vară

E Vacanță! Atât de așteptată este vara pentru ceea ce poate dărui! Zile cu liniște în suflet, și drumeție și valuri și chicoteli și iarbă înaltă și ciripit de păsări măiestre și cer cu stele de poveste și prieteni vechi și noi și puteri nebănuite și regăsiri și despărțiri și bogății în suflet…

„În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nicio frunză, iar lumina se filtrează prin crengi. Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniștea, privești bucățile de cer ce se văd prin frunzișul unui copac, simți în nări mirosuri amețitoare, ești fericit și nu știi pentru ce. Nu-ți mai trebuie nimic în afara de ce ești.” Cuvintele lui Octavian Paler din ,,Scrisori imaginare” ne trimit spre o lume de visare și stare profundă de bine.

Cum ar fi să avem cea mai frumoasă vară de până acum?

Cum ar fi dacă acum am reînvățat răbdarea și cumpătarea? Dacă am sta cu noi așa cum trebuia și nu o mai făceam demult?

Și cum ar fi dacă ceea ce ni se pare greu s-ar transforma în profesor pe care nu îl mai primeam în viața noastră?

Și cum ar fi dacă am învăța să deschidem uși noi cu chei vechi rătăcite prin sertare, pe care ne gândeam dacă e bine să le zvârlim sau nu? În vara aceasta?

Dacă am afla din nou înțelesul cuvântului ,,flexibil?” Dacă am învăța să ne bucurăm cu ceea ce ni se dăruiește azi și acum? Dacă am ghici că a tânji după o îmbrățișare este un lucru cu adevărat important?

Dacă lucrurile mici ar lua locul lucrurilor mari, râvnite?

Dacă ne-am cunoaște mai bine, în momente de cumpănă, dacă ochii celorlalți ne-ar fi oglindă?

Dacă am avea parte de cele mai frumoase lucruri pe care nu le-am atins cu mâna, ci cu bătăile inimii? Dacă tăcerea de lângă copii ar fi de fapt un sipet cu cuvinte ce cresc și ridică? Dacă am rosti cu zâmbetul și cu ochii?

Dacă am înțelege, exact în lunile acestea de vară, că limitările de până acum erau iluzorii și am vedea în sfârșit că poți merge atât de departe cât îți permite propria ta minte?

Cum ar fi să realizăm de acum că știm să folosim tot ceea ce avem și să facem tot ceea ce putem?

În vara aceasta cum ar fi să avem momente în care reușim să ne auzim glasul intuiției și să ne urmăm inima, după ce mult timp am ignorat-o?

Dacă am încerca să ne comparăm doar cu noi, și să ne comparăm copiii doar cu ei, cei de ieri? Să ne bucurăm de creșteri și desțeleniri?

Dacă -în sfârșit- am înțelege că unele lucruri nu pot fi schimbate și este bine să ne schimbăm atitudinea față de ele?

Și iată-ne în Vacanța Mare!

Și Vară și cald… Păstrați căldura sufletului vie, dăruiți căldura aceasta și primiți-o în căușul palmelor când vi se oferă!

Am socotit pe degete.

Și mi-au ieșit 18. Cu puțin noroc, 18!

18 veri. Doar atât.

18 veri cu copiii noștri, 18 vacanțe și zile cu cireșe la urechi, cu ploi cu băltoace străvezii, 18 zile cu valuri perfecte în 18 ani, 18 ani în care să spunem povești sub cerul de vară, doar 18 drumeții: în prima copilul e lipit de tine, în ultima stai lipit de el: poate doar cu ochii, poate doar cu sufletul.

18.

18 veri cu moleșeală de amiază, 18 veri cu înghețată.

18 veri în care să îi observi chipul. Cum a crescut? Cât s-a înălțat? Mai are pielea fină? Mai stă lipit de tine? Încotro privește? Ce îi țintește privire? Ce-l bucură pe fiul tău? Ce o încântă pe fiica ta?

Optsprezece veri ca să explorăm, să avem parte de aventuri și să descoperim poieni noi și peșteri și cascade.

Optsprezece veri cu porumb copt, bucăți zemoase de pepene roșu și zmeură, bezele pe băț și Carul Mare coborât din înalt.

Optsprezece veri în care copilul e al tău. Curând se va descurca singur (ce bine!), va fi cu prietenii lui, cu noua familie, cu cei aleși de el.

Optsprezece veri cu limonadă, vată de zahăr și prăjituri cu zmeură și afine și căpșuni.
Optsprezece veri cu loțiuni solare, cu ciupituri de țânțari, cu zgârieturi alintate și cremă de gălbenele.

Optsprezece veri înainte să se desprindă, să se mute singur și să își înceapă viața sa. Viața sa cu veri întregi (grozave) departe de noi (da, departe de noi, de părinți), explorând lumea cu prieteni sau cu un partener, trimițându-ne fotografii din noile sale aventuri (așa este și normal, pentru asta îl pregătim). Departe de noi.
Tu câte veri mai ai?

Cunosc părinți ce mai au chiar 18 veri. Alții 16. Alții 5. Alții mai au 2. Doar două.
Așa că în zilele acestea în care ne programăm încă o vacanță de vară, să ne gândim că o vom simți plenar, o vom trăi din plin, cu dragoste și înțelegere, cu atenție, cu plăcere, cu armonie, cu suflet ce cântă, cu zâmbet și glume și pofta de viață.

Să ne petrecem verile construind amintiri cu copiii noștri, amintiri spre care, atunci când se vor întoarce și vor privi tărâmul copilăriei, vor zâmbi cu drag și nostalgie și dor. Copiii nu își vor aminti neapărat ce le-ai spus, ce le-ai dăruit, ce ai explicat. Își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă într-o zi de vară. Dă-le timp, dă-le atenție, dăruiește ce contează. Azi și mereu.

Cunosc bine două mame-prietene. Minuni de mame! Mame de băieți. Le admir. Dăruiesc băieților lor tot ce pot. Îi observă și îi îndrumă și îi susțin. Și se susțin una pe alta.

În vara aceasta lungă ce a ținut până în toamnă, au stat cu băieții în Marele Oraș. Așa a fost să fie.
Ele, care îi plimbau doar pe deasupra norilor, care îi duceau din șes până în creierii munților, care le arătau pisici de mare și scoici cu perlă, muzee de știință și figuri de ceară, turnuri înalte și porți cu personalitate, ele au stat cu băieții în Oraș.
Și ce vară călduroasă! Cu colb și aer irespirabil, miasme puternice, gândaci și furnici.
Li se rupea inima că-și țin băieții în Oraș.

Feți-Frumoși de oraș

Dimineața, seara și la prânz, uneori în creierii nopții și la cântatul cocoșilor, băieții se întâlneau și șopteau și chicoteau.
Încălecau trotinetele ca doi Feți-Frumoși-cu-stea-în-frunte, se alergau, râdeau, se tachinau. Își verificau roțile și făceau schimb de saboți.

”Ce cald e!- oftau mamele cu milă în glas-…și noi îi ținem în Aici!”

Noroc că băieții nu auzeau și dansau cu tricourile ude de ploaia ce se pornise din senin. Se cățărau și alunecau cu viteză pe delușoarele din parc.

”Nu pot să respir!”, îngânau mamele triste că-și țin copiii în Oraș.

Băieții se luau de mână și mâncau înghețată și porumb fiert. Își comentau personajele preferate, făceau schimb de jocuri, cărți și rulmenti. Adoptau căței și își descriau lumile din capul lor și își testau la două zile limitele.

Când și-au terminat de plâns neputința, într-o bună și frumoasă zi de la început de toamnă calendaristică, mamele au înțeles că băieții ”nu mai au aer” doar dacă nu se văd. Că le priește atât de tare libertatea și prietenia și faptul că se au unul pe altul, încât nimic altceva nu mai contează.

Cel mai bun lucru în lumea aceasta e să ai un prieten și să te descurci cu el

Cel mai bun lucru în lumea aceasta e să ai un prieten și să te descurci cu el. Să îl ții lângă tine o vară întreagă, să-l tolerezi, să-l susții, să-l bucuri, să-l lași să te fericească și să te ajuți cu el.

Când au ajuns la această concluzie, cele două mame (prietenele mele) au strălucit.
Și și-au dat seama că într-o vară cu praf și călduri insuportabile, Universul a dăruit copiilor lor mai mult decât ar fi putut să le dăruiască ele într-o viață.

Cum arată prietenia adevărată

Cel mai bun exercițiu de prietenie e să-ți faci un prieten și să îți fie bine cu el.

Ca psiholog și ca părinte pot să afirm clar că prieteniile legate în copilărie rămân puternic ancorate în memoria noastră.
Liantul prieteniilor ce se leagă acum este afectivitatea. Afecte pure, lipsite de disimulare.
Sursă de joacă, distracție, voie bună, relaxare, testare de limite. Asta este în copilărie prietenia; se dezvoltă în pașii următori în sursă de învățare și adaptare în societate: comunicare, cooperare, apartenență la un grup, respect. Înțelegere și ascultare.

Un copil care are un prieten e un copil salvat. E un copil cu o ancoră. E un copil cu un refugiu.

Extrem de pasionată de limba română, Cătălina Ifrim, o elevă sclipitoare în vârstă de numai 13 ani, publică pe Matricea Românească un editorial ce oglindește visurile generației tinere din România.

Motto: Nu mai lupta cu tine, luptă pentru tine!

Printre umbre de culori sidefate, raze diafane în nuanțe calde, chiar romantice, pe o plajă pustie, poate bântuită doar de câteva amintiri uitate, visez să ajung departe, departe în lumea mea, lumea plină de fericire, respect și inocență.

Visez să călătoresc, să descopăr, să simt, să trăiesc cu adevărat în propriul compromis, în propria-mi viață, fără să fiu manipulată de doctrine false și de sentimente reprimate. Aspir la liniște interioară pentru care, curând, nu voi mai plăti drept tribut zile și sentimente pozitive, și să mă plimb cu mintea în vecinătăți pe care le voi cunoaște abia atunci când destinul va fi hotărât că sunt capabilă să o fac.

Dar mai întâi mă voi confrunta cu paznicii tăcerii asurzitoare din mintea mea… Mă voi rătăci în labirinturi întortocheate, dar atât de simple. Apoi, sclipirea de moment mă va salva. Voi schița un altfel de personaj, un personaj zâmbitor, unul puternic, apoi îmi voi împlini visul de-o vară. Visul de a fi un om mai bun, de a întâlni cea mai bună versiune a mea care, probabil, se va oglindi în faptele mele, în zâmbetul meu real, în fiecare clipă trăită mai intens ca niciodată.

Visez să călătoresc, să descopăr, să simt, să trăiesc cu adevărat în propriul compromis, în propria-mi viață, fără să fiu manipulată de doctrine false

Voi avea, iarăși, ocazia să cunosc persoane noi de la care pot învăța ceva, voi pune întrebări, mă voi speria, voi lupta pentru mine și pentru visul meu de-o vară, un anotimp mult așteptat. E un vis ce poate, cândva, va deveni cea mai frumoasă amintire, cea în care cei ce mă vor vedea sau cunoaște vor descoperi un altfel de om, unul diferit ce și-a propus să rămână în memoria tuturor, iar cei ce mă vor reîntâlni vor afla o persoană aparte, cu noi aspirații, ce are de gând să înceapă un nou capitol, într-o nouă carte, într-un nou stil.

Poate că acesta e de fapt motivul tăcerii, al schimbării și al acestui anotimp cald, e scopul ce-l reafli mereu atunci când simți că te pierzi, e armonia din simplele adieri de vânt, sunt ploile ce-ți spală sufletul, ori furtunile ce te intimidează. Este, de fapt, noul tău motiv ce te stimulează să fii un alt tu, într-un alt mod, într-o altfel de perioadă…

• Despre
• Ultimele Postari

Cătălina Ifrim

Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială nr. 119 din Bucureşti. Olimpică la Limba şi Literatura Română. Visătoare cu ochii deschişi, trezită din când în când la realitate de către viață

Ultimele postari ale lui Cătălina Ifrim (vezi toate)

• Drumul spre reuşită este un balon cu aer cald - 03-04-2018
• Vis de vară… - 26-06-2017
• Concluzia unei eleve, despre societate: „Toți am ajuns retardați emoțional!” - 29-05-2017