Zâmbetul unui copil este neprețuit. Dar ce te faci când afli că în comunitățile rurale cabinetele stomatologice sunt o floare rară? Alina Țiplea și Daniela Staicu sunt zânele care fac minuni pentru copiii de la sate. Cu o echipă de medici voluntari, tinerele readuc surâsul pe chipurile puștilor și le insuflă obiceiuri sănătoase. Matricea Românească le-a provocat pe cele două la un dialog despre începuturi, provocări și proiecte cu miros de fapte bune.
Articolul pe scurt:
- Alături de medicii din linia întâi: “Prima cutie cu combinezoane și măști a plecat către Galați, iar din pricina cererii mari își propun ca imediat după Paști să mai facă minim 200 de bucăți pentru a fi distribuite“
- Cabinetul care aduce zâmbete la sate: “Am făcut programul Zâna Merciluță care inițial a fost un proiect pilot în mediul rural. Atunci nu aveam cabinet mobil, consultațiile se făceau în școli. După am ajuns la varianta cabinetului pe roți“
- Sfaturi pentru deschiderea unui ONG: “Să vezi dacă ideea este deja implementată de un alt ONG. Gândește-te dacă poți avea un impact cu asociația ta, pentru că dacă ai deschis o asociație, dar nu ai impact, atunci nu aduci niciun beneficiu“
Când întâlnirile nasc fapte bune
Ideea unei asociații nu a venit spontan, o vreme a stat la dospit asemeni aluatului de bună calitate. “Am făcut câteva evenimente caritabile în care am strâns tot felul de donații de la prieteni. Cu banii respectivi am încercat să susțin o cauză, dar obiectivul principal era să valorificăm lucruri pe care nu le mai folosim, să le dăm un sens“, spune Alina despre începuturi.
Organizam evenimente, mici concerte, expoziții, totul cu scopul de a valorifica produse și a strânge bani pentru diverse cauze
La puțin timp, cărările Danielei s-au intersectat cu cele ale Alinei. Daniela auzise de acest loc de la o prietenă, așa că nu a stat prea mult pe gânduri și a mers să facă voluntariat după job. Astfel, în 2012 a luat naștere Merci Charity Boutiqe, o ceainărie cu funcționalitate filantropică. “Acolo am cunoscut-o pe Alina. Organizam evenimente, mici concerte, expoziții, totul cu scopul de a valorifica produse și a strânge bani pentru diverse cauze, în principal pentru copiii internați la Institutul Oncologic“, povestește Daniela.
Zânele care readuc zâmbetul pe chipul puștilor
Problemele și lipsurile nu se rezolvă cu una cu două. La institut, fetele au descoperit altceva: copiii aveau nevoie de tratament stomatologic. Nu au stat mult pe gânduri și au făcut un proiect care includea și zona rurală. “Noi mai fusesem în zone rurale cu programul Merci la sat prin care oferim burse copiilor din zonele rurale, ulterior am reușit să renovăm câteva școli. Apoi am făcut programul Zâna Merciluță care inițial a fost un proiect pilot în mediul rural. Atunci nu aveam cabinet mobil, consultațiile se făceau în școli. După am ajuns la varianta cabinetului pe roți“, spune Alina Țiplea.
Până acum am reușit să ajungem în 12 județe din partea estică a țării
Ca orice proiect de anvergură finanțarea a fost o provocare. Costurile reale le-au depășit pe cele de pe hârtie, dar cu ajutorul Fundației Vodafone o parte din ele au fost acoperite. O altă componentă esențială erau medicii care trebuiau să fie dispuși să lucreze în regim de voluntariat. Cu unii colaborau înainte de a exista varianta mobilă a cabinetului, iar pe parcurs cererile de voluntariat cu început să curgă. “Până acum am reușit să ajungem în 12 județe din partea estică a țării. Am acoperit cât s-a putut pentru că în România sunt 12 mii de sate și oricare dintre acestea sunt potențiale comunități în care să mergem“, lămurește Daniela Staicu.
Pe timp de pandemie să ne molipsim doar de bine
Majoritatea nu mai văzuseră un medic stomatolog, iar de periuță de dinți nici nu putea fi vorba. Programul gândit de Alina și Daniela nu vine doar să rezolve o problemă de moment. Vor să formeze obiceiuri sănătoase pe viitor astfel, înainte de fiecare tratament medicii le explică puștilor importanța igienei orale, iar la final toți primesc pastă și periuță. Ce mai urmează? “Am dori să construim o rețea de cabinete mobile. Acum avem două și vrem să facem opt. Suntem permanent în căutarea sponsorilor care își pot permite să doneze o mașină care va fi folosită în deplasările de la sate“, a zis Daniela.
Pe viitor am dori să construim o rețea de cabinete mobile. Acum avem două și vrem să facem opt
Pandemia în care se găsește acum lumea nu le-a lăsat indiferente pe ambasadoarele faptelor bune. La atelierul social Merci din strada Matei Voievod nr. 15, se croiesc combinezoane pentru medicii din linia întâi. Prima cutie cu combinezoane și măști a plecat către Galați, iar din pricina cererii mari își propun ca imediat după Paști să mai facă minim 200 de bucăți pentru a fi distribuite. Acum au strâns donații pentru 47 de combinezoane, iar cine dorește să croiască împreună cu ele o poate face printr-o donație în conturile asociației.