Zi

Mai 25, 2017

Sângele a sute de mii de soldați români a curs și a înroșit fronturile în războaiele secolelor trecute. Ostașii aceia și-au luat ranița în spate și au pornit cu nădejea în Dumnezeu, în lupta pentru țara lor. Azi, România e schimbată, preocupările sunt altele, dar recunoștința față de sacrificiu a rămas, în acest sens, comemorările fiind puse la loc de cinste în calendar. Calendarul de joi ne arată o dublă sărbătoare – pentru creștinism, dar și pentru istoria țării noastre: Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului.

„Ziua Eroilor va fi marcată, în acest an, pe data de 25 mai, potrivit programului manifestărilor dedicate acestei sărbători, adoptat printr-o Hotărâre a Guvernului. Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de «sărbătoare națională» și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești”. Iată câteva rânduri, compuse în limbajul oficial al autorităților, extrase dintr-un articol postat în data de 11 mai pe site-ul oficial al Guvernului României, ce anunța ziua închinată acestei importante sărbători naționale.

25 mai, prin urmare, marchează atât Înălțarea Domnului, cât și Ziua Eroilor. În cea dintâi sărbătorim ridicarea la ceruri a Mântuitorului, după patruzeci de zile de la Înviere, iar cea din urmă presupune pomenirea și cinstirea tuturor celor care și-au dat viața pe front, pentru integritatea neamului românesc și a credinței ortodoxe.

În urmă cu aproape 100 de ani, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie marcată simultan cu Înălțarea, ca urmare a semnării Tratatului de pace de la Versailles (1919), prin care țările beligerante s-au angajat la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe pământul lor. Cu acest prilej, România a devenit primul stat ce i-a asimilat pe eroii străini celor naționali.

Mausoleul de la Mărășești, poate cel mai reprezentativ monument ridicat în cinstea eroilor români din Primul Război Mondial

Mausoleul de la Mărășești, poate cel mai reprezentativ monument ridicat în cinstea eroilor români din Primul Război Mondial

În timpul comunismului, printr-un ordin dat în 1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe 9 mai, atunci fiind abrogate prevederile anterioare. După Revoluția din 1989, în urma demersurilor Ministerului Apărării Naționale, sărbătoarea nu a mai fost marcată în 9 mai, ci în ziua Înălțării, iar în mai 1995, Parlamentul României a adoptat legea care unea în mod oficial cele două sărbători într-o singură zi.

Ţara noastră a pierdut secolul trecut aproape un milion de soldați și de civili ce au servit forțele armate, jertfă comparabilă cu martiriul creştin

În această zi de joi, toate bisericile din țară, dar și din străinătate, pomenesc eroii români care s-au sacrificat, de-a rândul veacurilor, pe front. Pentru a le aduce un omagiu, pe tot teritoriul României se află amplasate monumente care comemorează ostașii români căzuți la datorie.

În luptele de apărare a României, din cursul secolului trecut, țara noastră a pierdut aproape un milion de soldați și de civili ce au servit forțele armate, prin aceasta, jertfa lor nefiind cu mult diferită de martiriul creștin. Emblematic pentru români este Mormântul Ostașului Necunoscut, amplasat în prezent în Parcul Carol I din București. Pe piatra mormântului se poate citi următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919″. Dar cum a ajuns Ostaşul Necunoscut să-şi doarmă somnul de veci în Capitală?

Steagul regal al României, la loc de cinste în Mausoleul din Vrancea

Steagul regal al României, la loc de cinste în Mausoleul din Vrancea

„În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi, morţi în luptele din Primul Război Mondial. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica «Adormirea Maicii Domnului» de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923. Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut (trimise la Bucureşti, restrămutate în taină la Mărăşeşti de către comunişti în 1958, finalmente revenite în Parcul Carol după 1989) a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar «Dimitrie A. Sturdza», premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele celebre: «Acesta este tatăl meu». După desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923”, se arată pe pagina Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Această sărbătoare nu este ignorată de către autoritățile române, care organizează diferite manifestări de cinstire a eroilor, dar nici de către școlile care îi evocă – sau ar trebui – la orele de curs pe cei cărora le datorăm libertatea de astăzi.

Cinste celor care au făcut „România dodoloață”

„Poporul român este unul credincios și, pe lângă faptul că sărbătorește Înălțarea Domnului, inima și mintea îi sunt și la eroii care s-au jertfit pentru apărarea pământului străbun și pentru pacea populației, pentru liniștea ei, sacrificându-și viața pe câmpul de luptă. În credința sa, poporul a dedicat această zi și eroilor, prin ideea că sufletul lor se înalță către ceruri.

Acesta este un moment în care se aduc omagii tuturor celor care s-au jertfit pentru țară, mai ales cei care s-au jertfit într-un «timp» apropiat. Vorbim despre cei căzuți în Războiul de Independență din 1877, despre cei căzuți în Primul Război Mondial, în cel de întregire a țării – cei care, prin jertfa lor, au făcut România dodoloață, România Mare – și nu în ultimul rând, despre cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”, a explicat Marius Mitrof, consilier al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu din Galați.

Istoricul a subliniat că este important să nu uităm niciodată această zi și să le transmitem generațiilor ce vin aceeași evlavie și recunoștință pentru înaintașii lor.

„E important să îi pomenim și să îi avem veșnic în memorie pe care care s-au jertfit pentru țară. Ei reprezintă o pildă pentru cei care sunt acum, dar și pentru cei care vor veni, a modului în care au datoria să-și apere, la nevoie, țara”.

Când ne gândim la eroi, ne gândim la oamenii care şi-au sacrificat bunăstarea personală pentru o cauză mai mare: de la neatârnarea neamului şi Marea Unire, până la salvarea victimelor din Colectiv. În această categorie se încadrează şi Săftica Boghian (81 de ani), o româncă admirabilă pe care Matricea Românească a cunoscut-o în Bucovina, la Suceava.

Când spui “Suceava, cetate de scaun”, te gândeşti automat la Ştefan cel Mare şi la luptele antiotomane, duse pe câmpuri mănoase azi, după ce secole la rând au fost udate cu sângele predecesorilor. Nu ţi-ai imagina nicidecum că eroii încă trăiesc, ori că bătăliile se câştigă şi în locuri mai puţin acoperite de faimă decât fronturile de luptă.

La cei 81 de ani ai ei, Săftica Boghian dovedeşte cu glorie contrariul. Am cunoscut-o, surprinşi de vitalitatea ei, în bucătăria unei pensiuni din Suceava. Octogenarii nu sunt, desigur, subiect de interes naţional: ieşiţi demult din spaţiul public, cel mai adesea revin în atenţie atunci când ne părăsesc. Dacă mor în mizerie, cu atât mai „bine”: publicul se va oripila, va ridica pumnii spre cer, ori spre Palatul Parlamentului, după care va reveni, după nici cinci minute de la pseudo-criza de umanitate, la turpitudinea, comoditatea şi nepăsarea obişnuite. Ne-am făcut datoria: am simulat că ne pasă.

Asemeni multor bătrâni respectabili, Săftica Boghian nu pretinde lauri şi nici recunoaştere publică. Ceea ce am admirat la această bunicuţă de aur a fost demnitatea cu care îşi ţine zilele, “martiriul” – în cuvintele maicii stareţe de la Mănăstirea Humor – de a creşte doi copii, ambii profesori (!), şi luciditatea, obstinaţia frumoasă, respectiv generozitatea de a se face utilă celor din jur, la o vârstă pe care mulţi mai tineri o asociază cu repausul.

“La ora 4 dimineaţa mă trezesc, îmi fac rugăciunile – pentru că sunt bătrână şi pot pleca oricând -, după care intru în bucătărie şi gătesc pentru cei prezenţi aici. Soţul meu are 85 de ani, şi suntem împreună de 60 de ani”, ne-a spus eroina româncă pe care nu o “cântă” nimeni.

La ora 4 dimineaţa mă trezesc, îmi fac rugăciunile – pentru că sunt bătrână şi pot pleca oricând -, după care intru în bucătărie şi gătesc pentru cei prezenţi aici. Soţul meu are 85 de ani, şi suntem împreună de 60 de ani

“Unul dintre copii este profesor de Istorie, iar celălalt, de Fizică. Ultimul a plecat în America, iar 15 ani de zile nu s-a putut întoarce în ţară, pentru că ar fi pierdut privilegiile dobândite acolo. Vă dau un sfat: sub nici o formă, nu vă lăsaţi copiii să plece din ţară! Aici este cel mai bine, aici trebuie să îşi facă un viitor.”

Într-o epocă în care eroismul e opera vandabilă a PR-ului, iar bunătatea a devenit franciză, bătrânica de aur din Suceava, care înţelege să contribuie cu tot ceea ce (mai) poate la fericirea celor din jur, ni se pare o eroină demnă de aşezat în rândul marilor personalităţi ale României.

E facil să ne imaginăm că eroismul se face cu “poster boys”. E o capcană în care cădem constant. Însă eroul nu e vreun personaj excepţional. Eroi suntem noi toţi, cei care avem un aport, mai mic sau mai mare, la binele comun. Cei care nu cedăm.

De ziua lor, glorie eroilor, din războaie mondiale sau frământări individuale. Hristos s-a înălţat!

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă: