Vă semnalăm câteva locuri din România în care legendele și poveștile plutesc în aer. Sunt locuri pitorești care pot fi vizitate într-un week-end sau pot fi puncte pentru un traseu românesc în vacanța de vară. Oricum le-ați vizita, ele vă vor rămâne în suflet.

1. CASCADA CAILOR

Unde o găsiți:  

în apropiere de stațiunea turistică Borșa (partea de Nord-Est a Munților Rodnei).

Legendă:

Se știe din bătrâni că Muntele Piatra Rea era acoperit cu păşuni întinse și bogate, așa încât a devenit locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă hergheliile de cai. Nu este demirare că adesea veneau pe aici urșii, care îi încolțeau pe cai în marginea prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele animale nu aveau altă ieșire decât să se arunce în hău.

Info:

• altitudinea de 1300 m;
• căderea de apă este de la 90 metri;
• La cascadă se ajunge printr-un canion format din încă 9 căderi de apă;
• Canionul Cailor este considerat a fi unul dintre cele mai dificile canioane din Romania și se recomandă pentru parcurgere completă (canyoning) doar sportivilor și turiștilor antrenați;
• Momentul cel mai bun de a vizita cascada este primăvara, deoarece debitul apei crește, iar căderea acesteia devine spectaculoasă;
• Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute. Telescaunul porneşte doar dacă există un grup de minim 10-15 persoane

2. CASTRUL ROMAN POROLISSUM

Unde îl găsiți:

Porolissum este în județul Sălaj, la câțiva kilometri distanță de Zalău.

Istorie:

Porolissum a fost un oraș roman din Dacia, care s-a dezvoltat plecând de la o tabără militară în 106. În anul 124 a devenit capitala provinciei Dacia Porolissensis și avea o mare importanță strategică: era cel mai nordic punct de apărare al Daciei romane.

Fortul, costruit inițial din lemn, găzduia circa 5.000 de soldați din trupele romane. În deceniile următoare, fortul a fost mărit și reconstruit în piatră, iar în jurul centrului militar s-a dezvoltat o așezare civilă. În deceniile următoare, așezarea a devenit centrul zonal comercial.

3.LACUL VULTURILOR

Unde îl găsiți:

Lacul este situat în apropiere de Gura Siriului, jud. Buzău, în munții Siriului.

Legenda vulturilor

Se spune că demult aici veneau vulturii ca să-și învețe puii să zboare. De ce tocmai aici? Alexandru Vlahuță lasă fără răspuns această întrebare, deși amintește imaginea tinerilor vulturi în cartea sa, ”România pitorească”.

Legenda ciobanului

O altă poveste vorbește despre un cioban care, sătul să se ocupe de oi și să cutreiere munții, și-a abandonat turma și și-a aruncat bâta în apa lacului, iar apoi a plecat spre șes. A peregrinat mult și a ajuns, un an mai târziu, pe malul Dunării. Iar într-o zi, pe când privea apele fluviului, și-a văzut bâta pe care o aruncase în apa Lacului Vulturilor. Bâta fusese purtată de ape și călătorise prin răuri până în Dunăre. Ciobanul a fost pe dată cuprins de un dor irezistibil și s-a întors în Munții Buzăului, la oile sale.

Legenda Lacului Fără Fund

Lacul și-a câștigat și numele Lacul Fără Fund, întrucât, cu sute de ani în urmă, unii oameni bogați din zonă și-au aruncat multe bijuterii și bani din aur și argint în apele lacului, de frica tătarilor care se apropiau amenințător de satele lor. După trecerea tătarilor, oamenii au venit să-și caute comorile în apele lacului. Însă, oricât de mult au căutat, nimic n-au mai găsit. De unde și vorba că lacul acesta n-are fund.

Info:

• Este un lac periglaciar. Din cauza diferențelor mari de temperatură între diferitele zone ale văilor și culmilor de aici, zăpezile se topesc greu și astfel aria este greu accesibilă iarna;
• Se află la altitudinea de 1420 metri;
• Adâncimea maximă a lacului: 2,5 metri (nu-i adevărat că n-are fund!);
• În vecinătate pot fi admirate caprele negre, specie protejată de lege.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Protocolul și ceremonialul gastronomic de la Curtea Regală a României, acesta este subiectul unei cărți surprinzătoare apărută la Editura Corint și lansată zilele trecute la librăria Humanitas Cișmigiu. La ce ore lua masa Familia Regală și invitații ei, care era protocolul meselor, ce alimente preferau și ce tipuri de mese aveau loc cu diferite prilejuri. Este o frumoasă poveste de epocă despre mesele de odinioară de la Curte, realizată după o cercetare amănunțită, o documentare temeinică a tuturor articolelor de presă și a multor documente memorialistice ale vremii. Cartea se numește ”Mese și meniuri regale. Eleganță, fast și bun-gust” (Editura Corint, 2019) și este scrisă de Ștefania Dinu.

Care era programul regelui Carol I

În timpul regelui Carol I, orele de masă erau stabilite de către acesta şi respectate întocmai. Monarhul se trezea la ora 5.00 dimineaţa, iar la ora 6.00 servea micul dejun singur sau împreună cu regina Elisabeta. Dejunul se servea la Sinaia la ora 12.00, oră obligatorie, dejunurile regale nefiind prea abundente sau prelungite, ci dimpotrivă, unele chiar austere. La mesele festive exista o ţinută obligatorie, regele Carol I îmbrăcându-se sobru, fără grade şi accesorii. După ce serveau cina, bărbaţii se retrăgeau în sala de biliard, în timp ce regina Elisabeta îi ruga pe invitaţi să-l lase pe rege să câştige măcar o partidă, motivând că atunci când obţinea o victorie, dormea foarte liniştit. Atunci când se aflau la Bucureşti, regele Carol I şi regina Elisabeta luau dejunul la orele 13.00 întotdeauna singuri, iar în fiecare duminică şi miercuri îi aveau ca oaspeţi pe principele Ferdinand şi pe principesa Maria, însoţiţi duminica şi de copiii lor.

Lansarea cărții, librăria Humanitas Cișmigiu, 2 iulie 2019

SINTEZE ȘI COMENTARII PE MARGINEA CĂRȚII: ADRIAN SILVAN IONESCU, DIRECTOR AL INSTITUTULUI DE ISTORIA ARTEI „G. OPRESCU”

Carol I prefera brânza cu mămăligă

Austerul rege Carol I a fost încă de la sosirea în țară atras de bucătăria românilor. În telegramele pe care le trimiteau prefecții de județ atunci când principele de 27-28 de ani făcea excursii prin țară, în 1867-1868, aceștia menționau că el era un frugal și se bucura întotdeauna când pe la mănăstiri i se servea mămăliguță cu brânză și smântână.

Cine era invitat la rege pleca flămând

Carol I a rămas un frugal toată viața. Se menționează în volum cum, indiferent de faptul că mesele erau foarte bogate, regele doar gusta din fiecare fel și cum termina el de mâncat se ridicau farfuriile de la toți ceilalți meseni. Așa că George Enescu care era cel mai tânăr și așezat, normal, la capătul mesei trebuia să mănânce foarte repede pentru a nu rămâne flămând. Lucrul acesta era o constantă pentru epoca respectivă, pentru că și ceilați monarhi ai lumii erau destul de frugali și foarte rapizi în a-și consuma platoul din față. De pildă, despre Franz Josef, când avea invitați la Hofburg, se știa că toate restaurantele erau deja rezervate pentru mesenii care plecau cu stomacul gol de la aceste dineuri speciale.

Ferdinand schimbă monotonia

Este o carte de istorie cotidiană. Din acest volum vede cum familia de sânge prusac se românizează, ajungînd la regele Mihai I să fie totalmente asimilată. Se vede că regele Mihai era și un foarte bun creștin pentru că posturile erau ținute cu strictețe. Din acest periplu prin bucătăriile regale se poate observa că cei mai diferiți au fost regele Ferdinand și regina Maria, la ei se schimbă radical și meniul și orele meselor, nu mai erau atât de matinale. La regele Carol, micul dejun era la ora 6 și mânca de obicei singur. Regele Ferdinand și regina Maria mâncau între 9 și 10. Regele lua un breakfast exact după modelul britanc cu friptură, cu ochiuri, cu cafea. În același timp trebuie spus că regina Maria ținea post negru în fiecare vineri.

Autoarea cărții îl are în dreapta sa pe Adrian Silvan Ionescu

DECLARAȚII FĂCUTE DE AUTOAREA CĂRȚII, ȘTEFANIA DINU, ISTORIC, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT AL MUZEULUI NAŢIONAL COTROCENI

Am putut să constat evoluția și transformările prin care a trecut viața la Curte: de la sobrietatea curții regelui Carol I, la deschiderea, exuberanța, strălucirea curții regelui Ferdinand, lucru care se datora și reginei Maria, personalității sale extraordinare, la izolarea curții regelui Carol al II lea, care era apropiat numai de cei care formau camarila regală în fruntea căreia se afla Elena Lupescu și revenim la cumințenia, bunul simț și chiar monotonia de la curtea regelui Mihai și acest lucru se datora în primul rând caracterelor celor doi, regele Mihai și regina Mamă Elena, dar și condițiilor interne și internaționale din acel moment.

La palatele regale erau bucătari francezi și germani

Odată cu trecerea timpului, bucătăria s-a înnoit continuu și constant, posibilitatea de a lansa moda în acest domeniu aparținând, bineînțeles, marilor familii regale. În acest context se încadra și familia regală a României, care urma preceptele bucătăriei franceze. La Curtea regelui Carol I, bucătar a fost, timp de trei decenii, francezul Papa Gillet. Castelul Peleș avea propriul bucătar-șef, acesta fiind, în 1892, Ignace Goldenberger. La Curtea regelui Ferdinand și-a desfășurat activitatea, tot vreme de trei decenii, germanul H. Edner, iar Iosif Strassman a fost bucătarul Curții regelui Carol al II-lea și al Curții regelui Mihai.

Imagine de arhivă din cartea ”Mese și meniuri regale” de Ștefania Dinu

DOUĂ MENIURI DE LA MASA REGALĂ

Ce s-a mâncat la masa festivă organizată cu ocazia inaugurării podului de la Cernavodă, opera inginerului Anghel Saligny

Podul a fost inaugurat la 14/26 septembrie 1895, în cadrul unor mari festivităţi la care a participat şi regele Carol I. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios. Ceremonia s-a încheiat cu un dejun fastuos, la care meniul servit a fost unul impresionat, alcătuit din: Hors d’oeuvre; Caviar; Supă de pasăre; Buşeuri à la Reine; Somon à la Regence; Filet de viţel à la Royale; Prepeliţă chaud-froid; Punch à la Romaine; Pui du Mans cu trufe; Salată à la Russe; Sparanghel cu sos olandez; Prăjitură à la Princesse, îngheţată și brânzeturi.

Ce s-a mâncat la Crăciunul din anul 1929

Meniul din seara de Ajun, 24 decembrie 1929, a fost: supă, carne rece de Crăciun – purceluș de lapte, curcan, jambon, carne prăjită și presată, carne de căprioară și de vițel, pateu de ficat de iepure și de căprioară, căpățână de porc mistreț, limbă de vacă, piftie de curcă și găină, sos Cumberland și muștar, spanac, plum-pudding și fructe.