vreau sa studiez in america

Cu un bagaj de vise și multă determinare, Eliza a părăsit meleagurile ialomițene, și a luat calea Bucureștiului cu gândul de a fi medic. Aici, a studiat la Colegiul Național “Tudor Vianu”, unde a început să cocheteze cu partea de informatică. Baleta între biologie și coduri de programare, ambele fiindu-i dragi. În clasa a XI-a, Eliza a dorit să afle mai mult despre tainele biologiei aplicate în informatică. A bătut la ușa unui institut de cercetare din Capitală, iar de acolo a ajuns până în celălalt capăt al țării tocmai la Institutul Oncogen din Timișoara. Acum este studentă în anul I la Jacobs University în Germania și urmează un majour în Computer Science. Despre relația biologie tehnologie, studiul în Europa și proiecte de suflet, vorbim pe larg cu Eliza Marghidanu. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org.

Interviul pe scurt:

Când curiozitatea te împinge în laborator: “Voiam să știu mai multe despre ce presupune cercetarea și am dat mai mult emailuri la un institut de cercetare din București. Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică și i-am rugat dacă mă pot primi și pe mine să văd cum funcționează cercetarea. Oamenii de acolo au spus că nu au mai auzit așa ceva în viața lor și au zis că pot veni.”

Viața de student la Jacobs University: “Apoi, în afară de orele de la curs, profesorii au ore speciale în care te poți duce să vorbești cu ei despre orice lucru. La Jacobs University fiecare student își poate alege cursurile, și aveam în minte cam ce aș vrea să fac, însă nu mi-a venit să cred când am văzut că tot ce se propunea era exact pe placul meu.”

Un proiect de suflet: “Am intrat în echipa VSSIA din această vară. Știam de acest proiect încă din liceu și îmi doream să fac parte din el numai că trebuia să fiu studentă la facultate pentru a deveni consilier. Am vorbit cu Julia și i-am spus că vreau să ajut pentru că dacă nu ai pe cineva care să te ajute este foarte greu.”

De la biologie la informatică, nu-i decât un pas

Născută și crescută în Slobozia, Eliza și-a dorit să ia calea Bucureștiului odată cu intrarea la liceu. Atunci avea doar paisprezece ani și trebuia să se mute singură într-un oraș agitat și plin de lucruri neprevăzute. “Până la sfârșitul clasei a IX-a, am zis ca trebuie neapărat să mă mut pentru că simțeam că voi avea mai multe oportunități și chiar așa a fost. La începutul liceului am pornit cu gândul că o să fac medicina în România și uite că de aici am ajuns la să abordez partea de informatică apoi să aplic la mai multe universități din America și Europa”, spune Eliza Marghidanu.

,,La începutul liceului am pornit cu gândul că o să fac medicina în România”

Atracția pentru Germania a venit fără sa bage de seamă. Iubea cultura, știa limba, fapt care a făcut-o să aleagă această țară în detrimentul Americii. “La Jacobs University este o diversitate mult mai mare față de universitățile americane. Aici sunt studenți din peste o sută de țări, și nu ascund faptul că am vrut să fiu și mai aproape de casă.” Cu toate acestea, un lucru rămâne neclar: Cum se desfășoară procesul de aplicare la o universitate din Germania? “Este la fel ca procesul de aplicare pentru America și constă într-un eseu principal la care trebuie să muncești foarte mult. Ei vor să te vadă pe tine în afara activităților tale, deci nu trebuie să pui accent pe olimpiadele la care ai participat. Vor să-ți vadă personalitatea și vor să le spui în acel eseu cine ești tu cu adevărat. Pe lângă acest aspect, mai ai nevoie de trei recomandări de la trei profesori, de foarte multe acte, iar fiecare facultate are și o serie de eseuri suplimentare. La Jacobs University din câte îmi aduc aminte au fost cam patru, cinci eseuri”, lămurește Eliza.

Despre cercetarea în România și studenția în Germania

Gravita între biologie și coduri de programare, ambele fiindu-i dragi. În clasa a XI-a, Eliza a dorit să afle mai mult despre tainele biologiei aplicate în informatică, așa că a bătut la ușa unui institut de cercetare din Capitală. “Voiam să știu mai multe despre ce presupune cercetarea și am dat mai mult emailuri la un institut de cercetare din București. Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică și i-am rugat dacă mă pot primi și pe mine să văd cum funcționează cercetarea. Oamenii de acolo au spus că nu au mai auzit așa ceva în viața lor și au zis că pot veni. Ulterior, am publicat și un articol de cercetare într-o revistă de specialitate, un articol în care am analizat virusul Sars Cov 2 în comparație cu alte virusuri. Pe urmă, am aflat de Institutul Oncogen de la Timișoara care lucra pe partea de vaccinuri și am văzut că au o echipă de liceeni care lucrează la treaba aceasta și le-am scris că aș vrea să particip și eu. Inițial au spus că nu se poate, pentru că eu sunt din București este distanță prea mare, apoi că nu sunt majoră deci nu am cum să vin singură. Cum-necum, am ajuns la un acord și timp de două săptămâni jumate am lucrat cot la cot cu cei de acolo în laborator, unde am pus accent pe determinarea următoarelor mutații ale virusului.”

,,Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică”

În prezent este anul I la Jacobs University, unde urmează un majour în Computer Science. Eliza îmi spune că nu a lăsat baltă prima dragoste, biologia, și că își dorește să combine informatica cu biologia. În continuarea dialogului nostru, o întreb cum arată viața de student la Jacobs. “Pentru majoritatea persoanelor ruperea de casă este dificilă, dar pentru mine, care sunt obișnuită cu drumurile, a fost ușor. Aici, dacă ai orice fel de problemă o poți discuta cu profesorul. Să vă dau un exemplu. Odată am avut o problemă și nu puteam să merg la curs. I-a scris profesorului și m-a uimit că a fost atât de înțelegător chiar dacă problema nu era atât de importantă. Apoi, în afară de orele de la curs, profesorii au ore speciale în care te poți duce să vorbești cu ei despre orice lucru. La Jacobs University fiecare student își poate alege cursurile, și aveam în minte cam ce aș vrea să fac, însă nu mi-a venit să cred când am văzut că tot ce se propunea era exact pe placul meu”, precizează Eliza Marghidanu.

În campus la Jacobs University, Bremen, Germania

Sisteme educaționale și un proiect de suflet

Având experiența sistemului educațional din România, iar mai nou, pe cea a sistemului german, nu mă pot abține să o rog pe Eliza să facă o mică comparație. “Una din cele mai mari probleme la sistemul românesc ar fi relația dintre elev și profesor. Mi se pare că un elev nu poate să se dezvolte atâta timp cât este tratat ca un număr în catalog și nu este lăsat să se exprime. Din această pricină, foarte mulți elevi ajung să se închidă în ei și să nu-și mai atingă potențialul maxim. Apoi, faptul că majoritatea profesorilor nu te înțeleg dacă faci activități extrașcolare. Fiecare profesor consideră materia lui cea mai importantă și altceva nu mai contează.”

Pe lângă cursuri și seminarii, Eliza este membră în cadrul proiectului Vreau să studiez în America și oferă consultanță elevilor care vor să dea stat visului american. Am întrebat-o când s-a alăturat echipei și cum merg lucrurile. “Am intrat în echipa VSSIA din această vară. Știam de acest proiect încă din liceu și îmi doream să fac parte din el numai că trebuia să fiu studentă la facultate pentru a deveni consilier. Am vorbit cu Julia și i-am spus că vreau să ajut pentru că dacă nu ai pe cineva care să te ajute este foarte greu. Nu zic că-i imposibil, dar sunt multe lucruri de făcut, multe informații și este mult mai ușor dacă ai pe cineva lângă tine care a trecut prin acestea. Momentan am trei eleve pe care la ajut să aplice la studii în America”, conchide Eliza Marghidanu.

S-a îndrăgostit de muzică după ce, întâmplător, audiase Sonata lunii de Beethoven. Din acel moment, Felicia a început să urmeze lecții de pian, însă lucrurile nu au mers așa cum visa. Lipsa de tact pedagogic, a făcut-o să i-a o pauză de la clape. A încercat cu ore de canto, dar sunetul pianului nu-i dădea pace. La vârsta de 13 ani, a decis că trebuie să reia studiul și să urmeze un liceu de muzică. Zis și făcut! A intrat la Liceul “Dinu Lipatti” din București, a continuat să muncească pe rupte, a cântat și încântat pe scene din țară și străinătate bucurând mii de suflete. Este membră a Fundației Culturale “Remember Enescu” din București  și a Academiei de Pian “Neue Sterner” din Germania. În prezent urmează un major în Music Education la VanderCook College of Music din Chicago. V-am făcut curioși? Să trecem la povestit!

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

·       Muzica clasică, o dragoste cu năbădăi

·       Procesul de aplicare la Conservator în SUA

·       Mentalități de concurs

·       Publicul român vs publicul din străinătate

·       Artistul și arta prin ochii Feliciei Vintilă

·       Educația muzicală, un capitol la care suferim

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai stai?

La 10 ani se pregătea pentru o carieră în lumea basket-ului, însă destinul i-a dat slam dunk. Pe la 14 ani zdrăngănea de zor chitara, dar mirajul marilor scene s-a risipit ca un abur. Între aceste experiențe, Vlad își cultiva  pasiunea pentru vânzări. Prima tranzacție a venit la 12 ani, când a vândut o bicicletă folosită cu mult peste valoare ei. Junele a crescut și odată cu el s-a dezvoltat un spirit vizionar. A terminat Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, iar de acolo a luat calea Americii, unde a absolvit două facultăți la University of Rochester din New York și un master la University of Texas at Austin. În studenție a trecut prin mai multe firme, a condus echipe, a fost manager pe tura de noapte la Starbucks, a fondat o firmă de consultanță și o platformă Ed-Tech. De parcă nu era de ajuns, în 2019 și-a lansat cartea “When They Win, You Win: A More Human Approach to Supporting Entrepreneurship” un studiu al sistemelor de suport antreprenorial care are la bază dialoguri cu manageri din America de Nord, Europa și Asia. Astăzi, ne întâlnim cu Vlad Cazacu și povestim despre studiul în SUA, strategii de business și planuri de viitor. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american.

Interviul pe scurt:

• Studenția în SUA, mai cu bune mai cu rele: “Pentru mine a fost ușor să-mi găsesc un loc în această comunitate, însă nu la fel de ușoară a fost adaptarea la programul de zi cu zi. Primul semestru a fost destul de complicat dacă judec din punctul de vedere al sănătății mentale. Foarte multă presiune, trebuia să obțin anumite note pentru a-mi menține bursa cu care am intrat.”
• When They Win, You Win, povestea din spatele cărții: “La momentul respectiv lucram pe platforma Ed-Tech și făceam o cercetarea la universitate despre ecosistemele de suport antreprenorial universitar. Atunci a venit oferta! Eric a spus să-mi continui cercetarea, să intervievez oameni noi, să adun informații și să le pun într-o carte pe care se angajează să o publice.”
• Radiografia antreprenorului de succes: “Ca antreprenor vei avea multe nopți de muncă, foarte multe refuzuri, responsabilități, mai ales dacă iei bani de la investitori și n-ai control deplin asupra businessului tău. Antreprenorul este un pompier într-un oraș de fân. Arunci o scânteie și pompierul trebuie să fie toată ziua la post pentru a evita o catastrofă. Și atenție, toată lumea aruncă scântei.”

Vlad Cazacu la Universitatea din Rochester

Căutările de la începutul drumului

Născut și crescut în inima Bucureștiului, Vlad a țintit de timpuriu către culmi nebănuite. Mai întâi prin basket, apoi prin muzică, iar în cele din urmă a strâns aplauze la scenă deschisă pe când evolua într-o trupă de teatru. Printre două pase, un acord și o replică, tânărul își cultiva cu atenție pasiunea pentru business. “Când mă uit la episodul cu bicicleta, ei bine, aș spune că am fost un mic negociator. O poveste similară a fost și la treisprezece ani când citisem pe site-uri americane despre marketingul prin afiliere. Atunci mi-am făcut o pagină de Facebook în care aveam diverse produse, camere video, televizoare, frigidere, și făceam cam 4-5 dolari pe săptămână. Sigur, nu era cine știe ce, dar la acea vârstă era un lucru entuziasmant”, povestește Vlad Cazacu pentru Matricea Românească.

,,Când mă uit la episodul cu bicicleta, ei bine, aș spune că am fost un mic negociator”

În familia Cazacu se discuta de mult timp despre posibilitatea ca Vlad să studieze peste hotare. Se vehiculau țări, universități, dar America părea ceva intangibil. “Inițial eram focusat pe studiul în Marea Britanie. Avem cele mai multe informații despre țară, aveam foarte mulți prieteni care au mers acolo, deci partea cu America a venit mult mai târziu, cam prin clasa a XI-a. La un moment dat Maria Müller, o elevă de excepție, a intrat la Universitatea din New York, unde a studiat actoria, iar când am văzut-o atingând acest nivel am zis că pot și eu să fac pasul.”

Vlad Cazacu reprezentând Romania și Universitatea din Rochester la Națiunile Unite

Despre facultate și surprize la fața locului

Din acel moment a debutat o pregătire temeinică. Un rol de seamă l-au avut oamenii de care s-a înconjurat și doamna Daniela Bordei, un înger pe pământ cum o numește Vlad. “În primă fază am dat SAT-ul, apoi examenele de limbă IELTS și CAE, iar de aici a venit procesul de aplicație online. Eu am aplicat la 27 de universități, motiv pentru care a trebuit să mă pun pe redactat eseuri. Poate cea mai grea parte din procesul de aplicare este să găsești suficiente idei pentru fiecare eseu. Ideea este să dai dovadă de unicitate. Lumea vrea să citească povești oneste, povești care reflectă traseul tău în viață și cum ai ajuns în acest punct în care vrei să studiezi în America. Este un proces de gândire în care stai în fața oglinzii și spui cine ești. Un lucru destul de greu la vârsta de 17-18 ani.”

,,Am avut un job încă din a doua săptămână de facultate”

Vlad a terminat cu brio Facultatea de Afaceri cu dublă specializare în contabilitate și antreprenoriat și Facultatea de Psihologie cu specializare în psihologie socială, ambele la University of Rochester din New York. Recent, a absolvit cursurile de master în contabilitate la McCombs Scool of Business în cadrul University of Texas at Austin cu bursă integrală, cel mai bun program de acest fel din lume. În cele ce urmează vreau să aflu cum arată viața unui student în SUA. “Viața studentului este concentrată în jurul campusului universitar. Este un lucru diferit față de universitățile europene, pentru că trebuie să locuiești, să mănânci, să înveți și să petreci între zidurile de acolo. Pentru mine a fost ușor să-mi găsesc un loc în această comunitate, însă nu la fel de ușoară a fost adaptarea la programul de zi cu zi. Primul semestru a fost destul de complicat dacă judec din punctul de vedere al sănătății mentale. Foarte multă presiune, trebuia să obțin anumite note pentru a-mi menține bursa cu care am intrat, apoi partea ce ținea de activitățile extracuriculare, pentru că dacă nu faci ceva în afara orelor de curs, nu te poți diferenția în mulțime. Apoi munca, am avut un job încă din a doua săptămână de facultate. Am lucrat în toți anii, iar în anul trei ajunsesem la patru job-uri part time”, își amintește Vlad.

Vlad Cazacu și echipa lui de la Starbucks

Pe tărâmul afacerilor și o întâlnire rodnică

Job-urile prin care a trecut l-au construit, i-au dat încredere și l-au transformat într-un lider veritabil. Pe lângă acestea, Vlad a pus pe picioare două businessuri: o firmă de consultanță și o platformă Ed-Tech intitulată BarterOut. “Partea de consultanță a venit în momentul în care am observat foarte mulți studenți care veneau la mine întrebându-mă cum de am reușit să fac atâtea lucruri în primii ani de facultate. Am început să vorbesc cu ei, să-i ajut, dar la un moment dat nu mai aveam timp. Într-o zi, o persoană vine și-mi spune: «Dacă te-aș plăti, poți să-ți faci timp pentru mine?» Și atunci am zis că da! Tot atunci Pavel Stan, prietenul meu student la Drexel University, trecuse prin aceeași experiență, așa că am pus pe picioare o platformă. După dor un an a trebuit să închidem pentru că Pavel a plecat în Japonia, iar eu începusem lucrul la BarterOut. Cărțile sunt foarte scumpe în America, poți da sute de dolari pe un manual, iar la finalul semestrului nu-l mai folosești. Platformele dedicate re-vânzării manualelor nu erau ceea ce trebuie, prin urmare am venit către studenții care nu mai foloseau acele manuale și i-am conectat cu cei ce le vor folosi semestrul următor. Astfel, studenții vindeau și cumpărau automat manuale pentru aproximativ 80% din prețul inițial. Am fost operativi timp de doi ani, am făcut profit și după am primit o ofertă de a fi cumpărați pe o sumă considerabilă. Atunci am decis că nu vindem, că putem face ceva mai mare, iar la șase luni am decis să facem un open source ca orice universitate din SUA să poată crea o copie a acestui sistem și să-l integreze.”

,,Am fost operativi timp de doi ani, am făcut profit și după am primit o ofertă de a fi cumpărați”

Și asta nu-i singura “ispravă”. În 2019, fără să fi programat ceva în prealabil, Vlad Cazacu debutează ca autor și vine în fața cititorilor cu lucrarea “When They Win, You Win: A More Human Approach to Supporting Entrepreneurship”. “Inițial nu mă gândeam la o carte. Contextul a fost următorul. Eram la o conferință în New York și acolo l-am cunoscut pe Eric Koester, antreprenor și profesor la Georgetown University. După ce și-a terminat speechul m-am dus la el și i-am zis: «Hey, am fost fascinat de speechul tău și aș vrea să te scot la cină!» În acea seară am luat cina cu el și alți oameni din audiență, iar la masă am povestit despre cum poți să aduci credibilitate în secolul XXI. Tot vorbind noi acolo, ne întreabă ce lucrăm. La momentul respectiv lucram pe platforma Ed-Tech și făceam o cercetarea la universitate despre ecosistemele de suport antreprenorial universitar. Atunci a venit oferta! Eric a spus să-mi continui cercetarea, să intervievez oameni noi, să adun informații și să le pun într-o carte pe care se angajează să o publice. Rezultatul a fost mai mult decât un studiu al sistemelor de suport antreprenorial universitar, ci un studiu general care are la bază interviuri cu manageri implicați în incubatoare, acceleratoare și studiouri de antreprenoriat din America de Nord, Europa și Asia.”

Vlad Cazacu și preitenii lui la lansarea oficială a cărții în New York

Antreprenorul, pompierul din orașul cu fân

Și pentru că tot suntem în zona de business vreau să-l provoc pe Vlad la o discuție despre nereușita Start-up-urilor care arată bine pe foaie, primesc finanțare și mor în câteva luni. Unde e greșeala? “Aș spune că undeva pe la 60% dintre Start-up-uri dau greș pentru că ideea din spate nu rezolvă o problemă monetizabilă în societate. Sunt două părți: problema și monetizarea. Acum, partea care ține de problemă te face să vii cu o soluție și nu invers. Ori, foarte mulți antreprenori au o idee, însă chiar dacă e bine documentată și pusă într-un business plan, ea nu aduce această componentă a rezolvării unei necesități reale. Trebuie să te gândești dacă acea problemă este destul de importantă astfel încât oamenii să ofere bani pentru rezolvarea ei. Companiile mari care au răzbit în timp au fost cele care au soluționat o problemă pentru care lumea era dispusă să plătească”, precizează Vlad Cazacu.

,,Trebuie să te gândești dacă acea problemă este destul de importantă astfel încât oamenii să ofere bani pentru rezolvarea ei”

Fără doar și poate, să fii antreprenor în SUA este un privilegiu. Avantajele pornesc de la nivelul ridicat al tehnologiei, inovația în cercetare, dar cel mai important aspect ține de societate și sistemul birocratic. “Din păcate România nu a dezvoltat acest sistem de Venture Capital. Abia acum apare timid prin București și Cluj, iar la nivel legislativ și birocratic este foarte departe de ceea ce ar trebui să fie. Protejarea investitorului în România nu există. În Europa de Est cea mai dezvoltată țară în domeniul acesta este Polonia și de aceea vedem o inflație de capital străin pe piața de acolo. Spre exemplu, când mi-am înregistrat ultima firmă în Statele Unite a durat doar trei zile și totul a fost online.”

Vlad Cazacu și Giovanni Ilacqua, cofondatorii Flowlie Technologies

În România antreprenorul este asociat cu șeful care stă în scaun, dă comenzi, taie capete și la bucurie bea whisky cu gheață. Așa să fie Vlad? “Nu! Ca antreprenor vei avea multe nopți de muncă, foarte multe refuzuri, responsabilități, mai ales dacă iei bani de la investitori și n-ai control deplin asupra business-ului tău. Antreprenorul este un pompier într-un oraș de fân. Arunci o scânteie și pompierul trebuie să fie toată ziua la post pentru a evita o catastrofă. Și atenție, toată lumea aruncă scântei. Investitorul, economia, clienții, uneori chiar echipa ta aruncă scântei și tu trebui să fii acolo la lucru.”

Nu îmi propun să fiu printre cei care amenință pacea urbei din fân, dar va trebui să anunț finalul incendiar al interviului, mai exact planurile de viitor. “Voi începe o nouă aventură într-o firmă de investiții, Assure Syndicates, în Miami, Florida. Voi investi în Start-up-uri și voi facilita relații cu alți investitori. Continui să lucrez la noul meu start-up, un software pentru investitori. Pe termen scurt voi rămâne în SUA pentru a profita de orice oportunitate de a cunoaște oameni și a face bani, iar la un moment dat aș vrea să fac investiții în Start-up-uri românești și să contribui la o societate care primește capital străin și în care tinerii pot să clădească businessuri”, conchide Vlad Cazacu.

Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi, profesoara le-a dat un test de matematică. Radu a obținut un calificativ bun, motiv pentru care a fost chemat la orele de pregătire pentru olimpiada de chimie. Nu vedea rostul, însă a dat curs invitației și bine a făcut. Cu tact pedagogic, profesoara i-a luat un văl de pe ochi. De atunci a fost de neoprit. Vreme de șase ani a fost olimpic la această materie, a fondat primul club de chimie din liceu, a oferit meditații gratuite celor care aveau nevoie, iar acum urmează un double major, unul în chimie și altul în economie, la Vassar College din New York. Ne continuăm periplul peste ocean și facem cunoștință cu Radu Florea, unul dintre co-fondatorii platformei „Vreau să Studiez în America”. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Iar acum, povestea!

Interviul pe scurt:

• Chimia, o pălărie prea mare: “Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi,  profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie.”
• Cum e să fii student în America?: ”Este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA.”
• Double major în SUA sau cum se împacă chimia cu economia: “Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult.”

Vassar College din New York

Ioni, atomi și o pasiune mult prea mare

Când era în școala primară ardea de nerăbdare să înceapă orele de chimie. Era fascinat de poveștile mamei care studiase o vreme la Facultatea de Chimie din București. Junele a crescut, și iată-l ajuns acolo unde își dorea, clasa a VII-a, prima oră de chimie. Profesoara intră în sala de curs, elevii salută în picioare cu celebrul ”Bunăăă ziuaaa!”, iar pe tablă apar primele noțiuni. În acel moment, cerul se prăbușise.“Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi, profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie. Sceptic, am început să merg la ore, și nu mai știu exact în ce context, profesoara ne explica ceva, iar în momentul acela am simțit cum mi s-a luat un văl de pe ochi. Vedeam sensul din spate“, povestește Radu Florea pentru Matricea Românească.

,,Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa”

Din acel moment, Radu a început să traverseze o pantă ascendentă. A devenit olimpic, a pus bazele primului club de chimie și oferea meditații benevol. Cu toate acestea, vreau să aflu cum a venit ideea de a studia peste hotare. “Eram clasa a X-a sau a XI-a, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” și făceam pregătire cu o profesoară pentru examenul IELTS. La momentul respectiv, îmi doream să studiez medicina, dar când am început orele de anatomie mi-am dat seama că nu-mi place așa de mult. Ok, dacă nu mai merg la medicină, poate mă duc la Facultatea de Farmacie. Între timp, această profesoară cu care făceam meditații m-a întrebat dacă nu vreau să aplic în străinătate. Nu mă gândisem la asta până atunci, și mi-a zis de New York University. M-am documentat și am realizat că am destul timp să-mi dau SAT-ul. Pe lângă America, am aplicat și în Anglia, dar ca variantă de rezervă”, își amintește Radu.

Pregătirea pentru o facultate în SUA și la ce să mă aștept dacă ajung acolo

A urmat o cursă pe viață și pe admitere. Pentru un tânăr care dorește să aplice în America, procesul este unul anevoios. Sunt acte, examene, drumuri de făcut, deci cu siguranță are nevoie de un ghid pe această cale. Îl rog pe Radu să ne spună în ce a constat procesul de aplicare și de când este recomandat să te apuci de pregătire. “Dacă ești deja clasa a XII-a și vrei să pleci în SUA, eu cred că este cam târziu. Când vine vorba de America trebuie să te apuci din timp, asta pentru că sunt multe lucruri pe care le ai de făcut. În primul rând trebuie să dai SAT-ul (bacalaureatul american) și sunt doar patru sesiuni pe an. Nu e un examen greu, dar ai foarte puțin timp la dispoziție și trebuie să lucrezi foarte mult ca să te obișnuiești cu acel gen de întrebări. După care urmează examenul de engleză, aici poți opta între IELTS sau TOEFL, principalele acceptate în America. În etapa a treia trebuie să te apuci să scrii eseuri. Cred că ele sunt partea cea mai importantă din procesul de aplicare. Există un eseu mare pe care îl trimiți la toate facultățile la care aplici, iar după aceea fiecare facultate îți poate cere un anumit număr de eseuri. Eu pentru douăzeci de facultăți am scris în total 45-46 de eseuri”, lămurește Radu.

,,Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi”

Privită din exterior, viața unui student în America este un vis. Felul cum arată campusurile, petrecerile care animă atmosfera, vibe-ul pe care ți-l dau cluburile la care poți participa, te fac să trăiești celebrul American Dream. Să fie oare așa? “Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA, și oarecum simți nevoia să vorbești românește cu cineva din când în când. Apoi, financiar, aici lucrurile sunt foarte scumpe. În America există facultăți care oferă fie burse, fie ajutor financiar. Eu sunt la o facultate care îți acoperă 100% din nevoia pe care o demonstrezi. Ei se uită la aplicația de admitere, dar și la cea financiară. Spre exemplu, pachetul meu financiar este bazat pe veniturile familiei mele. Din acest punct de vedere primesc o bursă pe care nu trebuie să o înapoiez, iar pe lângă asta mi s-a oferit și un job. În anul I am lucrat în clădirea principală a campusului, iar în acest an am fost tutore la Centul de Științe, unde oficial sunt înregistrat pentru chimie și economie, dar neoficial ajut și la fizică, matematică, deci mai multe”, spune Radu Florea.

Când chimia și economia se iau de mână

Ajuns la Vassar College din New York, Radu aflase de posibilitatea obținerii unui double major, în România ar fi echivalentul a două facultăți în același timp. Domeniul de căpătâi era fără doar și poate chimia, însă pentru cel de-al doilea a început o căutare. “Mă gândeam la biochimie, neuroștiințe, economie, deci erau mai multe variante. În primul semestru am luat un curs de introducere pentru științe cognitive și unul pentru economie. Primul a fost un coșmar, nu mi-a plăcut absolut deloc, dar economia mi-a fost pe plac. Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult”, afirmă cu tărie Radu.

,,Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România”

În prezent, este anul II, iar pe viitor își dorește să rămână pe meleagurile New York-ului. Cu toate acestea, nu a uitat de România, și mai ales de tinerii de vârsta lui. Pentru ei, Radu are un mesaj: “Chiar dacă ați făcut o facultate în România, oricând aveți posibilitatea de a merge la master în America. Dar nu cred că trebuie să plecăm toți din România. Mie îmi pare rău că am fost nevoit să plec. Dacă în România aș fi avut posibilitatea să studiez la un nivel similar cu cel din SUA, nu mai plecam. Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România. Dacă o să plecăm toți din România, această țară va muri” conchide Radu Florea.

Aterizează pe tărâm american la 12 ani. Pulsul New York-ului, măreția clădirilor și zumzetul străzilor, îi treceau prin toți porii. Avea senzația că aici e locul ei. La plecare, Ioana privește pe geam mânată de un singur gând: I’ll Be Back! În România, a studiat la Colegiul National Bilingv „George Coșbuc”, în timpul căruia a început să-și clădească visul. În prezent este studentă la Villanova University, unde se specializează în comunicare, iar pe lângă aceasta patronează cu succes un business în fashion. Ne continuăm seria descoperirilor frumoase și facem cunoștință cu Ioana Turcescu și vom discuta despre plecarea în SUA, care sunt pașii pe care i-a urmat pentru a aplica la facultate, cum se împacă antreprenoriatul cu viața de student și multe alte lucruri interesante. Te-am făcut curios? Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în America, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Gata, să trecem la povestit!

Interviul pe scurt:

• America, păzea că vin: “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate (…) În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America.”
• Nu-s olimpic, pot studia în SUA?: “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top.”
• Puțin business nu strică nimănui: “Am făcut designurile, iar prin august am scos colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, dar nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business.”

America, I’ll Be Back!

Jovială, efervescentă, plină de viață și de idei, iată doar câteva din calitățile Ioanei. Prietenii îi spun Yoyo și de când se știe, a fost fascinată de celebrul American Dream. Destinul a purtat-o pe tărâm newyorkez pe când avea doar 12 ani. “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate. Trecusem din sistemul de învățământ privat în cel public, cunoscusem mulți oameni, m-am și îndrăgostit, deci trăiam din plin, nu aveam mintea la studii atunci. În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America. Domeniul era bătut în cuie, comunicare, asta și pentru că sunt pasionată de scriere creativă. În liceu aveam un blog unde scriam destul de mult, mi-a plăcut și partea de publick speaking, deci nu am avut nicio ezitare când a venit vorba de domeniu”, povestește Ioana Turcescu pentru Matricea Românească.

,,Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America”

Pentru un tânăr licean, procesul de aplicare la studii peste ocean poate fi copleșitor. Sunt acte, teste și tot felul de bariere birocratice pe care nu le poți doborî singur. În cele ce urmează, o rog pe Ioana să le explice elevilor pas cu pas, în ce a constat procesul de aplicare. “Pregătirea mea a debutat foarte devreme, asta e un lucru important de știut. În prima fază am dat SAT-ul (bacalaureatul american), care pentru mine a fost cel mai stresant pentru că eu veneam de la uman și aveam un impediment când era vorba de matematică. Deci, am început o pregătire intensă pentru SAT, dar știam că prima dată nu o să iau foarte mult și așa a fost. Nu-i nimic zic, mă mai pregătesc, iar când am dat a doua oară am luat un scor foarte mare. Apoi am început să merg la consultanță, și vă spun că procesul de aplicare pentru America este atât de complicat încât nu puteți să-l treceți singuri, aveți neapărată nevoie de oameni și resurse. Eu mi-am selectat douăzeci de facultăți, numărul maxim de altfel, și am început să scriu eseul de common app. Eseul acesta este foarte important pentru că îl trimiți la facultățile la care aplici. La eseu nu ai o cerință bine definită. Pur și simplu trebuie să spui cine ești tu, trebuie să fie un eseu care să te pună într-o lumină diferită. Spre exemplu eu mi-a scris eseul din perspectiva fricii și cum a evoluat relația mea cu frica de-a lungul vieții. Apoi, fiecare facultate îți cere unul sau mai multe eseuri separat de acest common app. Cred ca am scris vreo 100 de eseuri pentru că am aplicat la toate bursele de la facultate, iar în septembrie am dat examenul TOFEL, după stai și așteaptă”, lămurește Yoyo.

Despre adaptarea în SUA, mituri și moduri de învățare

Efortul nu a rămas fără ecou. Din totalul celor douăzeci de facultăți, Ioana a primit răspuns pozitiv de la zece, un scor deloc rău. Chiar dacă își dorea să intre la University of Pennsylvania, sorții au dus-o la Villanova. În continuarea dialogului nostru, o provoc pe Yoyo să rememoreze cele mai dificile momente din viața de student. “Cel mai greu a fost să mă adaptez la sistemul de învățământ. V-am spus că sunt pasionată de scris și în special de scrierea creativă, ei bine aici la facultate când am fost rugată să scriu un paper despre o carte, mă gândeam ce mare lucru, adică faci un rezumat și spui ce ți-a plăcut. Ei bine, nu-i deloc așa! Trebuie să ai un anumit mod de abordare, să ai un stil de citare în funcție de profesor, ori pentru mine asta a fost ceva teribil. Altă problemă. Noi la facultate avem câteva cursuri obligatorii fără de care nu poți deveni absolvent. Sunt cursuri de sociologie, biologie, statistică, închipuiți-vă ce șoc am avut când am dat de ele. Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate. Nu mai zic de șocul cultural pe care l-am suferit. Eu fiind o fire foarte sociabilă am crezut că o să îmi fie ușor, nicidecum.”

,,Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate”

O ascult pe Ioana îngândurat și mă pun în postura unui licean care este măcinat de următoarea întrebare: Pot studia în SUA dacă nu-s olimpic la vreo materie? Răspunsul vine fulgerător. “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top. De ce? Pentru că olimpiadele de la noi, nu au un echivalent în America, ei nu pun preț pe asta. Eu nu cred că olimpiadele din aplicația mea au fost decisive, da au adus un plus și atât.”

,,Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit”

Și pentru că tot suntem la capitolul școală, vreau să aflu de la Yoyo cu ce ochi vede sistemul de educație din România, având la activ experiența din America. “Mi se pare că în România nu suntem lăsați să greșim, asta e un lucru de care mi-am dat seama anul acesta. În România dacă ai greșit la un test nu prea ai cum să o repari, este ori ai învățat, ori nu. În America profesorii sunt foarte înțelegători, adică eu dacă nu mă simt bine pot să-i dau mesaj profesorului meu și îi zic că nu sunt ok. Oamenii de aici înțeleg că viața nu se învârte în jurul școlii și că există anumite lucruri imprevizibile care te pot face să dai un anumit tip de randament. Apoi, dacă ești o persoană diagnosticată cu anxietate, primești un learning suport service, unde ți se explică cum să îți gestionezi timpul la teste spre exemplu. Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit, pornind de la romanele pe care le ai de citi pentru bac până la testele unde trebuie să tocești, ca să nu mai zic de acele ascultări.”

O picătură de business într-o mare de neprevăzut

Gata! Închid această cutie a Pandorei și mut discuția către zona antreprenorială. Între două cursuri, trei cafele și câteva seminarii, Yoyo se îngrijește cu maturitate deplină de propriul business. Dar, cum a pornit totul? “Anul trecut eram în carantină și rămăsesem blocată în America. Dintr-o întâmplare, am ajuns să am foarte mulți urmăritori pe Tik Tok, cam cincizeci de mii. După un timp am revenit în țară, trecusem printr-o perioadă mai complicată, și am stat în carantină la tatăl meu. Soția lui fiind designer, mă tot uitam la rochiile ei și i-am zis că îmi place partea superioară, corsetele mai exact, așa că i-am propus să facem o colecție. Am făcut designurile, iar prin august am scos o colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business. Am ajuns să lucrez cu o prietenă care este la Unarte și am scos o colecție de haine pe care am denumit-o Yoyo’s Closet.”

,,Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept”

Ioana crede în puterea mentoratului. Chiar dacă recunoaște că face parte dintr-o generație în care independența este la cote maxime, socotește că dacă vrei să faci businsess de durată trebuie neapărat să te alipești de cei mai buni în domeniu. Însă nu toți tinerii de vârsta ei au avut parte de aplombul de care s-a bucurat. Mulți au rămas în țară și privesc cu jind la cei care au plecat la mai bine. Pentru aceștia Yoyo are un mesaj. “Nu cred că trebuie să vă pară rău că nu ați plecat pentru că, sinceră să fiu, eu vă admir pe toți cei care ați decis să rămâneți în România cu scopul de a schimba ceva. Eu mă consider o lașă că am plecat, de asta vă apreciez. Toată lumea pleacă afară pentru că este mai bine, dar totul în viață se întâmplă cu un motiv, ori dacă ați decis să rămâneți, clar aveți o misiune.”

Ticăitul alert al ceasului mă anunță că trebuie să pun punct. Ca un jucător de fotbal a cărui echipă are un avantaj fragil, trag de timp, și înainte de fluierul final mai adresez o întrebare: Ce planuri ai pentru viitor? “Nu am nici cea mai vagă idee! Acum serios, aș vrea să transform partea de social media într-un job part time pentru că mă pasionează foarte mult. Îmi doresc să lucrez în zona de social media marketing. Cât despre locația unde voi face asta nu știu pentru că mereu mă trezesc că vreau la New York, în alte zile aș veni acasă, după zic că ar fi interesat Berlinul, sunt foarte multe locuri de luat în calcul“, conchide Yoyo.

Pot studia în America dacă nu sunt olimpic? În ce constă procesul de aplicare? Ca român, am dreptul la ajutor financiar? Iată doar câteva din întrebările care îi macină pe elevii dornici să studieze în SUA. În situația lor a fost și Julia, o tânără din Galați, care s-a luptat cu amatorismul scump al firmelor de consiliere, nepăsarea și lipsa de informații. Când a realizat că admiterea la facultate bate la ușă, a intrat într-o cursă contracronometru. Efortul și ambiția de care a dat dovadă, au fost răsplătite, iar acum studiază la Wellesley College și este în cărți pentru titlul „Studentul Anului”, acordat de Liga Studenților Români din Străinătate. După această cursă cu obstacole, Julia, Miruna și Michelle, și-au pus mintea la treabă și au realizat prima platformă nonprofit din România care te ajută să aplici la o facultate în America. Astăzi, la interviurile Matricei stăm de vorbă cu Julia Boca și vorbim despre provocări, educație și planuri de viitor. 

Interviul pe scurt:

• Lupta cu morile de vânt: “La un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă.”
• American dream, un șoc!: “Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil.”
• Vreau să studiez în America, dar cum?: “Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. ”

Un drum pavat cu stres, muncă și ambiție

Povestea Juliei începe în proximitatea Dunării, mai exact în orașul Galați. Își amintește cu nostalgie acele momentele când privea ore în șir filme americane, iar mintea construia fel de fel de scenarii. Prima reprezentantă a familiei care pășise pe culoarele unei facultăți peste ocean a fost sora mai mare. Pe atunci, Julia era elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, și într-un moment de sinceritate a spus: ”Dacă ea a reușit, și eu voi reuși!”  Perfect, dar cum? ”Pentru început am căutat pe Google informații, dar nu era nimic în limba română. Procesul de aplicare este atât de complicat, încât tu ca elev te simți copleșit. În acel an SAT-ul era unul nou și intrasem în panică pentru că în Galați nu era nimeni care să te ajute. Atunci, cineva mi-a recomandat o firmă de consiliere din București. Erau niște sume mari pentru posibilitățile noastre, dar părinții au spus că vor face tot ce este necesar. În acel moment, pachetul pe care îl cumpărasem de la firma respectivă costa o mie de euro și mi se promitea că în opt săptămâni o să facem pregătire pentru SAT”, povestește Julia Boca pentru Matricea Românească.

,,Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică”

Și pune-te pe treabă. Săptămânal, Julia făcea naveta Galați-București cu trenul pentru pregătire. O ședință dura doar 20 de minute, iar la fiecare înfățișare i se reproșa fără vreun pic de lămurire, că munca pe care o depune nu este suficient de bună. Ca totul să pară roz, firma îi promisese că îi va alcătui un dosar cu care va putea aplica la facultate în Anglia și în SUA. Deznodământul? “Pentru Anglia nu au făcut absolut nimic, iar la un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă. Eram la un liceu foarte bun, întâlnisem profesori extraordinari și eram sigură că pot face o echipă care să ma ajute”, rememorează Julia.

Când visul american începe ca un coșmar

Cu timp și fără timp, în barca Juliei au poposit profesoarele de limba engleză și limba română, care i-au ghidat pașii în efortul disperat de a ieși la liman. A urmat o perioadă în care pregătirea pentru facultate a ținut-o departe de orele de la liceu, au fost nopți dedicate studiului, iar de ieșiri în oraș, nici nu mai încape vorba. Timpul căpătase o altă curgere și momentul adevărului venise. Julia nu-și mai putea ține în frâu emoțiile. Verifica emailul fără încetare în speranța răspunsului mult așteptat. Într-un final, pe ecranul calculatorului trona: Congratulations you succeeded! Bucuria era atât de mare, încât doar o minune a oprit-o să nu trezească toată casa.

,,Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani”

Ajunsă în America la Wellesley College, tânăra gălățeancă a realizat că celebrul American dream, nu seamănă deloc cu ce ni se prezintă la tv sau în filme. “A fost destul de greu. Să te muți singur la un ocean distanță, într-un mediu complet nou, fără să cunoști pe nimeni. Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil. Plecasem cu ideea că voi face Științe Politice și când am luat primul curs de American Politics simțeam că nu-i ceea ce vreau să fac. Apoi, la cursuri aveam impresia că sunt un impostor, simțeam că nu dau randament, că nu îmi găsisem domeniul”, spune Julia Boca.

Lupta cu frământările interioare

Dificultățile de adaptare, impactul socio-cultural și faptul că nu poți vorbi despre problemele tale cu cineva apropiat, au dus inevitabil, la depresie. Zâmbetul candid de odinioară devenise un act mimetic. În ochi puteai descifra o luptă interioară combinată cu un soi de îngrijorare. “Venind din România, unde nu se prea discută despre depresie și soluții, am refuzat să merg la terapie. Într-o zi, decanul m-a văzut și a spus că trebuie neapărat să merg la tratament. În timpul ședințelor de terapie, care au fost gratis, am zis că vreau să aflu ce s-a întâmplat în creierul meu de am ajuns în momentul acela, așa că în următorul semestru m-am aplecat către Neuroștiință și Psihologie.”

,,Mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”

Ușor, ușor, lucrurile au început să intre pe făgașul normal. Reapăruse motivația interioară, bucuria studiului, dar un lucru nu-și găsise leac, dorul de țară. “Când eram anul I, am lucrat la Instagramul facultății unde asiguram partea de content. Pentru că îmi era dor de România, postam lucruri legate de țara noastră în speranța că poate vede alt român. Într-o zi, am primit un mesaj de la șefa mea în care eram anunțată că o româncă mă caută, eram atât de fericită! La acea vreme, Miruna era elevă în clasa a XII-a și mi-a spus că vrea să vină în SUA. Am tot vorbit, iar când a ajuns America ne-am întâlnit. A fost atât de frumos să stau cu ea pe o bancă și să povestim, mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”, afirmă cu nostalgie Julia.

Atunci când vrei să aduci schimbarea în bine

Pandemia a debutat într-o perioadă în care lucrurile mergeau din bine în mai bine. Odată cu exilul cursurilor în online, Julia a plecat din America și s-a întors acasă. “Era luna mai, mă plictiseam îngrozitor, și dintr-o dată, m-am pus în postura unui  elev de liceu care vrea să studieze în America și am scris pe Google: Vreau să studiez în America. Am fost extrem de surprinsă. Erau aceleași firme de consiliere, dar prețurile deveniseră duble. Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev care vrea să plece în SUA.  Serviciile oferite mi-au ridicat multe semne de întrebare. Pe atunci aveam un blog și am zis: Ce ar fi dacă postez acolo întreg procesul de aplicare într-o manieră foarte compactă? Poate vede cineva. Problema era ca voiam să pun și niște modele de eseuri ale studenților români, și atunci i-am dat mesaj Mirunei.”

,,Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev”

La rândul ei, Miruna trecuse și ea prin calvarul firmelor de consiliere și înțelegea perfect situația. Fără să mai stea pe gânduri, fetele s-au apucat de treabă. Vestea a început să circule, iar într-o bună zi, a poposit la urechile lui Michelle, o româncă plecată la studii în Canada. “Ne-am propus să ușurăm acest proces de aplicare pentru generațiile viitoare. A fost o vară atât de grea. Alcătuirea platformei a durat, apoi colectarea eseurilor de la studenții români care fuseseră de acord să le postăm și toate astea pe gratis pentru că nu aveam bani”, subliniază Julia Boca.

Michelle, Miruna și Julia

Platforma care te ajută să aplici la o facultate în America

Lucrurile au prins contur de la o zi la alta, urmând ca pe 31 august 2020, platforma să fie lansată oficial. Au botezat-o exact ca fraza tastată pe Goole, nimic mai simplu. Am rugat-o pe Julia să ne spună care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a beneficia de ajutor. “Pentru început îți faci un cont care durează un minut. Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. Nu ne-am gândit să facem profit din asta, ci am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”, lămurește Julia.

,,Am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”

Acum când a experimentat sistemul educațional din România, și de o bună bucată de vreme pe cel din America, o rog pe Julia să facă o comparație între ele. Oare mai putem schimba ceva în bine? “Dacă ar fi să schimbăm ceva în sistemul românesc ar trebui să-l ardem din temelii și să începem de la zero. Am fost foarte dezamăgită de sistemul nostru și abia așteptam să termin liceul ca să plec. În America am văzut profesori care stăteau peste program cu mine și mă ajutau să înțeleg mai bine ce se preda. Inițial avem instinctul că trebuie să le dau bani pentru asta, dar îmi spuneau că o fac doar pentru că vor să mă ajute. Apoi, în România ești forțat să faci o grămadă de materii la care poate nu ai nicio tangență. Un alt lucru care nu mi-a plăcut în sistemul românesc a fost faptul că nu făceam nimic practic, trebuia doar să învăț lecția și să o reproduc.”

Aș sta ore în șir să o ascult pe Julia cum povestește, însă ticăitul alert al ceasului mă anunță că finalul bate la ușă. Nu pun punct fără să aflu o ultimă curiozitate: Ce planuri are pentru viitor și dacă va reveni în țară. “Acum lucrăm la o bursă pentru studenții români în America. Vreau să-i ajut în continuare pe elevi prin intermediul platformei, dar în momentul de față o să rămân în SUA și o să încerc tot ce se poate aici”, conchide Julia Boca.