– Nu are chef să facă nimic, nu ne ajută cu nimic, tot timpul spune că e obosit sau își dă ochii peste cap și zice că vrea să fie ajutat, sau că nu știe să facă sau că NU vrea să facă. Sau întreabă candid „de ce eu?”.
Dan e trist. Știe că e bine să își mobilizeze fiul să se implice în treburile casnice însă eșuează mereu. Nu îi iese capitolul „motivație”. Se supără pe prichindel și ar vrea să nu mai folosească nici recompensa nici amenințarea. Ar vrea ca lucrurile să vină din copil, inițiativa să fie a acestuia!
Cum se planifică lucrurile și cum se repartizează rolurile
Asumarea rolurilor în fiecare familie cere răbdare. Planificările se fac cu toți membri de față. Ce faci tu, ce fac eu, ce facem noi? Când copiii participă la astfel de discuții în ei cresc mai multe lucruri: în primul rând strălucește sentimentul de apartenență. „Eu chiar sunt băgat în seamă, chiar sunt luat în considerație, eu chiar contez, chiar se pune bază în mine”. Vine totul la pachet cu un sentiment de unitate și un sentiment de putere. „NOI putem face asta, noi cei trei, patru, cinci membri ai familiei. Doar eu pot face asta, eu pot, altfel nu aș fi obținut rolul acesta!” Un zâmbet larg înflorește înlăuntrul copilului.
Nu vom uita niciodată că un copil face multe lucruri din grila de lucruri specifică vârstei! Vom cere copiilor de 3 ani să pună cartea din care s-a citit povestea la locul ei în raft și să pună cotorul de la măr în coșul de gunoi; vom cere copilului de 4-5 ani să își pună jucăriile la loc, să pună mâncare în bolul pisicii, să ude plăntuțele; copilul de 6-7 ani va pune rolele de hârtie igienică la locul lor, va împerechea șosetele și va curăța legumele; copilul de 8-9 ani va mătura terasa, va împături rufele, va schimba becurile. Și tot așa, copiii vor face activități pe care le pot duce și care îi fac fericiți, care le reușesc, pentru care sunt bine văzuți, lăudați și care le aduc lor, în suflet, satisfacții.
De câte ori să-i spunem?
Rolurile pot fi mereu aceleași, pentru o perioadă de timp, sau se pot schimba când rutina s-a așternut; copiii pot fi căpitani în rezolvarea sarcinii sau secunzi („ești mâna mea dreaptă”).
Sfătuiesc toți adulții să nu uite să reamintească mereu așteptările. „Păi…. i-am spus de prima dată!!!”- nu funcționează cu toți copiii. Poate că tu crezi că ai vorbit clar din start însă o reamintire a așteptărilor este benefică mereu: elimină frustrările și de o parte și de alta! Și da, copiii pot avea așteptări de la părinți și este bine să îi încurajăm să le enunțe.
Cum tratăm lipsa de chef
Vor exista derapaje și dorință de sustragere și plictiseală și lipsă de chef în fiii și fiicele noastre.
Ceea ce rămâne ar fi bine să se cristalizeze așa și să fie pronunțat de adult: „…suntem o familie, mereu împreună la bine și la greu; de felul în care alegem să ne comportăm depinde binele nostru. Desigur, putem înțelege că ție, copilului nu îți place că ai de făcut asta sau pur și simplu nu ai chef. E dreptul tău să simți asta. Totuși, e bine să știi că nu primești „scutire” de la îndeplinirea sarcinilor doar pentru că simți așa. Și noi, ca adulți, putem vocifera și spune în gura mare că nu avem chef să facem x lucru acum. Ne ridicăm însă, ne mobilizăm și ducem lucrul la bun sfârșit”.
Toate discuțiile despre proiectele din casă includ toți membrii familiei; Dan se asigură că fiul lui și-a înțeles rolul și că îi face plăcere activitatea pe care și-o propun. Fără amenințări și fără recompense lucrurile merg din ce în ce mai bine.
Și, de fapt, există o recompense imensă pentru toți: lucrul bine făcut într-un timp petrecut împreună!