Cred cu tărie că valoarea unui om constă în mintea, sufletul și lucrurile temeinice făcute de mâna lui, iar când toate acestea se întâlnesc în acel om, ceilalți vorbesc, întorc privirea, mulțumesc așa cum se întâmplă și în cazul scriitoarei Cristina Beatrice Preda.
De scris despre lumi încă nedescoperite, despre care ar vrea să citească toți copiii ar face-o continuu. Are deja șapte cărți care-i poartă numele și încă idei prospere pentru altele noi. Scrie de la 13 ani, iar de atunci povestește frumos, își alege cuvintele fără prea mare efort, iar creativitatea și-o lărgește odată cu interacțiunea cu cei mici care-i creează bucurii mari și care o încalță mereu în „papucii” imaginației bogate. „Poveștile m-au găsit pe mine și eu le-am găsit pe ele în Univers. Sunt extrem de recunoscătoare pentru acest dar!”, mărturisește sincer.
Cristina-omul zâmbește copiilor pe stradă, alintă aproape toți cățeii care îi ies în cale și iubește să privească marea la răsărit/apus, deși nu este matinală. Cristina-omul se oprește să fotografieze și o scară colorată, dacă simte că îi poate spune povestea. Uneori, Cristina-omul este ,,cititorul din peșteră” și nu iese din cameră până nu termină o carte care a captivat-o, alteori Cristina-omul se duce la teatru sau la cinematograf și râde cu gura până la urechi la o comedie. Este foarte atentă la detalii și destul de competitivă la jocurile de societate.
Mi-o imaginez deseori pe Cristina-scriitoarea de cărți de copii trăind în afara timpului, undeva unde ceasurile măsoară doar visurile pe care le-am îndeplinit deja sau pe care le mi le doresc îndeplinite, cu un stilou prins bine de degete, ca să scriu despre lumi încă nedescoperite, despre care aș vrea ca toți copiii să citească.
Sunt asistentă de proiecte în cadrul Asociației Cu Alte Cuvinte, o asociație care se ocupă de promovarea cărților pentru copii despre diversitate. Cred în expunerea copiilor la texte despre contexte sociale diferite, pentru a preveni și a combate discriminarea bazată pe rasă, etnie, dizabilitate. De exemplu, avem în pregătire un proiect de socializare între adolescenții tipici și adolescenții cu dizabilități, în urma căruia va rezulta un joc educativ despre empatie, despre înțelegerea anumitor probleme apărute și găsirea soluțiilor adecvate.
Sunt și voluntar-povestaș în cadrul Bibliotecii Metropolitane București de la vârsta de 14 ani și organizez tot de atunci ateliere de lectură și de creativitate în școli, grădinițe, librării, pe baza poveștilor scrise de mine și nu numai.
Ce bine că nu trebuie să mergem prea departe cu gândul, pentru că, așa cum spuneam mai sus, fetița-Cristina încă este prezentă, jucându-se cu copiii la atelierele de lectură și de creativitate.
Fetița-Cristina se dădea mult în leagăn, se întâlnea cu cea mai bună prietenă a ei, își întindeau păturica în grădină și inventau dialoguri cu păpușile sau făceau ,,mâncare” din frunze. Fetița-Cristina se îmbrăca numai cu fustițe, se învârtea și zâmbea știrb că volanele se mișcă după ea. Făcea baloane de săpun și mânca vată de zahăr pe băț. Așa mi-o amintesc.
Plăcerea pentru carte și pentru lectură mi-a insuflat-o mama. Cu toate că ea nu citește pe cât și-ar dori, a avut grijă ca din copilăria mea să nu lipsească poveștile și în fiecare seară îmi spunea câte una sau două înainte să adorm. Cred că astfel s-a născut și pasiunea pentru scris: din gândul că undeva, un copil râde, suspină și trăiește pentru câteva minute în poveștile mele, alături de personajele pe care le îndrăgește.
Citeam, citeam. Îmi aduc aminte de basmele lui Hans Cristian Andersen și ale lui Petre Ispirescu, pe care le citeam și pe bancă în parc, de aventurile lui Buratino cu cheița de aur și de fermecătoarea poveste ,,Frumoasa și Bestia”, preferata mea pe atunci.
Mulțumesc pentru cuvintele calde! Aici a fost intervenția îngerașilor, cu siguranță. Ei m-au salvat prin povești în momente mai întunecoase ale vieții mele. Poveștile m-au găsit pe mine și eu le-am găsit pe ele în Univers. Sunt extrem de recunoscătoare pentru acest dar!
Am lansat până acum șapte cărți pentru copii și pentru oamenii mari care nu au uitat să fie copii. Trei dintre ele mai sunt disponibile în librăriile fizice și online, și anume:
Scrisoare pentru Moș Crăciun – este o poveste de suflet, dedicată bunicii mele-înger, despre frumusețea sărbătorilor de iarnă, despre cei care nu mai știu să se bucure de luminițe și învață din nou, despre întoarcerea în copilărie și magia primilor fulgi de nea.
Povești cu mămici și tătici – în carte găsim două povești ce vorbesc despre relația specială dintre părinți și copii, cu bune și rele, cu întâmplări hazlii, dar și cu multă emoție. „Muntele tăticilor” este povestea lui Șervo și a lui Șervețel, tată și fiu din Țara Pânzelor. Pentru a îndeplini datina, aceea de-a aprinde Făclia Iubirii, sunt nevoiți să treacă peste o mulțime de capcane întinse de Scobitoarea Urâcioasă și de Castronul Pârâcios, complicele ei.
Perla și Perlina din povestea „Îmbrățișarea mamei” trăiesc armonios în Oceanul Îmbrățișărilor. Până într-o zi, când invidia unui Lacăt-Negru le desparte. Perlina va depăși obstacole, va cunoaște diverse personaje, dar va putea trăi fără îmbrățișarea mamei?
Vâj-vâj prin călimară – spune povestea lui Motocel, care a risipit tot albastrul din ținutul ei. Natura Albastră, inima călimării, a fost închisă într-un clopot cu rotocoale de fum, iar pe singurul ei ajutor, Clănț-Ronț, o clanță peltică, au acoperit-o fulgii de cocos. Motocel va încerca să își salveze lumea și să devină o primăvară pentru cei din jur, chiar dacă este doar o mică hârtie mototolită.
Nu am un moment preferat din zi în care scriu, dar iubesc să scriu cu o lumânare parfumată pe birou, cu o melodie la pian sau la vioară în fundal și cu o cană cu ciocolată caldă albă sau cu caramel.
Mă inspir foarte mult de la copii, de la ceea ce-i preocupă, de la întrebările pe care le primesc la întâlnirile cu ei. De la o frază auzită pe stradă, de la un proverb căruia îi găsesc o altă semnificație, din lucruri simple, dar însemnate. Poate fi o frunză, o umbrelă, o călimară, un ciorap în dungi. Inspirația se arată oriunde.
De anul acesta am privilegiul de-a face parte dintr-un proiect-minune, o aplicație gratuită de citit pentru copii, NABU. Este o aplicație globală, România este a cincea țară unde a fost lansată oficial, de către NABU, UiPath Foundation și Asociația OvidiuRo. Cărțile digitale (printre care și creații ale mele) pot fi descărcate în biblioteca virtuală și apoi citite fără conexiune la internet. Mi se pare un pas extraordinar pentru comunitățile defavorizate, unde cărțile în format fizic au un drum greoi sau se împiedică de biblioteci închise cu lacăt. Toți copiii merită să fie crescuți cu povești. Și toate poveștile merită să crească lângă copii.
Am și un manuscris finalizat și ilustrat despre Povești. Pentru inimi iubitoare de povești. Abia aștept să vadă lumina tiparului și să plece în lume, să ducă bucurie.
Așa este, fiecare mesaj primit din partea copiilor și a părinților îmi face inima să danseze și rotița imaginației să meargă. Un moment emoționant a fost atunci când, după un atelier de lectură, un băiețel a alergat după mine pe holul școlii și mi-a dat timid un bilețel pe care scria că i-a plăcut foarte mult povestea și mă îndemna să scriu în continuare. Păstrez și acum bilețelul în dosarul cu amintiri, atât de mult m-a impresionat.
