadă cum reiau legăturile și cum împac cu iubire ceea ce la un moment dat se clătina și părea neîmpăcat.

Putem oferi modele perfecte?

Cu siguranță-știe și ne spune Maria- nu le putem oferi perfecțiunea copiilor noștri, dar le putem oferi cadou un model pentru cum arată și cum se manifestă relațiile sigure, iubitoare și conectate.

Tu ce ai dori să vadă copilul tău atunci când te privește și te observă în tăcere?

Nicoleta Orlea este mama lui Remus, un copil care i-a arătat că viața vine cu piedici, dar nu este imposibil să fii fericită chiar și când el este declarat cu elemente din spectrul autist. Forța interioară a venit chiar și atunci când ușile statului erau închise. De fapt, sunt și acum, doar că nu s-a lăsat învinsă de legi și dispozițiile generale ale unui popor care nu apără deloc oamenii cu nevoi speciale, ci a știut să mute ea munții din loc prin Autism Voice, asociația pe care o conduce.

Nu doar pentru Remus, ci pentru 440 de copii și tineri cu tulburări ce sunt susținuți constant prin programele pe care le oferă Autism Voice. Gândește mare pentru că vrea să construiască un centru mare dedicat recuperării adolescenților și adulților cu autism. Va reuși și îi mulțumim totodată pentru dedicare și implicare!

Nicoleta, care a fost motivul care te-a determinat să te alături unui ONG?

Motivul este cel pe care oricine l-ar avea, în opinia mea, dacă ar descoperi că poate munci pentru ceva mai presus decât propria persoană. Mai mult, am mai lucrat în structura de ONG și în perioada liceului și studenției, așa că totul îmi era familiar deja. În plus, indiferent care este structura juridică a unei entități, oamenii din structură sunt cei care contează, de fapt, și ceea ce iese din mâna lor mai departe. Astea sunt esențiale, fie că vorbim de o companie sau o asociație. Faptul că prin structura asta anume, prin ONG, am reușit să găsesc și ajutor pentru propriul meu copil, cred că așa a fost să fie. Și sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru că totul a ieșit așa de bine.

Lupți pentru bunăstarea tuturor copiilor cu autism. Te-ai fi gândit înainte de Remus că vei face asta?

Nu, nici prin gând nu mi-a trecut acum opt ani de zile că asta voi face full-time. Scopul meu mereu a fost să dăruiesc o voce altora care au nevoie de una, de aceea eram jurnalist și lucram în presă, dar pentru specific cauza asta, cum ziceam, nu știu dacă m-aș fi alăturat dacă nu era Remus. Pentru un ONG tot aș fi lucrat cumva fiindcă făceam voluntariat, iar jurnaliștii/ oamenii de comunicare sunt prieteni buni pentru orice ONG, dar specific pentru autism…n-aș putea să zic nimic sigur.

Ce gânduri porți înainte de culcare? Te culci liniștită știind că muncești și contribui în favoarea celor afectați neuro-psihic sau îți umblă motoarele să cauți soluții în interiorul asociației unde ești director?

Înainte de culcare, aleg mereu să citesc, ca să mă curăț mental, ca să zic așa. Cu toate astea, pot spune că gândurile mele înainte de culcare sunt mixte, ca ale tuturora cred. Și bune și mai puține bune. Sunt și de căutare de soluții, pentru că nevoile sunt multe, iar resursele insuficiente. Am și gânduri de genul că nu fac suficiente, dar am și gânduri de bucurie, pentru când obținem rezultate frumoase în ciuda tuturor obstacolelor. Și am și gânduri de viitor, de planuri, de pași de urmat. Totuși, fac tot posibilul să am seri în care, pur și simplu, să nu mă mai gândesc la nimic, ca să pot să am mai multă claritate a doua zi. Pe măsură ce trec anii, constat din ce în ce mai mult că seara, înainte de culcare, cel mai bine este să-ți cureți mintea, ca să ai forță să o iei de la capăt.

Ce semnifică poartă în sufletul tău Autism Voice?

Autism Voice este și va fi mereu pentru mine o a doua casă. Sunt atâtea de construit în România pentru cei cu afecțiuni neuro-psihice, cu autism și alte tulburări, iar Autism Voice are capacitatea de a acoperi nevoile, pas cu pas, pe măsură ce se dezvoltă. Sunt multe de făcut și eu am onoarea de a fi implicată în fiecare pas. Cine ar putea să-și dorească profesional și personal mai mult de atât?

Câți copii sunt sub aripa ocrotitoarea a ta și a echipei tale în momentul de față?

440 de copii și tineri cu tulburări sunt susținuți constant prin programele și centrele Autism Voice, însă mai avem anual încă 120-150 de copii și părinți pe care îi ajutăm punctual gratuit prin evaluări, cursuri de formare, consultanță sau materiale gratuite, funcție de fondurile și granturile pe care le câștigăm.

Apropo de echipă, sunt în interiorul asociației terapeuți specializați? Ce-mi poți mărturisi? Cum ajută ei concret?

Avem numai terapeuți specializați sau în curs de formare și specializare. De aceea structura noastră are rezultate atât de bune fiindcă fondatoarele asociației, Anca Dumitrescu, Claudia Matei și Oliviana Giura, sunt primii specialiști în analiză comportamentală care și-au asumat să și formeze specialiști în domeniu, nu numai să ofere cele mai bune programe de recuperare și integrare pentru copii cu autism. Accentul nostru pe resurse umane formate la nivel înalt este foarte profund și nu se face rabat de la nimic din acest punct de vedere. Investim mult în educația oamenilor noștri, în formarea lor și de către specialiști internaționale, și în alte resurse valoroase, fiindcă dacă resursele umane nu sunt bine pregătite, recuperarea copiilor și a tinerilor nu are rezultate bune. Sunt legate între ele. Una fără cealaltă nu se poate.

Ce fel de programe oferă asociația?

Programe de terapie ABA, psihoterapie, logopedie, consultanță, formare, integrare socială, integrare școlară, dezvoltare personală și educație non-formală. Despre toate programele noastre se pot citi detalii pe website-urile asociației dedicate centrele noastre de recuperare de zi și Institutul Autism Voice.

Cum ar trebui să ajute societatea, Nicoleta, în accepțiunea ta?

Eu cred că numai prin colaborare și parteneriat onest între societate și ONG-uri, lucrurile se pot îmbunătății substanțial. Lucrând împreună este cheia pentru un viitor mai bun, pentru toți. De exemplu, orice om sau companie care consideră că sănătatea mintală este importantă și resurse pentru probleme în domeniu sunt necesare, poate dona către noi, iar noi, la rândul nostru, ne vom asigura că vor exista mereu resurse pentru orice persoană care are nevoie de sprijin. O relație ciclică, un parteneriat pe termen-lung, din care toată lumea are beneficii, face minuni în orice arie a vieții, dar mai ales în ceea ce privește probleme sociale și soluții pentru acestea.

Cum v-a ajutat pe voi sistemul?

Sistemul nu ne-a ajutat și nu ne ajută în nici un fel fiindcă noi, în România, nu avem niciun sistem care să susțină copiii și familiile care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Lista de nevoi și lipsuri este imensă, pornind de la lipsa specialiștilor în sistemul public de sănătate până la lipsa de formare a cadrelor didactice pentru integrare școlară.

Ceea ce avem însă și putem folosi din “sistem” este un mecanism fiscal prin care putem cere sponsorizări de la companii și donații de la oameni, fără să fie o povară pentru aceștia, transformându-le în sprijin dat mai departe celor ce au mare nevoie. Altfel, ne luptăm cu lipsuri pe toate ariile, dar nu ne descurajăm.

Acum zece ani erau o mână de centre și asociații în 3-4 județe care ofereau ajutor copiilor cu autism. Astăzi, avem centre și resurse în peste 10 județe. Nu este nici pe departe suficient, dar e mai mult decât era înainte. Și încercăm mereu să adăugăm mai multe resurse pe măsură ce evoluăm și încurajăm pe cât posibil oamenii abilitați să construiască alături de noi noi centre și pârghii pentru oamenii afectați.

Observăm și o mai mare conștientizare a fenomenului autismului în România în rândul publicului larg, ceea ce ne arată că tot efortul nu este în zadar. Iar anul acesta, datorită Institutului și a ceea ce am proiectat prin el, Parlamentul European a decis să ne onoreze prin distincția „Premiul cetățeanului european 2023” pe care o vom ridica în luna Noiembrie, din Bruxelles, ceea ce ne va ajuta să aducem și mai multe resurse în țară. Poate, în viitor, sistemul se va schimba în bine și pentru cei cu autism și alte tulburări. Momentan, însă, facem tot ce putem cu ceea ce avem la dispoziție.

Azi se încheie primele două săptămâni de școală.

Se încheie ,,adaptarea”.

Tare bine ar fi să ne așezăm lângă copiii noștri și să le spunem:

,,Știu, știu că nu a fost floare la ureche să pășești din vacanță în clasă. Pare că e doar un pas, însă este o străduință și apreciez lucrul acesta!”

,,Să știi că și anul acesta școlar te vor cuprinde toate emoțiile: și cele plăcute și cele neplăcute! Cu unele e tare bine și cu unele e destul de greu… Însă toate emoțiile sunt bune. Va crește încrederea în tine când vei ști că dincolo de orice trăire, oricum ar fi ea, soarele tot o să răsară!”

,,Uite, eu știu că deși nu toate lucrurile au ieșit ca la carte de când a început școala, (da- te-ai trezit și mai greu, ai și întârziat, ai uitat și desenul acasă) tu poți face toate aceste lucruri-și multe altele- bine, mult mai bine! Suntem aici să te susținem când ai nevoie de noi!

Chiar dacă uneori ai rostit cuvinte nu neapărat plăcute, apreciez că ai dorit să îndrepți greșeala. Este important să dorești să repari. Tuturor li se poate întâmpla să greșească”.

,,Să știi că este foarte important pentru mine să te văd jucându-te, să te văd alături de prietenii tăi, să te văd construind, desenând, alergând și intrând în roluri. Da, este important să înveți, să te pregătești pentru școală și este la fel de important să ai timpul liber pe care îl dorești.”

,,Uite, sunt aici, te ascult: ți-a fost greu, înțeleg. Uneori este greu. Sunt momente vesele și fericite în viață și uneori momente pe care le resimțim grele și apăsătoare. Însă este în regulă, important este că treci mereu peste ele și știi cum să le primești data viitoare.”

,,Vreau să reții că este foarte important să îți asculți corpul. Să îți dai seama când ceva nu este în regulă. Și să ne spui asta. Ascultă-ți simțurile, și gustul, și mirosul și auzul și văzul și senzația de pe piele. Nu te îndoi de ceea ce simți și comunică lucrurile acestea.”

,,Uite, cum ar fi să ai o listă cu lucrurile pentru care ești recunoscător? Într-o zi poți să scrii 3 lucruri, alteori unul singur. Însă este bine să analizăm, la final de zi, lucrurile pentru care suntem recunoscători. Ne vom dărui stare de bine, știi?”

,,Ce gest de prietenie ai dăruit azi, ai primit azi? Prietenii buni sunt unul dintre lucrurile cu adevărat importante în viață. Fii unul! Primește prieteni lângă tine!”

,,Te iubesc! Și nu doar atât; îmi place de tine! Te plac pentru că ești vesel, glumeț, darnic, atent, te cațeri ca nimeni altul pe spaliere, ajuți melcii care traversează poteca, pui grăunțe pentru păsărele și aduni castane cu grijă. Ohhh…și sunt atât de multe alte lucruri pentru care te plac…”

Și câte și mai câte poți spune după primele două săptămâni de școală! Lista e lungă, iar fiica ta și fiul tău așteaptă cu inima laaaarg deschisă să primească vorbele tale calde și pline de încredere. Vă las acum. Știu că vreți să stați de vorbă….