Începând cu 2011, în data de 15 ianuarie românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci marchează ziua în care s-a născut poetul Mihai Eminescu, astăzi împlinindu-se 173 de ani de la acel moment. Zi deosebit de importantă pentru români, în fiecare an, o serie de evenimente sunt organizate la nivel național, prin care le sunt aduse omagii personalităților emblematice ale României și prin care sunt promovate cultura, arta și tradițiile românești. Și anul acesta, pe tot teritoriul țării, vor fi organizate evenimente atât fizice, cât și online, pentru a celebra cultura românească.

Cu ocazia acestui eveniment, mai multe muzee vor avea accesul gratuit sau chiar programul prelungit duminică, 15 ianuarie. Personalitatea centrală a evenimentelor organizate la nivel național va fi Mihai Eminescu, scriitorul care a lăsat o importantă moștenire culturală. Totodată, numeroși compozitori români vor fi celebrați în cadrul evenimentelor organizate în această perioadă, în cadrul tuturor acestora fiind pus accentul pe creația românească.

Mai jos regăsiți o listă cu evenimentele la care sunteți invitați să participați:

București

Spectacol susținut de Corul și Orchestra Operei Naționale București, organizat de Ministerul Culturii la Opera Națională Română, ora 19:00

Dirijorul programului artistic va fi Daniel Jinga.

Invitați speciali: Nicu Alifantis & Zan, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic și Alexandru Pleșca

Spectacolul va fi transmis, în direct, pe posturile TVR1 (19:00 – 19:40), TVR Cultural și TVR Moldova (începând cu ora 19:00).

Teatrul Național București invită publicul la o sărbătoare a teatrului începând cu ora 15:00. La Sala Mare va avea loc recitalul actorului Nicolae Urs, Caragiale altfel, susținut în luna nașterii celui mai mare dramaturg român, la teatrul care-i poartă numele. Totodată, spectatorii sunt invitați să vizioneze o micro-expoziție realizată de Muzeul TNB, în foaierul Sălii Ion Caramitru – De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național I.L. Caragiale – 170 de ani de istorie.

Muzeul Național George Enescu organizează, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, un recital de lieduri în sala George Enescu a UNMB, începând cu ora 19:00. Recitalul va fi susținut de studenți ai claselor de canto lied din UNMB, prof. univ. dr. Bianca Manoleanu și Cda. Dr. Ștefan Ignat, împreună cu pianiști acompaniatori, și va prezenta creații românești pentru voce și pian de compozitori români. În cadrul evenimentului, actrița Irina Movilă (TNB) va recita versuri din poezia lui Mihai Eminescu.

Muzeul Național de Artă Contemporană invită doritorii să participe la un tur ghidat gratuit în expozițiile actuale, începând cu ora 15:00. Turul va avea loc la parterul muzeului și va dura aproximativ o oră. De asemenea, pe tot parcursul zilei intrarea la muzeu va fi gratuită.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va sărbători Ziua Culturii Naționale printr-un Concert Extraordinar organizat la Ateneul Român, pe data de 21 ianuarie, de la ora 19:00, cu un repertoriu de muzică românească (arhaică și contemporană). De asemenea, Corul Madrigal va marca Ziua Culturii Naționale și pe 16 ianuarie 2023, prin anunțarea celor mai importante evenimente muzicale ce fac parte din Programul aniversar „Madrigal 60″, inclusiv desfășurarea Spectacolului Extraordinar aniversar, pe 28 februarie 2023, la Teatrul Național București. Programul aniversar „Madrigal 60″ include o serie amplă de proiecte dedicate celebrării unei moșteniri uriașe pentru Corul Madrigal: șase decenii de excelență în muzică, diplomație culturală și încredere în schimbarea României prin muzică și cultură.

Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu ICR și colecția av. George Șerban, organizează pe 17 ianuarie 2022, la ora 17:30, la sediul Institutului Cultural Român ICR, Aleea Alexandru, nr. 38 din București, expoziția Artiști români pe mapamond – unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel realizate în România și dedicate artei contemporane românești. Expoziția curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, cuprinde lucrări din colecția av. George Șerban, realizate de peste 50 de artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează. În expoziție vor fi expuse lucrări ale artiștilor: George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuș, Livia Balu, Georgeta Borusz, Ciobanu Victor Vladimir, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Kovacs Johanna, Maschek Șerban Denissa, Mihuleac Wanda, Paul Neagu, Nicăpetre Petre Balanica, Peter Pusztai, Perahim Jules, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Popa Valentin, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Rusu Petre, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Sechel Perrois Delia, Velicu Petre, Csaba Zemlenyi, Vulcănescu Mihu, Traian A. Filip, Popescu Kira Cristinel, Ștefănescu-Scheinder Alma Mariana, Istrati Alexandre, Frankl Sofia, Gert Fabritius. foto: semnături realizate de Mihai Eminescu, colecția Academiei Române, tipărite în Manuscrisele Mihai Eminescu.

Bacău

Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Teșcani va fi gratuit.

Cluj Napoca

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei oferă intrare liberă pentru toți vizitatorii în expozițiile MNIT, în data de 15 ianuarie 2023, în cadrul unui program prelungit până la ora 20:00. Istoriile Clujului (etajul 1), ZMEA. Zei și Muritori din Egiptul Antic (etajul 1), Incursiuni dacice în spațiul virtual (etajul 2). De asemenea, organizează evenimentul High Classic Rooms. Saloane muzicale de muzeu – episodul 3, care își propune să se defășoare ca un serial, în cadrul căruia vor avea loc mai multe recitaluri de cameră, implicând artiști de cea mai înaltă ținută din domeniul muzicii clasice. Aceștia vor susține recitalurile în spațiul MNIT, într-un cadru care va încerca să refacă un salon de epocă, cu piese din patrimoniul MNIT. Artiștii vor interpreta repertoriul ales și el în consecință pentru o astfel de temă, în cadrul special amenajat, fără a atinge piesele expuse. În cadrul episodului 3, va interpreta Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Constanța

Teatrul National de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va prezenta, în data de 15 ianuarie 2023, ora 18:30, spectacolul muzical-coregrafic „Un Centenar de Muzică Românească”.

Iași

Opera Națională Română din Iași a pregătit pentru 15 ianuarie un recital special, dedicat marelui poet român Mihai Eminescu, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Soliștii Operei ieșene, acompaniați la pian de Simona Gâdei, vor interpreta, de la ora 18:30, lieduri și romanțe pe versurile celui mai cunoscut poet român. De asemenea, artiștii instrumentiști Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 [email protected] www.cultura.ro Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut), Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referință din creații românești precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar și cântece inspirate din folclor printre care „Ciocârlia”, „Mocirița” și „Ciuleandra”. La recital va participa și Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia și acompaniat la pian de Mădălina Pancu. Cei mici vor prezenta momente muzicale după versurile poeziilor „Revedere”, „Somnoroase păsărele” și „Floare albastră”.

Complexul Național Moldova „Iași” organizează duminică, 15 ianuarie 2023, ora 16:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii, un recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu. Evenimentul organizat în colaborare cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași îi va avea ca protagoniști pe elevii claselor de Canto Clasic și Muzică de Cameră, sub coordonarea prof. dr. Daniela Ciocoiu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Reșița

Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin organizează în perioada 11-25 ianuarie 2023, în sala de vernisaj a instituției, Zilele Culturii Naționale la Reșița, în cadrul cărora sunt cuprinse următoarele evenimente:

1. Expoziția „Mihai Eminescu și filatelia” din colecția Doina & Gustav Hlinka,
2. Expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu” realizată de Erwin Josef Țigla.

Sibiu

Duminică 15 ianuarie 2023, Muzeul Național Brukenthal va organiza împreună cu Biblioteca Academiei Române o consultare de volume a manuscriselor eminesciene. Pentru prima dată în Sibiu, prin ajutorul oferit de acad. Mircia Dumitrescu, se vor pune la dispoziția celor interesați „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004. Este vorba despre o ediție facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file din colecția Academiei Române. Volumele, tipărite în condiții grafice de excepție, conțin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență, dar și documente ce fac trimitere la omul Mihai Eminescu, la viața de zi cu zi a poetului. Volumele pot fi consultate în intervalul orar 10-18 în Sala Multimedia din Casa Albastră, Piața Mare, nr. 5.

Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu este partenerul Muzeului Județean Astra, al Universității Lucian Blaga Sibiu și al Bibliotecii Universitare Sibiu, în organizarea Zilei Culturii Naționale, la Sibiu. Astfel, vor avea loc, pe 15 ianuarie ziua porților deschise a Palatului Astra, între orele 10 și 14. Tot pe 15 ianuarie va avea loc o întâlnire cu poezia și muzica în sediul nou al Bibliotecii ASTRA, între orele 11 și 12. Pe data de 16 ianuarie vor avea loc vernisajul „Viața sibiană în perioada interbelică (Biblioteca Asra, sediul nou, ora 11) și dezbaterea „Care e locul literaturii române în plan mondial?” (Biblioteca Universității Lucian Blaga, ora 13).

Sinaia

Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului vizitator la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Sinaia va fi gratuit.

Timișoara

Teatrul Național din Timișoara a programat duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare, spectacolul EMINESCU, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu. Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.

România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puțin 133 de ani, cu însăși Cultura națională. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național din Timișoara devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național de Artă din Timișoara și Consiliul Județean Timiș, organizează la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, Concertul „Revedere”, la data de 15.01.2023, ora: 18.00. Își dau concursul artiști ai Operei Naționale Române din Timișoara. Intrarea este liberă.

Concertul „Revedere”, dedicat Zilei Culturii Naționale aduce în atenția publicului o selecție de creații emoționante și pline de sensibilitate, care reflectă universul artistic al compozitorilor români. Cu o atmosferă intimă și o ambianță caldă oferită de Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, acest concert va oferi ocazia de a descoperi sau redescoperi creațiile muzicale ale celor mai importanți compozitori români, precum: Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi și George Enescu.

Târgu Mureș

Teatrul Naţional Târgu-Mureş organizează evenimentul EMINESCU-N TOT ŞI-N TOATE, care va avea loc pe 15 ianuarie, ora 19:00, la Sala Mare a teatrului. Spectacolui aniversar este organizat în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu“ Târgu-Mureş. Acesta este un spectacol hibrid care aniversează atât Ziua Culturii Naţionale, cât şi 30 de ani de la primirea numelui Mihai Eminescu a Colegiului Pedagogic din Târgu-Mureş. O lecţie deschisă cu elevi în care materialul didactic – actorii – va dezinhiba atitudinea de crispare şi de intimidare pe care percepţia tradiţională asupra lui Mihai Eminescu încă predomină. O apropiere de om, de creatorul temerar şi de gânditorul profund Eminescu scuturată de prejudecăţi şi de aure mitice false.

Vaslui

Muzeul Național de Istorie a României deschide, în colaborare cu Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui, expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”, la Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui.

Zalău

Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj este parteneră a Asociației Culturale INNOVARTE în proiectul cultural cu titlul „TREI SECOLE DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ – de la Cantemir la contemporan”, finanțat de către Ministerul Culturii în contextul Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc în Zalău, la data de 27 ianuarie 2023 și va fi dedicat împlinirii a 350 de ani de la nașterea și respectiv, a 300 de ani de la moartea filosofului, istoricului, scriitorului, compozitorului, omului politic și omului de știință DIMITRIE CANTEMIR, iar repertoriul prezentat va include creații semnate de acesta.

Evenimente online

Institutul Național al Patrimoniului va realiza un interviu/podcast alături de Constantin Raileanu, președintele Ansamblului Cameral de Muzica Veche ANTON PANN, având ca „Dimitrie Cantemir – Teoretician si compozitor de muzica turcă”. Interviul se va publica duminică, 15 decembrie 2023, pe canalul de Youtube al Instituției și se va distribui pe toate rețelele de socializare oficiale.

Teatrul Național București a pregătit pentru cei care nu se vor putea deplasa la sediul teatrului și un program de transmisii online care pot fi accesate pe computer sau alte dispozitive. Pe tot parcursul Zilei Culturii Naționale, spectatorii vor putea urmări pe TNB-TV (canalul de youtube al TNB), înregistrarea Conferinței „Caragiale în teatru și pretutindeni”. Totodată, se pot viziona primele episoade din noua serie Podcasturile Teatrului Național București care prezintă interviuri cu actorii TNB, realizate de actorul Marius Bodochi, directorul artistic al teatrului.

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni lansează un nou număr din revista de literatură a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Caietele de la Araci, nr. 18 (II/2022). Prezentare online.

ARTEXIM va oferi, gratuit, pe canalele specifice de socializare: Facebook ENESCU Festival, ARTEXIM și pe site-ul Festivalului Enescu ( https://www.festivalenescu.ro/), în data de 15.01.2023 între orele 12.00 și 00.00 – difuzarea lucrării intitulate (versiune video nedescărcabilă): Enescu Poème roumain Op. 1 lucrare interpretată de Orchestra Națională a Franței dirijată de Cristian Măcelaru, în Festivalul Enescu 2021: https://www.festivalenescu.ro/events/orchestre-national-de-france-matsuev.

Credit foto: Rador

Motto: „Viața mea începe cu ridicarea cortinei și se sfârșește cu cădere ei” – Costache Caragiale

Neajunsurile familiei Caragiale

Vede lumina zilei în Bucureștii anului 1815, într-o familie numeroasă ce se confrunta cu mari lipsuri. Părinții au făcut tot posibilul pentru a le asigura cele trebuincioase odraslelor. Anastasia și Ecaterina, nu au fost date la școală, în schimb, Costache, Luca și Gheorghe, s-au putut bucura de emoțiile prin care trec majoritatea elevilor. Dintre cei trei, Kosty, după cum era alintat, a dovedit reale calități artistice. “Aveam o mare plăcere de a imita tot ce vedeam”, spunea acesta în paginile autobiografiei sale. La vârsta de șaisprezece ani, neajunsurile sufocă de-a binelea familia Caragiale, astfel, tânărul va trebui să-și câștige singur pâinea. Tatăl își puse odrasla sub ascultarea unui boier, convins că așa va căpăta o slujbă bună. Văzându-l pe Costache, jupânul îl măsură din cap până în picioare gândindu-se cum să-l folosească. “N’are să asculte pe cinece altul decât pe vătaful ogrăzii. Slujba ăi va fi prea ușoară: îmi va da ciubuc. Va îngriji de straiele mele, va veni după trăsura mea câte odată, și alta nimic“, conchise autoritar stăpânul. La auzul acestor cuvinte, tatăl nu a mai stat la discuții și plecă indignat spre casă.

Nu știm exact cu ce s-a ocupat până la înființarea trupei aflată sub patronajul Filarmonicei lui I. Eliade și Ion Câmpineanu. Cert este că odată văzut anunțul pentru preselecție, tânărul nu mai stă o clipă pe gânduri. Talentul nativ dublat de călăuzirea maestrului C. Aristia, l-au propulsat rapid către debut. S-a întâmplat în noiembrie 1835. I. Curie nu putea juca în acea seară, astfel, Costache a intrat în locul lui. A primit aplauze la scenă deschisă, iar criticii s-au întrecut în cuvinte de laudă la adresa debutantului.

Sforțări la Iași, aplauze la Botoșani

Din nefericire, trupa a ființat doar două stagiuni, iar gândul de a face teatru devenea iarăși ceva imposibil. Câmpineanu, asemeni unui părinte grijuliu, le asigurase foștilor membri câte o slujbă. Costache nu primise postul de funcționar cu care era ademenit și visa în continuare că va juca pe marile scene. Zilnic, se perinda în jurul fostului teatru asemeni unei stafii. “Sărutam culisele, îmi vedeam parcă desenate pe dânsele triumfurile mele, mă visam în rolul lui Zeid, lui Zamor. Aveam aplauze, strigături, premii. Dar vai, doamna mea! Realitatea pierise, și eu mă înturnam acasă foarte slăbit”, scria printre lacrimi Costache. Disperarea ajunsese la un grad atât de ridicat, încât se hotărâ să plece în Grecia pentru a-și continua cariera.

Într-o zi, își odihni ochii asupra unui articol din gazeta “Albina românească”. Din cuprinsul ei, Costache luă cunoștință de spectacolele din capitala Moldovei, și abandonă pe loc gândul de a părăsi țara. La acea vreme, spectacolele de teatru românesc erau o raritate, ieșenii se mulțumeau să asiste la reprezentațiile trupei străine condusă de doamna Frisch. Caragiale ajunge la Iași pe 19 martie 1838. Vreme de șase luni, a bătut la toate ușile pentru a pentru a înjgheba o trupă de actori, dar fără sorți de izbândă. Ajunsese atât de sărac, încât iarna nu avea pe el decât o cămașă. Părăsește urbea la 15 octombrie și se îndreptă spre Botoșani. Publicul de acolo era tare dornic să vadă teatru românesc. Strânge o trupă de diletanți și începe să dea spectacole. Succesul era de-a dreptul fulminant, botoșănenii gustau teatrul lui Costache, iar reprezentațiile veneau în cascadă.

Tras pe sfoară de guvern

Dar, cu toate acestea, tot nu era mulțumit, își dorea mai mult. Activitatea de la Botoșani era doar o părticică din ceea ce și-ar fi imaginat, visul său era să joace pe o scenă mai mare, prin urmare revine la Iași. În 1839 reclădește trupa, și găsește un protector în persoana lui  T. Stamati, profesor de fizică la Academia Mihăileană. Pe 16 septembrie 1839, are loc premiera spectacolului “Saul” de V. Aljieri, unde Costache juca rolul principal. Prin acest spectacol, se inaugura prima stagiune de teatru moldovenesc permanent.

Trupa românească câștigă aprecierea publicului ieșean. Stagiunea se încheie în 1840, iar guvernul fondează un comitet teatral care să se îngrijească de toate trupele. Un lucru îmbucurător la prima vedere, dar trist dacă vedem cum a evoluat treaba. Pentru început, trupa doamnei Frisch primise din partea guvernului o subvenție de 600 de galbeni, în timp ce trupei românești îi revenise doar 200 de galbeni. Mai mult, străinii putea da trei spectacole pe săptămână, în timp ce românii nu avea dreptul decât la unul singur. Lovitura de grație urmează abia acum. Pentru că trupele împărțeau același spațiu, doamna Frisch a fost numită la conducerea ambelor efective, astfel Costache devenea un simplu actor.

Trece prin Oltenia, apoi revine la București

Cu toate acestea, nu protestează și continuă să slujească teatrul. I se dau mai puține roluri, iar în stagiunea 1841-1842, nu se mai pomenește nimic de el. Faptul că nu mai era dorit la Iași, l-a determinat să se întoarcă definitiv la București. Neavând nicio subvenție, și-a cheltuit toate economiile pentru a deschide prima stagiune pe 21 martie 1845. Publicul bucureștean, însetat de teatru, a epuizat rapid biletele, iar în seara premierei cei care nu mai prinseseră loc cereau să fie primiți în picioare. Vreme de trei stagiuni, trupa lui Costache a jucat cu casa închisă. Tulburările pricinuite de revoluția din 1848, l-au făcut să plece la Craiova, alături de alți actori bucureșteni. Sprijinit financiar de boierii Filișanu și Pera Opran, Caragiale începe o serie de spectacole în sala Oteteleșanu. Erau primele spectacole românești din Oltenia. Aplauzele și chiuiturile publicului la fiecare final de spectacol s-au întins pe o bună bucată de vreme. Dar, în toamna lui 1850, poposește în Craiova, un actor ieșean pe nume Costache Halepliu, care introduce în repertoriu spectacolul “Baba Hârca”. Piesa, destul de controversată pentru acele vremuri, a dus la reacții virulente, culminând cu afurisirea din partea episcopului de Râmnic.

Costache nu se mai identifică cu acest gen de spectacole și se întoarce la București. În 1852, cu ocazia deschiderii “Teatrului celui Mare”, este numit director alături de Ioan Wachmann. Conduce cu dibăcie vreme de trei stagiuni. În 1853, oamenii se plictisiseră de repertoriul grav al naționalului, își doreau niște spectacole care să le descrețească frunțile. A continuat să joace până în 1865, când s-a retras temporar din lumina reflectoarelor dedicându-se avocaturii. După unii, Costache ar fi studiat dreptul la Paris, sprijinit de cumnatul său Gheorghe Coemgiopol, și ar fi fost pe rând avocat, apoi judecător de ocol. Își încheie socotelile cu viața pe 13 februarie 1877, în urma unui atac de cord.

Surse: I. Diacu-Xenofon, “Viața și opera unui nedreptățit: Costache Șt. Caragiale, primul director al Teatrului Național din București”, 1940.

Din păcate, a spune că un geniu nu a fost, la vremea sa, apreciat și înțeles de către contemporani, ci numai post-mortem, a devenit o realitate amară a României. Astăzi, ne cinstim valorile prin simpozioane, depuneri de coroane la mormintele îngrijite în preajma comemorării lor, dar în timpul vieții, aceste genii erau socotite drept „incomode” pentru viziunea lor.

Despre scriitorul Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-a spus că era „ultimul ocupant fanariot în România”, când el nu era decât un om care știa să facă haz de necaz – o virtute a românilor – și să inspire o neîncetată bună dispoziție. Scriitorul, filosoful și omul de cultură Andrei Pleșu a dezvăluit publicului, în week-end-ul recent încheiat, o suită de lucruri mai puțin cunoscute despre „veselul Caragiale”, în cadrul conferinței Teatrului Național București (TNB), o instituţie culturală aflată sub patronajului marelui dramaturg supus discuției.

„Mai bine închiriam Sala Palatului”, a glumit Ion Caramitru, directorul TNB, la vederea Sălii Studio pline până la refuz de către românii avizi de cultură.

E uimitor că dramaturgul deținea, în materie de comunicare, atâtea registre, la un nivel atât de înalt

În debutul conferinței, Pleșu a recunoscut cu modestie faptul că „are dificultăți” în a discuta despre Caragiale, așa cum are oricine vorbește despre un personaj pe care-l apreciază. Însă, intelectualului i-ar fi plăcut să-l cunoască sau chiar să bea cu scriitorul român. Cu toate că românii știu cine a fost Nenea Iancu, folosesc în limbajul colocvial replici din operele sale și îi cunosc umoru-i unic, puțini știu detalii despre viața celui care a devenit un mare om de cultură grație unei virtuți rare: era un autodidact însetat de cunoaştere.

Andrei Pleșu, vorbind despre personalitatea lui Caragiale, la conferința TNB Foto: Florin Ghioca / TNB

„Nu e clar dacă el și-a terminat liceul. A făcut, la început, la o biserică în Ploiești, niște pregătiri culturale cu preotul de acolo, apoi la un gimnaziu din Ploiești ceva clase gimnaziale, apoi se pare că și ceva la București, dar tot nu e clar. Apoi a făcut un an sau doi de studii de mimică și declamațiune la o școală de teatru. (…) A ajuns să știe românește cum puțini știau la vremea aia, a ajuns să știe franțuzește cum puțini știau la vremea aia, dintre cei fără școală, și să-și facă o cultură, cu ajutorul unor prieteni mai învățați, extrem de solidă”, a spus Andrei Pleșu, continuând prin a evoca vorbele lui Macedonski care, deși avea o „gură rea”, spunea despre Caragiale că era un om extrem de cultivat.

Ştia franţuzeşte mai bine decât francezii!

O situație care confirmă vasta cultură și inteligență ale lui Caragiale a avut loc la Berlin, unde scritorul și-a petrecut, în exil autoimpus, ultimii ani din viață.

„E uimitor că el deținea, în materie de comunicare, atâtea registre, la un nivel atât de înalt. Cât era la Berlin, a fost vizitat de unii și de alții, iar printre ei era și Le Corbusier (1887-1965), marele arhitect. La vremea aceea, el era foarte tânăr și făcea turul lumii. Băieții de familie bună aveau bani ca să facă, la 18 ani, o călătorie în jurul lumii. În jurnalul lui, Le Corbusier spunea: «Am cunoscut un român, Ion Luca Caragiale, care știa franțuzește mai bine decât mine»”.

Geniul lui Caragiale nu a rămas în stare latentă, motiv pentru care recunoașterea nu a întârziat să apară. Astfel s-a făcut că, la numai 36 de ani, dramaturgul a fost numit, prin decret regal, director general al teatrelor. Dar visul frumos nu a durat decât un an, deoarece s-a produs o „situațiune” clasică în CV-urile scriitorilor și oamenilor de cultură români: „A trebuit să plece în anul urrmător, și-a dat demisia pentru că au început să-l înjure toți”.

Lui Caragiale nu i-a displăcut experiența de cârciumar Foto: destepti.ro

Au urmat o serie de încercări de a activa în mediul cultural, care nu i-au reușit lui Caragiale. Colac peste pupăză, acestuia i s-a refuzat un premiu al Academiei (cu 20 de voturi „împotrivă” și cu 3 „pentru”), unul dintre motivele deciziei fiind acela că scriitorul „prea ia totul peste picior”, contemporanii săi descriindu-l cu răutate drept imoral, antinațional, fanariot. Personalitatea și opera caragialiană păleau și deveneau “ieftine”, în comparație cu cele ale prietenului său Mihai Eminescu.

Tragicul nu a ocolit însă viața lui Caragiale, el trecând prin experiențe prin care niciun părinte nu își dorește: i-au murit două fetițe, când nici nu împliniseră doi ani, din cauza tusei convulsive, păcătoase la acea vreme.

Mai remarcat la berărie, decât în domeniul cultural

Refuzat de contemporanii care nu-l înțelegeau, Caragiale a pătruns, pentru a-și asigura traiul, în lumea comerțului.

„În 1893, a deschis o berărie în strada Gabroveni. Macedonski a protestat, spunând că e «inadmisibil ca un scriitor cu talentul domnului Caragiale să ajungă în situația să fie cârciumar». Dar lui Caragiale nu i-a displăcut. Ba mai mult, a fost remarcat mai mult în acest domeniu, decât în domeniul cultural. Dovadă că, la 1 decembrie în același an, a fost primit în Societatea Internațională a Chelnerilor din București. Din care a fost exclus după un an, pentru neplata cotizațiilor. Dar nu s-a descurajat. În 1894, anul următor, a deschis altă berărie, Berăria Academică «Bene Bibenti» de pe strada Sfântul Nicolae din Șelari. În anul următor, a fost șeful restaurantului din Gara Buzău.” Dar încercările de a susține o afacere în lumea cârciumarilor nu s-au sfârșit, Caragiale mergând și la Iași, fără succes, pentru a se reîntoarce în Capitală și a deschide berăriile „Cooperativă” și „Gambrinus”.

La 1 decembrie 1893, Caragiale a fost primit în Societatea Internațională a Chelnerilor din București. Din care a fost exclus după un an, pentru neplata cotizațiilor 

Finalmente, datorită unei moșteniri, Caragiale reușit să se stabilească la Berlin, pentru a-și petrece ultimii opt ani din viață. Chiar dacă era departe, în toți acești ani a făcut nu mai puțin de 20 de drumuri în România și comanda frecvent, de la cârciumile din București, bunătăți care nu se găseau în Germania.

“A murit subit, la 60 de ani, efect al faptului că era un fumător înrăit. La autopsie”, potrivit lui Pleşu, “medicul a spus: «Nu am văzut creier așa frumos, dar nici scleroză așa de avansată». Cu acest trist prilej, țara și-a revenit. Ministerul de Interne a deschis un credit de 22.000 lei pentru aducerea în țară a trupului neînsuflețit al marelui dramaturg, pentru înmormântare. Coșciugul a fost depus într-un tren de marfă, a ajuns la București, dar nimeni nu a bănuit, nici șeful trenului, ce era în vagonul cu pricina. S-a zvonit că ar fi fost Caragiale. Au venit prietenii și l-au dus la Bellu. Ne plac geniile naționale moarte. Suntem mari iubitori de parastase. Omul viu ne incomodează, dar cel mort, mai ales dacă e glorios, începe să devină «frecventabil și muzeal». Caragiale încercase tot, câte berării putea să deschidă ca să supraviețuiască?”.

Eternul şi fascinantul Caragiale

După moartea sa, în mod previzibil, fiecare regim care a urmat a încercat să-l preia și să și-l asume. Astăzi, Caragiale este omniprezent în cotidianul românesc, și există în situații cu care ne confruntăm zilnic. Unul dintre motivele pentru care memoria sa este încă vie în conștiința națională este acela că dramaturgul a fost cu mult înaintea epocii sale, de aceea contemporanii săi nu l-au înțeles.

Finalul conferinței TNB a fost marcat de sesiunea de întrebări din partea publicului Foto: Florin Ghioca / TNB

Drept dovadă, redăm un text de-al lui Caragiale, pe care Andrei Pleșu l-a recitat la conferința de la TNB, pentru auditoriu:

„Noi, românii suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult. Într-o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ți se cer și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control, mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni.

Ca să treci cel mai curat, n-ai decât să ponegrești cu, ori fără drept pe alții, ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n-ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare, și mai ales în cazul acesta! Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filosof, înșal-o gros, că subțire nu se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasă, și în urmă poți fără griji să săvârșești însuți păcatele de care osândeai odată pe alții buni nevinovați.”

Ilustrație deschidere: metamorfoze.wordpress.com

Pentru unii, campania electorală nu a început încă. Pentru alţii mai lucizi, cum e şi Radu F. Alexandru, dramaturgul care semnează “Luminiţa, de la capătul tunelului”, pusă în scenă în premieră în stagiunea 2016-2017 a TNB, la Sala Atelier (“pepiniera” unde Teatrul cel Mare testează textele noi, cu asistenţă şi devize mici), campania electorală nu s-a încheiat niciodată. Şi asta fiindcă, de la Aristotel citire, omul e un animal politic.

Ca toate animalele, nu neapărat politice, se comportă şi cele mai multe dintre cele patru personaje ale piesei, interpretate (în seara în care Matricea Românească a asistat la premiera pentru presă) de către Constantin Cotimanis, Iuliana Moise (distribuită alternativ cu Monica Davidescu), Alexandra Poiană şi Dragoş Stemate.

“Luminiţa…” ne înfăţişează, ajutată de o scenografie de excepţie pe care i-o datorăm lui Puiu Antemir, un patrulater amoros format din politicianul (versat, cum altfel) Virgil “Gil” Neacşu, soţia lui (infidelă sentimental, dar fidelă maşinaţiunilor sale politice) Delia, “traducătorul” Doru Maxim, un dandi emasculat şi, ei bine, Luminiţa cea – până la un punct – inefabilă.

Constantin Cotimanis, magistral în rolul unui politician veros Foto: TNB

Ceea ce face din “Luminiţa, de la capătul tunelului” o staţie teatrală imposibil de ratat este – dincolo de aroma locală la care mulţi vor reacţiona instantaneu (în realitate, universală) – ritmul furibund, adrenalinic al textului. La fel ca şi politica noastră de toate zilele, “Luminiţa” (piesa, nu personajul) e o goană ambiţioasă după realizarea de avantaje necinstite – dar şi după aplauzele publicului şi după adevăr -, într-un ecosistem mai corupt decât suma componenţilor lui.

Doru (către Gil): – Investiţii? Aşa numești gesturile de afecțiune ale îndrăgostiților?

Delia: – Are un limbaj mai tehnocrat…

Când un politician, şi încă ministru, riscă falimentul în carieră din cauza denunţului unei soţii înşelate, dezastrul se profilează. Timp de 90 de minute, între patru pereţi (de sticlă, căci universul lor e precar) şi ascultaţi – nu de către servicii, ci de către avizii spectatori – protagoniştii vor încerca să se sustragă cu maximum de beneficii, fie ele financiare sau amoroase.

O comedie cu iz electoral, în care schimburile ilariante abundă, şi care ne învaţă că de moarte şi de politică nu scapă nimeni, dar mai ales că nu poţi păcăli femeile, chiar de-ai fi un şarlatan de talia unui Victor Lustig.

Ajutat de către trei actori care se ridică la înălţime, Constantin Cotimanis face un rol magistral, iar faptul că în sală am identificat (cel puţin) un parlamentar este dovada irefutabilă că arta făcută bine vrăjeşte până şi lighioanele. Că tot e omul un animal politic…

Nota Matricea Românească: [usr 4]

Luminiţa, de la capătul tunelului (Teatrul Naţional Bucureşti)

Regia: Mircea Cornișteanu

Durata: 90 minute

Distribuţia:

Virgil Neacșu: Constantin Cotimanis

Delia Neacșu: Monica Davidescu / Iuliana Moise

Doru Maxim: Dragoş Stemate

Luminița Maxim: Alexandra Poiană

Are în spate o istorie frumoasă de peste 160 de ani, mii de artiști i-au dedicat talentul și timpul, iar zeci de personalități românești despre care astăzi citim în manualele școlare „s-au semnat” pe axa evoluției sale. Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București este o instituție devenită reper pentru cultura românească și un “templu” al dramaturgiei, pe ale cărui altare râvnesc să îşi lase ofranda talentului lor mii de actori români.

Întâmplător sau nu, TNB este situat la kilometrul 0 al Capitalei, odinioară locul în care se strângeau cei care aveau idealuri comune și care doreau schimbarea, iar astăzi, spațiul unde se unesc talentele pentru a arăta lumii puterea transformatoare a artei.

Vechiul Teatru Național București, distrus în urma bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial Foto: bucurestiivechisinoi.ro

Potrivit istoriei oficiale a instituției, în 1840, domnitorul muntean Alexandru Ghica aprobă proiectul construirii Teatrului Național, în 1852 este tăiată panglica, iar clădirea va funcționa pe Calea Victoriei, până în anul 1944, când va cădea victimă bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Prima piesă pusă în scenă de către – aşa cum era denumit atunci – Teatrul cel Mare (director Costache Caragiale) a fost, la 31 decembrie 1852, „Zoe sau un amor românesc”. Impozanta instituție teatrală devine una de stat în 1864, în urma unui decret semnat de către premierul de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu.

Clădirea Teatrului Național București astăzi, după reconstrucția care a durat patru ani de zile Foto: arhiva TNB

TNB-ul pe care îl știm astăzi cu toții, cel de lângă Universitate, a fost inaugurat în preajma Crăciunului anului 1973, și întâmpina publicul bucureștean cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică și Sala Atelier. Sala Amfiteatru „s-a născut” ulterior, în urma modificărilor realizate din cauza unui incendiu. Arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea și Nicolae Cucu sunt cei care au lucrat la proiect, iar inginerului Alexandru Cișmigiu i se datorează structura de rezistență.

În aproape 164 de ani, TNB a avut 45 de directori – o medie de 3 ani și jumătate de fiecare

„Din 1852 și până în 1948, se schimba Guvernul, se schimba și directorul Teatrului! Ion Caramitru (actualul director al Teatrului Naţional, n.r.) este singurul care a schimbat 12 miniștri ai Culturii. De ce? Pentru că, între timp, a apărut o lege a managementului instituțiilor de cultură, care spune că nu îl poți da jos, ca partid, dacă nota arată că sunt rezultate. În aproape 164 de ani, TNB a avut 45 de directori – o medie de 3 ani și jumătate de fiecare. Radu Beligan a stat 20 de ani (cel mai longeviv director, n.r.), Ion Caramitru este deja în al 12-lea an. Am avut și directori care au deținut funcția de mai multe ori – precum I. L. Caragiale sau Costache Caragiale, unchiul celui dintâi. Primii patru directori au fost os domnesc”, a explicat Ionuț Corpaci, consultant artistic şi ghid de ocazie al Teatrului, pentru Matricea Românească.

România, ultima țară din Europa care subvenționează “in corpore” teatrele

La Turul TNB poate participa, în schimbul unei taxe modice, în fiecare zi de luni, oricine vrea să pătrundă în culisele Teatrului, să îi afle povestea și să vadă cabina unde se pregătesc pentru spectacole giganţi care li se închină lui Melpomene şi Thaliei, precum Ion Caramitru și Horațiu Mălăele. Iar explicațiile și „notele de subsol” ale lui Ionuț sunt mai mult decât prețioase, având în vedere faptul că el lucrează aici de mai bine de 20 de ani.

Scenă din spectacolul „Scrisoarea”, după I.L. Caragiale, regizat de către Horațiu Mălăele

„Suntem 480 de angajați în prezent. Radu Beligan a reușit să joace (să gestioneze punerea în scenă, n.r.) 1017 spectacole într-un an, în trei săli. Dar înainte eram 662. Acum avem 6 săli și un amfiteatru în aer liber (ce va fi inaugurat în vara 2017, n.r.), dar suntem 480 de oameni. Jucăm 750 de spectacole pe an, dar ne mai trebuie oameni să jucăm de marți până duminică, în toate sălile. În TNB se joacă 20 – 25 de spectacole în fiecare săptămână. Nu avem suficienți oameni – nici actori, nici tehnicieni, nici garderobiere – în așa fel încât să jucăm într-o singură seară în 6 săli. E păcat. Deși propunem de mult tuturor guvernelor: «Dați-ne oameni, ca să putem să jucăm, având în vedere că avem un indice de ocupare a sălilor de 80%»!”.

Spectatorul care observă o clădire elegantă, cu multe săli, modern dotată și situată pe mai multe nivele își imaginează, invariabil, că TNB se bucură de un buget anual impresionant, dar adevărul este altul: “Kilometrul Zero al Teatrului Românesc” dispune de “doar” 6 milioane euro, un buget redus în comparaţie cu cel al altor instituţii europene de profil. Aflăm de la reprezentantul Teatrului faptul că statul român alocă instituției 4,5 milioane euro și că vânzarea de bilete aduce 1,5 milioane euro (25% din bugetul total; în paranteză fie spus, aproximativ aceiaşi bani ajung în actul de creaţie efectiv, restul reprezentând cheltuielile logistice ale „mamutului” numit TNB). De ce este mai mare subvenția de la Guvern? Răspunsul este unul simplu: pentru ca publicul să se bucure de spectacole de calitate, de săli întreținute, dar mai ales să beneficieze de prețuri mici.

Cel mai scump bilet la un spectacol din repertoriul instituției costă 100 lei, cel mai ieftin 10 lei, iar jumătate din vânzări au loc pe internet. Dacă statul român și-ar “închide robinetul” subvenţiei anuale, spectatorul ar trebui să plătească pentru un bilet 200 lei. Ați ghicit, practicarea unui astfel de preț nu ar mai aduce aproape 200.000 de spectatori anual la teatru. Important de menționat este faptul că nu doar TNB primește bani din partea statului – nu mai puțin de 60 de teatre din țară sunt subvenționate, astfel încât prețul biletelor să fie redus, și oamenii să își permită «porția» de cultură. Din nefericire însă, suntem ultima țară din Europa care subvenționează puternic 60 de teatre, în lipsă de alternative.

Bugetul statului român pe 2016, pentru cultură, este de 0,08% din PIB. Franța are 7%. E adevărat că întotdeauna, în România, cultura a fost «Cenușăreasa» – oficial TNB

„Dacă mă întrebați pe mine, cel mai bine subvenționat oraș din România, în ce priveşte cultura, este Aradul, care alocă 9 milioane de euro. E acolo un primar tânăr care a înțeles ceva. (…) Tot proiectul de dezvoltare a TNB-ului, sub conducerea lui Caramitru, este modelat după cel al Royal National Theatre (din Londra, n.r). Acesta are un buget de 120 milioane de lire sterline. Box office-ul este de 30%, deci cam 40 milioane de lire. Noi, la 6 milioane euro, avem 1,5 milioane din bilete. În termen de procente, e bine. În termen de salarii, de investiție în cultură, la noi e puțin. Bugetul statului român pe 2016, pentru cultură, înseamnă 0,08% din PIB. Franța are 7%. E adevărat că întotdeauna, în România, cultura a fost «Cenușăreasa». Ce a fost important pentru România: apărarea, educația și sănătatea. (…) Dacă ni s-ar înzeci bugetul, ca să ajungem la 0,8%, am putea începe șantiere arheologice, reconstrucții de patrimoniu – nu vorbesc aici despre cultură vie, ci despre ce n-am făcut în ultimii mulți ani”.

Scenă din spectacolul „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, regizat de către Claudiu Goga

În altă ordine de idei, reprezentanții Teatrului au identificat publicul majoritar al spectacolelor puse în scenă. Portretul-robot al “fanului” TNB este: femeie cu vârsta până în 50 de ani, cel puțin doi copii, studii superioare şi venituri medii.

Sala Atelier, «laboratorul» unde se verifică gustul pentru noutate

Odată pătrunși în Sala Atelier a TNB-ului, ni se dezvăluie, din capul locului, faptul că nu există în lume două săli de teatru identice, chiar dacă toate au unele elemente comune, precum cabinele de sunet și cele de lumini, dar mai ales configuraţia: toate teatrele lumii sunt construite fie în formula italiană (publicul se află față în față cu scena), fie în cea elisabetană, care copiază varianta grecească (publicul înconjoară scena din trei părți, ca un amfiteatru), fie în cea arenă, ca la circ (publicul înconjoară scena din toate părțile). Sala Atelier poate deveni oricare dintre aceste variante, datorită mobilității oferite de structurile cu roți pe care se află scaunele.

În Sala Atelier se pot bucura de un spectacol 200 de persoane

„90% din repertoriul Sălii Atelier reprezintă dramaturgia nouă. Aici verificăm gustul publicului pentru nou. Este o sală de maximum 200 de locuri în care nu investim foarte mult din banii publici în decoruri și costume, și verificăm dacă ceva place. Aici aflăm dacă un dramaturg e bun sau nu, la nivelul publicului Bucureștiului, care este unul bun de teatru.”

Viața în teatru, un univers paralel

Între zidurile Teatrului Naţional se produc toate elementele necesare punerii în scenă “ca la carte” a unui spectacol, întrucât aici există ateliere de mecanică, pictură, tâmplărie, tapiserie, croitorie, butaforie, cizmărie, dar și spălătorie și călcătorie. Producția unei piese durează în jur de două luni și jumătate, timp în care actorii învață textul și mișcările scenice în sălile de repetiție, iar „spiridușii” din atelierele amintite lucrează la recuzită, costume, decor etc. Viața în teatru este, pentru neavizați, una boemă, nedictată de rigori și ai cărei protagoniști sunt artiștii îmbrăcați lejer și veşnic cu zâmbetul pe chip. Unele dintre acestea se confirmă, dar asta nu înseamnă că nu există, și în lumea dramaturgiei, un program încetăţenit al zilei de reprezentaţie, astfel încât totul să funcționeze la parametri optimi: intervalul 10:00 – 14:00 – repetiție, de la 14:00 masa de prânz, intervalul 15:00 – 17:00 – somn, apoi, începând cu ora 17:00, întoarcerea la cabină pentru pregătirea spectacolului de la ora 20:00.

Cea mai „inteligentă” sală din lume se află la București

Sala Studio a fost următoarea destinație de pe lista noastră, iar încă de pe holurile care duc spre aceasta am fost anunțați de către Ionuț că vom vedea „sala cea mai «deșteaptă» din lume”, pentru că poate deveni, într-un timp foarte scurt, o sală de teatru de tip arenă, elisabetan sau italian.

Sala Studio, în formula arenă

Sala Studio, în formula italiană

„O sală de teatru care să se transforme în nici 30 de minute dintr-o sală în altă sală încă nu s-a construit. (…) Când s-a deschis sala, Ion Cojar, fost director al teatrului, a montat «Năpasta» în variantă italiană. Apoi, publicul ieșea în foaier, se întorcea în jumătate de oră în cu totul alt teatru, unde vedea «Conu‘ Leonida față cu reacțiunea». (…) Ne-a fost teamă de faptul că, nemaifolosindu-se din ‘76 mecanismele, o să trebuiască să reparăm mult. N-am făcut decât să adăugăm niște ulei și un panou de comandă nou, pe iPhone.”

Transformarea sălii Studio

„De când a venit Caramitru și până la reconstruire, am mers peste tot în Europa să vedem ce e nou, ca să introducem aici. Sunt lucruri pe care le-am adus și pe care le-am făcut, dar sunt și lucruri pe care le-am considerat mult mai bine făcute la noi. De fapt, nu e importantă schimbarea, important este să le faci să funcționeze. În varianta italiană, Sala Studio are 540 de locuri, în varianta arenă are 590 de locuri”.

Sunt lucruri pe care le-am văzut în Europa şi pe care le-am adus și le-am făcut la TNB, dar sunt și lucruri pe care le-am considerat mult mai bine făcute la noi

Reconstrucţia TNB-ului, încheiată în 2015, a durat patru ani, și a costat nu mai puțin de 73 milioane euro: 26 milioane au venit dintr-un împrumut cu dobândă mică de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar restul, de la cinci Guverne diferite ale României.

Sala Pictură, cea mai „intimă” sală a Teatrului Național București

Sala Pictură este una dintre cele mai intime incinte dedicate spectacolelor, pe care le-am văzut. Cu o capacitate de 250 de locuri, sala aceasta îi permite spectatorului să observe chiar și cele mai mici expresii faciale ale actorilor, întrucât distanța de la scenă, la ultimul rând de scaune este de 12 metri.

“Cum să nu-ţi placă să joci la Sala Mare?”

Dar “perla Coroanei” Teatrului Naţional este Sala Mare, o încăpere elegantă, dominată de tapiseria de un roșu regal. „Cum să nu-ți placă să joci aici?”, ne întreabă, retoric, Ionuț Corpaci.

Sala Mare, similară cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra

Această sală este una de tip italian și se mândrește cu un loc fruntaș în clasamentul celor mai mari săli de teatru din România, dar și în cel al celor mai bine dotate din Europa, din punct de vedere sceno-tehnic. Este comparabilă cu Sala Mare a Teatrului Național din Budapesta sau cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra. Aici pot urmări un spectacol 940 de români.

Foaierul Sălii Mari, la fel de elegant

Teatrul Național București mai deține și Sala Media, cea dedicată diferitelor evenimente – culturale sau educaționale -, și Sala Mică, cea căreia i se mai spune și „Sala 9G”, deoarece serveşte drept spaţiu de expresie noii generații de tineri regizori, scenografi şi actori. Aceștia “iau în primire” sala timp de șase săptămâni pentru a se pregăti, se folosesc de recuzita și de decorul TNB-ului și la final joacă spectacolele de câteva ori. În cazul în care piesele sunt suficient de bune pentru Teatrul Național, ele rămân în repertoriul acestuia. Până în prezent s-au desfășurat două stagiuni, iar din 11 piese jucate de tinerii actori, 10 au rămas în repertoriul TNB-ului.

Terasa de pe acoperișul instituției, viitoarea cafenea a iubitorilor de dramaturgie

Planurile de dezvoltare ale uneia dintre cele mai emblematice instituţii culturale ale României nu se opresc aici, întrucât publicului i se pregătește o miriadă de alte surprize: în vara următoare, el va putea asista la spectacole pe acoperișul clădirii, evenimentele de aici urmând a avea loc de la ora 22. Un etaj mai jos, îi va aștepta cafeneaua deschisă în permanență, loc care merită vizitat, mai ales pentru panorama asupra Pieței Universității şi pentru reflecţiile pe care ea le inspiră – sperăm noi, asupra neclintirii şi creativităţii spiritului românesc, atât de bine ilustrate de către TNB.