În episodul IV al seriei Matricea Românească dedicate unei specii literare deosebite, fabula românească, dezvăluim istoria unui om cu un destin special, Anton Pann, un simbol al faptului că folclorul și fabula, alături de muzică și de arta populară, s-au făurit în imediată apropiere de Biserică, loc al cunoașterii și al dezvoltării spirituale.
Cred că doar leneșii nu au auzit de Anton Pann, omul care a transformat fabula românească dintr-o purtătoare a emblemelor străine din cultura universală, în acea bijuterie originală din literatura română.
Cu data nașterii incertă, plasată undeva între anii 1796 – 1798, Anton Pann a văzut lumina zilei în Imperiul Otoman, la Sliven, în acea perioadă raia turcească, actualmente în Bulgaria. Tatăl său se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov și era de meserie căldărar, fapt pentru care George Călinescu afirma ulterior că Anton Pann, prin tatăl său, era român de origine: „Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era român (valah curat ori cuțovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie”. Pe numele său lung, Antonie Pantoleon Petroveanu (Petrovitul), scriitorul și folcloristul Anton Pann a rămas orfan mult prea devreme, alături de alți doi frați, tatăl său trecând la cele veșnice în 1806.
Aflându-se într-o situație dificilă, mama scriitorului, văduva Tomaida, împreună cu cei trei copii ai săi, a trecut în Basarabia și s-a stabilit la Chișinău. Acolo, Anton Pann a fost înscris în corul Bisericii mari (actualmente Catedrala metropolitană), unde a cântat până în 1812, deprinzând vocația de psalt și învățând limba rusă.
Anton Pann a dăruit poporului român cele mai ample culegeri de folclor autohton, astfel garantând continuitatea neamului. Foto: captură youtube
Destinul său a fost un periplu al dificultăților, cu suișuri și coborâșuri diferite ca intensitate. În iarna anului 1812, după ce își pierde în asaltul Brăilei (1809) ambii frați, Anton Pann pleacă spre București împreună cu mama sa. La frageda vârstă de doar 16 ani, acesta intră, prin intermedierea localnicilor, ca paraclisier la biserica Olari și cântăreț II (defteriu) la biserica „Cu Sfinți” de pe Calea Moșilor.
Spre posteritate, prin muzică și Biserică
Un punct de mișcare în cariera celui care va deveni un reprezentant de marcă în fabula românească, a fost ucenicia la dascălul grec Dionisie Fotino (n.r. a fost istoric grec, originar din Patras. S-a stabilit în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. A fost al doilea secretar al domnului Ioan Caragea). Anton Pann ajunge auditor la școala de muzică a dascălului său, reușind să obțină cunoștințele necesare pentru a-și dedica viața muzicii bisericești.
Va părăsi însă, la 1816, școala lui Fotino, intrând în ucenicia dascălului Petru Efesiul, unul dintre grecii pricepuți în muzica ecleziastică. Efesiul îl va îndruma pe Anton Pann nu doar pe calea muzicii, ci și pe cea a slovei scrise, punându-i bazele meșteșugului tiparului, în tipografia sa. Acesta din urmă va reuși să ajungă director al respectivei tipografii, tipărind prima oară un Axion (n.r. Imn din slujba ortodoxă a Sfântului Ioan Crisostom, care se cântă atât în timpul slujbelor curente, cât și la marile sărbători și comemorări) în românește, care, din nefericire, nu s-a păstrat în nici un exemplar.
Hărnicia și osârdia cu care muncește îi aduc rezultatele scontate la frageda vârstă de doar 23 de ani, când ajunge să fie numit de Prea Sfințitul Dionisie Mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică, ceea ce dovedea că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești din epocă.
Așa cum însă Providența îi încearcă pe cei mai buni fii ai săi, nici Anton Pann nu a reușit să meargă pe un drum prea ușor. Se refugiază la Brașov în 1821, în virtutea tulburărilor stârnite de Revoluția lui Tudor Vladimirescu, adăpostindu-se pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Șchei, cântând în strana locașului de cult.
Anton Pann, un inovator în folclorul și fabula românească
Înclinațiile sale spre fabula românească și spre folclorul autohton încep cam pe la 1840 și țin până la 1854, perioadă prolifică sub aspect editorial – tipografic. În 1841, publică Fabule și istorioare în două volume, unde reușește să preia motivele livrești și populare din vechime, dându-le o formă potrivită epocii.
În anul 1846, va tipări: Poezii populare, Cântece de stea, Irmologhiu-Catavasier, Epitaful și Heruvico-Chinonicarul. Toate acestea au fost scrise cu alfabet chirilic, în limba română.
Lucrarea care îl va consacra în scrierile laice și îl va introduce în rândurile părinților literaturii române este desigur, Culegere de proverburi sau Povestea Vorbii (alternativ, Vorbei), despre care se spune că este prima antologie paremiologică versificată din spațiul românesc.
„Povestea vorbii” este lucrarea care l-a consacrat pe Anton Pann. Foto: price.ro
Fiind culegător profesionist de folclor românesc, Anton Pann a continuat să strângă bijuteriile culturii naționale, grupându-le în următoarele sale culegeri: O șezătoare la țară sau Povestea lui Moș Alba (1851-1852) și, desigur, ultimul, dar nu și cel de pe urmă, volumul Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853), carte care poartă o puternică influență din folclorul turcesc.
Omul care a pus pe muzică imnul României
Un episod istoric care îl consacră pe Anton Pann și care îi rezervă o veșnică memorie în posteritate este cel al punerii pe muzică a viitorul Imn de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”. Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei Un răsunet, scrisă de către Andrei Mureșanu prin 1842. Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul dintre admiratorii acestuia, ne relatează cum în casa poetului Andrei Mureșanu din Brașov, unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac și Vasile Alecsandri, cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia Un răsunet, cel care a găsit melodia „veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă, a fost chiar Anton Pann. Melodia în cauză nu era alta decât romanța „Din sânul maicii mele”, alcătuită în 1832 (după alte surse, 1839) pe versurile lui Grigore Alexandrescu.
Fragment din romanța „Din sânul maicii mele”, a cărei muzică a fost preluată, se pare, de Anton Pann și adaptată imnului național
Anton Pann trece la ceruri în ziua de 2 noiembrie 1854, la întoarcerea dintr-o călătorie în Oltenia, de unde contractase o răceală puternică (tifus virulent), lăsând însă urmașilor moștenire perle din folclor și din fabula românească.
Planul simigiului
Un simigiu, oarecând,
Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
Și schimbând pe oau i-a dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
Cu acele oau pe ea,
Să întorcea la oraș
Ca și un negustoraș;
Dar pe drum când să ducea,
Să gândea și plan făcea:
-Cum sunt – zise – aste oau,
Tot bune, proaspete, noau,
Care-s cinci sute, să zic,
De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
Tot oul o să-mi dea pui;
Să zic acum c-a crescut
Și găini mari s-au făcut;
Aste-ntr-o zi, peste tot,
Cinci sute de oau îmi scot;
Să le vânz ca un sărac
Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci…
Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stai să vedem câte fac,
Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală grea nu au,
Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap,
Hait! de sărăcie scap.
Când zice „hait” bucurat,
Își uită că e-nțărcat,
Și sărind sus ca un țap
Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
Și planul își izbuti.Mulți mari lucruri socotesc
Și nici mici nu isprăvesc.
Documentarea a fost efectuată în baza volumului „Antologia fabulei românești”, ediție îngrijită de Adrian Săvoiu și apărută la Editura Art, 2017, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA.