Zi

februarie 7, 2023

20-24 februarie 2023

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Veniți cu mic, cu mare, la Muzeul Țăranului, să ne jucăm și să ne bucurăm împreună de vacanță! În perioada 20-24 februarie 2023. Atelierul de creativitate a pregătit multe și mărunte activități pentru copii. Vă așteptăm la: atelier de teatru de umbre, atelier de realizat felicitări cu ajutorul ștampilelor, confecționat sperietori, storytelling și ateliere de confecționat mărțișoare, că doar acuș, acuș, vine primăvara.

 

PROGRAM

Luni, 20 februarie, 10.30- 12.00, Atelier de mărțișor dedicat fundațiilor și asociațiilor, cu Raluca Oprea-Minoiu

Întâi facem un șnur luung, cât o zi de vacanță. Sau cât noi de lung. Șnur roș-alb sau negru-alb, ca pe vremuri. Apoi, din tot felul de materiale plăcute atingerii – fetru, cauciuc, paiete, pânză, hârtie manuală, pastă modelatoare, facem un mărțișor, două, ba trei, după pricepere și curaj. Și dacă e vreme, spunem și o poveste, cu babe, sfinți, fragi și primăvara care ba vine, ba dispare. Adică ne jucăm după pofta inimii.

Asociațiile sau fundațiile care vor să participe la acest atelier sunt rugate să scrie un email la adresa atelieruldecreativitate@gmail.com. Atelierul este gratuit.

 

Marți, 21 februarie, 10.30 – 11.45, Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Apoi, pe baza poveștii Babei Dochia, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții sau singuri, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârșit, fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea Babei Dochia.

La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate.

Pentru copii de la șase ani, dar sunt bineveniți și copiii mai mari de patru ani, ajutați de adulții care îi însoțesc. Participarea se face numai pe bază de înscriere la numărul de telefon 0723 471 600. Prețul unui atelier: 25 lei/participant. Însoțitorii au gratuitate.

 

Marți, 21 februarie, 12.00-13.15, Atelier de realizat felicitări cu ajutorul ștampilelor, alături de Beatrice Iordan

Cu trecerea timpului oamenii folosesc din ce în ce mai puțin scrisul de mână pentru a trimite mesaje persoanelor dragi. Scrisorile și felicitările nu mai sunt la modă. Dar ce bucurie când, totuși, găsim și altceva în cutia poștală, în afară de facturi și alte înștiințări oficiale.

La acest atelier vom crea ștampile personalizate, pe care le vom folosi în înfrumusețarea felicitărilor pe care vrem să le dăruim persoanelor dragi.

Atelierul se adresează copiilor peste 6 ani și adulților însoțitori. Participarea se face numai pe bază de înscriere la numărul de telefon 0723 471 600. Prețul unui atelier: 25 lei/participant. Însoțitorii au gratuitate.

 

Miercuri, 22 februarie, 10.30 – 11.45, Atelier de confecționat mărțișoare din pănuși cu Beatrice Iordan

Din cele mai vechi timpuri oamenii au folosit plantele atât pentru consum propriu, în hrana de toate zilele, cât și ca materie primă pentru realizarea vălurilor de pânză din care își croiau hainele. Ierburile, crengile, rădăcinile, scoarța copacilor nu au fost nici acestea date la o parte, ci au fost folosite și pentru diferite împletituri: coșuri, coșare, tot felul de traiste pentru transport, garduri împletite, rogojini, figurine, jucării și chiar podoabe.

La acest atelier vom folosi pănușii de porumb pentru a realiza împletituri simple pe care le vom transforma în figurine de mici dimensiuni, devenind astfel mărțișorul pe care îl putem dărui persoanei dragi.

Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani și adulților. Participarea se face numai pe bază de înscriere la numărul de telefon 0723 471 600. Prețul unui atelier: 25 lei/participant.

 

Joi, 23 februarie, 10.30 – 12.00, Sperietori cu strâmbături cu Ana Petrovici-Popescu

Pe vremuri, oamenii își protejau recoltele de păsările pofticioase construind sperietori cu chip uman pe care le îmbrăcau în haine zdrențăroase, le îndesau bine pe cap pălării găurite pentru a le feri de insolație, iar la final le împodobeau cu tot felul de oale gălăgioase. Pornind de la acest obicei, vom realiza o lucrare colectivă ce va cuprinde tot spațiul Atelierului de Creativitate în care vom construi un câmp mare de sperietori cu strâmbături – grimasa poate pleca de la fața unui om fără vacanță (!) și de la urletul acestuia când observă lipsa ultimei felii de tort din frigider, apoi vom construi acele obiecte/idei care trebuie păzite.

Atelierul se adresează copiilor de 11-14 ani. Participarea se face numai pe bază de înscriere la adresa de email: atelieruldecreativitate@gmail.com. Prețul unui atelier: 25 lei/participant.

 

Vineri, 24 februarie, 10.30 – 12.00, Atelier de mărțișorit și sporovăit cu Raluca Oprea-Minoiu

Întâi dăm o raită prin muzeu, la vânătoare de semne care protejau de cele rele, în vremuri nu foarte de demult. Apoi facem un șnur luung, cât o zi de vacanță. Sau cât noi de lung. Șnur roș-alb sau negru-alb, ca pe vremuri. Apoi, din tot felul de materiale plăcute atingerii – fetru, cauciuc, paiete, pânză, hârtie manuală, pastă modelatoare, facem un mărțișor-amuletă, două, ba trei, după pricepere și curaj. Și dacă e vreme, spunem și o poveste, cu babe, sfinți și zmeură. Sau o poveste de iubire, că tot e Dragobetele.

Atelierul se adresează copiilor de la cinci ani. Participarea se face numai pe bază de înscriere la adresa de email: atelieruldecreativitate@gmail.com. Prețul unui atelier: 25 lei/participant. Însoțitorii copiilor au gratuitate.

 

 

Ateliere de creativitate pentru vacanță

7 februarie 2023 |
20-24 februarie 2023 Muzeul Național al Țăranului Român   Veniți cu mic, cu mare, la Muzeul Țăranului, să ne jucăm și să ne bucurăm împreună de vacanță! În perioada 20-24 februarie 2023. Atelierul de creativitate a pregătit multe și...