Pot studia în America dacă nu sunt olimpic? În ce constă procesul de aplicare? Ca român, am dreptul la ajutor financiar? Iată doar câteva din întrebările care îi macină pe elevii dornici să studieze în SUA. În situația lor a fost și Julia, o tânără din Galați, care s-a luptat cu amatorismul scump al firmelor de consiliere, nepăsarea și lipsa de informații. Când a realizat că admiterea la facultate bate la ușă, a intrat într-o cursă contracronometru. Efortul și ambiția de care a dat dovadă, au fost răsplătite, iar acum studiază la Wellesley College și este în cărți pentru titlul „Studentul Anului”, acordat de Liga Studenților Români din Străinătate. După această cursă cu obstacole, Julia, Miruna și Michelle, și-au pus mintea la treabă și au realizat prima platformă nonprofit din România care te ajută să aplici la o facultate în America. Astăzi, la interviurile Matricei stăm de vorbă cu Julia Boca și vorbim despre provocări, educație și planuri de viitor.
Interviul pe scurt:
- Lupta cu morile de vânt: “La un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă.”
- American dream, un șoc!: “Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil.”
- Vreau să studiez în America, dar cum?: “Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. ”
Un drum pavat cu stres, muncă și ambiție
Povestea Juliei începe în proximitatea Dunării, mai exact în orașul Galați. Își amintește cu nostalgie acele momentele când privea ore în șir filme americane, iar mintea construia fel de fel de scenarii. Prima reprezentantă a familiei care pășise pe culoarele unei facultăți peste ocean a fost sora mai mare. Pe atunci, Julia era elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, și într-un moment de sinceritate a spus: ”Dacă ea a reușit, și eu voi reuși!” Perfect, dar cum? ”Pentru început am căutat pe Google informații, dar nu era nimic în limba română. Procesul de aplicare este atât de complicat, încât tu ca elev te simți copleșit. În acel an SAT-ul era unul nou și intrasem în panică pentru că în Galați nu era nimeni care să te ajute. Atunci, cineva mi-a recomandat o firmă de consiliere din București. Erau niște sume mari pentru posibilitățile noastre, dar părinții au spus că vor face tot ce este necesar. În acel moment, pachetul pe care îl cumpărasem de la firma respectivă costa o mie de euro și mi se promitea că în opt săptămâni o să facem pregătire pentru SAT”, povestește Julia Boca pentru Matricea Românească.
,,Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică”
Și pune-te pe treabă. Săptămânal, Julia făcea naveta Galați-București cu trenul pentru pregătire. O ședință dura doar 20 de minute, iar la fiecare înfățișare i se reproșa fără vreun pic de lămurire, că munca pe care o depune nu este suficient de bună. Ca totul să pară roz, firma îi promisese că îi va alcătui un dosar cu care va putea aplica la facultate în Anglia și în SUA. Deznodământul? “Pentru Anglia nu au făcut absolut nimic, iar la un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă. Eram la un liceu foarte bun, întâlnisem profesori extraordinari și eram sigură că pot face o echipă care să ma ajute”, rememorează Julia.
Când visul american începe ca un coșmar
Cu timp și fără timp, în barca Juliei au poposit profesoarele de limba engleză și limba română, care i-au ghidat pașii în efortul disperat de a ieși la liman. A urmat o perioadă în care pregătirea pentru facultate a ținut-o departe de orele de la liceu, au fost nopți dedicate studiului, iar de ieșiri în oraș, nici nu mai încape vorba. Timpul căpătase o altă curgere și momentul adevărului venise. Julia nu-și mai putea ține în frâu emoțiile. Verifica emailul fără încetare în speranța răspunsului mult așteptat. Într-un final, pe ecranul calculatorului trona: Congratulations you succeeded! Bucuria era atât de mare, încât doar o minune a oprit-o să nu trezească toată casa.
,,Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani”
Ajunsă în America la Wellesley College, tânăra gălățeancă a realizat că celebrul American dream, nu seamănă deloc cu ce ni se prezintă la tv sau în filme. “A fost destul de greu. Să te muți singur la un ocean distanță, într-un mediu complet nou, fără să cunoști pe nimeni. Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil. Plecasem cu ideea că voi face Științe Politice și când am luat primul curs de American Politics simțeam că nu-i ceea ce vreau să fac. Apoi, la cursuri aveam impresia că sunt un impostor, simțeam că nu dau randament, că nu îmi găsisem domeniul”, spune Julia Boca.
Lupta cu frământările interioare
Dificultățile de adaptare, impactul socio-cultural și faptul că nu poți vorbi despre problemele tale cu cineva apropiat, au dus inevitabil, la depresie. Zâmbetul candid de odinioară devenise un act mimetic. În ochi puteai descifra o luptă interioară combinată cu un soi de îngrijorare. “Venind din România, unde nu se prea discută despre depresie și soluții, am refuzat să merg la terapie. Într-o zi, decanul m-a văzut și a spus că trebuie neapărat să merg la tratament. În timpul ședințelor de terapie, care au fost gratis, am zis că vreau să aflu ce s-a întâmplat în creierul meu de am ajuns în momentul acela, așa că în următorul semestru m-am aplecat către Neuroștiință și Psihologie.”
,,Mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”
Ușor, ușor, lucrurile au început să intre pe făgașul normal. Reapăruse motivația interioară, bucuria studiului, dar un lucru nu-și găsise leac, dorul de țară. “Când eram anul I, am lucrat la Instagramul facultății unde asiguram partea de content. Pentru că îmi era dor de România, postam lucruri legate de țara noastră în speranța că poate vede alt român. Într-o zi, am primit un mesaj de la șefa mea în care eram anunțată că o româncă mă caută, eram atât de fericită! La acea vreme, Miruna era elevă în clasa a XII-a și mi-a spus că vrea să vină în SUA. Am tot vorbit, iar când a ajuns America ne-am întâlnit. A fost atât de frumos să stau cu ea pe o bancă și să povestim, mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”, afirmă cu nostalgie Julia.
Atunci când vrei să aduci schimbarea în bine
Pandemia a debutat într-o perioadă în care lucrurile mergeau din bine în mai bine. Odată cu exilul cursurilor în online, Julia a plecat din America și s-a întors acasă. “Era luna mai, mă plictiseam îngrozitor, și dintr-o dată, m-am pus în postura unui elev de liceu care vrea să studieze în America și am scris pe Google: Vreau să studiez în America. Am fost extrem de surprinsă. Erau aceleași firme de consiliere, dar prețurile deveniseră duble. Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev care vrea să plece în SUA. Serviciile oferite mi-au ridicat multe semne de întrebare. Pe atunci aveam un blog și am zis: Ce ar fi dacă postez acolo întreg procesul de aplicare într-o manieră foarte compactă? Poate vede cineva. Problema era ca voiam să pun și niște modele de eseuri ale studenților români, și atunci i-am dat mesaj Mirunei.”
,,Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev”
La rândul ei, Miruna trecuse și ea prin calvarul firmelor de consiliere și înțelegea perfect situația. Fără să mai stea pe gânduri, fetele s-au apucat de treabă. Vestea a început să circule, iar într-o bună zi, a poposit la urechile lui Michelle, o româncă plecată la studii în Canada. “Ne-am propus să ușurăm acest proces de aplicare pentru generațiile viitoare. A fost o vară atât de grea. Alcătuirea platformei a durat, apoi colectarea eseurilor de la studenții români care fuseseră de acord să le postăm și toate astea pe gratis pentru că nu aveam bani”, subliniază Julia Boca.
Michelle, Miruna și Julia
Platforma care te ajută să aplici la o facultate în America
Lucrurile au prins contur de la o zi la alta, urmând ca pe 31 august 2020, platforma să fie lansată oficial. Au botezat-o exact ca fraza tastată pe Goole, nimic mai simplu. Am rugat-o pe Julia să ne spună care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a beneficia de ajutor. “Pentru început îți faci un cont care durează un minut. Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. Nu ne-am gândit să facem profit din asta, ci am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”, lămurește Julia.
,,Am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”
Acum când a experimentat sistemul educațional din România, și de o bună bucată de vreme pe cel din America, o rog pe Julia să facă o comparație între ele. Oare mai putem schimba ceva în bine? “Dacă ar fi să schimbăm ceva în sistemul românesc ar trebui să-l ardem din temelii și să începem de la zero. Am fost foarte dezamăgită de sistemul nostru și abia așteptam să termin liceul ca să plec. În America am văzut profesori care stăteau peste program cu mine și mă ajutau să înțeleg mai bine ce se preda. Inițial avem instinctul că trebuie să le dau bani pentru asta, dar îmi spuneau că o fac doar pentru că vor să mă ajute. Apoi, în România ești forțat să faci o grămadă de materii la care poate nu ai nicio tangență. Un alt lucru care nu mi-a plăcut în sistemul românesc a fost faptul că nu făceam nimic practic, trebuia doar să învăț lecția și să o reproduc.”
Aș sta ore în șir să o ascult pe Julia cum povestește, însă ticăitul alert al ceasului mă anunță că finalul bate la ușă. Nu pun punct fără să aflu o ultimă curiozitate: Ce planuri are pentru viitor și dacă va reveni în țară. “Acum lucrăm la o bursă pentru studenții români în America. Vreau să-i ajut în continuare pe elevi prin intermediul platformei, dar în momentul de față o să rămân în SUA și o să încerc tot ce se poate aici”, conchide Julia Boca.