Fiu al istoricului și criticului de film Tudor Caranfil, Nae (Nicolae) Caranfil s-a născut la București, pe data de 7 septembrie 1960. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie Film, promoția 1984, absolvind cu nota maximă. Pentru producțiile sale a fost recompensat încă din timpul studenției, filmul său Frumos e în septembrie la Veneția obținând premii atât în țară cât și în străinătate (București, Tours, Torino).

Nae Caranfil exersează regia de teatru la București și Piatra Neamț, iar ulterior pleacă în Belgia, la Bruxelles, unde urmează Programul Scenariștilor Europeni din cadrul Flemish European Media Institute. Acolo elaborează în 1988 scenariul ce va deveni mult mai târziu, în 2007, filmul Restul e tăcere. Scrie apoi, până în 1991, scenarii pentru casa de producție franceză Compagnie des Images și realizează primul său lung-metraj, E pericoloso sporgersi. Pelicula, o coproducție franco-română este prezentată la Cannes în 1993, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, și este premiată ulterior în festivaluri la Montpellier, Bratislava sau La Baule.

În 1995, Nae Caranfil își pune semnătura pe o altă comedie franco-română, Asfalt Tango , având-o pe Charlotte Rampling cap de afiș, iar trei ani mai târziu, al treilea său lung-metraj este coproducția franco-italo-belgiană Dolce far niente, avându-i în distribuție pe Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy. Recompensa nu a întârziat – Premiul pentru Scenariu la Namur în 1998 și participarea în competiția oficială la Karlovy Vary în 1999. Urmează o altă colaborare româno-franceză, Filantropica (2002), o comedie neagră, recompensată cu Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Paris și multe alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach și Atena. Filmul obține, în același timp, un mare succes de public și de critică în țară.

Scenariul Restul e tăcere amintit anterior a câștigat, de-a lungul timpului, Marele Premiu pentru Scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Paris, în 1995, precum și Premiul 2 în Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition, Hollywood 1999. A câștigat, de asemenea, nouă Premii GOPO, incluzând Premiul pentru Cel Mai Bun Film al anului. Restul e tăcere a fost propunerea României pentru Premiile Oscar 2009.

În 2014, Nae Caranfil lansează Closer to the Moon, realizat în limba engleză, film care a deschis festivalul Making Waves de la Lincoln Center, New York, și a fost recompensat cu alte nouă Premii GOPO, inclusiv pentru Cel Mai Bun Film al anului. 6,9 pe scara Richter, este o altă producție Nae Caranfil, la care acesta semnează, pe lângă scenariu și regie, muzica și versurile numerelor de „musical” din film. Prezentat în deschidere la TIFF 2016, filmul este câștigător a șase Premii GOPO.

Pentru toți cei care vor să revadă peliculele de succes ale lui Nae Caranfil, cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului vor fi proiectate, între 28 și 31 ianuarie, de UNATC „I.L. Caragiale” din București, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”. Astfel, precizează un comunicat al organizatorilor, în Sala Cinema din UNATC, publicul va putea vedea și revedea filme emblematice din cariera acestuia, de la debutul său în lungmetraj, „E pericoloso sporgersi” (1993), la marele succes de public „Filantropica” (2002), la rareori difuzatul film internațional „Dolce far niente” (1998) și până la „Restul e tăcere” (2007), un omagiu adus începuturilor cinematografiei din România, și la producția americană „Closer to the Moon” (2014), având în distribuție o serie de vedete internaționale precum Vera Farmiga sau Mark Strong.

Toate cele patru seri de proiecții se vor finaliza cu discuții organizate în jurul filmelor lui Nae Caranfil și vor încerca să construiască un discurs contemporan în jurul operei cineastului. Retrospectiva prilejuiește și o întâlnire cu Nae Caranfil însuși, marți, 30 ianuarie, ulterior proiecției cu „Restul e tăcere”. Vor participa alături de acesta actorii Marius Florea Vizante și Ovidiu Niculescu, interpreții rolurilor principale ale filmului, iar dialogul va fi moderat de Doru Nițescu.

Retrospectiva acompaniază evenimentul prin care UNATC îi va conferi lui Nae Caranfil titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie desfășurată marți, 30 ianuarie, de la ora 15, în sala „Ileana Berlogea” din UNATC, în cadrul „Zilei UNATC”.

Sursă foto: unatc.ro

Oare ce le poate trece prin cap unor tineri proaspăt ieșiți de pe băncile facultății de teatru și film? Nici mai mult, nici mai puțin decât un proiect cultural nonconformist. În 2017, Andreea Lăcătuș, împreună cu doi colegi de la secția actorie a UNATC au fondat Asociația înCAP. Obiectivul lor? Să pună artiștii din generația tânără în legătură cu comunitățile care nu au acces la cultură, mai ales cele de la sat.

Cutreierând căminele patriei

Primele obstacole au fost obținerea finanțării și crearea echipei. Iar apoi Andreea a început să meargă prin comune și sate, ca să vadă sălile disponibile. Așa s-a convins cum căminele culturale de la sat numai culturale nu sunt: ele sunt mai ales folosite pentru nunți și petreceri ocazionale decât pentru eveniment artistic. Dar schimbarea stă să se producă și pentru asta nu e nevoie decât de un catalizator uman.

Niciun act cultural nu este de neînțeles, ci contează cum îl faci accesibil pentru publicul către care te duci

“Arta contemporană este prezentă în orașele mari, și din păcate comunitățile mici nu au acces la ea”, crede Andreea Lăcătuș. Cu acest gând a pornit primul proiect. Timp de două luni ea și echipa ei au mers o dată la trei zile în comuna Scânteia din județul Ialomița, ca să le ofere sătenilor film, teatru și literatură. Mai exact, au avut: zece proiecții de film, două spectacole de teatru, două întâlniri cu autori contemporani și opt sesiuni de workshop. “Atunci când a venit primul invitat, scriitoarea Lavinia Braniște, erau 60 de oameni în sală. Inițial toți erau foarte distanți, le era frică să pună întrebări, dar treptat oamenii s-au schimbat. Noi am mai fost la ei cu școala de vară, și au fost relații de la egal la egal. Cu comunitatea aceasta vrem să mergem mai departe, miza este să vedem în timp cum putem schimba felul în care oamenii se raportează la cultură”, vorbește încrezătoare Andreea.

Nevoile sunt foarte mari în mediul rural, iar cultura este pe ultimul loc în lista priorităților

Andreea spune că a intra în contact cu produsele culturale este esențial pentru modul în care tinerii percep lumea. “Nevoile sunt foarte mari în mediul rural, cultura este pe ultimul loc în lista priorităților, dar de fapt pentru publicul tânăr ea e foarte importantă. Ulterior tinerii pleacă în orașe și vor resimți foarte tare discrepanța culturală”, a precizat Andreea Lăcătuș.

Bibliotecă pentru copiii dintr-o zonă minieră

Cel de-al doilea proiect a fost și mai îndrăzneț decât primul: Cort de lectură la Petrila. Timp de zece zile, în granițele terenului ce aparține Complexului Minier Petrila, literatura română contemporană a fost la ea acasă. “Pur și simplu am instalat un cort de evenimente între clădirile minei de acolo. Petrila este o zonă minieră în care activitatea s-a oprit acum câțiva ani. Noi am instalat acest cort și l-am transformat într-o bibliotecă, ne-au ajutat editura Humanitas, și prietenii de la Centrul de Teatru Educativ Replica. Am făcut un atelier mixt de povești și de ilustrații în cărbune. Iar eu împreună cu colega mea Simona Constantina am adaptat și regizat câteva lecturi performative. Tema centrală a evenimentului a fost transformarea – la nivel individual și social”, își amintește Andreea.

Caut acele modalități prin care să accesibilizez textul și să-i fac pe copii să fie interesați de poveste

Andreea Lăcătuș: “Din ce am văzut în comunitățile în care am fost, cred că un produs cultural le dă acestor oameni o altă perspectivă asupra lumii. De cele mai multe ori situația socio-economică e foarte complicată în aceste comunități, iar perspectivele tinerilor sunt induse de adulți. După plecarea noastră ei nu s-au mai întors la vechile obiceiuri de a nu vorbi, și de a nu-și exprima părerea. Din contra, la școală au început să răspundă mai mult, au început să fie mai interesați, să vorbească mai mult“.

Ce au în cap pe viitor?

Și lucrurile nu se opresc aici. Asociația înCAP are în desfășurare un proiect internațional în cooperare cu Bulgaria. “Este vorba despre o rezidență pentru dramaturgi. O să vină un dramaturg din Bulgaria la noi timp de o lună, și un dramaturg din România va pleca o lună în Bulgaria. Ei o să lucreze la piesă, noi ne ocupăm de traducere și de lecturile publice. Mai departe vrem să facem două spectacole de teatru din textele scrise în timpul rezidenței. Vrem să facem și o micro stagiune de teatru independent la Slobozia, pentru publicul larg. Avem în cap și un proiect în care tinerii artiști să stea și să lucreze în comunități rurale. Mi se pare important și pentru artiști să crească înțelegând contextul în care se află, dar e important și pentru comunități deoarece așa se pot dezvolta, mai ales publicul tânăr“, a spus în final Andreea Lăcătuș.

Pe 1 octombrie 2017, în Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân, în viața regizoarei și scriitoarei Chris Simion-Mercurian intra un nou personaj: Cancerul. Deși îi cunoștea reputația, nu s-a înfricoșat. ”De mică am fost crescută luptătoare. A trebuit să mă descurc și în meserie. Nu am avut niciodată un sprijin. Întotdeauna a trebuit să dovedesc ceea ce sunt prin ceea ce sunt. Așa am traversat și acest diagnostic, nu ca pe o boală, nu ca pe o nenorocire. Am primit așa cum a venit: foarte firesc, foarte natural. Aproape că mă așteptam. La cât de paroxistic am putut să-mi trăiesc viața pînă la 40 de ani, cu ce intensitate și la ce temperatură, nu m-a șocat deloc.”

”Cancerul este o situație limită despre adevăr, o experiență care te readuce la esență”

După ce a primit diagnosticul de cancer la sân, în paralel cu ședințele de chimioterapie și radioterapie, Chris a regizat trei spectacole, și-a scris povestea luptei cu cancerul și s-a lăsat fotografiată de prietena ei, Cătălina Flămînzeanu. Așa s-a născut, aproape într-o joacă, albumul ”Care dintre noi / Which One of Us”. A scris textele la sugestia medicului oncolog. ”Unghiul din care vedeam toată povestea era atipic pentru pacienții pe care îi avea… Cancerul este o situație limită despre adevăr, o experiență care te readuce la esență. Este o experiență în care ești nud, tu cu tine, fără nici un fel de accesoriu. Nu mai ai cum să te minți, cum să cauți să te ascunzi”.

Cancerul este o experiență în care ești nud, tu cu tine, fără nici un fel de accesoriu. Nu mai ai cum să te minți, cum să cauți să te ascunzi

Lansarea albumului ”Care dintre noi” este primul pas în proiectul pe care cele două artiste l-au inițiat împreună cu Fundația Renașterea. Al doilea pas va fi un roman, care va cuprinde toată experiența într-un mod foarte pozitiv, cu foarte mult umor. ”Dacă te detașezi puțin și dacă nu mai ești în unghiul tău, subiectiv, e un comic de situație aparte”. Va urma și o piesă de teatru. Un spectacol pe tema aceasta, spune Chris, este necesar în repertoriul unui teatru.

Chris Simion-Mercurian. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

”Cum pot să zâmbesc? Sunt două căi, două chei, două cârje: răbdarea și credința”

Pasiunea pentru teatru, familia și prietenii au ajutat-o să lupte cu boala și să-și păstreze echilibrul. Niciodată revoltată. A primit boala ca pe un dar, nu ca pe o nenorocire. ”Cum pot să zâmbesc? Sunt două căi, două chei, două cârje: răbdarea și credința.”

Proiectul ”Care dintre noi / Which One of Us” este destinat, în mod special, celor bolnavi de cancer, familiilor și prietenilor celor care trec printr-o astfel de suferință. ”În momentul în care ne-am hotărât să împărtășim această intimitate, am făcut-o cu gândul că putem să arătăm celor care trec panicați prin experiența asta că o pot vedea și altfel. Aveți curajul să fiți voi înșivă pentru că Dumnezeu ne-a dat o experiență unică!”

Chris Simion-Mercurian. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

Cine este Chris Simion-Mercurian

• S-a născut în 1977 și este absolventă a două facultăți din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale“ (teatrologie și regie teatru)
• A publicat nouă cărți, prima la vârsta de 16 ani
• După apariția volumului ”Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”, criticul literar George Pruteanu a spus despre autoare că e „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”
• În teatru este cunoscută ca un regizor de avangardă
• Inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD
• Inițiatoarea proiectului Grivița 53 / G 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ