biserica de lemn din Jupanesti Matricea Romaneasca slider

Jertfa de la Jupâneşti. Cum a apărat un boier credincios Biserica, cu preţul vieţii: “L-au bătut o noapte cu vână de bou, au turnat pe pielea lui seu încins, dar nu a spus unde sunt banii”

https://youtu.be/68SyZtmsVA8

La Jupâneşti, un sat de 1000 de suflete din Argeş, sentimentul de comunitate este aproape palpabil şi te impresionează aprioric primelor contacte cu localnicii. “Eu nu fac separaţie între enoriaşii mei, fie că sunt români, fie că sunt romi. Când ne rugăm, ne rugăm, când ne certăm, ne certăm şi când ne distrăm, ne distrăm – cu popa în frunte!”, ne spune mai în glumă, mai în serios, gazda noastră dintr-o zi ploioasă – dar poate tocmai prin aceasta extrem de fructuoasă, cam ca recolta de prune şi producţia prodigioasă de ţuică de la Jupâneşti (“cea mai bună din judeţul Argeş”) -, părintele Daniel Mazilu.

Atestarea documentară a Jupâneştiului se pierde în negura timpului. “Legenda satului spune că, în 1330, în urma luptei de la Posada, un oștean s-a remarcat ca foarte viteaz și, după luptă, a fost chemat la domnitor (Basarab I, n.r.) și i s-a dat dreptul să-și înființeze un sat, cât poate să înconjoare călare cu calul – atenție, vorbim despre biserică – în timpul unei slujbe bisericești. Perimetrul satului nostru este de 24 kilometri. Bătrânii satului nostru, curioși din fire, au refăcut traseul acesta. În patru ore, se poate parcurge lejer tot traseul, mai ales că sunt anumite locuri cu nume predestinate: deasupra, în pădure, este un loc numit «La Scăunel». Zic oamenii: „Mă duc la fân «La Scăunel». Acolo s-a oprit căpitanul cu oamenii de la domnie, când și-a însemnat granițele satului, să mănânce. Acolo au pus scăunelul”, explică părintele Mazilu, un om – după vorbă, după port – plin de carismă şi de praxis.

“Funcția acestui căpitan de obște se pare că a fost de jupan. Or, adăugându-se sufixul «-ești», ca la toate localitățile vechi, a ieșit Jupânești. Aceasta ar fi, în linii mari, legenda satului nostru – despre care aflăm, dintr-un hrisov domnesc din 1656, dat în urma unei judecăți, că aici a fost o comunitate de creștini, pentru că se vorbește despre popa Vladu din Jupânești, participant la acea judecată.”

Dincolo de superbul mit fondator al Jupâneştiului, un lucru este cert: biserica a fost piatra de temelie a acestei comunităţi şi rămâne, până astăzi, stâlpul ei de susţinere. Şi, când spunem asta, ne referim cu întâietate la construcţia spirituală, fără a neglija nici bunurile materiale, căci satul găzduieşte o bijuterie de arhitectură populară românească: o biserică de lemn datând din 1742!

Noi facem parte din plasa Muscelului. Şi azi, mergem la Judecătorie la Câmpulung Muscel. Deşi se numeşte aşa, Jupânești este un sat de moșneni. Nu au fost clăcași niciodată

“De la doctor la avocat, de la notar la primar, aici vin și-și plâng morții. În biserică vin și se bucură la cununie și la botez. Dacă începutul și sfârșitul le facem în Biserică, numai cei care sunt puțin săraci cu duhul nu înțeleg că toată existența lor se învârte în și în jurul Bisericii”, declamă cu o demnitate justificată amfitrionul nostru. După care îşi continuă discursul cu argumente: “Aici, la Jupâneşti, biserica ne-a fost învățătură, școală, loc de odihnă și de hrană și scaun de judecată. Tot biserica, până să se pună la punct administrația, ținea evidența nașterilor și a deceselor. O ține și astăzi, dar e suplimentată de către administrația publică locală, care s-a pus la punct de atunci”.

Biserica de lemn din Jupânești, ridicată la 1742, a fost declarată monument istoric în 1892

Biserica de lemn din Jupânești, ridicată la 1742, a fost declarată monument istoric în 1892 Foto: Marius Donici

O altă valoare care defineşte Jupâneştiul, consubstanţială solidarităţii de grup, este cultul înaintaşilor, veneraţia faţă de trecut. Iar cea mai veche biserică a locului, considerată de către specialişti „culmea creațiilor meșterilor de secol XVIII”, nu face excepţie. Însă, aşa cum anticipam, originile creştine ale Jupâneştiului o preced.

Ştim de la bătrâni că aici a fost o biserică mai veche. Dar nu știam nici dimensiunile și nici forma ei. Ei bine, la îndemnul Înalt Prea Sfințitului nostru Episcop Calinic – care este un om extraordinar din punct de vedere al păstrării și al conservării bisericilor de lemn și care poartă de grijă și acestei biserici – am decopertat temelia bisericii să o lăsăm să se usuce. Paranteză: a fost o intervenție agresivă asupra ei, s-a tencuit folosindu-se ciment, care este o sugativă de apă, pe care o ridică spre lemn. La îndemnul Sfinției sale, am decopertat temelia. Or, când am decopertat-o, ne-am dat seama cât de lungă a fost biserica.”

Cea mai frumoasă, “inimoasă” şi mai bine conservată biserică de lemn din Țara Românească

Tot înţelepciunea transmisă din moşi-strămoşi arată că bisericuţa mică, originară, “a fost demontată după ce aceasta a fost construită peste ea. Meşterii au fost nevoiți să găsească această soluție ca să încadreze cealaltă bisericuță, care a fost în interiorul acesteia”.

Păşim cu sfială în monumentul istoric şi în templul de cultură de la Jupâneşti, încălziţi – pe un frig teribil – de faptul că părintele vorbeşte «cu foc», indiferent că vorbirea sa produce aburi reci, predându-ne o lecţie unică de istorie, pe care banii nu o pot cumpăra.

Pisania bisericii, care vorbește despre ctitorii Necula Jupan Romleanu, popa Mihăilă și Necula Grecu

Pisania bisericii, care vorbește despre ctitorii Necula Jupan Romleanu, popa Mihăilă și Necula Grecu

“Bisericuța în care vă aflați a fost construită în anul 1742. Ea nu a arătat așa cum o vedeți, biserica propriu-zisă a fost până la pridvor. Se vede și după forma acoperișului. Pridvorașul a fost construit 150 de ani mai târziu, în 1892, când biserica a fost declarată monument istoric de interes național. S-a făcut și o resfințire atunci. Preotul Ion Bucurescu a fost cel care a inițiat și care a dus la bun sfârșit aceste demersuri. Ea a rezistat aproape 300 de ani, pentru că a fost construită din cel mai rezistent lemn din pădurile noastre, este vorba despre lemnul de stejar. Tot materialul provine din pădurile noastre. A fost adus aici materialul – tulpini de stejar, lungi de peste 18 metri – cu ajutorul boilor. Șase perechi de boi se legau de o tulpină de stejar, să o aducă aici, unde a fost prelucrată numai manual. Nu aveau curent electric, aparate, ci doar bardă, daltă, topor și fierăstrău. Acestea au fost uneltele folosite la ridicarea acestei biserici. Biserică despre care în 1956, unul dintre cei mai titrați cercetători, Radu Crețeanu, a afirmat că este cea mai frumoasă și mai bine conservată biserică de lemn din Țara Românească.”

Interiorul bisericii de lemn din Jupânești

Interiorul bisericii de lemn din Jupânești

Sfeșnic împărătesc sculptat de către Mitropolitul Antim Ivireanul, la 1712, aflat azi în biserica din Jupânești

Sfeșnic împărătesc sculptat de către Mitropolitul Antim Ivireanul, la 1712, aflat azi în biserica din Jupânești

Frumuseţea bisericii din Jupâneşti provine, s-ar spune, din simplitatea şi din naturaleţea ei, atribute ce ating poate cel mai adânc sufletul privitorului, vizitator de ocazie sau pelerin cu experienţă. “Eu spun că acești oameni fără școală, cu mult har de la Dumnezeu, au avut atâta inspirație și au știut să culeagă din natură și din mediul înconjurător lucruri interesante și să le așeze în această biserică, la care nu s-a folosit nici un cui de fier. Până la pridvor, toate cuiele sunt din lemn. (…) Avem îmbinări coadă de rândunică și îmbinări pătrunse, folosite la ridicarea acestei biserici. Mie îmi place să îi spun o biserică «inimoasă», pentru că fiecare element, fiecare bârnă care alcătuiește această biserică are în componență «inima» copacului din care a fost tăiată”, ne povesteşte afectuos părintele Mazilu. “Imaginaţi-vă: stejarul de la bază, de pildă, a fost o nuielușă când Mihai Viteazul era domnul Țării Românești. Are peste 140 de ani.”

O biserică inimoasă: fiecare bârnă utilizată la construcție are în componență „inima” copacului din care a fost tăiată

O biserică inimoasă: fiecare bârnă utilizată la construcție are în componență „inima” copacului din care a fost tăiată

Admirând atât la interior, ca şi la exterior, longeviva bisericuţă din Jupâneşti, pe care domnii Valahiei au onorat-o cu menţiuni în hotărârile lor (Biserica se mândreşte, la intrarea în pronaos, cu un înscris aparţinându-i lui Alexandru Ipsilanti, prin care acesta obliga negustorii participanţi la târgul de Înălţare din Jupâneşti să dea, fiecare, preotului câte şase parale, bani din care acesta oferea o masă obştească, pentru toți participanții la slujbă, în ziua hramului) nu îţi poţi reţine admiraţia faţă de geniul meşterilor care au lucrat la ea, propunând-o nemuririi. Simbolistica bisericii de lemn din Jupâneşti este complexă şi ar putea, doar ea singură, să constituie subiectul unei anchete jurnalistice sau al unui studiu academic. Consolii (elementele de rezistenţă ale bisericii, n.r.) ciopliţi sub forma capului de cal (foto jos), fiecare purtând amprenta particulară a meşterului cioplitor, sunt printre primii care îţi atrag atenţia.

“Adevărate mesaje” culturale şi teologice, cioplite în lemn pentru urmaşi

“Eu cred că au vrut să ne transmită relaţia de întrajutorare care trebuie să existe între om şi Biserică. Prin ciopliturile lor ne-au lăsat adevărate mesaje, chiar și teologice. Avem trei ferestre încadrate de câte o potcoviță, pe care se află o cioplitură diferită. Avem la o fereastră un model făcut din litera X, cu litere înșiruite una după alta. Or, litera X,  pe lângă cea din alfabet, numărul 10 la romani sau semnul înmulțirii, pentru creștini reprezintă crucea pe care a fost răstignit Sfântul Apostol Andrei, unul dintre cei 12 ucenici care au ajuns să aducă Cuvântul lui Dumnezeu aici, în locurile acestea. Sfântul Apostol Andrei a ajuns la mănăstirea Nămăiești și spun eu că, atunci când ne uităm la fereastra aceea, ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu. La următoarea fereastră, din cioplituri, se poate întrepătrunde zborul porumbelului, adică mesajul lui Dumnezeu despre dragoste, pace și iubire, simbolizat de porumbel. La cealaltă fereastră se află o înșiruire de cruci așezate una după cealaltă, despre care spun eu că sunt arma cu care apărăm Cuvântul lui Dumnezeu.”

Dacă, la interior, se remarcă şi grinda cu cioplituri sugerând dinţii fierăstrăului – unealta cea mai folosită la ridicarea locaşului – exteriorul este dominat de funia răsucită care înconjoară biserica. “Această funie care, din punctul meu de vedere, înseamnă începutul și sfârșitul, Alfa și Omega sau unitatea creștinilor, strânși la un loc în Biserică, la Jupânești este specială. O găsiți la multe biserici de lemn din Țara Românească. Dar aici, începutul și sfârșitul acestei funii sunt făcute cu steagul dacic, capul de lup și corpul de șarpe stilizat. Or, ce vreţi mai mult de atât ca să ne dăm seama cât de pricepuți au fost meșterii care au lucrat această biserică, să aibă și atâta cultură încât să știe să așeze așa ceva?”.

Fereastră cu cioplituri în formă de cruce. Sub ea, se poate observa funia specială, cu extremități de tip dacic

Fereastră cu cioplituri în formă de cruce. Sub ea, se poate observa funia specială, cu extremități de tip dacic

Mergând însă pe firul istoriei, se poate observa că Biserica din Jupâneşti – şi schimbăm voit registrul pentru a ne referi la instituţie, nu la construcţiile care o găzduiesc; cea “nouă” datează din 1844 – s-a construit pe o jertfă nu doar creativă, ci şi umană. O jertfă pentru care “jupâneştenii” sunt recunoscători până azi.

“Când oamenii din satul nostru au ajuns la concluzia că spațiul acesta liturgic nu le mai este suficient, pentru că satul se mărise și veneau toți la biserică, au luat o hotărâre: «Trebuie să construim o biserică mai mare, de cărămidă, așa cum și-au făcut și vecinii noștri, și mai frumoasă» – pentru că tot timpul vrem să facem mai frumos. Or, numărând banii pe care îi aveau deja, au constatat că nu le ajung. Și atunci, au mers să ceară ajutor la comunitățile creștine din împrejurimi, pe care și noi le ajutaserăm la rândul nostru.

Banii strânși – și nu orice bani, pentru că cei mai valoroși atunci erau galbenii de aur – s-au adus în casa boierului nostru, un om foarte credincios, nu așa cum știm noi din cărți, că boierul era ursuz, era zgârcit. Al nostru, Barbu Eneotu – despre el se spunea că era primul care ajungea la biserică, duminica și de sărbători, odată cu preotul – a luat banii și i-a ascuns în casă. Se temea de o ceată de hoți care bântuia în zona noastră, din satul vecin Gănești, condusă de un anume Baboi. De ce i-a fost frică boierului, n-a scăpat! În toamna spre iarna anului 1838, într-o noapte, în casa boierului au venit acești derbedei. Se făcuse zvon mare că în casa boierului sunt bani. Era normal. Mergi și ceri, din sat în sat şi strângi… undeva trebuia să se găsească!”, ne evocă părintele din Jupâneşti povestea fabuloasă.

Boierul care şi-a apărat credinţa şi comunitatea cu preţul vieţii

“Dar, pe cât a fost de credincios, pe atâta a fost de inteligent boierul! Au venit hoții, l-au legat și l-au bătut o noapte-ntreagă! Se spune că l-au afumat cu jăratec, peste care au pus ardei iute, ca să îl facă să cedeze la dureri și să spună unde a ascuns banii. L-au bătut cu o vână de bou, au turnat pe pielea lui seu încins. Or, imaginați-vă că numai Duhul Sfânt și credința pe care acest boier a avut-o l-au făcut să reziste la chinuri și să nu spună unde sunt ascunși banii. Știa cât de importanți sunt banii și, mai mult, cât de importantă este Biserica pentru comunitatea respectivă. Spre dimineață, hoții au plecat cu tolba goală. Deja, slujitorii se trezeau, oamenii din sat se îndreptau spre casa boierului – unii să muncească, alții să ceară, alții să dea. Dacă sătenii i-ar fi prins, cu siguranță i-ar fi omorât. (…)

L-au găsit pe boier, spun bătrânii, leșinat de durere și plin de răni. Au încercat o metodă interesantă ca să îl vindece și să îi aline durerea. Au tăiat două oi, au luat pielea lor caldă și umedă și i-au acoperit tot corpul plin de vânătăi şi de arsuri. Încercarea lor n-a dat un rezultat foarte bun. Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 1839, boierul a murit. Mare jale, spun bătrânii, a fost în satul nostru!”.

Boierul nostru, Barbu Eneotu, cel care a refuzat să spună hoţilor unde sunt banii destinaţi Bisericii, a murit în primăvara lui 1839. Mare jale, spun bătrânii, a fost în satul nostru!

Barbu Eneotu avea să fie îngropat în biserica de lemn, ca o mică dovadă de recunoştinţă a satului pentru sacrificiul suprem al acestuia. “Asta fiindcă au conștientizat cât de importantă a fost jertfa lui pentru Biserică. Avem o piatră mare de mormânt, pe care stau scrise cuvintele: «Aici odihnește robul lui Dumnezeu, Barbu Eneotu, mort în 1839». În piatră este săpat un lăcaș, în care este înfiptă o cruce mică. De ea stă un fier strâmb, pe care a ars o candelă. O să vedeți cât de mult l-au iubit oamenii pe boierul acesta. Fiindcă au venit să întrețină aprins focul candelei și puneau piciorul pe piatră – acolo unde au pus piciorul, s-a tocit piatra!”, exclamă mişcat preotul Mazilu.

Piatra de mormânt a boierului Barbu Eneotu, omul prin sacrificiul căruia a fost ridicată noua biserică din Jupânești

Piatra de mormânt a boierului Barbu Eneotu, omul prin sacrificiul căruia a fost ridicată noua biserică din Jupânești

Gestul sublim al boierului nu a rămas fără finalitate: fiul său, Ioniţă Eneotu, a început construcţia noii biserici la 1840. Rezultatul este locaşul (târnosit la 1844) în jurul căruia, până azi, Jupâneştiul se strânge pentru a-şi onora viii şi morţii.

“Lucrarea a durat patru ani până a fost terminată şi dată spre folos credincioşilor. Ajuns apoi la bătrânețe, Ioniță Eneotu a fost îngropat, în calitate de ctitor, în amvonul acelei biserici. De aceea, îmi place să spun că aici, la Jupânești, găsiți simbolic reprezentarea Sfintei Treimi și altfel: tatăl îngropat în biserica aceasta, fiul îngropat în cealaltă biserică, iar noi avem datoria să chemăm Sfântul Duh prin rugăciune, să formeze Treimea care să apere Jupâneștiul. Treimea de la Jupâneşti.”

Legăturile simbolice, de altfel, sunt o «marcă înregistrată» a Jupâneştiului, loc în care “fiii satului” se întorc pentru a-şi onora rădăcinile, iar de Înviere slujba începe la biserica “veche”, din 1742, pentru ca apoi comunitatea să se mute la “noua” casă de rugăciune, din 1844.

Noaptea de Înviere la Jupânești

Noaptea de Înviere la Jupânești Foto: Costin Teodorovici

Noaptea de Înviere la Jupânești. Enoriașii, asistând la slujbă

Şi totuşi, unde a ascuns Barbu Eneotu banii cu o menire superioară?

“Aici, în zonă, se produce o țuică specială. Nu-și explică nimeni de ce țuica de la Jupânești și de la Corbi este cea mai bună ţuică din județul Argeș. La Jupânești, eu încerc să explic – așa cum îmi stă în caracter: pentru că soarele răsare direct pe fruct și scoate apa din el, şi coace fructul mai bine. Vă dau în scris: prunii de la Coșești, unde stau eu, la cazan dau 35 litri, prunii de la Jupânești dau 45 litri. Și nu vorbim de calitatea țuicii, care este mult mai bună. (…)

Boierul nostru avea, în crama lui, câteva zeci de butoaie de ţuică. Noi le spuneam «zăcători». Erau niște butoaie mari, în care noi intram cu totul, și ne puteam pune și o saltea să dormim peste noapte. Atât de deștept a fost boierul, că tuturor galbenilor pe care îi avea, le-a dat drumul într-un butoi de țuică, ca într-o pușculiță! Butoiul plin de țuică, galbenii înăuntru, n-a știut nimeni. Nici nu s-au gândit hoții. Fiindcă, atât cât l-au bătut și l-au chinuit, au și răscolit toată casa. Nu s-au gândit niciodată că pe fundul acestui butoi ar putea exista comoara pentru ridicarea noii biserici.”

Părintele Daniel Mazilu, alături de ajutorul său de nădejde, maica Aurica (88 de ani), „șefa de la lumânări”

Părintele Daniel Mazilu, alături de ajutorul său de nădejde, maica Aurica (88 de ani), „șefa de la lumânări”

La plecare, aflăm de la doamna învăţătoare Ecaterina Moldoveanu, gazda graţioasă înainte de alte popasuri riverane, că Jupâneşti, Argeş, este satul cu “cei mai mulţi intelectuali per metru pătrat din regiune. Dacă la o casă nu găseşti un învăţător, la cealaltă găseşti trei!”.

Povestea fascinantă a bisericilor din Jupâneşti e o frumoasă ilustrare a acestor vorbe şi a anduranţei unui loc ce reprezintă, în sine, dovada că spiritul şi materia pot coexista în armonie.

Alfa și Omega

Alfa și Omega

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

stareţa Mănăstirii Humor maica Parascheva Sorohan Bucovina foto slider
Credinţa, ultimul bastion al românilor. Stareţa Mănăstirii Humor, maica Parascheva Sorohan: „Mi-a plăcut afirmaţia unui părinte grec, anume că Moldova, și în special Bucovina, este altarul României”
Theodor Aman, primul pictor român modern foto slider
Portret – Theodor Aman, ilustrul necunoscut. Scurtă recuperare a fondatorului şcolii româneşti moderne de pictură
Dezbatere Independența României Matricea Românească Râşnov primul lungmetraj românesc film istorie
Lecţie de istorie şi film – „Independența României”, primul lungmetraj românesc, comentat de către Matricea Românească la Râşnov
Copiii care ţin România oile tradiţia Crişana slider
Copiii care «ţin» România: “Oile sunt prietenele mele” / “E multă muncă, dar trebuie să ducem tradiţia mai departe!”