Zi

Ianuarie 29, 2018

Comunismul a comandat şi proliferat «decreţeii», democraţia românească a anului 2018 trebuie să încurajeze familia românească, pentru următorii 100 de ani.

2018 e anul în care e cel mai la modă să fii român. Nu ne cunoaştem istoria, dar o trăim: suntem beneficiarii (chiar, speculanţii) direcţi ai eforturilor şi sacrificiilor unor generaţii, a căror înălţime morală ne complexează, de a crea statul naţional unitar român. E anul în care se vor tăia milioane de panglici, e anul în care Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va sprijini cele mai mirobolante şi lipsite de substanţă proiecte, pe ultima sută de metri a unui superfluu festivism ad-hoc, e anul în care firmele private se vor bate în exhibiţionisme de patriotism.

“După buget”, vorba eternului Caragiale, “alocaţii” de zeci, sute de mii, milioane de euro au fost puse deoparte pentru a sărbători, cum ştie fiecare – cel mai probabil individual şi vanitos – Centenarul Marii Uniri de la 1918. Pe cât de mare fu Unirea, pe atât de mari ne sunt dezbinarea şi înstrăinarea, 100 de ani mai târziu.

Sunt exhibiţionisme previzibile, care nu vor repara, ci probabil vor adânci rifturile din societatea românească, în care un gunoier e plătit mai bine decât un profesor, în care medicii şi învăţătorii neamului, adică oamenii care ne (re)dau sănătatea fizică şi morală, sunt siliţi să ia calea străinătăţii, umiliţi de un sistem care vrea îndobitocirea şi nu luminarea celor pe care-i păstoreşte. Unde sunt programele sociale prin care Statul Român încurajează natalitatea, la un moment istoric de cotitură, în condiţiile unui exod comparabil doar cu Siria, ţară mutilată de război?

Pe cât de mare fu Unirea, pe atât de mari ne sunt dezbinarea şi înstrăinarea, 100 de ani mai târziu

Şi totuşi, românii iubesc România. Nu a tăia o panglică unei structuri de carton, la fel de solidă precum satele lui Potemkin, ce nu va rezista posterităţii, sau a te holba la cel mai mare cârnat tricolor, vizibil de pe Lună, e dovadă de patriotism în 2018 şi pe mai departe.

Ci a rămâne aici. A sădi pentru România, fizic sau spiritual.

Cu zeci de ani în urmă, pe vremea unui totalitarism funest care dirija viaţa indivizilor în mai toate aspectele ei, românilor li s-a impus să producă (termen dur, dar real), ceea ce a rămas în istorie drept “generaţia decreţeilor”. Soldaţii patriei care s-au întors împotriva sistemului, şi care au făcut Revoluţia din 1989.

Acel spor natural programat a creat milioane de români, aruncându-i în braţele unei istorii nu de puţine ori vitrege. “Generaţie de sacrificiu”, li s-a spus: e timpul ca România să scape de blestemul generaţiilor de sacrificiu şi să se apuce să creeze generaţii de edificiu.

E timpul ca România să scape de blestemul generaţiilor de sacrificiu şi să se apuce să creeze generaţii de edificiu

A-ţi împlânta ancora în solul Patriei, “de bunăvoie şi nesilit de nimeni”, e cel mai curajos şi mai curat act de patriotism de care un individ e capabil în anul de graţie al Centenarului, 2018. De aceea, cinste celor care dăruiesc României copii în acest an. E timp, e timp până în martie, şi mai departe, să faceţi dragoste cu România, de aici încolo pentru zeci de ani. A-i dărui noi fii şi fiice, chiar dacă sistemul de protecţie socială pentru familia românească e o glumă mizerabilă, fiind practic inexistent şi umilitor, este cel mai curajos şi mai curat act de patriotism.

Pentru că e nevoie de curaj să faci copii în România. Acesta-i testul suprem al relaţiei tale cu ţara – ca şi în viaţă, unde tot ce vine până la copil nu-i decât o coabitare pleziristă, nu o relaţie în adevăratul sens al cuvântului.

Sigur că a face copii nu-i pentru toţi, şi nici nu poate fi impus ca-n vremurile de tristă amintire – dar copiii nu se plămădesc doar fizic, ci şi spiritual. Un copil, chiar de-i al altuia, îndrumat să rămână aici, să lucreze în ţară şi să se bucure de România e un copil câştigat pentru noi. Faceţi, deci, tot ce puteţi pentru copiii României.

Pentru firmele pregătite să-şi arunce, în 2018, banii pe fereastra laudei de sine: păstraţi-vă banii şi bugetele pentru angajaţii care vă vor anunţa, în acest an, că aşteaptă un copil

Iar pentru firmele pregătite să-şi arunce, în 2018, banii pe fereastra laudei de sine: păstraţi-vă banii şi bugetele pentru angajaţii care vă vor anunţa, în acest an, că aşteaptă un copil. Sigur că asta vă va lovi în plin “productivitatea” şi “eficienţa”. Dar, dacă sunteţi cu adevărat patrioţi aşa cum susţineţi, veţi încuraja cum se cuvine, şi nu doar în 2018, prin bonusuri generoase, familia pe care angajaţii voştri şi-o întemeiează. E aceeaşi familie pe care, la nivel declarativ, orice entitate publică sau privată din România o susţine. E momentul faptelor, nu vorbelor.

Decreţeii au fost un experiment blamabil din istoria României. Istoria ne mai dă o şansă prin centenari şi generaţia lor. E generaţia care trebuie să schimbe faţa unei Românii schimonosite de gândire pe termen scurt, birocraţie excesivă, corupţie, imoralitate şi ipocrizie. E asta ceea ce vă doriţi pentru copiii voştri?

 

Foto deschidere: unica.ro

Matricea Românească aduce impresiile unei tinere basarabence despre România, Capitala sa Bucureşti, despre percepția românilor asupra conceptului de muncă și corporaţii, dar și despre nebunie ca fenomen cotidian.

Îmi amintesc cum în adolescență îl citeam pe Gogol și al său roman „Suflete moarte”, în care autorul nota: „Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare”. Percepția mea de atunci se rezuma la imposibilitatea înțelegerii unui fenomen precum este cel al „sufletului mort”. Ce însemna el? Îmi va fi dat să pricep complexitatea acestei teme tocmai la 25 de ani, atunci când, înarmându-mă cu tărie și curaj, voi decide că e timpul să mă mut în București.

Și aici este momentul să luăm o pauză, să tragem aer în piept și să începem a dezlâna sentimentele mele pe marginea unui oraș, pe care mai întâi l-am iubit, iar apoi mi-a stârnit un soi de dispreț, de altfel fondat.

Bucureşti este un oraș al aparențelor

Mondenitatea și aspirațiile acestui megalopolis se trag din adâncile sale interferențe cu alte orașe ale Europei. Aici, ritmul vieții se cumulează într-un flux puternic, ce poate să îți ia în orice moment aerul, sufocându-te într-o ambuscadă de amabilități. Dar, dincolo de asta, orașul este pustiu sufletește.

În București, totul se construiește pe aparențe, pe conveniențe, iar bunul-simț și amabilitatea pot deveni o piatră de moară

În marea Capitală a Patriei, căci indiferent de divergențele mele cu acest loc, România rămâne Patria mea, oamenii zâmbesc cu nonșalanță și lovesc în cele mai nevralgice puncte, distrugând orice urmă de confidență și atașament. Probabil, bagajul meu uman obținut în Basarabia a fost aruncat în „groapa comună” a aparențelor bucureștene, forțându-mă să renunț la flexibilitate, în favoarea unui joc dur, dus la limita supraviețuirii.

Românii visează la o slujbă cu program ca la Stat și salarii ca în corporaţii

Românii visează la o slujbă cu program ca la Stat și salarii ca în corporaţii. Foto:dej24.ro

Deci, prima lecție pe care am primit-o, cu forța unei lovituri în plin, este că aici, în București, totul se construiește pe aparențe, pe conveniențe, iar bunul-simț și amabilitatea pot deveni o piatră de moară legată de gâtul unui condamnat la penitență.

Vin rușii!

Senzația mea, formată în aceste trei luni, este că anume acest slogan reprezintă fobia maniacală a oricărui român, ceea ce mi se pare deosebit de straniu, în condițiile în care noi, basarabenii, am fost mult mai asupriți de această națiune de-a lungul istoriei dar, cu toate acestea, îi admitem în spațiul nostru național.

Cu toate că acest subiect stârnește pe fețele românilor cele mai disperate expresii, elementul rus rămâne și un motiv de fascinație, care naște cele mai fabuloase mituri și ideologii despre cât de mare, de puternică sau de magnifică este puterea rusească. Forțat sau nu, se creează impresia că „Țarul” de la Kremlin stă în birou doar cu harta României și se gândește la planuri de invazie, ceea ce pare extrem de neverosimil, chiar ilar.

Corporații demonice în România

Munca este inerentă spiritului român, dar și-a conservat calitățile inițiale, cred că doar în mediul rural, acolo unde se mai face transhumanță și se mai construiesc suflete. La oraș, lucrurile au nimerit într-o extremă aproape ridicolă. O altă frică, ce chinuie inimile românilor, este prezența corporațiilor, care aproape că au devenit un dușman național.

Se pare că formula perfectă a așteptărilor românilor este să ai program ca la Stat, adică nici un minut în plus după ora finală, și salariu ca în corporații transnaționale

Problema cea mai acută îmi pare legată de felul în care românii percep conceptul de muncă și își clădesc dorința de a munci. Se pare că formula perfectă a așteptărilor lor este să ai program ca la Stat, adică nici un minut în plus după ora finală, și salariu ca în corporații transnaționale. Iarăși, un caraghioslâc nemaipomenit, căci unde s-a auzit pentru muncă puțină să primești bani mulți (asta dacă nu ești Steve Jobs…)?

…Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei…

Nicăieri nu am resimțit mai multă nebunie volatilă, slobodă ca aici, în București. Oameni care merg pe stradă vorbind cu sine înșiși sau adresându-se unor cercuri superioare, femei care își strigă problemele la toate colțurile de stradă… Tot acest tablou pare rupt dintr-un Decameron morbid, un bâlci al evadaților, iar faptul că acești concitadini se plimbă în deplină libertate, îmi trezește multe semne de întrebare asupra sănătății mintale colective, căci acceptarea unui nebun în societate presupune o anumită doză de nebunie comună.

În București, nebunia este un fenomen volatil, la ordinea zilei

În București, nebunia este un fenomen volatil, la ordinea zilei. Foto: pinterest.com

Se pare că zbuciumul acestui organism imens, numit București, înghite în ritm galopant spirite, trecându-le printr-un malaxor al demenței și azvârlind la final niștre suflete despuiate, decojite de stratul rațional care le leagă de viață. În prezentele clipe când reflectez asupra acestor imagini derulate, încep să cred că supraviețuirea în cel mai important oraș din România presupune o concesiune cu propria rațiune.

Încep să cred că supraviețuirea în cel mai important oraș din România presupune o concesiune cu propria rațiune

Poate că toate aceste lecții sau impresii despre muncă, nebunie și corporații, culese în doar trei luni de trai aici, vi se vor părea imature sau, de ce nu, superficiale, și chiar sper că vreodată o să ajung să îmi fie confirmat contrariul, dar la moment decepțiunea mea își face simțită prezența. Gustul amar, pe care mi-l provoacă această ambianță citadină cu mari pretenții de exclusivism, nu va dispărea cu una, cu două, ci dimpotrivă, se va acutiza, în condițiile în care românii nu consideră modul lor de viață ca fiind o abatere de la normă.

Sper doar că această stare a lucrurilor în România, și mai ales în București, să ajungă în punctul de turnură, când se vor realiza schimbări de valoare, când omenia și empatia vor lua locul acestui duel pentru supraviețuire.

4 impresii despre români, după primele mele 3 luni în România

29 Ianuarie 2018 |
Matricea Românească aduce impresiile unei tinere basarabence despre România, Capitala sa Bucureşti, despre percepția românilor asupra conceptului de muncă și corporaţii, dar și despre nebunie ca fenomen cotidian. Îmi amintesc cum în adolescență îl...