Adrian Secal este unul dintre oamenii care se luptă pentru binele societății. Îl găsim în slujba copiilor în ipostaza de învățător la catedra din Augustin, o localitate din județul Brașov. Culmea, când era la vârsta copilăriei și intra în diferite roluri de joc ba era pilot de avion, ba medic sau preot, dar niciodată meseria de dascăl nu a fost îmbrățișată nici măcar în joacă sau în câteva rânduri de imaginație. Și totuși, Adrian face minuni pentru copiii care provin din medii defavorizate. Poate că atunci când a plecat de acasă, a luat cu el peste tot în lume convingeri bine închegate însușite în sânul familiei. Nu se abate de la valorile preluate de la părinți, ci le transferă mai departe copiilor cărora le dedică inima lui toată.
Adrian Secal face parte din programul Teach for Romania, o organizație non-formală care formează oameni, cu sau fără experiență în educație, pentru a deveni profesori în învățământul public, pentru copiii din medii vulnerabile. Nu de mult timp, mai ales în comparație cu anii petrecuți în alte organizații. A vrut să cunoască realitatea care se petrece în sistemul de învățământ, în special rural, acolo unde sunt mai multe carențe, dar asupra cărora are dorința de a-și pune amprenta și de a crea oportunități de creștere și dezvoltare.
A creionat încă din primul an de aderare în interiorul Teach For Romania ideea unui spațiu educațional complementar școlii într-un autobuz și a ajuns să o și concretizeze cu ajutorul unor sponsori. A cumpărat un autobuz scos la licitație cu suma de 6000 de lei, dar lucrurile care s-au întâmplat în acest spațiu sunt mult mai valoroase și de neprețuit. Să-i cunoaștem povestea băcăuanului Adrian Secal care a avut intuiția de a se reorienta profesional și care a realizat că în mijlocul copiilor și-a găsit sensul.
Să facem un exercițiu: cum e Adrian-omul? Cum e Adrian-dascălul?
Adrian – omul este cel care caută în fiecare persoană latura bună, luminoasă, indiferent de cât de multă umbră există.
Adrian – dascălul este persoana care vede în copii și tineri mai mult decât se poate vedea la un prim nivel de interacțiune. Cred că fiecare copil poate deveni cea mai bună versiune a lui cu sprijin continuu și multă empatie.
Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs și le transmiteți mai departe copiilor?
Să plec la drum, de la început, cu încredere în ceilalți. Nu naivitate, cât încredere. Iar când această nu este primită ca atare, să ofer bunătate și nu răzbunare.

Ce ați moștenit de la mama? Dar de la tata?
Sunt multe lucruri moștenite de la ambii părinți. Nu mă leg de cele fizice, cât mai degrabă de personalitate. De la mama cred că cel mai important lucru moștenit este determinarea. Determinarea de a face ca lucrurile să fie cât se poate de bine pentru mine și pentru cei din jur. Iar de la tata împăcarea. Împăcarea cu mine însumi.
Ce se visa să devină băiețelul Adrian?
Unul dintre visurile mele a fost să devin pilot de avion – am și acum poza de la grădiniță. Apoi să fac bine celor din jurul meu, având în minte mai multe roluri, cum ar fi medic sau preot. Și, deși am fost cercetaș de mic copil, nu am simțit că domeniul educației e ceva ce mă atrage. Profesor sau învățător nu erau pe lista mea de opțiuni, nici măcar în tinerețe.
Ce fel de copilărie ați avut? Unde ați copilărit?
Am avut parte de o copilărie specifică unei familii cu venituri mici spre medii ce a trăit ultima decadă a comunismului și prima decadă a unei Românii post-Revoluție, cu părinți care, deși au crescut în rural, sau mutat în oraș (Bacău) pentru un trai mai bun și pentru ca noi, copiii lor, să avem acces la servicii la care ei cu greu au avut acces (educație în mod special). O copilărie în fața blocului, pe dealurile de la țară în curtea bisericii din a cărei comunitate religioasă am făcut parte.
O copilărie împărțită între viața de oraș și viața la țară, acolo unde mergeam cel puțin o lună în vacanța de vară, și nu doar pentru a petrece timp, cât și pentru a ajuta la diferitele munci specifice.
Totuși, datorită cercetășiei, o copilărie în care am avut permanent acces la opțiuni și provocări de învățare în afara sistemului formal, cu tabere și activități în natură, cu accent pe dezvoltare personală, însă în permanentă legătură cu cei din jur.
Studiile superioare le-ați finalizat la Iași. Apoi, ați luat calea Bucureștiului. Ce v-ați luat frumos pentru suflet din acești ani?
Experiențele trăite și oamenii întâlniți.
Sunteți singurul din familia dvs. care a ales meseria aceasta?
Da, sunt singurul din familie și din familia extinsă care a optat, într-un final, pentru domeniul educației. Și, deși sunt cel mai mare dintre frați, am avut cea mai sinuoasă traiectorie profesională, chiar dacă, în mare, am rămas într-un mod sau altul aproape de oameni.
Sunt puțini, dar buni ani de când vă aflați printre copii. Ce a stat la baza alegerii dvs.?
Dorința de a înțelege ce se întâmplă în sistemul de învățământ și dorința de a cunoaște mai în profunzime o comunitate rurală. Plus dorința de a crea și de a contribui la oportunități de creștere și dezvoltare pentru copii și tineri, de a da înapoi ceea ce și eu, la rândul meu, am primit.
Cum ați putea descrie detaliat traseul dvs. profesional, mai ales că ați activat în alte domenii? Ce sentimente vă încearcă când vă gândiți la cariera dvs.?
Pe scurt, o continuă experimentare. Am avut recent o discuție referitoare la acest traseu, la această traiectorie profesională. Cum spuneam și mai sus, o traiectorie sinuoasă, cu schimbări bruște sau într-o anumită linie de așteptări.
Revin la cercetășie 😊, Motto-ul pe care îl avem este să lăsăm această lume un pic mai bună decât am găsit-o. Este și ceea ce am încercat să fac în fiecare rol asumat, profesional, ca angajat sau voluntar, sau personal. Într-un mod sau altul am rămas aproape de oameni și comunități.
Iar când mă uit în spate, realizez cât de multe lecții am învățat și, la fel, cât de multe mai am de învățat, atât din experiențele deja avute, cât și din ceea ce încă nu am experimentat deja.
Sunteți în punctul dorit?
Suntem vreodată în punctul dorit? Sunt în locul în care în momentul prezent simt că am cel mai mult sens. Acum 5-6 ani nu credeam că voi ajunge aici – mutat într-o comunitate vulnerabilă, fiind implicat preponderent în activități educaționale pentru copiii și tinerii de aici. Și, chiar dacă încă nu îmi pun în valoare toți talanții, chiar dacă încă mă adaptez la diferitele provocări, în acest moment simt că sunt acolo unde sufletul meu se simte cel mai liniștit.
Ce ați învățat până acum de la copii?
Să mă bucur și să primesc bucurie și iubire.
Pe ce considerente se bazează relația învățător-copii?
Nu aș limita rolul doar la învățător per se. Ci m-aș duce mai departe puțin, pe rolul de educator (persoană care se implică în educație). Iar relația dintre educator și copii se bazează, în primul rând, pe deschidere și limitare a pre-judecății. Pe o cunoaștere a copiilor și contextului în care aceștia trăiesc, dincolo de cine sunt ei la școală.

Care este profilul copiilor dvs. de la clasă?
În clasa la care am fost învățător timp de doi ani am avut, cred, peste 25 de profiluri diferite de copii. Toți, însă, curioși. Chiar dacă fiecare în direcția lor, poate divergentă de ceea ce le puteam oferi eu.
Ce înseamnă Augustin pentru dvs.?
Moment Acasă 2. Acasă 1 este în Bacău, locul în care m-am născut și am crescut. Însă Augustin a devenit locul în care de aproape 4 ani îmi construiesc un nou acasă.
Cu ce este diferit Teach for Romania față de ONG-ul în care ați activat vreme de un deceniu?
Pe parcursul a mai bine de un deceniu am activat în mai multe organizații, însă Teach a fost un prilej și un facilitator pentru mine de a cunoaște mai mult și mai în profunzime realitatea din mediul rural, cu precădere în domeniul educației, fiind susținut și activ într-o comunitate vulnerabilă. Deși am lucrat și în primii ani la firul ierbii, experiența ca învățător/ cadru didactic full-time, sprijinit de organizație, m-a ajutat să fiu aproape în permanență în contact cu comunitatea și nu doar sporadic sau de la distanță.
Ușoară sau grea a fost reorientarea?
Ușoară nu. Însă mi-am păstrat alegerea, chiar dacă am avut momentele mele, și nu puține, de incertitudine și chiar de dorința de a renunța.
De ce Teach for Romania?
Cred că, dincolo de suportul și de impactul pe care îl are ca organizație în domeniul educației, Teach for Romania a fost pentru mine cel mai facil și cu sens mod în care am putut intra și cunoaște o comunitate rurală vulnerabilă.
De ce credeți că este învățământul de la țară defavorizat?
Lipsa de opțiuni și de resurse, atât pentru educatori, cât și pentru familii și chiar comunitate. Sunt multe persoane cu multă bunăvoință care încearcă să reducă sau să facă ne-vizibilă aceste lipsuri, însă este nevoie de mult mai mult.
Unde trebuie să fie schimbarea?
Din punctul meu de vedere sunt două schimbări sistemice care ar trebui să se întâmple: o schimbare a paradigmei actului/sistemului educațional în comunitățile defavorizate și o suplimentare reală a resurselor la pachet cu intervenție.
În ceea ce privește paradigma actului/sistemului educațional, consider că schimbarea se poate face pe următoarele paliere, complementare: o curriculă restrânsă, mai relevantă pentru copii, multe activități de învățare practică și mai mult personal de sprijin – co-teaching cel puțin până în clasa a 4a, consilieri școlari/psihopedagogi care să aibă un număr redus la cel mult 100 de copii față de aproximativ 800 acum.
La nivel de resurse și de intervenție lucrurile sunt puțin mai complexe, plecând de la servicii adresate copiilor, cum ar fi transport școlar, masă caldă, program prelungit, inclusiv cu opțiune de somn pentru cei mai mici, activități extra-școlare pentru toți copii, la servicii adresate familiilor – asigurare de spații de igienă și chiar de spălat haine, încurajarea angajabilității părinților (coroborată cu prelungirea programului pentru copii) și facilități la nivel de comunitate care să crească gradul de siguranță și de petrecere a timpului liber.
Ce v-a adus în învățământ? Dragostea pentru copii sau faptul că este o meserie decentă, deși nu e plătită la adevărata valoare?
În învățământ am ajuns în primul rând pentru faptul că a fost o portiță de cunoaștere mai profundă a comunității rurale și a sistemului educațional din zone vulnerabile. Însă pe picior de egalitate este și dorința de a sprijini copii și a crea oportunități pentru aceștia.
Ce puteți spune despre generațiile acestea de copii?
Sunt curioși. Chiar dacă această curiozitate le este atrasă de lucruri și opțiuni pe care avem tendința de a nu le înțelege sau accepta, sunt curioși.
Sunt diferiți copiii față de cei de pe vremea dvs.?
Fiecare generație diferă în funcție de opțiunile la care au acces și contextul în care cresc. Altfel, nu, nu sunt diferiți. Chiar dacă, la o primă și a doua vedere există mari discrepanțe, acestea se limitează, așa cum spuneam, la opțiuni și context.
Ce a însemnat să faceți parte din acest proiect? Ce ați învățat odată cu cele văzute în cadrul acestui proiect?
EduBuzz e un proiect prin care am încercat să diversificăm și să completăm opțiunile la care copiii din Augustin au acces. Și, prin ceea ce facem și oferim, să ameliorăm puțin din contextul în care aceștia trăiesc și se dezvoltă.
Ce signifiant are pentru dvs. sintagma „copii din medii defavorizate”? Nu au ce mânca, nu au rechizite la școală? Detaliați cât mai mult.
Defavorizat este un termen cu o încărcătură și conotație negativă pentru mine. Vulnerabil este termenul pe care îl prefer. Iar în acest caz, deja perspectiva se modifică, trecând de la trecut și prezent (defavorizat) la viitor (vulnerabil). Copilul dintr-un mediu vulnerabil este un viitor adult vulnerabil într-o lume pentru care este puțin pregătit să o înțeleagă și în care să se dezvolte. Iar vulnerabilitatea vine în primul rând de la resursele la care au sau nu au acces și de la contextul în care aceștia trăiesc – al comunității, al familiei și al școlii. Recomand studiul Fundației World Vision privind bunăstarea copilului. Sunt menționate acolo mai multe aspecte relevante, care descriu în detaliu ce înseamnă această stare de vulnerabilitate.

Ușor sau greu este să lucrezi cu copii din medii defavorizate? Ați simțit minima colaborare din partea părinților acestor copii sau totul a rămas pe umerii dvs.?
Ușor nu este, la fel cum nici în cazul copiilor care nu sunt în/din medii vulnerabile nu este ușor. Însă atât ușor/greu, cât și părinți care se implică/ nu se implică duce cu gândul într-o zonă de împărțire în alt și negru. Nu asta consider că e important, cât deschiderea și empatia pe care o ai atât față de copii, cât și de părinți.
Ce promisiuni le-ați făcut elevilor dvs.?
Cât timp au fost elevii mei, nu am promis multe sau de multe ori, în afara faptului că încerc să le ofer cât de multe oportunități pot. Acum, copiilor care vin la EduBuzz, la fel, evit să le fac promisiuni, căci promisiunile duc la așteptări, iar așteptările la frustrări dacă nu sunt îndeplinite. Însă le spun că încercăm să le oferim cât de multe opțiuni putem, în limita resurselor disponibile și a oamenilor care se implică alături de noi.
Ați purtat temeri cu dvs. la începutul carierei în învățământ?
Da, normal. Sindromul impostorului și temerea că nu voi face sau că fac ce trebuie m-au bântuit multă vreme. Și încă mai adie. Întotdeauna e loc de mai bine, însă am învățat să mă concentrez mai mult pe ceea ce pot face decât pe ceea ce nu pot. Și în acest fel temerile s-au redus ca intensitate, chiar dacă nu au dispărut.
De unde ideea Edubuzz? Care este frumoasa poveste a acestui autobuz?
Ideea unui spațiu/centru educațional complementar școlii o aveam încă din primul an de Teach. Am încercat mai multe variante, însă ideea de a face un astfel de spațiu într-un autobuz a venit într-un moment în care aveam alte opțiuni pe masă. Apoi lucrurile s-au aranjat cu sprijinul multor suporteri și susținători.
Ce părere au avut copiii de a desfășura activități în fața unei săli de clasă, tot într-un spațiu, dar un altfel de spațiu propice pentru învățare?
Abia așteptau să intre, să se bucure de tot ce au la dispoziție acolo. Și acum fac asta, chiar dacă nivelul de entuziasm a scăzut în intensitate. Însă ei continuă să vină, să se implice. Iar la autobuz a devenit în vocabularul local un loc de referință, un loc care înseamnă mai mult decât un reper.
Cum arată sufletul dvs, Adrian? Cu ce vă hrăniți zilnic?
Sufletul meu se hrănește cu natură, cu liniștea unei seri în curtea casei sau în curtea autobuzului, cu interacțiunea și relațiile dezvoltate cu oamenii din sat. E un suflet în continuă împăcare și liniștire.
Ce vă place la dvs? Dar ce nu vă place?
Cred că aici sunt multe lucruri de spus. Și în cazul meu, însă, aplic același principiu – evit să introduc binomul îmi place/nu-mi place la mine. Mă bucur atunci când sunt liniștit și simt că cei din jurul meu sunt liniștiți și bucuroși că sunt în preajma lor. Și încerc să înțeleg și să învăț din acele situații în care acestea, liniștea și bucuria, nu sunt prezente.
Ce proiecte ticluiți? Ce planuri aveți?
Personal, acum lucrez la acasă la mine. Îmi doresc să mă mut cu totul în următoarele două luni în casa pe care o am în sat și o pregătesc pentru acel moment.
Profesional, sunt la momentul în care vreau să intru din nou în sistemul de învățământ, de data aceasta ca profesor pentru elevii de gimnaziu.
Iar la EduBuzz proiectele sunt mai multe- de la o șură transformată într-un spațiu cultural-educațional, la o bucătărie prin care să putem oferi masă caldă pentru cât mai mulți copii din sat, un teren de activități sportive/de mișcare și atragerea de oameni cu care să oferim cât mai multe oportunități copiilor.
Sunteți copil al părinților dvs, sunteți frate, sunteți prieten, sunteți dascăl. Care rol vă onorează cel mai mult?
Toate mă onorează în egală măsură. Fiecare dintre acestea contribuie la cine sunt acum.
Aveți vreo dorință arzătoare care ați dori să se materializeze?
Toate cele menționate în ultima frază de la întrebarea 32 😊. Îmi doresc să ne putem atinge cât de curând un nivel de activitate de croazieră de care să se bucure cât mai mulți dintre copiii din Augustin.