Oltean get-beget, Toma pleacă din Bănie și aterizează în Capitală cu mari năzuințe. Face Facultatea de Drept, iar în 1885,devine doctor în drept la Universitatea din Paris. Pe atunci, statul francez era măcinat de chestiunea falimentului și căuta cu disperare o rezolvare. În cele din urmă, se decide organizarea unui concurs ce avea drept subiect reforma legislației insolvenței. Printre marii juriști europeni care s-au avântat în competiție, figurează și proaspătul absolvent. Nimeni nu-i dădea nicio șansă, bucuria participării părea cel mai mare câștig. Apar rezultatele finale, mai să nu-ți vină să crezi. Prima poziție a fost adjudecată fără drept de apel de către un novice, Toma Stelian.
Olteanul cu doctorat la Universitatea din Paris
Craiova, 3 aprilie 1860, în mijlocul unei familii sărace aterizează Toma Stelian. Lipsurile nu-l descurajează, ba din contră, îi stimulează ambiția și dragul de carte. Liceul îl face în Bănie, iar în 1878 aterizează în București. Intră prin concurs la Facultatea de Drept pe care o absolvă în 1881, cu lucrarea Falimentul, studiu de legislație comparată și de drept internațional. Patru ani mai târziu este la Paris, unde obține doctoratul în drept, la Universitatea din Paris. Tot atunci devine diplomat al Școlii de Științe Politice din Paris.
Pledoariile sale erau atent pregătite, nu obișnuia să întrerupă pe alții, iar când era provocat nu răspundea. Ion Periețeanu, avocat de mare clasă, îl descrie pe Toma Stelian astfel: “Liniștea care-i inundă fața cizelată…umple atmosfera de lumină. Și cum se așează confortabil, în bancă, nimeni n-ar crede că peste câteva momente dl. Stelian va începe lupta… Cu un timbru care dizolvă în el nuanțe de autoritate și blândețe el își începe pledoaria… Pledoariile sale n-au culoare, au însă relief… Spre deosebire de alții, el nu pledează nici pentru client, nici pentru sală, el vorbește pentru magistrați. Pe aceștia nu-și propune să-i distreze, ci să-i lumineze. Nu întrerupe. Nici nu răspunde la întreruperi. E prea generos ca să-și tulbure adversarul și prea mîndru ca să se lase tulburat de el.“
Junele care a reușit să reformeze legislația insolvenței în Europa
La început de secol XVIII, poporul francez cunoștea prima codificare completă a dreptului falimentar. Procedura se făcuse sub atenta supraveghere a împăratului Napoleon I. Suveranul intervenea frecvent în discuțiile pe marginea legii și decide ca odată cu proclamarea sentinței de faliment, familia falitului să fie încarcerată. În 1826, guvernul hotărăște remanierea Codului Napoleon, asta în contextul în care Franța era zguduită de un val falimentar fără margini. Societăți savante, dar și Camere de Comerț căutau de zor o soluție izbăvitoare. În 1885, se decide organizarea unui concurs în urma căruia va avea loc reformarea legislației franceze în materie de insolvență.
Crema juridică de pe continent ia startul în competiție cu gândul de a rezolva problema și de rămâne în istorie. Sfios, la concurs se înscrie și un proaspăt absolvent. Nu năzuia la podium, simpla participare alături de mari nume din domeniu era cel mai mare premiu. După terminarea înscrierilor, juriul purcede la analizarea dosarelor. Se dau pronosticuri în privința câștigătorilor, favoriții pregătesc cupele de șampanie, iar în final, iată clasamentul. Stupefacție, nu are cum, trebuie să fie o greșeală. Pe prima poziție figura un puști, fără experiență, al cărui nume nici nu putea fi pronunțat, Toma Stelian. Contestațiile erau de prisos, juriul a decis ca la baza reformei legislative să stea lucrarea, Falimentul – studiu de legislație comparată și de drept internațional, scrisă de românul nostru.
Contribuie la unitatea și independența națională
După câștigarea concursului revine în țară și devine judecător la Tribunalul din Iași, apoi avocat în Baroul de Ilfov. Între 1885 și 1896, este titularul catedrei de drept la Iași, apoi titularul catedrei de drept comercial al Facultății de Drept din București. Timp de 28 de ani, cât a activat ca dascăl, Toma Stelian nu a lipsit niciodată din sala de curs care mai tot timpul arhiplină. Nu a fost străin de viața politică. Este deputat în Parlamentul României, apoi Ministru de Justiție în Guvernul Ion I.C. Brătianu.
Între 1917-1919, îl regăsim, iar la Paris însoțit de Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Take Ionescu, Traian Vuia, etc. Panoplia elitei naționale, era coagulată sub stindardul Consiliului Național, care susținerea dreptul poporului român la unitatea națională. Comisia era alcătuită din trei misiuni: o misiune parlamentară – condusă de Toma Stelian, o misiune universitară- condusă de Nicolae Titulescu și o misiune a românilor din Transilvania, prezidată de preotul Vasile Lucaci. Strădaniile acestora au pregătit Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce avea să proclame unirea Ardealului cu Țara Românească.
Placă comemorativă pe Bulevardul Operei din Paris, ce amintește de misiunea Consiliului Național
Însă avântul european nu se oprește aici. În 1919, Toma participă la Conferința Internațională de la Paris, care avea să hotărască regimul navigabil al Dunării după Primul Război mondial. Când a văzut că marile puteri încălcau suveranitatea de stat a riveranilor, românul se ridică împotriva acestei acțiuni care “constituie o servitute exercitată pe teritoriul şi în apele teritoriale ale României.” Îl cam ia valul și trece la amenințări. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta, România este gata să ceară desfiinţarea Comisiei Europene a Dunării. Astăzi, dreptul României de a naviga liber pe Dunăre, i se datorează și lui Toma Stelian.
Casa Toma Stelian de pe șoseaua Kiseleff
Moștenirea lăsată de Toma Stelian
În viața particulară, Toma era un mare iubitor de artă. Colecția sa însuma 500 de picturi și câteva zeci de sculpturi ce aparțineau unor artiști români de renume. Când axul vieții devine șovăielnic, decide să-și facă testamentul. Donează întreaga avere Facultăților de Drept din Iași și București, în scopul ajutorării studenților săraci și merituoși, dar și Ministerului Justiției pentru sprijinirea judecătorilor rurali. Superba casă din șoseaua Kiseleff este lăsată statului român. Conturile din bancă erau destinate pentru crearea unei biblioteci dedicate studenților și premierea, o dată la doi ani, a celor mai bune lucrări în materie juridică sau economică.
Surse: 1) Ion Periețeanu, ”Amintiri din viața judiciară”; 2) Simona Maria Miloș, “In Memoriam: Toma Stelian”