Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

teatru independent

Închide ochii. Ce reacție ai avea dacă atunci când i-ai deschide, te-ai trezi într-un apartament din anii ’80? Ce-ai zice dacă nările tale ar fi inundate de mirosul copilăriei sau dacă degetele ar începe să pipăie obiecte știute doar din poveștile bunicilor? Ei bine, acest lucru nu este imposibil. Prin eforturile Ralucăi, oamenii pot da timpul înapoi pentru a vedea cum era viața unei familii în România comunistă. Este mamă, antreprenor, cu o experiență de peste zece ani în domeniul comunicării, co-fondator Ferestroika și Epicvisits, prima platformă de servicii care adună laolaltă locuri de cazare deosebite și experiențe autentice. Astăzi, la interviurile Matricei poposește Raluca Jianu, și povestim despre familie, locuri inedite și strategii de business.

Interviul pe scurt:

  • Ferestroika, o capsulă a timpului: “Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura.”
  • Epicvisits, un business cu parfum de vacanță: “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits.”
  • Sfaturile unui antreprenor de succes: “Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

O poveste de viață devenită muzeu

A copilărit în ambianța bunicilor într-un apartament din cartierul Militari. Bunicul, Mihai  Papanicoglu, provenea dintr-o familie de intelectuali, iar după moartea părinților a luat calea medicinei. Tovarășii nu-l priveau cu ochi buni, motiv pentru care l-au dat afară din facultate afirmând că ar avea origini sociale nesănătoase. În aceste condiții, junele s-a orientat către o carieră militară ajungând până la gradul de colonel. De cealaltă pare, bunica trecuse și ea printr-o copilărie presărată cu multe greutăți. Rămasă fără tată, a luptat pe cont propriu cu valurile vieții. A terminat liceul la Galați, apoi cursurile Institutului de farmacie și a îmbrățișat cariera de farmacist. S-au văzut, s-au plăcut, iar în cele din urmă s-au luat. Din iubirea lor avea să vină pe lume un singur copil. În anii ’80, după finalizarea blocului, familia s-a mutat într-un apartament cu trei camere, situat la etajul doi. După ce am ascultat istoria familiei Papanicoglu, am întrebat-o pe Raluca cum i-a venit ideea unui muzeu. “E interesant că atunci când am pornit la drum, nu aveam un plan concret. Alături de Bogdan, soțul meu, ne doream să organizăm o experiență autentic comunistă, mai exact, cina într-un apartament comunist. După cum știți comunismul este un subiect exotic pentru vizitatorii străini, și nu există multe experiențe care merg în zona aceasta de autenticitate. Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura”, povestește Raluca Jianu pentru Matricea Românească.

“Când am revenit în casa bunicilor am avut o revelație”

Și pune-te pe treabă. Întreg procesul de amenajare a durat cam opt luni, iar alături le-au fost istorici, un scenograf și diverși colaboratori. “Aveam niște poze vechi de familie, o parte din mobilier, unele piese au fost recondiționate, am primit donații de la prieteni, și pas cu pas am început să recompunem fiecare cameră. Muzeul a fost terminat la sfârșitul anului 2018, însă deschiderea oficială a fost în ianuarie 2019.”

Bunica și bunicul Papanicoglu

Ferestroika, o felie de istorie socială

Primii care au trecut pragul muzeului au fost prietenii, care s-au arătat încântați de ce ieșise. Cu timpul, la Ferestroika au pășit vizitatori din toate colțurile lumii, și asta datorită unei strategii gândite în cele mai mici detalii. “După deschidere am început să ne promovăm pe platformele accesate de străini. Sigur nu eram vizibili pentru că există o serie de algoritmi, trebuie să ai review-uri, așa că am regândit strategia. Am început să ne promovăm în rândul prietenilor noștri din străinătate, așa am ajuns ca în luna august 2019, să avem solicitări pe care să nu le putem onora din pricina spațiului prea mic.”

,,Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv”

Cunoașterea trecutului rămâne un exercițiu vital pentru orice popor. Așa zisa stare de bine din epoca lui Ceașcă, după care mulți jinduiesc, nu a fost altceva decât un reflex necontrolat,  cauzat de realitatea cenușie servită în pas de defilare. Comunismul rămâne un subiect sensibil, neîntors pe toate părțile, de a cărui moștenire ne ciocnim involuntar. La Ferestroika înveți un alt soi de istorie, care nu există în manualele școlare și anume istoria socială a comunismului. Pe lângă nume, ani și locuri, vizitatorul este purtat înapoi în timp și gustă frânturi din viața unei familii în comunism. “Noi suntem foarte departe de a fi un muzeul de care are nevoie România, dar am reușit pentru o parte din vizitatorii noștri să oferim un context și să prezentăm istoria altfel. Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv, mai ales pentru generațiile tinere.”

În jurul muzeului s-au țesut o serie de proiecte culturale, unele de-a dreptul îndrăznețe. “În momentul în care prietena mea Oana Răsuceanu a venit la Ferestroika, am început să vorbim și ne-am întrebat cum ar fi dacă am reproduce o seară de revelion din perioada comunistă. Pornind de la această idee, Iulia și Oana, au reușit să creeze povestea familiei Ionașcu, care petrece ultimul revelion comunist, așa a apărut piesa 88/89, cu Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu. Piesa se joacă în apartament, iar vizitatorii ies din postura obișnuită și devin parte din poveste. A fost un mare succes, iar de când a venit pandemia ne-am gândit cum am putea găsi o formulă sustenabilă pentru a duce spectacolul mai departe, și am apelat la realitatea virtuală. Practic spectatorul intră în sufragerie, are parte de același decor, își pune ochelarii speciali, iar din acel moment începe povestea.”

Șerban Pavul și Nicoleta Lefter în spectacolul 88/89 Credit foto: Asociația Culturală pentru Educație prin Artă

Epicvisits, o nouă provocare

După succesul repudiat cu Ferestroika, Raluca a decis că trebuie să treacă la o nouă etapă. Interacțiunea cu turiștii străini care treceau pragul muzeului, a dus la nașterea unui nou business, Epicvisits. “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits, prima platformă care unește cazări deosebite cu experiențe relevante. Toate locurile de cazare de pe platformă sunt curatoriate de echipa noastră astfel încât să ne asigurăm că sunt respectate anumite standarde de calitate, apoi încercăm să facem cele mai bune variante de pachet”, menționează Raluca.

,,Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic “

Programele de tip Start-up i-au făcut pe mulți tineri să ia calea antreprenoriatului. În cele ce urmează, o provoc pe Raluca la un exercițiu de imaginație: un tânăr care are o idee de business îi bate la ușă și îi cere un sfat. Care ar fi acela? “Trebuie să se pregătească pentru a înnota într-o mare de incertitudini și să fie pregătit să facă față eșecului. Din succes nu înveți nimic, eșecul te aduce mai aproape de succes. Ca viitor antreprenor trebuie să fii dispus să testezi și să-ți validezi ideile. Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

Viitorul sună bine

Timpul s-a scurs fără să fi băgat de seamă și iată-ne ajunși la finalul dialogului. Nu pun punct conversației înainte de a întreba care sunt direcțiile de dezvoltare pentru anul 2021. “Ne vom concentra pe partea tehnică, mai exact pe dezvoltarea unei modalități de rezervare și să automatizăm procesele de sistări, pentru că am identificat câteva teritorii pe care le putem valorifica. În a doua parte a anului vom încerca să intrăm pe o piață nouă, cel mai probabil din Europa, pentru a testa și verifica multe din ipotezele pe care le-am creat”, conchide optimistă Raluca Jianu.

La spectacolul regizorului Leta Popescu se merge fără inhibiții, doar pregătiți de adevăruri inconfortabile. Open este un spectacol prezentat de către Asociația Reciproca din Cluj-Napoca, în care actorul George Albert Costea întră în pielea mai multor personaje simbolice pentru modul în care societatea contemporană tinde să caute dragostea.

Într-o vreme când romantismul a căpătat alte conotații sau chiar a devenit desuet în viața de cuplu, Open face curajosul demers de a aduce pe scenă o oglindă a modului în care este căutată tandrețea. Nu o să vă ascund faptul că sexualitatea este des pomenită în acest spectacol, tocmai pentru a evidenția faptul că lumea de astăzi este una diferită de cea a bunicilor noștri și că oamenii apelează la alte mijloace pentru a întâlni pe cineva, precum aplicațiile de întâlniri.

După spectacolul Open, pus în scenă la Timișoara, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești, am vorbit cu actorul George Albert Costea despre ce înseamnă dragostea în secolul XXI, cel al vitezei și al vieții transpuse în mediul virtual, dar și despre cât de important este ca teatrul să nu rămână în clasicism, și să aducă și “felii” din contemporan.

„Open” este un spectacol despre adevăruri incomode şi despre cum căutăm dragostea

„Open” este un spectacol despre adevăruri incomode şi despre cum căutăm dragostea Foto: Facebook Teatrul Național Timișoara

„Nu știu dacă dragostea este diferită astăzi sau dacă este diferită de la un an la altul, ori de la o vârstă la alta. Bineînțeles că subiectul este destul de vast, dar în contextul spectacolului nostru am arătat că oamenii se pot iubi și că ei caută tandrețe, intimitate în diverse modalități. Poate aspectele care înainte erau tabu acum se pot trata altfel. Societatea contemporană și mijloacele de comunicare, aplicațiile de dating au diversificat felul în care noi putem să ne căutăm un eventual partener”, a explicat George pentru Matricea Românească.

Cred că cel mai important mesaj pe care am vrut să-l transmitem a fost acela de a nu îi judeca pe ceilalți

El a continuat prin a spune că exact pe această idee s-a construit spectacolul Open: „Ne-am întrebat, pentru spectacol, cum ar putea să influențeze lucrurile acestea viața unui cuplu. Cred că am vrut să arătăm și ceva ce știm cu toții – că aceste lucruri există, sunt printre noi, sunt posibile. Și cred că cel mai important mesaj pe care și regizoarea Leta Popescu, și eu, și dramaturgul Ana Cucu Popescu am vrut să-l transmitem a fost acela de a nu îi judeca pe ceilalți”.

Proiectele independente, organism în creștere

Regizorul Ada Lupu Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timișoara, a subliniat într-un interviu pentru Matricea Românească faptul că este important ca dramaturgia să țină pasul cu schimbările prin care trece societatea, pentru că cetățenii – spectatorii, de fapt – trăiesc în “România de astăzi”. Dat fiind că spectacolul în care George evoluează este creaţia “noului val” teatral ce aduce contemporanul pe scenă, nu am putut să nu îl întrebăm cum vede această chestiune.

Actorul George Albert Costea, surprinzător în spectacolul regizorului Leta Popescu, o mostră de teatru românesc independent

Actorul George Albert Costea, surprinzător în spectacolul regizorului Leta Popescu, o mostră de teatru românesc independent

„Teatrul nu are cum să nu fie ancorat în realitate”, a răspuns el. „Dar depinde de fiecare regizor, de fiecare colectiv de creație ce consideră a fi real și actual în respectivul proiect. Într-adevăr, astăzi, gusturile sunt diversificate, unele texte clasice se reactualizează, se reinterpretează, se aduc în contemporan. Acest lucru a apărut datorită faptului că în România s-a diversificat oferta alternativă, aceea a teatrului independent.

Sunt creatori tineri care au absolvit și care nu au putut să fie «absorbiți» de sistemul de stat, care poate fi privit ca ceva conservator – însă, nu neapărat, pentru că și acolo sunt foarte multe nuanțe. Dar tinerii au început să caute alternative prin prisma mijloacelor de producție, întrucât bugetele au fost foarte mici la proiectele independente. Asta a făcut ca acești tineri creatori să încerce să scrie texte noi, să încerce să adapteze spectacolele la resursele pe care le aveau.

Tinerii au început să caute alternative de producție, să adapteze spectacolele la resursele pe care le au la dispoziţie

Noi am construit acest spectacol pe metoda devised theatre, în sensul în care rolurile nu au mai fost atât de bine stabilite ca, de exemplu, într-un proiect clasic, tradițional, în care regizorul vine și propune întreaga viziune regizorală asupra colectivului, ci fiecare a venit cu câte o temă, cu câte o idee. Apoi, s-a creat un spectacol, unul original ce nu avea un text scris înainte. Asta face ca de fapt, într-adevăr, teatrul să fie foarte viu, foarte actual, pentru că noi am pornit de la ceva ce ne interesa și am vrut să aflăm sub ce formă putem să punem aceste întrebări.”

Deși proiectele teatrale independente sunt din ce în ce mai multe și ideile inovatoare sunt încurajate, asta nu înseamnă că piesele dramaturgilor clasici sunt așezate în cutia cu vechituri. George a încheiat subliniind că spectacolele de Shakespeare, Molière sau Caragiale încă sunt extraordinare „pentru că ele trăiesc, au o valoare. Dar de la piesă la spectacol este un drum foarte lung, ce suportă multe nuanțe”.