E târziu în noapte, şi demonstranţii aruncă cu sloiuri de gheaţă în jandarmii masaţi să protejeze conducătorii ţării de mulţimea furioasă. Crainicii televiziunilor speculează despre ultraşi mobilizaţi, cine ştie de cine, să deturneze o manifestare, pe durata primelor zile, paşnice şi eminamente civice. “Tineriada” ediţia 2017 nu are revendicări politice, cât în esenţă morale: se cere bun-simţ, respect faţă de om, apărarea meritocraţiei şi pedepsirea fărădelegii. Dacă Dumnezeu nu există, vorba lui Dostoievski, totul este permis. Chiar şi furtul în limita a 44.000 de euro. Nu trebuie să fii foarte credincios ca să îţi dai seama că sute de mii de români s-au unit, o seară, într-o rugăciune colectivă pentru binele României.

Ca român, regret profund „spectacolul” trist la care asist. E puţin ireal să vezi 150.000 de bucureşteni şi încă 150.000 de conaţionali, ignorând frigul pătrunzător de ianuarie pentru că altceva le “muşcă” oasele: indignarea, saturaţia, jocul pervers cu destinul lor. Ca publicist, însă, mă abţin (cu greu): Matricea Românească nu e o platformă politică, ci una apolitică şi culturală. Totuşi, aici e vorba despre ceva mai mare decât noi, ceva care transcende politicul: e despre o iresponsabilitate care dinamitează o societate, aruncând în aer viitorul generaţiei căreia îi predăm ştafeta.

Adorm încărcat de gânduri, dintre care unul se detaşează categoric: ce-i voi spune copilului meu despre nebunia de afară? Mă voi trezi într-o altă ţară – şi, dacă da, pe ce piloni se va susţine ea? Orice pare posibil când viaţa ţi-e guvernată de ştirile în regim de alertă. Anxietatea mea e împărtăşită de milioane de români, bugetari sau „privaţi”, corporatişti sau pensionari, uniţi de fatalitatea numită identitatea noastră comună, respectiv de nesiguranţa zilei de mâine.

Sute de mii de români s-au unit, o seară, într-o rugăciune colectivă pentru binele României

Nu voi merge la proteste, şi nu din lipsă de civism. Respect opţiunea românilor mei, le admir bravura şi determinarea, şi sufleteşte sunt lângă ei. Voi protesta însă adâncindu-mă şi mai mult în lucrul la Matricea Românească. Pentru că, după mine, revoluţia începe nu în stradă şi nu cu forţa. Ci acasă, în căminele noastre, acolo unde se predau binele şi răul. Dar şi în şcoli şi în biblioteci, unde se predau instrumentele cu care putem construi o Românie mai bună. În firme, care trebuie să fie cuiburi, nu de vipere, ci de profesionalism şi de meritocraţie. Să strivim răul multiplicând binele, iată proiectul nostru de ţară.

Nici un sloi de gheaţă aruncat către jandarmi nu are puterea unei idei, a unui obicei care va schimba România.

Foto deschidere: Dan Mihai Bălănescu

Când prezentul devine periculos de instabil, nici cei mai indiferenți români nu pot rămân neutri în fața posibilității de a-și vedea țara căzută pradă haosului şi neliniştii sociale. Pentru a înțelege actualitatea, dar și pentru a reflecta cu înțelepciune asupra acțiunilor sau comentariilor lansate pe marginea nemulțumirilor cotidiene, o privire în urmă la episoade din istoria modernă a României reprezintă sursă valoroasă de inspirație. De ce? Pentru că nu s-a modificat decât forma, fondul fiind – din păcate – neschimbat.

O lecție importantă poate fi deprinsă citind – mai ales printre rânduri – discursurile unor oameni politici sau intelectuali ai secolelor XIX-XX, ale căror vorbe sunt prețioase și astăzi. Unul dintre exemple, care se aplică fără echivoc și vremurilor tulburi pe care le trăiește România de astăzi, este cel al omului politic, avocatului și profesorului Grigore Iunian (1882 – 1940). Născut la Târgu Jiu, Iunian a fost, de-a lungul carierei sale, respectat atât de către colaboratori, cât și de către adversarii săi pentru fermitatea cu care și-a susținut convingerile.

Un discurs remarcabil, rămas moștenire posterității, este cel susținut de către acesta cu prilejul reformei agrare și electorale din România anilor ‘20.

„Și domnilor, țara ne va asculta și ne va crede, căci țara de mâine nu va mai fi țara de ieri. Țara a avut să sufere durerile răsboiului, țara a văzut pe cei mai buni fii ai ei pierind, dându-și tributul de sânge și viața lor cu abnegațiune și eroism pentru lărgirea hotarelor și înfăptuirea unității naționale; țara a văzut cum fiii ei cei mai buni mureau nu la hotare salvând onoarea neamului, ci decimați de epidemii… (…) Și atunci, domnilor, țara văzând toate aceste va înțelege, vor înțelege masele profund populare că au în ele putere destulă să guverneze prin ele însele”, a vorbit acesta în fața publicului secolului XX, dar şi a urmaşilor, potrivit volumului „Istoria oratoriei la români” (Editura Teşu, 2007), care a cules cele mai importante și mai puternice discursuri ale românilor exponenţiali.

Sunt foarte adânc îngrijorat de toată situațiunea primejdioasă prin care trecem

Într-o altă luare de poziţie publică, Grigore Iunian și-a prezentat într-un mod curajos părerile față de programul de realizări ale Guvernului țării, în ședința Camerei din 2 martie 1934.

„Eu rămân la locul meu, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla… rămân cu înțelegerea mea; rămân cu principiile mele; rămân cu credințele mele pe care le-am apărat cu aceeași statornicie și în mijlocul Dvs., rămân un răsvrătit permanent, care am luptat alături de generoșii din partidul Dvs. când aveam impresia că sunteți în culmea puterii; am plecat pentru o neînțelegere de ordin principal… (…) N-ați înțeles că toate aceste frământări cer o nouă înfățișare și a vieții politice și a vieții economice; ați rămas închiși mai departe, în casa Dvs. întunecoasă, ați rămas îmbrăcați în haina strâmtă a credințelor Dvs. de ieri, care astăzi iau înfățișarea unor prejudecăți… ați putut la un moment dat să vă recâștigați forțele și să înfățișați o nouă speranță în viața noastră politică. (…) Sunt pornit pe povârnișul vieții mele; îmi iubesc țara cum o iubește fiecare din Dvs. Sunt foarte adânc îngrijorat de toată situațiunea primejdioasă prin care trecem: primejdii din afară, stând în amenințările revizioniste care se manifestă din zi în zi, tot mai hotărâtoare, primejdii dinăuntru, trase din acea stare de spirit de nemulțumire, de răsvrătire, care ia în fiecare zi concretizări tot mai periculoase. Nu se poate contesta nici generației noastre, nici generației răsboiului orice merit; cum iarăși ea nu poate revendica pentru ea toate meritele. Avem greșeli pe care suntem datori să le recunoaștem, avem și unele merite, pe care suntem în drept să le cerem recunoscute…”

Avocatul și omul politic și-a încheiat discursul prin vechiul și imuabilul sfat, oferit de către toți românii de bună-credință: să ne înțelegem unii pe alții și să căutăm să reducem împotrivirile, spre binele suprem al României.

Grigore Iunian a fost avocat, profesor, primar la Craiova, politician liberal, senator, deputat de Gorj şi orator român.