A copilărit în centrele de plasament, iar astăzi este în top 100 lideri în educație la nivel internațional. Lajos Kristof: “În educație trebuie să existe cultura binelui”

La naștere a fost abandonat în maternitate, iar copilăria și-a petrecut-o în centrele de plasament. Astăzi, Lajos conduce o școală de excelență pentru copii supradotați din România, organizează tabere pentru copiii cu abilități înalte, este mentor, profesor de comunicare, iar anul trecut a fost inclus printre cei 100 de lideri din educație la nivel internațional întocmit de Global Forum for Education and Learning.

 

La 15 ani lupta pentru salvarea copiilor străzii

Când era mic, Lajos dorea să devină medic și să lucreze cu copiii cu probleme, dar în special cei cu afecțiuni oncologice. Nu a mai urmat medicina, însă de la vârsta de 15 ani începuse să fie voluntar pentru Salvați Copiii. “Intram în canale și încercam să-i conving pe copii să meargă la școală. Atunci am văzut că majoritatea copiilor erau peste medie, aveau capacități extraordinare, pe lângă cele de supraviețuire“, a spus Lajos Kristof pentru Matricea Românească.

 

“Un copil care are calitățile unui lider își asumă toate bubele societății”

 

Ulterior Lajos a lucrat o periodă în presă: a fost pe rând reporter local, apoi reporter de investigație, iar în final a fost promovat șef de departament. Când a părăsit presa a știut că trebuie să facă ceva pentru copii cu abilități speciale așa că în 2008 a creat prima școală de excelență pentru copii supradotați. “În fiecare vară organizez tabere în afara Bucureștiului, iar anul acesta ne propunem să organizăm o tabără de trei luni pentru comunitățile de copii defavorizați“, dezvăluie Lajos Kristof.

 

Kristof_2

 

Cea mai bună lecție de viață

Potențialul tânărului a fost apreciat de nume mari din domeniul pedagogiei, începând cu profesorul Florian Colceag, cunoscut ca “antrenorul de genii“. Lajos a lucrat o bună perioadă cu domnia sa, iar în prezent mai colaborează la unele proiecte. “Cea mai bună lecție pe care am primit-o de la profesorul Colceag a fost să-mi ascult intuiția și calitățile umane, și să le las să înflorească”.

 

“Stima de sine este motorul care ține în viață talentul”

 

L-am întrebat pe Lajos dacă are o metodă specială de lucru cu copii, iar răspunsul a fost unul neașteptat. “Metoda trebuie să fii tu. Întâi de toate trebuie să-ți iubești copilul din interior și să-l respecți. Făcând acest lucru îl vei respecta și pe copilul din fața ta, iar în al doilea rând trebuie să-i dai libertatea de exprimare. Toți copii au voie să greșească, însă învățarea prin erori este puțin cam periculoasă. Dar nici învățarea liniară, în care copilul repetă pe de rost, nu ajută. Dacă ar fi după mine, aș introduce mai multe ore de sport, ore de artă. Arta te ajută să găsești soluții la probleme, muzica îți dezvoltă creierul, pictura, dansul, toate te ajută“, a spus Lajos.

 

Kristof_3

 

Copilul are un talent care se cere descoperit

Fiecare copil are un talent, dar ce se întâmplă dacă el nu este descoperit la timp și fructificat? Este talentul un lucru efemer, un element irecuperabil? Lajos zâmbește și spune că nu există talent pierdut. “Există blocaj. Acel blocaj poate veni la o vârstă timpurie, sau nu. Curba de amenințare începe cam pe la patru ani, când copilul are mugurii inteligenței înfloriți. La 5-7 ani, dacă nu ai reușit să-l menții pe poziție, mai ales în ceea ce privește abilitățile de creativitate, l-ai pierdut. Recuperarea nu este imposibilă, dar se face foarte greu. Ea se realizează prin dezvoltarea stimei de sine, aceasta este motorul care ține în viață talentul“.

 

“În educație trebuie să existe cultura binelui, profesorii trebuie să le spună elevilor să fie oameni buni”

 

Părinții au un rol determinant în formarea propriilor copii. ”Dacă nu ai susținerea părinților pentru a modela inteligența copilului, atunci nu merge. Mulți părinți cer ca odrasla lor să aibă cât mai multe teme, cât mai multe cursuri, și mai puțin timp petrecut împreună cu ei. Din pricina lipsei de timp, părinții au pretenția ca noi profesorii să fim al doilea părinte“, a precizat Lajos Kristof.

 

Roadele unei munci susținute

Lajos își aduce aminte cu bucurie de copiii cu care a lucrat în cadrul Asociației Gifted Center Kristopher pe care a înființat-o în 2017. “Ne-au trecut pragul mii de copii, de exemplu am avut un copil de la Liceul Tudor Vianu, care în clasa a XI-a a participat la campionatul național de robotică, iar acum este în lotul național de informatică-matematică. Un alt copil studiază la Amsterdam relații internaționale, am mai lucrat cu un copil care a intrat la securitate cibernetică în Londra“, a spus Lajos.

De cinci ani de zile Lajos își donează ziua de naștere. Când m-am întâlnit cu el împlinea 34 de ani și a hotărât ca și de această dată să facă la fel. “Am preferat să-mi donez ziua de naștere celor care au nevoie. Nu vreau cadouri! Anul trecut am oferit 25 de burse, anul acesta mi-am propus să ofer burse pentru copii cu abilități artistice”, a conchis Lajos Kristof.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!