Zi

Octombrie 18, 2019

Omul acela nu avea alt scop în viața lui decât a-și servi țara; își fixase o țintă din cea mai fragedă tinerețe, țintă înaltă și ideală, la a cărei realizare totală nu a ajuns dânsul, dar i-a pregătit tărâmul, și pentru care nu și-a cruțat nici viața, nici familia, nici averea”. (Sabina Cantacuzino, născută Brătianu)

 

În urmă cu doar câteva zile, în Piața Universității din centrul Bucureștiului a fost dezvelită o statuie ce aduce o reparație istorică memoriei unuia dintre părinții României moderne: Ion C. Brătianu. Astăzi, personalitatea sa este mai puțin cunoscută decât ar merita și uneori este confundat cu fiul său, Ion I.C. Brătianu, prim-ministru al țării în timpul Primului Război Mondial și unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri. Însă meritele tatălui nu sunt nicidecum mai prejos.

Ion C. Brătianu s-a născut la sfârșitul epocii fanariote și a făcut parte din prima generație de români care au studiat în străinătate, alături de personalități precum C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, frații Golești, Mihail Kogălniceanu ori Dimitrie A. Sturdza. Însușindu-și ideile liberalismului european, aceștia au revenit în țară cu hotărârea de a realiza un stat modern și independent, care să fie recunoscut ca atare.

Prima afirmare a lui Ion C. Brătianu pe scena politicii românești a avut loc în timpul Revoluției de la 1848, acesta fiind cel mai tânăr membru al Guvernului revoluționar. Reprimarea acestei mișcări l-a forțat să-și părăsească țara, petrecând mai mulți ani în exil, dar continuând să sprijine și să promoveze cauza română, căreia i s-a dedicat trup și suflet.

Brătianu s-a remarcat între membrii generației sale prin tenacitate, viziune, spirit conciliant și distincție, calități ce l-au ajutat să unifice, treptat, în jurul său, pe toți reprezentanții liberalismului românesc aflat la începuturi, cât și să soluționeze numeroasele crize ce au marcat activitatea sa ca om de stat.

Revenit în țară la anul 1857, ca membru în Divanul ad-hoc, a sprijinit alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, contribuind astfel la Unirea Principatelor. Caracterul autoritar pe care l-a căpătat guvernarea domnului Unirii în ultimii doi ani l-a făcut să se disocieze de acesta și să participe, în cadrul „monstruoasei coaliții” organizate de conservatori și liberali, la înlăturarea sa.

 

Și-a vândut o moșie pentru a-l aduce pe Carol I în țară

Ulterior, Brătianu și-a folosit relațiile pe care le legase cu mai multe familii europene pentru a obține numirea unui principe străin pe tronul Principatelor, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. S-a ocupat personal de aducerea sa în țară, deși lăsa în urmă o soție însărcinată și un copil grav bolnav, călătorind incognito alături de acesta prin Imperiul Austriac – aflat în război cu Prusia la acea vreme – și prezentându-l drept fiul său. De asemenea, Brătianu a suportat toate cheltuielile acestei călătorii, fiind nevoit să-și vândă una dintre moșii.

Deși relația sa cu Carol a fost marcată de unele tensiuni, mai ales în prima parte a domniei acestuia, Ion C. Brătianu a devenit în timp cel mai apropiat colaborator al principelui. Reușind unificarea tuturor facțiunilor liberale în cadrul Coaliției de la Mazar-Pașa, în urma căreia a luat ființă Partidul Național Liberal, noul președinte al acestuia a format, la anul 1876, cel mai longeviv guvern pe care l-a cunoscut România până în perioada comunistă, rămânând la putere până în anul 1888.

Între cele mai importante realizări ale guvernării sale se numără implicarea statului român în războiul ruso-turc din anul 1877. Brătianu a participat personal la negocierile cu Imperiul Rus de la Livadia, încercând să obțină recunoașterea țării sale ca aliat și reușind să îl convingă pe principele Carol de necesitatea obținerii independenței față de Imperiul Otoman. Purtând, ca ministru de Război, întreaga responsabilitate pentru desfășurarea campaniei din Bulgaria, Brătianu a resimțit profund această răspundere, albind, potrivit mărturiei membrilor familiei sale, în toamna când se desfășurau luptele de la Plevna.

 

Marile realizări: Independența, regatul, crearea instituțiilor fundamentale

Victoria obținută de trupele române a consfințit independența statului român, recunoscută în cadrul Congresului de la Berlin (1878), unde însă Brătianu și Mihail Kogălniceanu nu au reușit să împiedice anexarea sudului Basarabiei de către Rusia, dobândind în schimb Dobrogea – conducătorul liberal a refuzat să considere anexarea acesteia drept o compensație, dar a realizat importanța obținerii unei ieșiri la mare, pe care o numea „plămânul țării”.

După ce România a devenit regat, în anul 1881, Brătianu s-a dedicat modernizării statului, bucurându-se de sprijinul unor colaboratori valoroși, precum Eugeniu Carada, Eugen Stătescu ori Dimitrie A. Sturdza, alături de alți „oameni modești, devotați, de un merit incontestabil”, care „au fost urmarea naturală a marii generații de la 1848”. Astfel, în timpul guvernării sale a fost revizuită Constituția din anul 1866, a fost înființată Banca Națională a României, a fost dezvoltată o rețea de căi ferate și șosele, iar industria a fost încurajată permanent.

Ritmul accelerat în care s-au desfășurat aceste schimbări era oglinda vie a vieții lui Brătianu, recunoscut pentru marea sa putere de muncă: se trezea în fiecare zi la ora 4 și băgase spaima în funcționarii ministeriali prin vizitele sale matinale, continuându-și neîntrerupt activitatea până seara. Singurul loc unde uita de griji era în sânul familiei, pe care o numea, cu umor, „marele său partid”. Preocupat permanent de educația copiilor, Ion C. Brătianu le-a acordat acestora toată încrederea sa, încredințându-le chiar transcrierea telegramelor guvernamentale.

 

Politician imbatabil și om cu principii de neclintit

Realizările sale ca părinte s-au văzut peste ani, când trei dintre fiii săi – Ion, Vintilă și Dinu – au devenit la rândul lor personalități de frunte ale politicii românești, Brătianu fiind numit pe drept cuvânt „fondatorul dinastiei de la Florica” – principala reședință a Brătienilor. Numeroase întâmplări din epocă dovedesc respectul de care șeful liberalilor se bucura în ochii societății românești pentru viața sa exemplară de familie. Astfel, deși discret din fire, Brătianu l-a convins pe temutul prefect al Poliției Capitalei, „cneazul” Dimitrie Moruzi, să se împace cu soția, spunându-i doar aceste cuvinte: „Să nu faci un lucru urât nu te pot opri, n-am niciun drept, dar să știi că în casa mea nu mai intri și nu te mai cunosc”.

Deși nu puțini i-au contestat politicile, meritele sale au fost recunoscute unanim spre sfârșitul vieții. Spre exemplu, la aflarea morții sale, în anul 1891, Mihail Kogălniceanu, bolnav la rândul său, le spunea fiilor săi că Brătianu „era un Kogălniceanu, dar fără vițiuri”, iar regele Carol I făcea cu durere constatarea: „Am pierdut pe cel mai bun amic ce aveam”. Într-adevăr, puțini oameni de stat din istoria României i-ar putea sta alături.

Printre regretele din urmă ale lui Ion C. Brătianu s-a numărat și lipsa răgazului de a alcătui o istorie a perioadei generației sale, atât de plină în evenimente, pentru care însă fiica sa, Sabina, i-a oferit, postum, cea mai potrivită consolare: „Era menit să facă acea istorie, și n-a avut timpul să o scrie”.

 

Răzvan Ioan a studiat în Olanda, Cehia, Anglia, Franța, SUA și Brazilia. În Universitatea din Leiden a și predat câțiva ani, pe durata doctoratului. S-a întors acum câțiva ani în România, pentru că, spune el, ”mulți s-ar întoarce dacă ar vedea aici un licăr de speranță”. A fondat aici MyKoolio, o platformă de instrumente ajutătoare pentru elevi și profesori. Cum arată speranțele unui antreprenor în domeniul educației, puteți asculta în interviul audio sau puteți citi în sinteza de text de aici.

 

 

 

Atunci când am văzut MyKoolio, m-am întrebat când a încetat oare școala să mai fie de ajuns.

Nu cred că școala a fost vreodată de ajuns. În fond, la școală avem o soluție de masă, or eu cred că tehnologia ne ajută acum să avem soluții individuale.

Ai trecut prin foarte multe școli, mai ales universitate și post-universitate.

Așa este, mi-am început traseul în învățământul superior la University College Utrecht, în Olanda.

Deci nu ai făcut nici o facultate în România.  Liceul unde a fost?

La Galați, liceul Alexandru Ioan Cuza. Și am plecat la 18 ani la un colegiu de ceea ce americani numesc Liberal Arts, ceea ce înseamnă că nu iți dedici cei trei ani de facultate unei singure discipline. În cazul meu era vorba despre filozofie, istorie și istoria religiilor. Ești obligat să faci cursuri și în celelalte domenii, de exemplu am făcut un curs de antropologie, am făcut un curs de științe cognitive, obiectivul fiind nu să-ți îngusteze orizontul spre o singură materie, ci să îl deschidă.

Acesta a fost primul tău contact cu Occidentul non-turistic.

Da. A urmat un master în Anglia, la Warwick, acolo am hotărât să merg pe drumul filozofiei, mai exact filozofie modernă, așa numita filozofie continentală. Am hotărât apoi că am nevoie de mai mult timp, am obținut o bursa Erasmus pentru al doilea master care m-a dus la Praga în Cehia, în Franța la Toulouse și în Brazilia.

În Brazilia?

Am fost surprins să aflu că brazilienii au o școală filozofică respectabilă și că au contacte importante cu Europa. A fost o perioadă foarte benefică în formarea mea.

Au fost o mulțime de culturi în care te-ai înșurubat pentru o perioadă, apoi te-ai mutat în altă parte. În ce fel asta a fost important pentru formarea ta personală integrală?

Nici nu pot să îmi imaginez acum cum ar fi să stai într-o singură cultură, într-o singură țară. Cred că e vorba și de un mic exercițiu nu numai al deschiderii minții, ci și al generozității, al faptului că poți să accepți și altceva decât lucrurile cu care ești obișnuit.

 

Răspunsuri definitive nu prea există. Nici în științele reale, nici în disciplinele umaniste nu ajungi la adevărul absolut, dar e mare lucru să înveți să pui mai bine întrebarea

 

Noi, acum, dacă vrem să fim buni europeni, nu putem face asta decât încercând să facem o sinteză a culturilor care s-au luptat între ele sute de ani și acum își doresc un viitor comun.

Elementele comune ale identității europene există? Adică trebuie inventate, sau sunt acolo și trebuie doar descoperite?

Dacă ar trebui doar să le inventăm, atunci cred că acest proiect nu ar avea succes, cred că avantajul  nostru este că putem nu doar să inventăm ci și să descoperim elemente comune. Trebuie să fim asemenea zeului Ianus, cu două fețe, o față spre viitor și o față spre trecut. Vreau să mai ridic o problemă: educația este fundamentală, dar am văzut în ultimul clasament al universităților, care a apărut acum câteva săptămâni, că Universitatea din București a ieșit din top 1000. Nu a stat niciodată grozav, dar acum că a ieșit din top 1000 este un prag simbolic catastrofal. Cum avem șanse mai mari să urcăm în top? Separat de Europa, de cei care au knowhow-ul potrivit, sau împreună cu ei, cu cei care au tradiție de sute de ani în educație?

Dacă ai fi ministrul învățământului, ce ai schimba pentru a favoriza performanța academică?

Bineînțeles, finanțarea este o problemă. Mai e o problemă faptul că nu ne concentrăm destul de mult pe resursa umană și faptul că în mediul universitar nu avem competiții care sunt evaluate și din exterior, ci doar intern. Ar trebui ca toată lumea să lucreze și în engleză, și sunt din păcate cadre universitare care nu stăpânesc engleza.

Răzvan, ai cercetat toată viața ta filozofie, istorie, adică domeniile care țin de universul ideilor, al principiilor de viată, căutarea binelui, adevărului, idealuri vechi. N-ai avut niciodată dorința de a merge către un domeniu practic?

Ba să știi că am făcut liceul de mate-info, mă gândeam la un moment dat să merg pe drumul informaticii, dar asta e, m-a cucerit Platon între timp. El e de vină!

Pe Platon l-ai descoperit exclusiv din cărți, din lecturi, sau a fost un intermediar care ți l-a tradus?

Am avut norocul să întâlnesc de-a lungul vieții niște oameni remarcabili. Mai ales profesorii de la facultate sunt foarte importanți, ei iți setează drumul. Îmi aduc și acum aminte de primul meu curs de filozofie antică, filozofie greacă, în care profesorul Ian ne-a spus, exasperat de întrebările noastre nepotrivite, că atunci când citim un mare gânditor, întotdeauna să ne gândim că a fost cel puțin la fel de inteligent că noi!

Studierea istoriei ideilor ne clarifică întrebarea fundamentală de unde venim și ce-i cu noi?

Ne ajută să formulăm mai bine întrebarea. Răspunsuri definitive nu prea există. Nici în științele reale, nici în disciplinele umaniste nu ajungi la adevărul absolut, dar e mare lucru să înveți să pui mai bine întrebarea, pentru că asta iți descoperă perspective nebănuite.

 

La școală avem o soluție de masă, or eu cred că tehnologia ne ajută acum să avem soluții individuale

 

John Locke, un filozof britanic, spunea că unii oameni aduc mai multă lumină asupra unei probleme punând bine o întrebare decât fac alții vorbind zile în șir despre subiectul respectiv. Educația se face pentru a fi un om întreg, un bun cetățean, o persoană care poate să gândească pe cont propriu, o persoană care nu se lasă păcălită, manipulată. Cred că educația în sens larg ar trebui să ne ajute să ne dezvoltăm gândirea critică. De altfel, în facultate absolut toți studenții erau obligați să facă cursuri de argumentare, de analiză și un curs de statistică. Și un curs de engleză, de prezentare în limba engleză. Sunt aptitudini de care ai nevoie întotdeauna, indiferent de parcursul profesional. Un curs de statistică, să poți să înțelegi un sondaj de opinie, un alt curs, Argumentation and the Analyșis, un curs în care erai învățat să gândești critic, să argumentezi critic, să îți impui punctul de vedere, și un al treilea curs de engleză academică.

Totul în numele acestui scop, de a gândi pe cont propriu, ceea ce unora li se pare greu, iar altora li se pare nepreferabil.

Dacă nu ai fost învățat cât de bine e să gândești pe cont propriu și cum miza gândirii este libertatea, atunci poate nu iți dorești. Dar dacă elevii prind gustul pentru gândire liberă, atunci cred că vom suferi ceva mai puțin.

 

 

Ion C. Brătianu (1821-1891) sau cum construiești o țară

18 Octombrie 2019 |
„Omul acela nu avea alt scop în viața lui decât a-și servi țara; își fixase o țintă din cea mai fragedă tinerețe, țintă înaltă și ideală, la a cărei realizare totală nu a ajuns dânsul, dar i-a pregătit tărâmul, și pentru care nu și-a cruțat...

AUDIO Răzvan Ioan, cofondatorul platformei de instrumente pentru elevi și profesori MyKoolio: Miza gândirii este libertatea. Educația ar trebui să ne ajute să ne dezvoltăm gândirea critică

18 Octombrie 2019 |
Răzvan Ioan a studiat în Olanda, Cehia, Anglia, Franța, SUA și Brazilia. În Universitatea din Leiden a și predat câțiva ani, pe durata doctoratului. S-a întors acum câțiva ani în România, pentru că, spune el, ”mulți s-ar întoarce dacă ar vedea aici...