Tag

vernisaj

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează miercuri, 24 mai, începând cu ora 18:30, în sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, vernisajul care deschide expoziția „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”.

 

Concepută de Teodor Frolu, partenerul lui Ivan și co-fondator al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, expoziția multimedia revizitează fragmente din parcursul marelui campion olimpic și mondial la canoe, Ivan Patzaichin.

Campionul inspirat de patrimoniul cultural și natural de acasă, din Delta Dunării, Ivan Patzaichin, a inspirat la rândul său un ecosistem întreg de creatori și experți din diferite domenii care, în ultima decadă, au colaborat și creat într-un efort comun de a utiliza arta în comunicarea de mesaje publice esențiale despre mediu, natură și societate.

Prezentată între 24 mai și 6 august la Muzeul Țăranului, expoziția reunește o serie de artiști și creatori contemporani care au lucrat îndeaproape cu Ivan Patzaichin, dintre care îi reamintim pe:

Teodor Graur, Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Oláh Gyárfás, Dan Vezentan, Dan Perjovschi, Matei Câlția, Alex Talambă, Alina Șerban, Bogdan Iancu, Monica Stroe, Sorin Istudor, Kalliopi Dimou, Esenghiul Abdul, Nicolas Triboi, Nicu Ilfoveanu, Dragoș Asaftei, Dragoș Lumpan, Emi Gheorghe, Oana Radu Turcu, Mani Gutău, Ana Preda, Charlie Ottley, Hypno, Electric Brother, Rusalka, Subcarpați și partenerii tradiționali ai ecosistemului creativ PATZAIKIN.

În jurul lui Ivan s-a creat un nou tip de patrimoniu cultural, iar mărturii ale acestei vaste moșteniri, care se extinde de la rădăcinile lui Ivan în Mila 23, micul sat din inima verde-albastră a Deltei Dunării, la perioada de activitate sportivă și la cea de antreprenor social, alături de echipa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, de parteneri și colaboratori, sunt prezentate cu prilejul expoziției, pregătită în anticiparea lansării muzeului „Ivan Patzaichin”, care se ridică anul acesta la Mila 23.

 

Informații suplimentare despre expoziție și evenimentele conexe sunt disponibile în website-ul rowmania.ro și pe paginile de social media ale echipei Romania și PATZAIKIN.

 

Dragii noștri iubitori de artă, de frumos, de subtilitățile peisajului care cer o privire iubitoare, și vouă, celor îndrăgostiți de muzică, vă amintesc de bucuria acestei seri: Vernisajul expoziției de fotografie ACOPERIȘURI – un dialog româno-italian, semnat Rodica Marinescu, împreună cu momentul muzical al tinerei pianiste Clara Cherecheș.

Vernisajul expoziției de fotografie semnată Rodica Marinescu alături de recitalul Clarei Cherecheș au ridicat acoperișul sufletului și ne-au bucurat cu o trăire înaltă, cerească am putea zice, așa cum se întâmplă atunci când muzica și artele vizuale își dau mâna.

 

 

Bucătărie și fascinația formei

16 decembrie 2021 – 16 ianuarie 2022, Sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 16 decembrie 2021, de la ora 17.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției GUSTURI ÎN CUPRU. Bucătărie și fascinația formei. Expoziția aduce în fața publicului o colecție valoroasă de forme pentru copturi, jeleuri și aspicuri aparținând familiei Magda și Vlad Manoliu.

 

„În secolul al XVIII-lea încep să se folosească masiv la curțile imperiale și regale prăjituri făcute în forme de astea stranii, ciudate. Nu-s deloc simple, unele au o formă arhitecturală extraordinară. Eu, când am început să adun formele, am și zis, o parte din astea pentru copturi le voi băga într-o categorie care se va chema forme arhitecturale de copt. Exact așa arată.”

(Vlad Manoliu)

 

Formele de acest tip s-au răspândit în Europa apuseană începând cu secolul al XVIII-lea, perioada lor de maximă înflorire fiind însă secolul al XIX-lea. Piesele sunt caracteristice pentru inventarul bucătăriilor nobiliare occidentale, fiind utilizate și în Transilvania, cu precădere de către sași, dar și de landleri sau maghiari. Mesele de banchet tipice acestei perioade permiteau, prin forma și dimensiunea lor, punerea în valoare a bogăției și diversității de forme, culori și texturi ale produselor culinare preparate, decorativ modelate și asamblate în forme arhitecturale complicate. Toate aceste elemente contribuiau la crearea acelei atmosfere somptuoase și rafinate proprii curților regale și nobilimii din epocă, dar și burgheziei de mai târziu.

Adunată cu efort în ani de zile, bine conservată și documentată, colecția Magda și Vlad Manoliu include 125 de forme de cupru de diferite dimensiuni și modele, datând din secolele XIX – XX. Fiecare piesă este unicat, iar printre acestea se află și un vas de gătit cu monograma Regelui Carol I. Raportul dintre dimensiunea estetică a materialului (cuprul/arama) şi ansamblul formelor precum și frumusețea surprinzătoare a detaliilor (marca poansonată, decorurile cizelate, ștanțate, detaliile constructive) fascinează. Traseul alcătuirii acestei colecții, de la primul obiect achiziționat până la ansamblul expus astăzi, sugerează o construcție care a stat permanent sub semnul călătoriei; așa o descrie și colecționarul însuși.

Colecțiile de forme de cupru de o asemenea amploare sunt relativ rare pe teritoriul românesc. Astfel de obiecte se mai află în colecțiile unor muzee, mai ales din Transilvania, dar nu avem informații până în prezent care să certifice existența unei alte colecții la fel de bogate prin număr și diversitate. De aceea colecția este contextualizată și ca aport la ansamblul patrimoniului românesc, prin referințe ilustrate la modul de constituire a unor colecții similare în instituții publice, cu sprijinul partenerilor în proiect.

Cândva, această colecție își va găsi un loc binemeritat în patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, prin bunăvoința creatorului ei. Deocamdată îi suntem oaspeți și admiratori, împreună cu publicul nostru.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 16 ianuarie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

 

 

Expoziție de grup (video, foto, obiect) 14 – 24.10.2021

curator Marilena Preda Sânc

Vernisaj 14 octombrie 17:00 – 20:00, Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă joi, 14 octombrie 2021, de la ora 17.00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției Art and Landscape Narratives.

 

Artele vizuale actuale din România, practicile curatoriale, teoria artei și creația artistică se dezvoltă din ce în ce mai mult spre subiecte axate pe eco-democrație și pe existența umană în zilele noastre. Marilena Preda Sânc, cu o cunoaștere profundă a scenei de artă vizuală locală și mondială, coordonează o expoziție axată pe cercetarea conceptuală a contextelor sociale și politice, a problemelor de gen, a ecologiei și a istoriilor locale / globale, analizând efectele globalizării în era digitală și prezentarea, în perspective antropologice și geopolitice, a istoriilor unei omeniri care își redefinește identitatea spre o atitudine mai responsabilă.

 

“Practicile Eco Art reprezintă un teritoriu transdisciplinar, interstițial, hibrid și multimedial în arta contemporană. Artele vizuale se poziționează frecvent în sfera dialogului social, politic, educațional din perspectiva unei umanități opacizate de un consumism exacerbat. Natura și natura umană au avut de suferit. Eco Art aduce în atenție natura și pericolele generate de poluare dintr-o dublă perspectivă estetică și militantă. Esențial este să înțelegem Eco Arta ca un mod curat și etic de a gândi și reflecta lumea contemporană.” (Marilena Preda Sânc)

 

 

Expoziția Art And Landscape Narratives cuprinde creații realizate de artiștii: Felix Aftene, Jasmina Al-Qaisi, Cătălin Burcea, Zoița Delia Călinescu, Floriama Cândea, Claudiu Cobilanschi, Ilie Duță, Dorina Horătău, Ludic Collective, Andreea Medar si Mălina Ionescu, Răzvan Mihalachi, Marina Oprea, Magdalena Pelmuș, Alexandru Poteca, Adrian Simionuc.

 

Curator: Marilena Preda Sânc

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Noua Galerie, până la 24 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Producător: Asociația 4Culture

Co-Producător: WASP Studios

Program multianual co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN.

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Zeppelin, Revista ARTA, Designist, Feeder, IQads, România Pozitivă

 

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 


Vernisajul expoziției de fotografie - Acoperișuri

16 februarie 2023 |
Dragii noștri iubitori de artă, de frumos, de subtilitățile peisajului care cer o privire iubitoare, și vouă, celor îndrăgostiți de muzică, vă amintesc de bucuria acestei seri: Vernisajul expoziției de fotografie ACOPERIȘURI - un dialog româno-italian,...

Gusturi în cupru

10 decembrie 2021 |
Bucătărie și fascinația formei 16 decembrie 2021 – 16 ianuarie 2022, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român   Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 16 decembrie 2021, de la ora 17.00, la Sala Irina Nicolau, la...

ART AND LANDSCAPE NARRATIVES

13 octombrie 2021 |
Expoziție de grup (video, foto, obiect) 14 – 24.10.2021 curator Marilena Preda Sânc Vernisaj 14 octombrie 17:00 – 20:00, Muzeul Național al Țăranului Român   Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă joi, 14 octombrie 2021, de la ora...