Cel care împlineşte în Propria Persoană statura de Dumnezeu Adevărat şi Om deplin este Fiul lui Dumnezeu Întrupat; coborârea din cer pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire (asemenea mărturisirii din crez) este consecinţa iubirii absolute ce nu a putut “suferi” căderea şi depărtarea făpturii create, chip al Său, chemată la asemănare şi dialog.
Element determinant înţelegerii cotidiene a umanului este viaţa, direct analogică cu moartea, care generează frică, temere; moartea, acest element pseudo-firesc al creației, apărut prin cădere, este transfigurata de Hristos, care reașează omul in starea naturala, așa cum el însuși din pământ a fost luat. Paradoxal, întregul proces de restaurare a umanităţii, foloseşte ca fundament moartea, “Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând”. Tensiunea, cunoștea apogeul atunci când la moarte este adus Însuși Dumnezeu, care cunoștea un “cumplit conflict intre ispita respingerii si necesitatea ascultării fata de Tatăl, lupta aspra si stresanta, care ne arata cum omul Iisus are, in deplina libertate, posibilitatea, de a alege sustragerea de la aceasta încercare si ca iminenta Sa preamărire este premiul cuvenit fata de ascultarea Sa fata de Tatăl[1]”. (două momente sunt complet antonimice în Sfânta Scriptură creionând raportarea noastră la înţelegerea comuniunii celor două firi ale Mântuitorului Hristos: Schimbarea la Faţă pe Muntele Taborului, unde lumina necreată îl descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu şi rugăciunea în Grădina Ghetsimani, unde intensitatea conflictului între asumarea Crucii şi lepădarea ei izvora picuri de sânge; ca mai apoi pătimirile, răstignirea şi moartea să fie stricate prin Înviere şi Înălţare ).
Relația cu Tatăl este gestionata de Fiul folosind un canal de comunicare ce presupune adeziunea nu numai către un Dumnezeu, ci către un Tată “capabil” să se deschidă omului si să-L înţeleagă. Însuşi Mântuitorul îi învaţă pe oameni in Rugăciunea domnească, modul de adreasare către Tatăl, ce presupune analogia cu relaţia de iubire familială, fundamentată pe îndrăzneală ( “Şi ne învrednicește pe noi Stăpâne cu îndrăznire fără de osândă să cutezăm a te chema pe Tine…”). Prin jertfa Sa, Hristos, asumând deplin firea umană, cu nevoile şi afectele sale, o îndumnezeieşte şi o arată prin Înălţarea la Cer şi aşezarea de-a dreapta Tatălui în starea deplină a asemănării cu Creatorul ei.
Sfântul Apostol Pavel vectorizează acest mesaj în Epistolele sale, pentru că mântuirea prin reabilitarea juridică înfăptuită de jertfă, este un dar al iubirii absolute; Fiul lui Dumnezeu s-a smerit făcându-se om deplin (fără de păcat), arătându-ne singura cale de a fi casnici în Împărăţia Cerurilor: asumarea Crucii şi urmarea Sa (Filipeni 2:8-11: La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi s-a fãcut ascultător până la moarte, şi încã moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul.”)
Universalitatea păcatului este consecinţa continuităţii moştenirii genetice, pentru că toţi oamenii sunt din Adam, iar căderea lui este pervertirea chipului divin în fiecare om (Romani 5:12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit in el); dar în Adam cel Nou, toată orânduirea păcatului se surpă, pentru că păcatul neascultării protopărinţilor este şters de cel al ascultării Fiului lui Dumnezeu, care se foloseşte de moartea adusă prin cădere schimbând-o în înviere. Aşa cum căderea s-a făcut prin păcatul unui singur om, la fel şi ridicarea din această stare se face prin jertfa unui singur Om, fără de păcat- Fiul lui Dumnezeu. (Romani 5:15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Iisus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Romani 5:19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.)
Garantarea învierii noastre personale este dată de caracterul universal al Crucii Mântuitorului (mântuirea obiectivă), care în moarte aduce viaţă, pentru că împărtăşirea de Hristos este de fapt împărtăşirea de viaţă. Şi ca să avem viaţă, înviind odată cu El ne este necesară o transfuzionare cu Trupul şi Sângele lui Hristos, singura arvună a unei realităţi viitoare (1 Corinteni 15:21-23 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sânt ai lui Hristos.”)
Doar în Hristos omul primeşte împăcarea cu Dumnezeul său Creator, pentru că vrăjmăşia a fost călcată doar prin îndumnezeirea firii umane- acelaşi Trup având două firi: dumnezeiască şi umană. Actul de jertfă nu propune o perspectivă de înţelegere doar juridică, ci şi impropriere prin credinţă care reuneşte pe om indiferent de rasă, sex ori condiţie socială. (Efeseni 2:13-16 Dar acum, în Hristos Iisus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăţia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”)
În Hristos se restabileşte egalitatea ce până atunci era utopică (înţeleasă ca judecată dreaptă în faţa lui Dumnezeu care consideră şi particularităţile noastre), poporul ales considerat a fi cel iudeu, se deschide tuturor celor care au primit botezul (Coloseni 2:13-14 Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce.”) Tăierea împrejur, criteriul apartenenţei la acesta este anulat, cu tăierea împrejur la nivel spiritual, duhovniceşte; „nicicodată el nu spune că tăierea împrejur constă în cuţitul cu care se operează, ci în Însuşi Hristos, pentru că în această tăiere împrejur nu lucrează mâna ca acolo, ci duhul, nu se taie numai o părticică a trupului, ci întregul om. Trup este şi acesta ca şi acela; unul însă se taie în carne, celălalt duhovniceşte; nu după cum se taie iudeii, nu carnea se leapădă ci însăşi păcatele. Când anume, şi unde? În botez. O astfel de tăiere împrejur, el o numeşte mormânt.”[2]
Afundarea în apa botezului este asemenea coborârii în mormânt, iar ridicarea din ea asemenea învierii, căci păcatele noastre se şterg şi o viaţa nouă se deschide ca viitori casnici ai lui Dumnezeu. (“Romani 6:4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. Romani 6:9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui.”)
„Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom şi împăraţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine Însuşi. Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor. (Timotei 2,11-14) „Aşadar, ca nimeni să nu cugete acestea, iată că îşi face cuvântul fără nici o îndoială, preîntâmpinând asemenea îndoieli şi dând dovezi, căci expresia: „Adu-ţi aminte de Domnul Iisus Hristos” aceasta înseamnă, că după moarte a înviat. Aici iarăşi învederează acest lucru, zicând: „Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El”. Cum este vrednic de crezare? „Dacă am murit împreună cu Hristos, împreună cu El vom şi învia”, zice. Căci spune-mi: Când noi ne împărtăşim cu El in cele triste şi in cele ce poartă cu sine osteneală, apoi in cele nu ne vom împărtăşi? Iar aceasta nu ar face-o nici chiar omul, ca pe cel ales de a muri şi a fi muncit împreună cu el, să nu-l prefere de a fi părtaş cu el, când s-ar găsi vreodată in linişte.”[3]
Prin Hristos moartea pierde lupta cu viaţă; omul nu mai este robit de păcat ci este liber să aleagă între Împărăţie şi iad. „Cum am murit împreună cu Hristos? Vorbeşte de moartea cea prin botez şi de cea prin patimi (suferinţe), căci zice: „Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus” (II Corinteni 4, 10), şi: „Ne-am îngropat împreună cu El, în moarte, prin botez”, şi: „omul nostru cel vechi a fost răstignit impreună cu El”, şi: „am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui” (Romani 6, 4-6). Aici însă spune mai multe despre moartea cea prin ispită şi necazuri. Deci, dacă pentru El murim, apoi oare nu vom învia pentru EI? Aceasta este fără nici o îndoială. „Dacă rămanem intru El, zice, vom şi împăraţi împreună cu El”. Nu e de-ajuns însă a muri o dată numai pentru El, căci fericitul Pavel in fiecare zi murea, ci este nevoie de multă răbdare, de care mai ales avea nevoie Timotei. Să nu-mi spui de cele de la început, ci dacă acele suferinţe vor fi continue.”[4]
În Hristos se unesc două firi: cea Dumnezeiască şi cea omenească, fără să se contopească; firea dumnezeiască ridică firea omenească până la asemănare, o desăvârşeşte, făcând-o exemplu celor ce vor să urmeze. Desăvârşirea Mântuitorului devine „etalon” şi reper de raportare continuă, căci fără de El nimeni nu poate cunoaşte „adevărul”. (Efeseni 4:11-13 “pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”)
Precum la 1 Corinteni 15:17 “ Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sânteţi încă în păcatele voastre”, doar moartea cu înviere este singura alternativă la păcat (moartea păcatului în botez).“ V-aţi sculat împreună cu Hristos, cele de sus căutaţi; căci acolo nu sunt observaţiuni ca aici pe pământ(…) dacă viaţa aceasta nu este viaţă, ci viaţa adevărată e ascunsă, apoi suntem datori de a trăi în viaţa aceasta ca nişte morţi”[5]
„Dacă noi vom crede că va fi inviere şi judecată, apoi pe toate acele credinţe deşarte vom putea să le scoatem din suflet”[6]. Învierea lui Hristos este fundamentul vieţii noastre; păcatul nostru este trăirea ca şi cum Hristos n-ar fi venit.
Suprimarea păcatului aduce mântuirea, care este de altfel urmarea Fiului lui Dumnezeu, Om Adevărat şi Dumnezeu Adevărat, Cel care a restabilit relaţia dialogală cu Dumnezeu, prin jertfa Sa pe Cruce.
Bibliografie:
1.Sfântul Ioan Gura de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Thesaloniceni, trad. de Teodosie Athanasiu Episcopul Romanului, Atelierele Grafice I.G. Socescu, Bucureşti
2.Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a II-a către Timotei, Tit, Filimon ale Sfântului Apostol Pavel, Editura Nemira, Bucureşti, 2005
3.Sfântul Ioan Hristostom, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, trad. de Teodosie Athanasiu Episcopul Romanului, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1923
4.Luigi Malantrucco, Cum a murit de fapt Iisus? , Investigațiile unui medic.trad. diac Ioan Ica Jr., ed. Deisis, Sibiu, 2004,
[1]Luigi Malantrucco, Cum a murit de fapt Iisus? , Investigatiile unui medic.trad. diac Ioan Ica Jr., ed. Deisis, Sibiu, 2004, pag 130
[2]Sfântul Ioan Gura de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Thesaloniceni, trad. de Teodosie Athanasiu Episcopul Romanului, Atelierele Grafice I.G. Socescu, Bucureşti, p. 70
[3]Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a II-a către Timotei, Tit, Filimon ale Sfântului Apostol Pavel, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 30
[4]Idem
[5]Sfântul Ioan Gura de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Thesaloniceni, trad. de Teodosie Athanasiu Episcopul Romanului, Atelierele Grafice I.G. Socescu, Bucureşti, pp.79-80
[6]Sfântul Ioan Hristostom, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, trad. de Teodosie Athanasiu Episcopul Romanului, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1923,p. 76