Preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia, românul Ivica Glişici, a discutat la Belgrad cu Matricea Românească despre soarta celor 300.000 de conaţionali care trăiesc în Valea Timocului.
Despre români s-a spus mereu că sunt doar 3-4 sate în Valea Timocului, însă în realitate suntem 300.000 de suflete. La recensământ, în schimb, ieşim 2000 de români, şi 44.000 de vlahi. Este un exonim dat de alte popoare, din jurul României, prin care se încearcă spargerea neamului românesc. Eu sunt român, indiferent cum mi se spune, vlah sau vlas. Tot român rămân! (…)
La Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, Atanasie Popovici a cerut unirea Timocului cu România, dar Take Ionescu nu l-a primit în audienţă. Intelighenţia românească de atunci a dorit ca Timocul să vină la Ţara-Mamă. Ce putere avea ţăranul? Tot intelectualitatea era vârful de lance”, a spus Glişici, cu referire la lupta marelui militant pentru drepturile românilor din Serbia, Atanasie Popovici.
Conştiinţă românească, doar prin Şcoală şi Biserică
De profesie arhitect, cu o teză de doctorat în istorie în pregătire, pe care o va susţine la Bucureşti, Ivica (tradus: Ionică) a mai declarat, pentru Matricea Românească, următoarele:
“Mă ocup de problema românismului de 22 de ani. Aş spune că Statul român trebuia să vină să îmi ofere paşaportul din proprie iniţiativă, nu să îmi pună piedici, la depunerea actelor, aşa cum s-a întâmplat…”
De loc din comuna Golubăţ, aflată pe Dunăre, la o aruncătură de băţ de Patrie, Glişici mai spune că minoritatea românească din Serbia ar putea deveni un element puternic în condiţiile depopulării statului vecin, ceea ce creează nelinişte la Belgrad, deşi conaţionalii noştri sunt cetăţeni loiali.
“Aceşti 300.000 de români sunt cetăţeni loiali, vorbim despre unitate. Noi nu suntem contra Statului sârb. Acum minoritatea este foarte mică, comparativ cu 5-6 milioane de sârbi. Vom fi un element puternic când populaţia lor va scădea, în următoarele decenii. Momentan, suntem asimilaţi. România ne poate ajuta dacă firmele româneşti investesc aici, dacă sprijină Biserica şi învăţământul în limba română. Eu nu am făcut o oră de limbă română, nu vorbesc o limbă literară. Nimeni nu vorbeşte. Trebuie să se clădească o conştiinţă românească adevărată aici… Altfel, vom dispărea.
Vă dau un singur exemplu de pericolul care ne paşte: eu vorbesc cu fiica mea limba română, dar ea, uitându-se la televizor, vorbeşte limba sârbă…”