E drept, bărbații au fost cei care au luptat în bătălii sângeroase necesare evoluției neamului, și s-au ocupat de bunăstarea familiei. De aceea, laudele la adresa lor nu-și vor afla sfârșitul nici peste veacuri. Dar de puține ori se consemnează faptul că acei curajoși bărbați au avut de-a dreapta lor o femeie la fel de temerară. Vechea zicală românească, „tata este capul familiei, dar mama este gâtul”, pare una simplistă și ușor hazlie, dar de fapt reflectă realitatea – multe dintre lucruri importante se petrec atunci când o femeie se află „în culise”.
Pentru a omagia memoria celor mai reprezentative personaje ale Brașovului, Muzeul „Casa Mureșenilor” a inițiat un demers inedit și lăudabil – oamenii de vază ai orașului de altădată se plimbă pe străzi și povestesc trecătorilor cine au fost și cum au contribuit la cultura Transilvaniei. O serie de actori, îmbrăcați în straiele vremii, au intrat pentru câteva zile în pielea personajelor istorice însemnate ale locului și au evocat activitățile notabile desfășurate de-a lungul vieții lor.
Matricea Românească a „cunoscut-o” pe Maria Băiulescu (prezentată de Simona Tăbăcaru), o feministă convinsă, figură reprezentativă pentru mișcare de emancipare, ce a militat pentru drepturile femeilor și pentru recunoașterea importanței acestora în societatea noastră.
Simona Tăbăcaru, în rolul Mariei Băiulescu Foto: Marius Donici
Maria Băiulescu (1860-1941) este cunoscută mai ales pentru vasta sa activitate în organizația „Reuniunea Femeilor Române”, înființată după Revoluția de la 1848, când Transilvania număra 25.000 de văduve și aproximativ 100.000 de orfani. Organizația și-a propus, și a reușit, să ajute atât mamele rămase singure, cât pe și copiii acestora.
„Ideea a prins foarte bine, așa că s-au născut ulterior foarte multe organizații de genul acesta, pe teritoriul întregii Transilvanii. În momentul în care eu, o tânără domnișoară, am intrat în organizație, am constatat că sunt diverse alte organizații – multe și mărunte. Mi-am dat seama că în unire stă puterea și, după doi ani de chinuri, am izbutit. Să unești 37 de organizații de femei nu e de colea. Am reușit și am coordonat Uniunea Femeilor Române în 1913. După câțiva ani, am fost aleasă președinta acestei structuri, pe care am condus-o timp 27 de ani. La perioada respectivă, femeile din întreaga lume se străduiau pentru a obține drept de vot – nu neapărat dreptul de vot în sine, ci drepturi egale cu bărbații. Noi, datorită Uniunii, dar și datorită sprijinului substanțial din toate punctele de vedere al Reginei Maria – a cărei doamne de onoare am fost -, în 1938 ne-am căpătat drept de vot.”
O inteligență remarcabilă
Maria Băiulescu a trăit până la vârsta de 81 ani și a avut bucuria de a fi de față la recunoașterea statutului femeii în societatea română, una dominată de bărbați la acea vreme. Ea milita nu numai pentru dreptul de vot al sexului frumos, ci și pentru dreptul la educație, crezând cu putere că, „dacă educi un bărbat, educi o persoană, dar dacă educi o femeie, educi o familie”.
Dacă educi un bărbat, educi o persoană, dar dacă educi o femeie, educi o familie
Inteligența Mariei nu a trecut neremarcată nici de către erudiții vremii, ea fiind invitată să colaboreze, alături de colectivul de autori format din 200 de bărbați, la Enciclopedia Română, cu materiale pe teme de etnografie – Băiulescu a fost cea care a descris pentru prima oară portul românesc din Șcheii Brașovului. Ea a rămas singura femeie care a contribuit la elaborarea Enciclopediei.
Maria Băiulescu (1860-1941) Foto: monitorulexpres.ro
Activista a fost și scriitoare, traducătoare, dramaturg și a susținut o serie de conferințe („Rolul femeii în societatea de azi“, „Misiunea femeii române“) în țară și în Europa, menite să sublinieze rolul important al femeii în societatea română. Pentru întreaga sa activitate, una prolifică, eforturile Mariei Băiulescu au fost distinse cu medaliile „Crucea Reginei Maria” și „Ferdinand I”.
Actualul Colegiu Tehnic „Maria Băiulescu” din Brașov era, în secolul XIX, o adevărată pepinieră de femei puternice și bine pregătite pentru viața de familie. În clădirea, transformată din orfelinatul Reuniunii într-o școală de menaj și industrie culinară, fetele nu numai că învățau noțiuni elementare de cusut, călcat, spălat, dar și de contabilitate, fizică și chimie casnică. Uniforma cursantelor includea și o ie românească.
Maria Băiulescu a demonstrat posterității că femeia poate fi un combatant redutabil care depășește cu eroism obstacolele ce-i sunt aruncate în cale.
Chiar dacă lupta a avut loc într-o lume a bărbaților.