Tag

zbor

Anul 1909, într-o mică așezare din Teleorman, mintea Irinei zboară la tot felul de lucruri. Crește și vine în București, unde absolvă Facultate de Drept. Se remarcă rapid, iar peste puțin timp intră în Baroul de Ilfov. La 2 august 1933, este silită să se deplaseze, urgent, în interes de serviciu la Constanța. Se îmbarcă la bordul avionului pilotat de Petre Ivanovici, iar la aterizare se lasă de avocatură și decide să devină pilot de cursă lungă. Un an mai târziu, Irina devine prima femeie din România care a survolat Munții Carpați.

 

Un zbor către Constanța îi schimbă destinul

Irina aterizează în această lume la 1909, într-un sătuc din Teleorman. Când crește decide să-și schimbe numele în Burnaia, după râul care traversa locurile natale. Crește și vine la București, unde absolvă Facultatea de Drept. Dă dovadă de profesionalism, iar acest lucru o propulsează către Baroul Ilfov. Pledează pentru o bună bucată de vreme și nu o face rău deloc. La 2 august 1933 este nevoită să plece, urgent, la Constanța în interes de serviciu. Timpul e scurt, așa că pune pentru prima dată piciorul în avion. La cârmă, Petre Ivanovici. Călătoria decurge fără turbulențe, iar la aterizare Irina are o revelație. Aruncă servieta diplomat și decide să devină pilot.

 

Design fără titlu (6)

 

Peste o lună, Irina îl caută pe Ivanovici la școala de pilotaj civil și cere să-i împărtășească tainele aviației. Lecțiile debutează pe 5 septembrie. Prinde repede, iar la 27 octombrie 1933, primește brevetul de pilot gradul I. Tot în același an își cumpără avion, un I.A.R. 22, pe care îl boteză YR-INA. Nu era cine știe ce, dar pentru început era tot ce trebuia. Avionul fusese achiziționat cu ajutorul unei subvenții din partea statului, în valoare de 50% din prețul total. Ajutorul bănesc era destinat exclusiv persoanelor particulare care aveau brevet de pilot. Prinde avânt tot mai mare, iar în 1934, inaugurează aeronava și survolează Munții Carpați.

 

Turbulențe în drumul spre Africa de Sud

Între 1933 și 1955, numeroși aviatori români făceau incursiuni aviatice în Africa. Ideea îi surâde Irinei, așa că stabilește traseul București-Cape Town (Africa de Sud). Dorea să-l aibă copilot pe Ivanovici, dar acesta se opune. Max Manolescu și Petre Ivanovici, testează avionul YR-INA. Concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare. Amândoi spun că aeronava este slab motorizată și greoaie, nu are nicio șansă.

 

Petre Ivanovici și Irina Burnaia înainte de zborul către Africa de Sud

Petre Ivanovici și Irina Burnaia înainte de zborul către Africa de Sud

 

Refuză să creadă și continuă să-l preseze pe Ivanovici, care, în cele din urmă cedează. La 3 ianuarie 1935, are loc decolarea de pe aeroportul Băneasa. Lucrurile par să meargă în direcția bună, avionul se comportă bine, deci s-au lamentat degeaba. După prima zi, hop, contrariul. Manometrul de pe bord indică scăderea presiunii uleiului. Aterizează forțat la Eskișehir. Au loc reparații, iar pe 27 ianuarie reiau zborul. Ajung până în Damasc, unde o scurgere de ulei îi obligă să aterizeze. Acolo, fac o revizie completă a motorului. Treaba nu arată deloc bine. Radiatorul de ulei este fisurat, trebuie reparat urgent. Sorții le sunt potrivnici, iar pe lângă defecțiunea tehnică, Petre cade la pat și zace câteva zile.

 

Avionul YR-INA era roșu, cu bot albastru și avea desenat un soare

Avionul YR-INA era roșu, cu bot albastru și avea desenat un soare

 

Reiau raidul pe 9 februarie cu forțe proaspete. La Gaza, constată că reparația fusese făcută de mântuială, pierd, iar ulei. Alte reparații, alți bani, iar la 12 februarie sunt la Cairo. Aici, fac o revizie generală. Erau la jumătatea drumului, aparatul de zbor dădea semne că nu mai vrea să se avânte în văzduh. Entebbe a fost ultima destinație, YR-INA, nu mai poate. Fac cale întoarsă.

 

Prima femeie acrobat se ia la întrecere cu viața  

Peste un an, Petre Ivanovici moare într-un accident aviatic. În amintirea omului care o contaminase cu microbul aviației, Irina scrie cartea Aripile mele. Raidul eșuat nu îi taie aripile. În 1937, își ia brevetul de pilot acrobat și devine prima femeie din România care a obținut acest certificat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu stă cu mâinile în sân. Comandă o escadrilă, avioane poștale și ajută la instructajul noilor piloți.

 

Design fără titlu (3)

 

În 1946, se căsătorește cu comandorul Traian Udriski, instructorul aviatic al regelui Mihai. Un an mai târziu, vine pe lume unicul lor copil, Radu-Șerban. Când regele abdică, familia proaspăt întemeiată, ia calea străinătății. Pentru început stau doi ani la Teheran, apoi se mută la Beirut. Aici, Irina și Traian lucrează ca pilot de linie secund, în cadrul unei societăți particulare. În 1958, se stabilesc definitiv în Geneva. Radu se stinge la 36 de ani datorită unei hemoragii cerebrale. Irina e sfâșiată, renunță definitiv la zbor. În 1997, se înalță la cer, cu destinația paradis.

 

 

Artiștii manifestă o caldă deschidere față de oricine dorește să le afle inspirația care i-a călăuzit în realizarea lucrărilor. Un astfel de artist este și Maria Cioată, cea care modelează lutul și metalul, pentru a-și exprima trăirile sufletești, precum toți cei care creează frumosul. Am întânit-o pe artistă la un maraton al atelierelor de ceramică la care s-a aliniat și Maria și a lăsat ușile „biroului său” larg deschise pentru curioși.

Deloc surprinzător la un artist dedicat, Maria Cioată le este recunoscătoare generațiilor anterioare, care au lăsat drept moștenire tradiția creației ceramice, ceea ce a produs un adevărat patrimoniu cultural, fie că vorbim despre zona decorativă sau despre cea utilitară. Moștenire sau nu, creativitatea este cuvântul de bază care guvernează munca artistului. Mâinile sale sunt instrumente de nădejde, care se supun inconștientului ce domină mintea unui plastician, în momentul în care inspirația îl vizitează.

„Modelarea bucății amorfe de pământ, dorinţa intensă de a vedea formele crescând din mâinile mele și de a da viață, plăcerea de a modela porţelanul, de a-l turna pentru posibilitatea acestuia de a se mula şi a mima formele m-au făcut să mă îndrept spre ceramică. De asemenea, provocarea materiei care pleacă de la pasta moale şi ajunge material dur, dar şi fragil în acelaşi timp, şi provocarea manufacturării tehnologice a acestei materii m-au atras”, își începe Maria Cioată povestea.

Artistul plastic Maria Cioată, în atelierul său

Artistul plastic Maria Cioată, în atelierul său Foto: Mihai Vladu

Simplu, maleabil și accesibil: acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile de bază ale lutului, pe care am putea să le enumerăm cu toții. Însă argila este mai mult decât atât, pentru că pasta magică oferă formă: din lut a fost creat omul, s-au construit casele, obiectele utile, dar și idolii. Astăzi, lutul le oferă artiștilor șansa de a da formă imaginației lor, iar procesul creației cere un tip de comunicare aparte.

„Lucrul cu pământul implică o stare specială, tainică, încărcată de spiritualitate, având o legătură foarte intimă cu materialul ce capătă viaţă, energie, prin formă. Eşti într-un continuu dialog cu materialul, ce îți permite sau nu să intervii asupra lui. Sunt tehnologii de care trebuie să ții cont dar, în momentul când începi să te împrietenești cu acesta, există un schimb de energii între tine și material. Tu, ca om, ești tot pământ, până la urmă”.

„Trăire”, lucrare din cadrul ansamblului „Căile sufletului”

„Trăire”, din cadrul ansamblului de lucrări „Căile sufletului”

Lucrări-gânduri ce readuc liniștea începutului

Lucrările artistului nostru nu sunt tipice şi nici “comerciale” în accepţiunea modernă a termenului, ci reprezintă un întreg univers neobișnuit pentru privitor, dar în care acesta ajunge cu ușurință prin „portalul” explicațiilor Mariei. Ea ne-a prezentat, atunci când i-am vizitat atelierul, lucrările aferente ansamblurilor „Căile sufletului” și „Înălțare”, realizate prin tehnica mixtă, pentru care a folosit ceramică, metal, lemn, porțelan și gresie. Toate aceste materiale au ajutat artistul să redea ideea de „suflu al materiei ce vorbește despre ponderabilitate și imponderabilitate”.

„Însuflețire”, din cadrul ansamblului de lucrări „Căile sufletului”

„Însuflețire”, din cadrul ansamblului de lucrări „Căile sufletului”

„Lucrările sunt gânduri, idei, stări ce duc spre «Înălţare». Glorificând înălţarea spirituală, sunt instalaţii suspendate a căror verticalitate creează ideea de înălţare. Ideea de zbor s-a transferat în materialul ceramic cu valențe sonore, ce se pot răspândi la nesfârșit, ascunzând infinite posibilități de organizare estetică a spațiului. Pornind de la mișcarea roții olarului, prin ridicarea la mână, se poate surprinde acel sentiment tactil al genezei formei, acea tendință de evoluție, de înălțare, căpătând astfel o logică internă ce dă naștere unui suflu al materiei.

Acea construcție a formelor din interior în exterior este tipică ceramicii. Formele nu sunt imitative, ci mai degrabă meditativ – transfigurate, organice, prin mişcările evolutive ale volumelor. Ca proces firesc al vieții de reîntoarcere la «rădăcinile din cer», la o înălțare, descătușare, se ajunge la ideea de zbor spre înălţare. Este nevoia de a te întoarce la liniștea începutului, a arhetipului pur cu care se naște esența umană, «începutul și sfârşitul», «alfa și omega».”

Atelierul artistului Maria Cioată

Atelierul artistului Maria Cioată

Chiar dacă, așa cum spunea poetul Octavian Goga, „arta este un duhovnic impecabil”, nu se poate face artă fără credința în Dumnezeu, iar Maria Cioată consideră că rolul frumosului este acela de a crea o legătură între om și Creatorul lui.

„Lucrând cu credință în suflet, și obiectul are încărcătura spirituală ce îți conferă bucurie. Practic, devii mai mult spirit, decât materie… Toate cercetările fizicii actuale duc către ideea de continuum energetic, ceea ce s-ar traduce, în relația specială care se naște între artist și creația sa, numai aparent materială, dar care are un potențial spiritual înalt.”

Hrist răstignit, după o icoană irlandeză - lucrare realizată de Maria Cioată în studenție

Hrist răstignit, după o icoană irlandeză – lucrare realizată de Maria Cioată în studenție