Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

traditii

S-a născut în orașul Șimleu Silvaniei aflat la poalele Măgurii, în județul Sălaj. A descoperit pasiunea pentru muzica populară la șapte ani, când a trecut pragul cercului de folclor din cadrul Clubului Copiilor. Era un bun prilej de a-și petrece timpul liber și nimic mai mult. Dar odată cu trecerea timpului, Crina și-a asumat dragostea pentru tradiție și cântec, punând-o în slujba semenilor. Din 2016, a început să se remarce la diferite concursuri, unde a câștigat nenumărate premii. Este studentă la  Facultatea de Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca și îmbină armonios științele exacte cu notele muzicale. Astăzi o descoperim pe Crina Pop și povestim despre pasiunea pentru folclor, percepția tradițiilor și planuri de viitor.

Interviul pe scurt:

  • Semnificația costumului popular:“Pentru mine, costumul popular reprezintă identitatea neamului nostru românesc, ceea ce ne deosebește de alte popoare și ne face speciali. Sunt cele mai mândre haine pe care le poate îmbrăca un om și ar trebui să ne determine să apreciem mai mult ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri, pentru că oamenii munceau mult până să ajungă să îmbrace aceste straie.”
  • A fi, sau a nu fi artist?:“Un artist are un mare dar de la Dumnezeu, pentru că el poate crea lucruri noi, indiferent de domeniul în care excelează. De aceea cred că pentru un om care pretinde a fi artist este foarte importantă calitatea operei și nu cantitatea.”
  • Cum se împacă programarea cu muzica:“Îmi doresc să fiu un artist care va programa din pasiune, întrucât muzica este cea care mă împlinește ca om și îmi dă posibilitatea de a vedea lumea cu alți ochi. Un artist are libertatea de a se exprima și de a observa tot ce este în jurul lui, în timp ce un programator poate fi prins de multe ori în problemele pe care le are de rezolvat și nu se mai poate bucura de frumusețea lumii, fiind închis într-o lume virtuală.“

La început de drum

Crina are douăzeci de ani și provine dintr-o familie în care tatăl este preot. Primele tangențe cu muzica au apărut la vârsta de șapte ani, când a trecut pragul cercului de folclor al Clubului de Copii din Șimleul Silvaniei. “Ulterior, am ajuns să fac parte din Ansamblul “Barcăul” care promovează tradițiile și specificul zonei. După atâția ani, mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a scos în cale omul și dascălul care a reușit să mă formeze mai bine decât ar fi putut să o facă oricine altcineva, doamna Cornelia Neaga. Dânsa mi-a insuflat această dragoste de tot ce este frumos și autentic”, povestește Crina pentru Matricea Românească.

,,După atâția ani, mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a scos în cale omul și dascălul care a reușit să mă formeze”

Inițial, Crina nu se gândea la o carieră în muzică. Era doar un mod frumos de a-și petrece timpul liber, și nimic mai mult. “Îmi plăcea foarte mult să țin concerte prin casă, să mă privesc în oglindă cântând. Însă, gândul că aș putea să îmbrățișez o carieră muzicală a venit cu timpul, pe măsură ce am crescut. M-am maturizat și mi-am dat seama că îmi doresc să exprim dragostea de tradiție prin cântec”, a mărturisit Crina Pop.

Bucuria de a dărui emoție prin cântec

Își amintește cu mare bucurie de primii pași pe scenă, când a avut ocazia de a cânta în duet cu sora mai mare. Dincolo de cele văzute, între cele două se desfășura un dialog tainic bazat pe voce, privire și simțire. Pe lângă toate acestea, un rol însemnat în evoluția artistică l-a avut familia care a fost liantul de sprijin, dar și cel mai aspru critic atunci când trebuia. “Contează foarte mult să ai sprijin din partea familiei și să simți că ceea ce faci este un lucru bun. Dacă nu erau părinții care să mă îndrume spre acest domeniu, nu știu ce altceva aș fi putut să fac, pentru că acum nu îmi pot imagina un alt drum pe care să-l fi urmat. Dintr-o activitate în timpul liber, dar și din dorința părinților mei, muzica a ajuns să facă parte din viața mea”, spune Crina.

,,Atunci când cânt încerc să mă transpun în mica poveste a fiecărui cântec”

Concursurile reprezintă o etapă frumoasă din viața Crinei. Acolo a interacționat cu un public divers, a cunoscut oameni și a legat prietenii care vor rămâne peste ani. De fapt, asta e cel mai important. Nu diplomele sau medaliile, ci experiența pe care o acumulezi. “Din 2016, am participat la numeroase concursuri prin țară și am reușit să câștig premii, însă niciodată nu am mers cu gândul că trebuie să vin acasă câștigătoare. Normal, ca oricare dintre concurenți îmi doream mult să reușesc să trec de preselecție, să pot cânta în seara de concurs. Dacă juriul considera că merit un premiu, era o mare bucurie. Însă scopul pentru care participam la un concurs era să câștig experiență, să vadă lumea ceea ce pot și să cunosc oameni noi. Cred că acesta este cel mai mare câștig. Atunci când cânt încerc să mă transpun în mica poveste a fiecărui cântec, pentru a putea să-i transmit mesajul. Cel mai mult îmi doresc să ajungă la oameni emoția pe care o simt eu de fiecare dată când urc pe scenă și cânt”, menționează tânăra.  

Artistul și actul artistic

Și pentru că tot suntem la capitolul apariție scenică, nu am putut trece cu vederea frumusețea costumelor pe care le îmbracă la fiecare spectacol. Am fost curios să aflu care este semnificația portului popular pentru Crina Pop. “Pentru mine, costumul popular reprezintă identitatea neamului nostru românesc, ceea ce ne deosebește de alte popoare și ne face speciali. Sunt cele mai mândre haine pe care le poate îmbrăca un om și ar trebui să ne determine să apreciem mai mult ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri, pentru că oamenii munceau mult până să ajungă să îmbrace aceste straie. Mi-ar plăcea mult să îmi pot face o colecție de costume, atât din zona mea, cât și din alte zone și să pot afla cât mai multe despre specificul fiecărui colț de țară, întrucât fiecare are ceva aparte”, destăinuie Crina.

,,Pentru mine, costumul popular reprezintă identitatea neamului nostru românesc”

Fie că este vorba de un festival sau o emisiune televizată, Crina are în vedere ca totul să iasă impecabil. Este o perfecționistă, și nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. O întreb pe tânăra ardeleancă cum vede portretul artistului, ce calități trebuie să aibă, și ce criterii îi conferă acest statut. “Din punctul meu de vedere, un om devine artist atunci când reușește să-și exprime trăirile în așa fel încât ceilalți să poată să se regăsească în opera sa. Să aducă puțină culoare în cenușiul vieții cotidiene și să transforme în frumos tot ceea ce este rău în lume. Un artist are un mare dar de la Dumnezeu, pentru că el poate crea lucruri noi, indiferent de domeniul în care excelează. De aceea cred că pentru un om care pretinde a fi artist este foarte importantă calitatea operei și nu cantitatea”, lămurește Crina Pop.

Muzica între calculatoare și programare

Ascultând-o cu câtă dragoste povestește despre tradiții și muzica populară, mă duc cu gândul la următoarea întrebare: Cum de se înstrăinează majoritatea tinerilor de tradiții? “Cred că nu mai sunt educați astfel încât să observe lucrurile care îi înconjoară. Mulți dintre ei sunt superficiali și se mulțumesc să știe că odată ce au existat acele tradiții, ele nu mai trebuie înțelese la adevărata lor valoare. Este trist să vezi câtă nepăsare găsești în rândul multora dintre tineri și cel mai trist este faptul că multe dintre obiceiurile noastre se vor pierde cu timpul dacă nu vor mai exista persoane care să le ducă mai departe”, atenționează Crina.

,,Îmi doresc să fiu un artist care va programa din pasiune”

Acum, este studentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca, și îmbină programarea cu notele muzicale. Am fost curios să aflu cum se împacă cele două domenii, și dacă în viitor se vede un IT-ist cu ieșiri artistice. “În ceea ce privește legătura dintre cele două sfere, nu am reușit încă să stabilesc un echilibru. Facultatea îmi ocupă foarte mult timp, dar în ciuda acestui aspect încerc să îmi găsesc timp și pentru studiu muzical. Îmi doresc să fiu un artist care va programa din pasiune, întrucât muzica este cea care mă împlinește ca om și îmi dă posibilitatea de a vedea lumea cu alți ochi. Un artist are libertatea de a se exprima și de a observa tot ce este în jurul lui, în timp ce un programator poate fi prins de multe ori în problemele pe care le are de rezolvat și nu se mai poate bucura de frumusețea lumii, fiind închis într-o lume virtuală”, lămurește Crina Pop.

Exilul culturii în online

Timpul capătă altă curgere în compania unor oameni precum Crina. Finalul dialogului bate la ușă, dar îl mai amân puțin pentru că vreau să mai deschid un subiect: tinerii artiști și închiderea instituțiilor de cultură. “Omul ar trebui să poată participa activ în viața culturală a țării. Să deprindă cunoștințe noi care să-l ajute să se dezvolte, să se bucure de toate activitățile în care poate să socializeze, să analizeze și să se exprime. În mediul online aceste lucruri nu sunt posibile, de aceea oamenii vor avea mult de suferit pentru că nu mai au posibilitatea să evadeze în spațiile în care își găseau liniștea.” Vom mai auzi cu siguranță de Crina, iar înainte de a pune punct, vreau să aflu ce planuri are în viitor.”Lucrez la primul meu album de muzică populară și sper ca în următorii doi sau trei ani să reușesc să îl lansez. În plus, mă gândesc să filmez câteva videoclipuri unor cântece dragi mie pentru a le da spre ascultare celor care mă urmăresc, mă apreciează și mă susțin”, conchide Crina Pop.

Crescută în ambianța satului, Silvia a cunoscut de timpuriu ce înseamnă trezitul dis de dimineață pentru munca câmpului și îngrijitul animalelor din ogradă. Ulterior, a părăsit cerdacul cu povești al bunicilor pentru a studia la București, însă dorul după frumos și tradiții rămăsese cuibărit în sufletul ei. În 2014, Silvia și câțiva colegi din facultate, au început să pună țara la cale. Căutau o metodă prin care să aducă tradițiile satului mai aproape de oraș. Așa a luat naștere Șezătoarea Urbană, un ONG care clădește punți între civilizația tradițională și modernism. Astăzi, ne alăturăm șezătorii și povestim cu Silvia Caraiman, despre începuturi, cum se împacă satul cu orașul și ce pregătesc pentru viitor.

Interviul pe scurt:
  • Șezătorile din zilele noastre: “Înainte, șezătorile aveau loc în odaia cea bună a gazdei, destinată primirii musafirilor. Noi am vrut să aducem acest concept în zilele noastre, și să reînviem acea atmosferă, acel farmec de demult.”
  • Sat vs oraș, o concurență neloială?: “Întâi de toate sunt două lumi diferite și cred că fiecare are un anumit rol. Dar, în momentul de față observ că ele se întâlnesc prin faptul că unele obiceiuri au trecut de la oraș către sat și invers. Referindu-mă strict la oameni, nu cred că putem vorbi de o superioritate a orașului în raport cu satul, pentru că poți găsi oameni buni și deștepți, atât la sat cât și la oraș.”
  • Planuri de viitor: ”În contextul actual ne dorim să ne dezvoltăm pe partea de online, așa vom reuși să ajungem la cât mai mulți oameni. Vrem să dezvoltăm platforma și să aducem acolo atât povești de la sat cât și de la oraș.”
Echipa din spatele Șezătorii Urbane
O punte către satul românesc

Faptul că a crescut la sat a fost o adevărată binecuvântare. Puțini dintre noi mai au posibilitatea de a cunoaște parfumul cerdacului împodobit cu poveștile nemuritoare ale bunicilor și osteneala pricinuită de munca ogorului. “Am copilărit într-un sat din zona Neamț, iar asta m-a adus mai aproape de tot ceea ce înseamnă tradiții. Nu pot să uit niciodată momentele cu bunicii și tot ceea ce ține de crescutul animalelor, mersul la câmp și tradițiile din preajma marilor sărbători. Satul în care am crescut este aproape de oraș. Acum, când privesc în urmă îmi dau seama că acest lucru a afectat tradițiile din zonă, pentru că oamenii nu mai sunt atât de legați de ele”, povestește Silvia Caraiman pentru Matricea Românească.

“Doream să găsim o metodă prin care să aducem tradițiile satului mai aproape de oraș, așa ne-a venit ideea”

Cu un bagaj de vise și multe ambiții, tânăra a părăsit tihna satului pentru a urma cursurile Facultății de Litere, specializarea Studii Culturale, Etnologie din cadrul Universității București. Lipsa naturii și a spațiului de manifestare au fost singurele impedimente cu care s-a luptat o bucată de vreme. Curios din fire, am întrebat-o pe Silvia Caraiman cum a luat naștere Șezătoarea Urbană. “Eram la o reuniune cu foștii colegi de facultate și ne gândeam ce vom face pe viitor. Doream să găsim o metodă prin care să aducem tradițiile satului mai aproape de oraș, așa ne-a venit ideea. Am aplicat pentru o finanțare de la AFCN, nu ne-a ieșit, dar eram hotărâți să mergem mai departe. În vara lui 2014, am participat la Festivalul Street Delivery, în cadrul căruia strada Arthur Verona se închide pentru mașini, iar asociațiile vin să-și prezinte ideile. Am pus mână de la mână și ne-am făcut un stand unde făceam diverse ateliere. Spre bucuria noastră am avut mare succes, așa că am plecat de la festival cu două invitații la alte evenimente”, menționează Silvia.

Șezătorile de odinioară aduse în contemporaneitate

Odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai mulți vizitatori au trecut pragul Șezătorii Urbane. Fie că mergeau la festivaluri în București sau în țară, tinerii doreau să clădească o punte trainică între sat și oraș. Șezătoarea este spațiul comuniunii, spune Silvia, iar conceptul lor vine să refacă atmosfera din șezătorile de altă dată. “Înainte, șezătorile aveau loc în odaia cea bună a gazdei, destinată primirii musafirilor. Noi am vrut să aducem acest concept în zilele noastre, și să reînviem acea atmosferă, acel farmec de demult. Încercăm să realizăm acest lucru prin împodobirea spațiului cu elemente tradiționale precum ștergare, covoare, și costume naționale”, spune Silvia Caraiman.

“Îmi place foarte mult să ascult poveștile pline de învățăminte ale acestor oameni, e un fel de terapie pentru mine”

Când nu sunt la șezătoare, tinerii cutreieră satele și vânează povești pe cale de dispariție. Silvia își aduce aminte cu zâmbetul pe buze de tanti Ilinca, o bătrânică, care îi primea cu brațele deschise ori de câte ori îi băteau în poartă. “O ajutam la treburile din gospodărie și în tot acest timp nu se oprea din povestit. Îmi place foarte mult să ascult poveștile pline de învățăminte ale acestor oameni, e un fel de terapie pentru mine. Tot mergând prin sate, am văzut și bătrâni care au o situație precară. Știm cât de greu le este, și am decis să le venim în ajutor. Mai făcusem noi acțiuni caritabile în București, dar ulterior ne-am gândit că în marile orașe se vor găsi tot timpul oameni care să sară în ajutor, în sat era mai greu de ajuns. Nu a fost o strângere publică de fonduri, pentru că nu doream să devenim o asociație de caritate. I-am ajutat pe acei bătrâni pentru că așa am simțit noi“, lămurește Silvia.

Pericolul depopulării satelor

Ascultând-o pe Silvia, nu pot să nu o întreb cum vede discrepanța între sat și oraș. Există o concurență neloială între cele două?  “Întâi de toate sunt două lumi diferite și cred că fiecare are un anumit rol. Dar, în momentul de față observ că ele se întâlnesc prin faptul că unele obiceiuri au trecut de la oraș către sat și invers. Referindu-mă strict la oameni, nu cred că putem vorbi de o superioritate a orașului în raport cu satul, pentru că poți găsi oameni buni și deștepți, atât la sat cât și la oraș. Îmi este foarte drag satul, iar rădăcinile mă trag mereu către el, de aceea cred că satul nu va pieri definitiv, ci se va reinventa”, precizează Silvia.

“Îmi este foarte drag satul, iar rădăcinile mă trag mereu către el”

Una din marile probleme cu care se confruntă comunitățile rurale din zilele noaste este exodul tinerilor către marile metropole. “Din păcate la noi trăiește concepția că satul este un loc mai puțin dezvoltat, dar cred că și societate de azi nu s-a aplecat prea mult către mediul rural. Dacă vorbim de satele turistice, da, acolo există unele investiții în infrastructură și automat devin locuri unde poți face ceva. Însă sunt și unele zone unde nu s-a făcut absolut nimic, iar nivelul de trai este sub medie. În acest context e firesc ca tinerii din aceste zone să părăsească satul, e în firea noastră să tindem spre mai bine, spre evoluție”, conchide Silvia Caraiman.