Laura așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Iunie! Ziua asta este puțin și despre ea, de fiecare dată.
Le face surprize copiilor săi și prețuiește etapa aceasta minunată din viața lor.
Azi însă ar vrea mai mult ca orice, pentru ea, o zi, doar o zi din copilărie.
I-ar trebui musai o zi de vară, cu parfum de soc și bujori dolofani și răsfățați.
Ar zburda prin ușile anilor prin care a pășit și s-ar lăsa să alunece în zilele acelea de vis în care doar s-a bucurat și a cântat și s-a lăsat îndrăgită de familie și prieteni.
Nu s-ar da în lături să râdă iar cu toată gura și să plângă și în hohote și să uite într-o clipită durerea, în timp ce urmărește zborul unei libelule străvezii.
Ar vrea iar să își pună în cap să fie oricine, oricine din lumea asta mare și să se și transforme într-o clipită în zâna cea bună cu baghetă fermecată.
Ar putea iar să poată să aline lumi cu un cântecel și să poată alunga lacrimile prietenelor cu o bucată de ciocolată cu lapte, alune și stafide.
Ar urma iar jocurile din jurul nucilor bătrâni și umbroși cu bâzâit de albină harnică și viers de privighetoare măiastră.
Și ar vrea iar bolta deasupra ochilor ei, cu stele mii grămadă, ce așteaptă doar să întindă ea mâna pentru a zâmbi pământenilor.
Laura surâde copilei din inima ei.
Dar tu? Tu ce știi de copilul din inima ta? E bine, azi? Ai găsit oare timp să-l dezmierzi și să îi spui că îl iubești și că nu o să îl părăsești nicicând? Tu ghicești ce își mai amintește? I-ai mai zâmbit cu înțelegere? I-ai mai șters lacrimile atunci când nu mai poate fi puternic, i-ai mai pus un bandaj pe genunchi și poate și pe tăietura din suflet?
Azi e ziua potrivită să o faci iar!
Ca Laura suntem noi: de ni s-ar da ziua aceea de copilărie, am zbughi-o fără frică, fără gând șovăitor că ne vom poticni de vreo rădăcină năzdrăvană și am spune celor ce suntem azi să roage pe cei care vom fi peste un deceniu, să nu ne dea uitării; să ne țină în minte și în suflet, să aducă un tort de înghețată într-o zi caniculară, să privească plini de uimire dunga albă lăsată de avion pe cerul azuriu, să mângâie mămăruțele delicate…
E 1 Iunie! La mulți ani, copii!