Zi

octombrie 15, 2019

Copiii nu învață despre prietenie din niște manuale și nici după scheme clar trasate. De obicei nu fac ”cursuri de prietenie”. Își urmează instinctele sociale, analizează atitudinea copiilor ce îi înconjoară, acționează așa cum îi văd pe adulți că o fac, imită comportamentul celor mai mari. În general se vor copia tiparele de prietenie ale părinților.

Cu toate acestea observăm deseori că nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat prietenia și nu îi pun în practică două caracteristici extrem de importante: devotamentul și loialitatea.

 

Poveste cu final fericit

Amica mea are o fiică ce practică baletul. Prietena ei este baschetbalistă înflăcărată, energică. Fetele sunt în clasa a VII-a și sunt prietene bune de 3 ani. Ana a ales să meargă la spectacolele de balet ale Mirunei: și de Crăciun, și la final de an și la spectacolul de Ziua Mamei. În tot acest timp, Ana a avut mai multe meciuri de baschet. Iar Miruna nu a fost niciodată în tribună. Într-o sâmbătă, mama Mirunei i-a spus: ”La 5 mergem să o susținem pe Ana” Miruna s-a îmbufnat: ”De ce? Voiam să merg la film. Și, în plus, nu știu ce să fac la un meci de baschet.” ”Nu-i nimic”, i-a spus mama”, mergem pur și simplu să o încurajăm pe Ana. ”Dar Ana nu m-a chemat niciodată…” Mama a rămas neclintită. 

În tribună s-au simțit foarte bine. Ana a marcat mai multe coșuri. Miruna a țipat și a bătut din picioare. Nu s-a sfiit, la sfârșit, să o laude pe Ana cu toată puterea și să îi spună că a fost cea mai bună. Fetele au ajuns la cofetărie vorbind cu încântare despre ceea ce trăise fiecare.

Seara, Miruna i-a mulțumit mamei pentru că a insistat să meargă. Nu știuse că pasiunea Anei pentru baschet este la fel de mare ca pasiunea ei pentru balet. A realizat că interesul pentru pasiunile celorlați este un aspect clar al cimentării unei prietenii.

Povestea aceasta este un exercițiu admirabil de susținere reciprocă. Este un model de prietenie ce va crește și se va dezvolta frumos. Vor crește ramuri mari și lăstari. La bază a stat un mic impuls dăruit de un părinte echilibrat ce prețuiește valorile prieteniei.

 

Prieteniile părinților

Sfătuiesc părinții să se împrietenească atât cu părinții prietenilor copiilor, cât și cu părinții inamicilor sau rivalilor.

Când suntem răniți sau furioși pentru ceea ce simte fiul sau fiica noastră este puțin cam târziu să discutăm cu părinții celuilalt sau celorlalți. Durerea copilului se va reflecta la o putere și mai mare în noi; de obicei este o durere strânsă, acumulată. Este bine să discutăm de la primele semne de disconfort; este bine să aplanăm și să încheiem din fașă un lucru ce poate escalada. Conversațiile scurte, prietenoase, ce vin pe un fond calm au cele mai mari șanse să pună bazele unei bune relaționări între părinți, iar asta se va răsfrânge pozitiv asupra legăturii dintre copii.

 

Trăirile copiilor și trăirile părinților: ecuația emoțiilor nerezolvate

De fiecare data când un copil trece printr-o întâmplare grea, prin empatie părintele simte aproape tot ce simte acesta. Durerea fizică și durerea socială este purtată de părinte. Uneori chiar cu efecte ușor exacerbate. Este bine să fim lângă copil și totodată să respectăm nivelul trăirilor acestuia. Ei se vor reface emoțional mai repede după șicane și insulte, exact așa cum se refac mai repede după o fractură sau după o tăietură.

 

Spuneți-i copilului că veți fi cu el și lângă el orice s-ar întâmpla, cu respect, cu sfat, cu atenție, chiar dacă este agresat, chiar dacă este agresor

 

Ei sunt dornici și motivați să repare lucrurile și să se împace pentru că tovărășia și prietenia și joaca este acolo și nu vor să piardă nimic. Apoi le este ușor să spună greutatea astfel încât aceasta să fie puțin preluată de adult (exact ca atunci când ne dau gentuța și hanoracul în parc, când sunt mici). Noi scoatem la lumină situații similare poate nerezolvate din copilăria noastră și totul se duce pe o treaptă mult mai înaltă: situație nerezolvată + situația copilului = o sumă mai mare de emoții negative.

 

Copilul trebuie să primească încredere

De fiecare dată ne vom asculta copiii. Intens, ochi în ochi, lăsând deoparte ceea ce facem; vom analiza bine întregul context și vom asculta în primă fază o soluție pe care chiar fiul nostru sau fiica noastră o scoate la lumină pentru remedierea situației. Tratați copilul cu încredere, însă vă rog să aveți o privire de ansamblu asupra situației. Puneți totul în echilibru, calmați momentul sau mergeți și comunicați școlii sau părinților celorlați copii întâmplările. Spuneți-i copilului că veți fi cu el și lângă el orice s-ar întâmpla, cu respect, cu sfat, cu atenție chiar dacă este agresat, chiar dacă este agresor.

Copiii au o viață socială ce ne amintește de propria noastră viață socială, de când eram copii, preadolescenți, adolescenți. Este foarte bine să fim atenți pentru a nu confunda prezentul cu trecutul.

 

Finalul fericit

Modelele pe care le dăruim fiilor și fiicelor noastre, în orice palier, au înrâuriri domoale sau tumultuoase asupra acestora. Viața lor este viața lor, cu totul diferită de a noastră, în alte timpuri, cu alt mediu și altă structură genetică.

Să nu uităm că și copiii vin în viața noastră pentru a ne provoca și pentru a ne ajuta să creștem!

 

 

 

Cum e să fii arhitect în Dubai, orașul unei creșteri miraculoase, locul în care bugetul pare că nu e niciodată o problemă? Bogdan Georgescu este arhitect în Dubai, așa că am stat de vorbă cu el. Ne-a vorbit despre programul de lucru, despre termene și echipă, despre clienți și localnici. Un interviu pe care-l puteți asculta în variantă completă dând click pe fereastra de audio de mai jos și pe care îl rezumăm aici.

 

 

Bogdan, acum lucrezi spații de entertainment în case particulare și în parcuri de distracții. Ce ai făcut înainte de asta?

Am ajuns în Dubai acum patru ani și am început cu design interior în retail, spații comerciale. Lucram într-o firmă locală, care-și dorea dezvoltarea de magazine de lux, buticuri de lux pe domeniul parfumerie și marochinărie. Apoi am făcut partea rezidențială, m-am ocupat de construcții de vile, inclusiv interior design. Și am făcut și optimizarea unor spații de producție ale companiei respective.

Ce e diferit acolo, în relațiile cu angajatorii, cu clienții?

Când am ajuns acolo, mentalitatea mi s-a părut foarte asemănătoare cu cea din România. Am plecat în plină criză din România, când clienții începuseră să nu mai plătească facturile. Prima oprire a fost Germania, iar în 2015, când am ajuns în Dubai mi-am zis că e ca acasă, doar că se plătește.

Condiții de lucru?

Pragul de 9 ore pe zi e de mult uitat. Vorbim de 12-14 ore de muncă pe zi. Câteodată ești sunat și în afara acestor ore și întrebat despre detalii lucrate de tine. Sunt multe informații pe care trebuie să le ții minte, este mult efort, nu există o programare strictă a muncii. Repet, acesta este felul de a lucra al firmelor locale, nu sunt toate așa. Multinaționalele sau firmele europene au alte protocoale de lucru. Firmele locale, fiind unicefale, au tendința de a respecta dorința unei singure persoane, ceea ce la o firmă este foarte dificil. Iar termenele sunt nerealist de strânse.

Dar accepți.

Oriunde ai lucra, tot trebuie să depui mult efort. Oricum, dacă ești pasionat de ce faci, anumite lucruri le dai de la tine, fără să te gândești la condiții. Pe de altă parte, există un beneficiu de salarizare care acoperă multe dintre aceste inconveniente. Partea negativă este că niciodată nu reușești să predai un proiect așa cum ți-ai dori, să-l termini așa cum ai fi vrut.

Ai un exemplu?

Imaginează-ți că ai de amenajat într-un mall un butic, un magazin de 30-40 metri pătrați, ceea ce nu ar părea prea mult, dar atunci când vorbesc despre acest butic, vorbesc despre detaliu de concept, producție și execuție, iar cu tot cu pereți și tavane înseamnă vreo 200 de metri pătrați. Tot ce înseamnă finisaje, mobilier, detalii de artă, de materiale și tot ce mai este. Ei bine, vorbim despre 10 astfel de proiecte în fiecare lună!

Pare mult.

Este destul de greu.

Așa se explică, probabil, rata uriașă de creștere a Emiratelor. Acum 40 de ani, acolo era doar nisip.

Dubai e un oraș foarte frumos. Centrul, câteva puncte cheie, Dubai Marina, Business Bay, sunt foarte bine dezvoltate. Dar pentru că totul a fost foarte repede construit, există probleme de infrastructură. Există o luptă zilnică, de exemplu, cu scosul nisipului din oraș.

 

Bogdan_4

 

Cum sunt localnicii?

Emirati sunt un popor tânăr. Senzația mea este că sunt o cultură care se simte în competiție cu celelalte cultură și vor să-și construiască propria lor identitate.

Deci ceea ce se întâmplă acolo e o demonstrație?

Este un vis, de fapt, un loc în care toate etniile și naționalitățile sunt binevenite.

Și chiar așa arată orașul? Ca un mix de etnii?

Chiar așa arată. Dar costurile locuirii în Dubai sunt mari, deci nu există excluderi directe, ci ele apar ca efect al nivelului social, al nivelului economic al orașului.

Nivelul de cheltuieli pentru locuire care este?

E puțin mai ieftin decât Londra, este net superior României, îl pot compara cu Münchenul în acest moment, când cererea este enormă în München și a crescut mult nivelul acolo.

Diferențele culturale între oameni sunt mari. Există conflicte?

Există, dar trebuie să înțelegi Dubaiul ca un Big Brother, emisiunea: există CCTV peste tot, orice spațiu public este acoperit de ele și sunt evitate doar hotelurile, apartamentele și casele, interiorul lor. Efectul direct este că, practic, nu există criminalitate. Acum vreo doi ani a existat un caz, cineva a vrut să spargă un ATM, iar după două ore și jumătate infractorul a fost prins. Există și poliție peste tot, iar regulile sunt stricte.

Pentru tine ca profesionist, Dubai este o etapă de creștere?

Da, pentru mine e o creștere evidentă. Am făcut Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București, am profesat cam patru ani în România, apoi am plecat pentru masterat în Germania, și am lucrat acolo cinci ani, iar în 2015 am plecat în Dubai. Deci sunt acolo de patru ani. Sunt trei țări diferite, dar sunt și trei specializări diferite pentru mine. În Dubai m-am specializat în proiecte de lux, rezidențiale și comerciale, iar acum lucrez în aceste proiecte de entertainment, pe care le găsesc foarte importante.

Cum regăsești România? Ți se pare un spațiu bun de afaceri?

România are un potențial fantastic, se vede asta mai ales în ultimii ani. S-a ajuns la un nivel de bugete mari, pentru proiecte de calitate. Cred că este foarte atractivă pentru proiecte comune, adică finanțate din Orientul Mijlociu.

Fiind văzută ca o poartă de intrare în Europa?

Da, poate. Dar și luată în considerare ca potențial de dezvoltare. Problema Europei Occidentale este că toate asset-urile ei sunt foarte bine organizate, cuantificate, există o piață care controlează totul, de aceea fluctuațiile de beneficii sunt foarte mici. Investițiile sunt sigure, dar cu marje foarte mici de profit. În România există un fond deloc evaluat, un patrimoniu foarte bogat, adică terenuri, imobile, iar astfel ea este tentantă pentru investitori.

Pe final, te rog să le spui tinerilor care ar fi tentați să urmeze arhitectura, ce le trebuie ca să ajungă arhitecți mari.

Îți trebuie foarte multă consecvență și răbdare ca să faci arhitectură. Asta e experiența mea personală. Eu aș face-o din nou. Nu poți fi mare arhitect dacă nu ai cultură în spate și o înțelegere multidisciplinară. Nu poți lucra fără spirit de echipă. Arhitectura e și artă, e și știință tehnică. Dar de multe ori rămâne evidentă doar partea tehnică, iar atunci trebuie să ai răbdare multă. Și mai trebuie multă smerenie față de ceea ce faci.