Zi

ianuarie 17, 2020

Când era mic, Ștefan dorea să devină preot, așa a ajuns să studieze la seminarul din Giurgiu, iar ulterior la facultatea de teologie din București. Și-a schimbat planurile pe parcurs, cel puțin temporar, iar acum conduce un business de succes în domeniul agricol. A fost însă un drum presărat cu multe experiențe. Din toate a fost câte ceva de învățat.

 

A vrut să devină preot, dar s-a angajat la o firmă de sandwichuri

Ștefan își aduce aminte cu nostalgie de zilele în care mergea dis de dimineață la casa preotului din sat pentru a-l ajuta să ajungă la biserică. Avea doar șapte ani, iar ulterior și-a luat în serios rolul, și a zis că el va deveni preot. A  urmat studiile necesare, dar după terminarea facultății a decis că trebuie să dea curs unei noi provocări: s-a angajat într-o firmă care făcea sandwichuri.“ A fost primul pas într-un domeniu pe care nu îl știam, nu aveam ncio legătură cu el. La început m-am ocupat de plăți și de achiziții, ulterior am început să am și alte sarcini. Am plecat de la un simplu sandwich, iar în final am înregistrat vânzări în valoare de un milion de euro“, a spus Ștefan Tulea pentru Matricea Românească.

 

“Eu îmi doream să fiu preot, nu mă gândeam să fac altceva”

 

Tatăl său pornise o afacere în domeniul agricol și spera că fiul său se va alătura din mers. Nu a fost chiar așa, pentru că tânărul Ștefan era ocupat cu viața din București, iar perspectivele de aici erau mult mai ofertante decât un business la început de drum într-o zonă rurală. “Într-o zi tata a fost nevoit să se opereze, iar eu a trebuit să rămân în locul lui cu toate pe cap: camioane, combină, trebuia să mă ocup de avizare, de recoltare, nici nu știam cum se fac toate astea“, a spus Ștefan Tulea.

 

Tulea_2

 

Provizorat fastuos

După doi ani de zile petrecuți în domeniul vânzărilor a decis că trebuie să se reinventeze. Tatăl său își revenise complet, iar Ștefan a început studiile de master și s-a angajat la o casă de modă. “Nu eram țintuit într-un birou, mă deplasam la clienții care doreau anumite produse ale acestei case de modă și le prezentam oferta. Țin minte că trebuia să conduc Bentleyul șefului pentru a o aduce de la aeroport pe modelul rus Irina Shayk care la acel moment era prietena lui Cristiano Ronaldo“, povestește Ștefan.

 

“Consider că nu eu am ales agricultura, ea m-a ales pe mine”

 

Cu toate acestea Ștefan a decis să se retragă din lumea plină de glamour a caselor de modă și să se alăture tatălui său în agricultură. “Mi-am dat seama că businessul cu agricultura era special gândit de tata ca o afacere de familie. Când i-am spus tatei că mă alătur lui a fost tare bucuros. Nu a fost însă ușor, țin minte că în 2002 am avut un an secetos, iar banii pe care îi aveam erau numai din împrumuturi“,a zis Ștefan Tulea.

 

De la pasiune la succes nu este decât un pas

Din experiența acumulată, Ștefan a înțeles că mediul antreprenorial este unul eminamente concurențial, și a început să-și canalizeze toate abilitățile pentru a crește afacerea. Așa a început să caute contracte rentabile, să vadă profilul furnizorilor cu care lucraseră, să obțină utilaje performate și combustibil, să lucreze la obținereau unui climat de stabilitate. “Trebuie să îți placă foarte mult ceea ce faci, doar așa nu vei obosi muncind. Când îți place foarte mult ceea ce faci, vei face lucruri bune care îți vor aduce profit. Consider că nu eu am ales agricultura, ci ea m-a ales pe mine“.

 

“O afacere de succes este atunci când îi vezi pe oamenii de lângă tine evoluând”

 

La finalul convorbirii noastre, l-am întrebat pe Ștefan ce reprezintă succesul în business pentru un tânăr. “Eu cred că o afacere de succes este atunci când îi vezi pe oamenii de lângă tine evoluând. Când mi-am văzut angajații că și-au schimbat mașina, sau că și-au construit o casă, deci când vezi că și alții participă la reușita ta, atunci putem vorbi de un business de succes“, a încheiat Ștefan Tulea.